October 4, 2017

De

Familia la români

Sub pretextul definirii „clare” a familiei în constituție, o mână de fanatici a reușit să coalizeze 3 milioane de oameni ca să provoace un referendum pentru restrângerea unor drepturi de facto inexistente în România, pentru cei care trăiesc în familii constituite în afara căsătoriei. În această situație suprarealistă, un foarte bun răspuns civic este dat de spectacolul Familia fără zahăr – un musical vesel semnat de Mihaela Mihailov, versurile Bobi Dumitraș, în regia lui Radu Apostol. Familia fără zahar hiperbolizează iluzia pe care se fundamentează așa-zisa redefinire a familiei din ultima vreme, musai maritală.

Familia fără zahăr. Credite foto Cristina Gânj.

Într-un cadru disco-pop, hipnotizant prin efectele optice ale visuals-urilor din fundal, este cântată oda familiei românești, fără dulcegării. Spectacolul pornește de la câteva tipare reprezentative pentru familiile autohtone și pune în scenă situații concrete în care rudele se regăsesc adesea împreună. Sunt interpretate momente tragi-comice din parcursul celor șapte ani de acasă al multor (foști) copii din generațiile născute imediat în apropierea anilor ′90, zâmbetul din fotografii, superstițiile, certurile,tachinările, ironiile, iubirea, migraţia, reproșurile, despărțirea, adopția sau animalele de companie. Micro-universul banalului cotidian surprins în Familia fără zahar reușeștesă contureze o imagine generală a realităților familiilor contemporane românești. Un spectacol care surprinde esența realităților și opacitatea mitologiilor care planează în jurul familiilor contemporane.

Familia fără zahăr. Credite foto Cristina Gânj.

Familia fără zahăr. Credite foto Bogdan Catargiu.

Sunt personificate pe rând tipologii ușor recognoscibile oricui a trăit ultimii câțiva ani în România. Sunt familiile cele mai prezente, de toate felurile, cu care ne întâlnim la fiecare pas: râd, plâng, se ceartă, își educă copii, îi bat, n-au copii, țipă, abandonează, abuzează, muncesc în Occident, merg în vacanțe, adoptă, trăiesc în aceeași casă mai multe generații etc. O pun de-o horă pe ritmuri populare. Rutina vieții, momente banale. Ceea ce amintește că într-un anumit sens fiecare aspect al existenței noastre este politic. Se aud și vocile indezirabililor copii gay, conflictele dintre generații sau labirintul birocratic al adopțiilor. Familiile sunt diverse, trăiesc diferit și se confruntă cu probleme diferite.

Realitatea românească în care conviețuim nu este una ușoară: foarte multe familii trăiesc la limita sărăciei, multe femei suportă violență domestică și abuzuri, prea mulți copii cresc în medii toxice, alcoolismul a ajuns la cote îngrijorătoare, creşte procentul abandonului şcolarşial analfabetismului funcţional. Anual peste 200 de copii sunt abandonaţi, iar peste 10000 sunt născuţi în familii monoparentale. Sunt realităţi simptomatice trecute cu vederea de isteria familist-tradiționalistă care hrănesc și legitimează un reviriment al conservatorismului de tip naţionalist în spaţiul românesc. Pe tot parcursul spectacolului sunt presărate informații documentare care oferă o imagine completă a nenumăratelor probleme sociale cu care se confruntă familiie din România.

Familia fără zahăr. Credite foto Bogdan Catargiu. 

Familia tradițională în viziunea Coaliției pentru Familie. Sursa foto: pagina de Facebook a organizaţiei (cover photos).

Problema familiei, un subiect sensibil, apăsat de istorie, a devenit chestiunea zilei în numele protejării tradiției. Care tradiție? Cum arată aceasta această familie pentru care suntem chemați la vot? După spectacol am căutat pe pagina de Facebook a Coaliției pentru familie reprezentările vizuale ale familiei pe care 3 milioane de români o susțin atât de vocal. Am găsit câteva ilustrații care reprezintă familii tinere, heterosexuale și cu copii. Distribuția rolurilor în familie este clar determinată de gen: activitățile, gesturile și hainele sunt specifice normelor încă general acceptate. În urma și în urma bărbatului, femeile sunt mai „ocrotite de problemele” pe care egalitatea de gen le declanșează în cuplu. Din fotografiile postate reiese că familia tradițională este veșnic tânără și în general în deplină conformitate cu standardele publicitare de frumusețe. Construcția imaginii este banală, fără calități sau pretenții estetice, dar respectă totuși logica afișelor publicitare, iar uneori se află într-o corespondență vie cu limbajul legionar. Costumul popular, expresia românismului autentic (pentru unii) este omniprezent.Se încearcă inducerea unei atmosfere de basm, în sensul de happy-end la ecranizarea hollywoodiană a lui Cohelo. Iluzia fericirii glamour, a unicei fericiri permanente. Votaţi familia şablon pentru tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!

În spectacol există un dialog-confruntare cu stereotipul promovat de Coaliția pentru Familie. Uzul până la uzură a visuals-urilor op-art din Familia fără zahăr care supralicitează glam-ul comercial trage un semnal de alarma asupra iluziei în numele căreia suntem intoxicaţi zilnic cu propagandă homofobă. Familia fără zahăr priveşte lucid spre familia contemporană și denunță tiparele aproape clişeistice ale realităţilorromâneşti. În Familia fără zahăr se aud „vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite. Spectacolul modelează percepția asupra înțelegerii familiei, ca o construcție fluidă, în care apartenența se scrie continuu și raportările se schimbă în funcție de variabile imprevizibile. Familia este văzută ca un concert intersecțional, în care vocile părinților, copiilor, bunicilor, bisericii, roboților, regulilor normative și clișeelor opresive”. Un spectacol-manifest, amar și amuzant deopotrivă, mai mult decât necesar în aceste momente!

 

Familia fără zahăr este o coproducție a Teatrului Mic cu Centrul de Teatru Educațional Replika.

Regia: Radu Apostol
Texte: Mihaela Michailov
Versurile: Bobi Dumitraș
Muzica: BoboBurlăcianu
Scenografia: Arh. Gabi Albu
Coregrafia: Paul Dunca
Video-design: Elena Găgeanu, Arh. Gabi Albu
Asistent de regie, asistență tehnică: Andreea Iacomiță
Pregătirea muzicală: Oana Pușcatu
Orchestrație pian live: Sivlana Negruțiu și Oana Pușcatu

Distribuția: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu, Paul Dunca

POSTAT DE

Valentina Iancu

Valentina Iancu (b. 1985) este scriitoare cu studii de istoria artei și teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărțită între activități editoriale, educaționale, ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *