De

Corp.

Corp. este prima platformă feministă dedicată promovării femeilor pe scena muzicii electronice din România. Admina, Beatrice Sommer, Cosima și Chlorys au pus bazele unui grup artistic care caută să depășească frontierele heterosexiste ale scenei, oferind șanse egale femeilor care încearcă să se afirme în această arie. Corp. contrazice regulile prestabilite pe o scenă dominată exclusiv de bărbați. Activitatea Corp. îmbină petrecerile cu educația politică pentru egalitate și respectarea drepturilor omului.

 

Spune-ți-mi vă rog cine sunteți și care sunt preocupările care v-au adus împreună în acest grup?

Cosima (von Bülove): Sunt Cosima, numele meu real inspirat de soția lui Wagner. Inițial numele meu de scenă făcea referire la această familie, dar după ce am citit mai multe despre relația lor cu nazismul am hotărât să deturnez puțin semantica, printr-un twist queer. Nu am studii muzicale, eu am studiat arhitectură. La un moment dat am intrat într-un mediu în care se produce și se pune muzică, din care făcea parte și fratele meu. Din multe puncte de vedere poate părea dificil să faci muzică, de la resurse la mediul câteodată ostil, dar am cochetat cu această idee. Am avut proiectul Raze de soare împreună cu Ion (Dumitrescu) și câteva încercări de producții ulterior. Abia când a apărut ideea acestui grup, într-o întâlnire întâmplătoare, mi s-a părut că începe să capete sens muzica pentru mine ca ocupație principală.

Admina: Eu sunt din Timișoara, numele meu inițial era Admin pentru că nu doream să fie asociat unui gen numele meu. Un prieten a adăugat “a”-ul din final și mi s-a părut că merge foarte bine. Am studiat arte vizuale și apoi am început să pun muzică. Aproape 3 ani am pus muzică la Tam Tam, un spațiu independent, queer, în Timișoara. Acum am o experiență de aproape 6 ani în muzică, am încercat să experimentez și câteva producții personale. Ideea Chlorysei de a ne uni forțele într-un grup, Corp., m-a motivat să mă implic mai mult și mai serios. Avem nevoie să devenim mai puternice. Nu am avut mult curaj la început, dar treptat am înțeles cât de importante suntem și ce relevantă politică are acest grup. La Berlin am realizat cât de importante suntem ca grup, cât de semnificativă este solidaritatea între femei în societatea contemporană! În România, suntem prima platformă de acest tip.

Beatrice Sommer: Sunt din București și sunt studentă la Antropologie. Înainte de Antropologie, am studiat un an de jurnalism, începând cu 2013, după care mi-am dat seama că nu vreau să învăț să scriu titluri șocante, așa că am renunțat. În aceeași perioadă am organizat pentru prima oară evenimente muzicale în București. Am fost colaborator la revista Sunete, am fost VJ pe la tot soiul de evenimente, am scris pentru The Attic Magazine, și am fost PR și copywriter la Ponton. Am fost în mediul muzical, fără să fac sau să pun muzică. Abia în ultimii doi ani am ajuns la un nivel care îmi dă încredere. Înaintea să fac asta ca membră a platformei Corp. am pus muzică o singură dată, m-a invitat Paul Dunca să pun muzică la un Queer Night. Cred că a fost ideea Chlorysei sau a Cosimei, nici nu știu.

Cosima: Cred ca a fost o idee comună, am discutat cu Paul și Chlorys într-adevar. La Queer Night suntem permanent în căutare, încercăm să găsim „tinere talente”, self-identified queer people.

Beatrice Sommer: Pentru mine a fost o șansă. M-am bucurat că m-au chemat, deși am avut emoții enorme. Îmi doream să pun muzică, dar nu primisem susținere. Înainte de asta, mai pusesem la un Out of Control – e încă gigul meu preferat. Mi-am permis să pun orice datorită conceptului seriei, care oferă un loc la pupitru multor oameni, care nu sunt activi ca DJi. S-au auzit, pentru aproximativ 6 ore, cântece de balene, toaca, noise-uri, multă avangardă și mult experimental.

Chlorys: Chloris este un personaj din mitologia greacă, nimfa florilor, a vegetației, a primăverii și a renașterii. Își face apariția și în tabloul Primavera al lui Botticelli, fiind înfățișată ca un personaj căruia în ies flori din gură. M-am regăsit în această reprezentare, mai ales că, având un background în arte vizuale (am studiat Foto-video la Unarte), tind să gîndesc foarte mult în imagini. Între timp dospise o pasiune pentru muzică și am început să fac mixuri acasă, mixuri pe care le publicam online și așa am fost invitată să pun muzică la Queer Night.

Admina: Și eu tot la Queer Night am debutat.

Cosima: Dacă stau să mă gândesc bine, cred că și eu tot la Queer Night am pus muzică prima dată.

 

Deci toate ați debutat la Queer Night. Există o legătură între Corp și cultura queer promovată de Queer Night?

Chlorys: Când am conceput identitatea Corp., am vrut să ne asumăm imediat un feminism queer intersecțional. De altfel, majoritatea dintre noi se identifică ca aparținând spectrului queer, așadar, impregnarea identității Corp. în queerness e imperativă, feminismul trebuie să includă drepturile persoanelor LGBTQAI+.

 

Ce este Corp și ce vă propuneți cu această platformă?

Cosima: Platforma Corp. a apărut ca o necesitate după ce am analizat atent scena din care facem parte. Suntem consumatoare de petreceri, prezente pe scena de noapte bucureșteană, ne face plăcere să ascultăm muzică electronică amplificată pe un sistem de sunet bun, să dansăm și să socializăm. Așa am avut timp să studiem anumite fenomene și direcții în clubbing-ul local. O primă observație reconfirmată permanent de-a lungul anilor este că lipsesc femeile de pe scena electronică. De la DJ, promoteri, producători etc., acest domeniu este unul exclusivist, masculin. Până și publicul e predominant masculin. De la tipul de muzică promovat la faptul că această comunitate este destul de închisă am simțit nevoia să ne organizăm într-un grup. Ai mai multă vizibilitate, poți lua o poziție față de ceea ce se întâmplă cînd faci parte dintr-un grup.

Admina: La nivel individual nu aveam capacitatea să facem rezistență și să ne impunem pe o scena exclusiv male-dominated. Făcând parte dintr-un grup nu numai că atragem și încurajăm și alte fete, ci suntem și noi împreună mai puternice. Corp nu este o construcție legată exclusiv de muzică, este un empowerment și pentru noi ca persoane.

Cosima: În plus, apartenența la un grup te face mai resposabil.

 

Voi sunteți formula definitivă Corp. sau platforma este deschisă?

Corp.: Noi am alcătuit această platformă ca spațiu safe și open, accesibil și altor femei.

 

Vă identificați toate ca feministe?

Cosima: În momentul ăsta mă văd ca adeptă a feminismului intersecțional și „lipstick feminist”, care nu e o ideologie separată în sine ci mai degrabă un comentariu estetic, un mod de a recupera o estetică anume.

Chlorys: Eu mă regăsesc în feminismul care susține drepturile tuturor femeilor, indiferent de clasă, orientare sexuală, abilități, etnie, etc.

Beatrice Sommer: Deși nu e politicos și nici util să răspunzi cu o altă întrebare, o să fac asta. Pentru mine răspunsul potrivit e „De ce nu?”. Din ce văd în jur, feminismul e perceput, predominant, fie ca un concept rezervat activiștilor, fie ca pe ceva inutil sau chiar o cauză pe care e ușor jenant să o susții. În ultimul caz, e jenant fie pentru că ești femeie și preferi să nu accepți că ai fost/ești/vei fi discriminată, sau pentru că e ceva prea femeiesc – evident, un semnal de misoginism indiferent dacă e conștientizat sau nu. Realitatea e atât de absurdă încât, în cluburi, chiar și atunci când muzica o cere, fetele nu dansează ca să nu fie considerate „ușoare”, iar băieții nu dansează ca să nu fie considerați fete. În ciuda faptului că feminismul radical e cel mai popular tip, e tragic că trebuie să punem și să răspundem la astfel de întrebări, dar, în următorii ani, lucrurile se vor schimba în bine dacă ne asumăm și responsabilitatea de a lupta împotriva problemelor de mediu… adică dacă nu vom fi murit cu toții în 2050, așa cum riscăm să o facem din cauza ignoranței.

 

Cum acționează feminismul în muzică?

Cosima: Continuând moștenirea Adei Lovelace. Ada a fost cea care a pus bazele primului algoritm, face parte dintr-un șir lung de femei care au contribuit la avansul tehnologic de care am beneficiat mai apoi și în producția de muzică. Pe de altă parte putem aplica ideologia feministă în tot ceea ce ține ce cultura asociată muzicii: clubbing, dans, estetică, etc.

Admina: Este o scenă male-dominated și asta nu este doar în România, e peste tot. Platfoma Corp. încurajează și promovează persoane care se identifică cu genul feminin și luptă astfel cu stereotipurile de gen, omniprezente pe scena electronică din București. Am preluat și implementat aici modelul de electro-feminism care funcționează în lume de câțiva ani.

Beatrice Sommer: În unele cazuri, în mod direct și politic – prin mesajul transmis clar în versuri, nume de piese, albume sau artiști. În interiorul scenelor de muzică, important e ca femeile să fie susținute – să se bucure de atenție egală și de beneficii egale din partea promoterilor și a curatorilor.

Din cauza felului în care e predată, muzica e ceva problematic încă din primii ani de școală, deci nu mulți oameni își doresc să facă muzică. E absolut nenatural, dar vital pentru instituțiile competitive care hotărăsc unde, care și a cui muzică trebuie auzită și o comercializează. Totuși, unii oameni ajung să creeze, iar femeile se izbesc inevitabil de medii dominate de bărbați care le sfidează. De obicei, astea sunt rețelele sociale în care oamenii încearcă să facă bani, să susțină structuri economice moștenite de la foarte multe generații, care ne bântuie nestingherite. În cele în care primează creația, transcendentalul, mentalitățile și ideile care circulă depășesc sfera pragmatică și îmbrățișează diversitatea și includerea, pentru că nu le percep ca pe ceva competitiv sau ca pe un pericol de auto-sabotare. În ciuda aparențelor și a iluziilor care le țin în viață, oricine poate umple goluri pe care le observă. Necesare sunt doar colaborările și dezinhibiția. Există pagini și grupuri pe Facebook administrate de grupuri de femei care și-au făcut curaj și care vor să-l insufle și altora. În cluburi din orașe ca Berlin, Londra sau Cracovia se țin discuții despre inegalitățile și nedreptățile din scena de muzică electronică. Există grupuri care activează creativ, dar și ca organizatori, cum ar fi female:pressure care au realizat un studiu despre proporțiile în care genurile sunt reprezentate în lineupurile festivalurilor în perioada 2016-2017.

Cosima: Există multe stereotipuri care circulă în societate. Cum ar fi că femeile sunt atehnice. Ceea ce nu este deloc susținut de evidența datelor.

 

V-ați confruntat direct cu stereotipurile astea, sau știți de ele din diverse povești?

Beatrice Sommer: Eu am început să conștientizez realitatea asta după ce am intrat în Corp. M-am confruntat cu tot felul de excluderi și tensiuni pe parcurs. Am înțeles că, în unele situații, principalele obstacole au fost că sunt fată și că sunt mică… am împlinit 23 de ani în mai.

Cosima: Nu în mod direct, nu au fost situații în care să ne fie negate anumite drepturi fățiș. Mai degrabă lucrurile funcționează la un nivel subteran, fără ca lumea să chestioneze anumite clișee răspîndite în societate. Cred că pînă la un punct am și auto-integrat critica asta și de-aici problemele.

 

Ce oferă Corp?

Admina: Ne dorim să construim mai mult decât partea asta de DJ-ală. Sperăm ca în niște ani să reușim să construim o platformă cu tot ce trebuie. Studio-uri, promoteri, tot.

Cosima: Deocamdată fiecare a contribuit cu ce a putut și am cumpărat ceva aparatură. Avem strictul necesar pe partea de tehnică, putem funcționa și exersa. Acum căutăm un spațiu pe care să îl putem pune la dispoziție și altor femei.

 

Acum unde și cum lucrați, ce pregătiți?

Admina: Acasă. Mergem la Chlorysa și mai repetăm împreună.

Beatrice Sommer: Vrem să dispunem de un spațiu care să fie studio, și unde să putem asculta muzică de toate felurile împreună cu alți oameni.

Cosima: Noi nu ne limităm la un anumit mediu. Vrem să producem și muzică, să facem și live-uri, dincolo de party-uri unde avem DJ sets, ne propunem să construim un set live. Fiecare dintre noi e interesată de o zonă particulară din muzica electronică. Eu vreau să lucrez și cu vocea, mă interesează în ultima vreme un hibrid între techno și r&b, dark și greu, vîscos, lipicios.

Admina: Pregătim și site-ul Corp, o platformă online în care vom încerca să arhivăm atât istoria noastră cât și să facem interviuri cu oameni afiliați electro-feminismului. Scena asta e super-capitalistă și dominată de băiețași albi. Trebuie să ne facem și noi loc printre ăștia care ne șterg istoria. Și asta e o componentă importantă a feminismului nostru, căutăm să conștientizăm cine suntem și să ne scriem singure istoria. Pentru noi, pentru cultura queer. Apropo de feminism: noi creăm spațiu pentru femei și artiști queer.

Cosima: Practic aici, în București, doar Rokolectiv (11 ani) si Queer Night (6 ani) au promovat femei și artiste/artiști queer.

Admina: Și Simultan din Timișoara a căutat să respecte paritatea de gen în party-uri (au invitat cam jumătate femei).

 

Admina mi-a spus la un moment dat că vreți să ieșiți zona de exclusivă a petrecerilor și să vă concentrați și pe educație.

Cosima: Am făcut asta la Acud Macht Neu, Berlin, am avut un talk înaintea petrecerii la care am fost invitate. Deși evenimentul în sine nu a avut o anvergură foarte mare, pentru noi a fost important să vorbim cu grupuri similare despre ceea ce facem și apoi să punem muzică. Am invitat cu ajutorul ambasadei Germaniei aici un grup de femei, colectivul de la ://about blank din Berlin, consacrate deja în direcția în care am început și noi să lucrăm. Ele au în Berlin un spațiu unde organizează party-uri dar și evenimente educaționale (conferințe, workshop-uri, dezbateri, artist talks etc). Înainte de petrecerea din București a avut loc o discuție cu ele, foarte dinamică, unde a venit surprinzător de mult public interesat de subiect.

Admina: În general, pe scena muzicală din București nu există o cauză. În afară de faptul că se fac niște bani, nu există un scop educativ. Party-party și atât. E foarte golită de conținut scena asta. Eu cred că educarea publicului este esențială. Altfel mesajul nostru nu este înțeles. Pentru că oamenii pot veni la un party fără să înțeleagă despre ce e vorba, fără să se uite în profunzime la preocupările DJ-ilor de la pupitru. De foarte multe ori uităm faptul că petrecerile sunt mai mult decât distracție, au avut și o semnificație politică.

Chlorys: Cumva s-a pierdut ideea și nevoia de bază de la care au pornit aceste tipuri de petreceri, și anume spații safe pentru publicul queer, care căuta o oază unde să se simtă primit, iubit, respectat și in peace. Muzica electronică și dansul au conferit acest înveliș protector, dar se întâmpla un fenomen care tinde să spele oprimarea și durerea care au dus la nașterea muzicii și a petrecerilor de acest gen.

Admina: Inițial, muzica electronică de dans a adus oamenii împreună, mai mult decât sub un acoperiș; indiferent de rasă, clasă sau orientare sexuală. Latura asta s-a pierdut și asta încercăm noi să recuperăm.

 

Cum adică s-a pierdut? Ce se întâmplă acum?

Cosima: Se pune prea mult accept pe marketing, e totul foarte mercantil. Noi putem prezenta teoria noastră, statement etc. și să regăsim un interes pentru asta, dar într-un final totul se reduce la cantitate: cine sunteți, câți oameni aduceți. Clienți, să aducem clienți. Foarte puțină lume, dacă există, își asumă vreun risc alimentat doar de pasiune.

Admina: Da. Despre asta e vorba. Nume mari care aduc public numeros, care să consume. Este despre cantitate, nu calitate.

Beatrice Sommer: Pe de o parte, e o presiune enorm de mare să faci bani și să te poziționezi cât mai sus pe plan social într-o țară săracă, unde se vinde visul american, dar nimeni nu și-l permite… Că nici nu e de dorit, e cu totul și cu totul altceva. Oricine vrea să depășească condițiile astea grele se înfundă în făcut bani în același mod. Încearcă prin imitarea unor așa-zise strategii de marketing, prin promovare necostisitoare, dar intensivă; băuturi scumpe care „dau bine” pentru clienți – reali în unele cazuri și imaginari în altele – dar oricum nu pentru ceea ce se numește public, care e pe cale de dispariție. E o rețetă care nu duce nicăieri. Nu mai există nicio miză mai departe de asta. Dorința de a avea succes e o obsesie care face oamenii să creadă că orice e în afara standardelor acceptate e demn de milă, rușinos, e pentru ratați. Îi mai face să-și predice interesele personale ca fiind adevărate valori sau cauze nobile la care trebuie să aderi. Țintele sunt mulți clienți, mulți bani, multă vâlvă, multă faimă. Mult mult, dar în esență nimic. Se poate și cu puțin. Mentalitățile astea se reflectă atât în felul în care localurile și brandurile își desfășoară activitatea, cât și în estetica adoptată de muzicieni și DJi, iar cei care ies în oraș pe fondul acestor colaborări își spun că viața trebuie să fie bună dacă munca din timpul săptămânii i-a mai trecut peste niște nopți după care se trezesc mai mult sau mai puțini mahmuri, poate chiar satisfăcuți sexual.

Pe de altă parte, lipsesc determinarea și luciditatea visătorilor la o lume mai bună și curajul pe care îl cere refuzul conștient față de validarea acordată de gruprări consacrate: reviste, site-uri, labeluri, festivaluri, spații, proiecte culturale prin care își fac reclamă corporații, ș.a.m.d.. Nu mai suntem adolescenți și sper că nici la fel de intimidați de fețele și corpurile „perfecte” de prin pozele din mall-uri sau din reclame, dar gândim încă la fel doar că despre alte lucruri. Din păcate, nu știm sau nu vrem să facem asocierea dintre responsabilitate și libertate. În condițiile astea, libertatea e un capriciu – așa cum a spus-o Viktor Frankl. Cu toții avem puterea de a coagula comunități în care să ne autodepășim… trebuie greșit mai mult. Important e să creăm și să fim curioși cu toții sau măcar să încercăm. Momentan, suntem blocați în posturile de spectatori dezorientați, pasivi, veșnic consumatori, și de vânzători anxioși, lipsiți de scrupule. La mijloc sunt artiștii care se constrâng încercând să găsească un loc sigur și călduț între celelalte două tabere. Diviziunea și problema asta există în toate domeniile. Importul și imitarea automată a modelelor și a formelor de peste granițe – evident, doar a celor mai vizibile dintre ele – în defavoarea și nu în completarea autonomiei e ceva caracteristic României, unde noțiunea de „autentic” a fost schimonosită de industria alimentară cot la cot cu cea a publicității. În București, promoterii vorbesc despre „noi”, „voi”, „tu”, se adresează unor „prieteni” – „dragi” sau nu – , ne invită la seri „de neuitat”, unde putem trăi experiențe „inedite”. Așa nu numai că se pierde semnificația unor astfel de cuvinte, dar, în timp, capătă chiar noi semnificații, anume unele la fel de seci ca aspirațiile pe care le maschează. Imaginația tuturor părților se menține sterilă, iar relațiile interumane se șubrezesc constant în timp ce promisiunea fericirii ne păcălește dintr-un viitor veșnic îndepărtat.

Admina: Practic ăia care au aceste puteri capitaliste șterg cu buretele restul istoriilor/inițiativelor mai mici. D-asta avem nevoie de un spațiu al nostru, un spațiu safe în care să ne încurajăm reciproc și să putem crește cu alte principii. În primul rând, fără individualismul acesta. Mai ales că orice debut este dificil și nimeni nu prea susține debutul.

 

Valentina a realizat acest interviu live în iulie 2017.

POSTAT DE

Valentina Iancu

Valentina Iancu este istoric de artă și curator. Lucrează la Muzeul Național de Artă al României. Cercetează aspecte ale modernismului românesc în relație cu politicul, suprarealismul în Eu...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *