De

Dressing the Body

Orașul Constanța rămâne pentru arta contemporană un spațiu de rezervă. În pofida unor grupuri efemere precum „Constanța Caz” sau mai vechile „ASALT” și „Celulă de creație libelulică”, Constanța ultimelor decenii a fost lipsită de o alternativă la circuitul instituțional, care a conservat prin monopol inerțiile mentalitare ale epocii anterioare (după „schema” lui Erwin Kessler, ne-am afla încă în etapa „uapistă”), în timp ce politicile culturale în general au avut de suferit.

Totuși, nu este exclusă posibilitatea ca lucrurile să se schimbe într-o oarecare măsură din interior. Un excelent muzeu de artă românească modernă (cu o colecție predominant impresionistă), Muzeul de Artă Constanța are meritul de a aloca mai multe săli expozițiilor temporare cu artiști în viață, dar consider că mai rămân lucruri de făcut. Proiectele curatoriale lasă uneori de dorit, iar partea de promovare este categoric deficitară.

Până una-alta, cele mai semnificative expoziții de la MAC rămân cele datorate parteneriatelor cu instuții din țară și din străinătate. Cel mai surprinzător a fost evenimentul organizat împreună cu recent-anunțatul Muzeu de Artă Recentă din București, Ecaterina Vrana – „Coasa era pui” (prima expoziție personală a pictoriței în orașul natal). După expoziția „Mask 2015” a profesorului Florin Stoiciu, UNArte București este reprezentă iar la Constanța printr-o expoziție de grup a studenților de la specializarea „Artă murală” (promoția 2015) și prin această expoziție personală a altui profesor – Petru Lucaci, actualul președinte al Uniunii Artiștilor Plastici. Așadar, „Dressing the body” marchează un moment de cotitură (sau cel puțin de confirmare a prestigiului) pentru MAC.
„Dressing the body” aduce laolaltă patru cicluri de lucrări: „Black Cocktail” (2013, mixed media pe pânză; aici sunt recuperate și lucrări care intrau în seria „Clarobscur”), „Striped” (2014, ulei pe pânză), „Layers” (2015, ulei pe pânză) și, în ultima sală, „Black therapy” (2011, print digital pe pânză). De la cărbunele ca mijloc până la nămolul ca subiect, resursele negrului – preocuparea centrală a lui Petru Lucaci pe parcursul ultimelor două decenii – au fost exploatate la maximum. Revenirea la culoare care s-a produs în ultimele două cicluri – „Layers” și „Striped” – este dictată de necesitățile noii teme dominante – corpul –, abordată „la zi”. Ambivalența creațiilor lui Petru Lucaci – preocuparea mixtă pentru estetic și concept – își află aici „nodul gordian”.

Pentru o serie de lucrări care își propun tocmai sondarea politicilor corpului în contemporaneitate, „Dressing the body” nu pare să anunțe o critică – „îmbrăcarea” (care capătă astfel proporții de ritual) este o acțiune săvârșită de un agent nenumit asupra „corpului”. Care corp? Nu unul androgin, ci (așa cum se poate vedea în cele mai multe dintre lucrări) unul feminin – aspect nemenționat în niciuna dintre declarațiile artistului. Așadar, în ce măsură constituie o critică eforturile pictorului de a evidenția violența pe care o presupune orice intervenție ce marchează, ce se impune asupra acestui trup?

Lipsesc din toate lucrările trăsăturile feței, tocmai partea despre care încă spunem că ar conferi individualitate trupului (în ciuda chirurgiei plastice și a statisticilor faciale). Cu excepția mișcărilor pe care le înregistrează fotografiile din „Black therapy” (într-o acțiune ce amintește de Yves Klein), corpul feminin este surprins în posturi pasive (spre deosebire de mișcarea pasivă pe care o realizează singurul corp ce pare a fi masculin), care sunt conjugate în „Striped” cu o îmbrăcăminte „casual”… ce își dezvăluie potențialul opresiv. Să fie însă aici o suprainterpretare? Caracterul de proiecții al „marcajelor” din „Layers”, care se pot folosi concomitent de corpul-suport și îmbrăcămintea-suport, afectând până la urmă suprafața pânzei, ar certifica o altă interpretare: manierisme, semne ale autoreferențialității picturale.

Folosindu-se de imboldul și de pretextul unei investigații la nivel de concept, Petru Lucaci ne obligă la reevaluarea abstractului prin acest „teatru de reificare”. Supunând un corp redus la obiect la această „post-procesare” plastică, maestrul (cuvânt ce trimite el însuși la ceremonial și la ierarhie) demonstrează capacitatea sa de (re)modelare (interesant caracterul de making-of „cu mănuși” al catalogului expoziției)… în încercarea de a „dezveli”/„dezvălui” acest corp de semnificații. Succesul acestor eforturi de depășire a asocierilor uzuale este limitat tocmai de ceea ce asigură impactul vizual al lucrărilor: privirea care violentează și realizează suprapuneri până la depășirea concretului.

Petru Lucaci se numără poate printre cei mai versatili dintre pictorii generației ’80, dar, cel puțin în cazul acestor lucrări, încercarea de a plusa pe nivelul ideatic pare să aibă limitele sale (vulnerabilitatea la interpretările feministe, de exemplu). Meritele sale sunt cele ale unui pictor care jonglează la apogeul carierei cu ambele capete ale spectrului stilistic din pictura contemporană – (foto)realismul și expresionismul abstract – fără compromisuri. În orice caz, o ocazie de a vede pictură cu adevărat actuală care se ivește mai rar pentru publicul constănțean.

 

Dressing the body este la Muzeul de Artă Constanța în perioada 21 august – 17 septembrie 2015.

POSTAT DE

Yigru Zeltil

Yigru Zeltil (pseudonimul literar al lui Florin Ionescu) s-a născut în 1992, la Constanța. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” Constanța. Are la activ aparții în mai ...

yigruzeltil.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *