De

Dancey, with a chance of duet

Corpul uman facilitează expresia artistică mai bine ca orice alt mediu. Exista vreunul mai specific și mai la îndemână pentru a aduce la viață acele impulsuri care ne zguduie adâncurile sufletelor? Și eu lucrez cu performance art și este o formă de artă pe care o respect. Și totuși am practicat-o și am vazut-o predominant în contextul cubului alb, un loc atât de restrictiv și adesea sufocant pentru un mod de expresie atât de exuberant. Însăși natura contextului pune privitorul în poziția în care trebuie să disece și să analizeze cu atenție fiecare detaliu al operei de artă pentru a-i ghici însemnătatea. Iar dacă privitorul nu ajunge de unul singur la nicio conlcuzie, tot ce trebuie să facă e să arunce un ochi peste statement-ul de artist nelipsit și salvator și totul devine clar.

Eu, una, m-am decis să iau o pauză de la treburile artistice formale și să mă aventurez pe un teritoriu mai brut unde lucrurile nu mai sunt atât de frumos aranjate. Mi-e dor de arta care trezește ceva în mine și din când în când îmi doresc să schimb conceptele pentru emoții nestăvilite. Nu am putut să mă gândesc la un loc mai bun care să-mi satisfacă nevoia pentru corpuri expresive și energii debordante ca Centrul Național al Dansului.

Am mers să văd spectacolul de dans „Duet în trecere” de Mihaela Dancs și Andreea David, două artiste cu un parcurs lung în artele performative, care speram să îmi ofere mult dorita evadare din cubul alb strict și plictisitor. În timp ce îmi luam locul în auditorium, mă simțeam ușurată că am scapat de statement-uri de artiști și vorbăraie de vernisaj.

Spectacolul începe cu o piesă rock grea dar foarte ritmată care le contaminează imediat pe David și Dancs, ale căror mișcări reflectă foarte bine mood-ul muzicii. Fiecare e în ton cu piesa, dar niciuna nu e în ton cu cealaltă. Le privesc, măsurând cu piciorul ritmul alert al pieselor care curg fără o coerență anume: rock, oldies, piese siropoase și vibe-uri cool, singurul element comun fiind faptul că toate sunt ritmate și le poartă pe dansatoare pe culmi nebănuite ale mișcării. Ele explorează fiecare beat susținut de fiecare instrument din fiecare melodie într-un dans negândit și liber care le trimite in toate ungherele scenei. Fetele sunt în sincron perfect cu muzica, dar nu se sincronizează una cu altă!

Le urmăresc cum se pierd din ce în ce mai tare în dansul lor care seamănă din ce în ce mai mult cu ceva ritualic, dorindu-mi că cele două să ia parte la un duet în adevăratul sens al cuvântului, dar realizez că asta nu se întâmplă decât în anuminte momente pasagere, când Dancs și David par că au găsit numitorul comun al coregrafiei. Mișcările lor coincid și par că merg în aceeași direcție, ca apoi iluzia tandemului să se spulbere și fiecare să se reîntoarcă în transă. Îți dorești să le vezi dansând împreună – nu că acest lucru nu s-ar întâmplă, ele nu se mișcă independent una de altă – ca într-un duet adevărat, vrei să le vezi atingându-se (mai ales la piesele de suflet), să comunice una cu altă, dar asta nu se întâmplă decât uneori, accidental, iar senzația de așteptare rămâne cu tine pe tot parcursul show-ului. Dar asta nu te deranjează, fiindcă acesta nu este un show conceptual pe care trebuie să-l gândești, dimpotrivă, trebuie să-l simți!

Piesă după piesă, se subliniază ideea de neconcordanță. Dansatoarele se tăvălesc pe podea, dau din funduri cu obrăznicie, ba chiar într-un moment aprins al spectacolului, cele două dispar din peisaj preț de câteva secunde, pentru a reveni pe scenă cântând stângaci versurile piesei „O romanță cu parfum” de la Semnal M. Și nici aici nu e sincron perfect! Artistele nu sunt în duet dar cu singuranță sunt pe aceeași lungime de undă. Dansul începe din nou, de data asta mai alert si mai apăsat ca înainte, crescând cu fiecare beat puternic până ce se ajunge în punctul critic – fetele sunt pe podea, orice urmă de coregrafie e înlocuită de o transă diabolică, acompaniată, desigur, de o piesă heavy metal pe măsură care le trage membrele în toate direcțiile, iar publicul abia se abține să nu se alature acestui ritual contagios.

Părăsesc sala CNDB cu chef de dans și o bună dispoziție care a invins sentimentului de stranie insatisfacție datorat tandemului nerealizat (sepectacolul se numeste „Duet în trecere”, deci ce tot vorbesc?). Am asista la o experiență artistică (doar în aparență) simplă dar liberă și pură care a trezit în mine mai multe sentimente decât orice vernisaj cu vin și fursecuri la care am mers în ultima lună.

 

Mihaela Dancs și Andreea David, „Duet în trecere”, a avut loc în cadrul festivalului UR.BASM la Centrul Național al Dansului pe 2 decembrie 2016.

#VazutlaCNDB

POSTAT DE

Marina Oprea

Marina Oprea este o tânără artistă care locuiește și lucrează în București. A absolvit Universitatea Națională de Arte București, secția de fotografie și video, în prezent fiind student...

marinaoprea.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *