De

Flashbacks

25 + 1 și 3 shells and a square game sunt două proiecte expoziționale recente care se configurează în conștiința mea sub forma unor flashback-uri, asemeni unor fotografii de tip Polaroid, și care o au ca numitor comun pe artista Irina Dumitrașcu Măgurean.

Urmăresc activitatea Irinei de ceva timp și am profitat de contextul acestor două proiecte pentru a-i lua un interviu mai amplu despre activitatea sa artistică. Fotografiile Irinei au un aspect foarte organic, cu o calitate duală: sunt în același timp sensibile și rafinate estetic, însă dure prin sinceritatea descrierii decupate a realității. Rămân întipărite pe retină asemeni unor flashback-uri care surprind prin impactul simplității. Nu le-aș cataloga ca servind unui stil, ci mai degrabă având ca numitor comun o atmosferă particulară, ce reflectă o sinteză matură a unui tip de percepție foarte bine închegat. Cu o personalitate complexă și un demers constant și asumat, Irina Dumitrașcu se impune ca prezență pe scena artistică clujeană și prin artist-run space-urile coordonate până acum: Atelier Irina M în cadrul Fabricii de Pensule și în prezent Camera în cadrul Centrului de Interes.

25 + 1 a avut loc la FIVE PLUS Art Gallery din Viena între 2 și 14 noiembrie 2016, fiind o expoziție foto inedită în ce privește componența și demersul artiștilor implicați: Feleki Karoly, Dorel Găină, Eugen Savinescu, Diana Drăgan Chirilă, Alexandru Rădulescu, Angela Kallo, Andrei Budescu, Laura Ghinea și Irina Dumitrașcu Măgurean. Un show relativ eterogen, menit a reuni mai multe generații de fotografi ce sunt toți actualmente profesori și colegi în departamentul Fotografie-Video-Procesare Computerizată a Imaginii în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, expoziția nu a fost doar o celebrare a 26 de ani de existență a secției Foto, ci și o radiografie vizuală subtilă a activității unora din cei mai cunoscuți fotografi clujeni.

Ultimul proiect al Irinei Dumitrașcu Măgurean a fost tot unul de grup, alături de Vlad Olariu și Radu Comșa: 3 shells and a square game la Camera, în cadrul inaugurării celui mai nou centru de artă de artă din Cluj – Centrul de Interes pe data de 8 iunie 2017. O expoziție minimalistă de white cube, foarte curată și de impact.

Discuția pe care am purtat-o cu Irina s-a concentrat pe toate palierele profesionale pe care ea le-a experimentat până acum, începând cu atracția ei spre fotografie, trecând prin activitatea sa profesorală și ajungând în final la curatoriat și miza artist run space-ului pe care îl coordonează în prezent.

 

Cum a apărut inițiativa de a organiza o expoziție precum 25 + 1 la FIVE PLUS Art Gallery Vienna?

Ținând cont de contextul aniversar al expoziției am considerat că ar fi bine și constructiv ca evenimentul să aibă o anvergură mai mare. Cunoscând de mai multă vreme profilul galeriei FIVE PLUS din Viena, o galerie orientată spre arta românească, am considerat că ar fi un spațiu potrivit pentru a ieși în lume cu școala de fotografie de la Cluj.

 

Ce reprezintă pentru tine acest proiect, în triplă calitate de artist, curator și profesor?

Este un proiect important în care m-am implicat mult, deși nu a fost foarte ușor. Am mai curatoriat expoziții în artist run space-ul meu din Fabrica de Pensule, dar de data aceasta, la Viena, a fost vorba de un eveniment de dimensiuni mai mari, care a implicat mai mulți artiști, un spațiu nou, străin. De altfel, marea majoritate a organizării s-a făcut la distanță, telefonic, cu planurile galeriei în față. Ca artist, de asemenea a fost o expoziție importantă, atît din punct de vedere al locului în sine cât și prin faptul că am avut Institutul Cultural Român ca partener. Nu în ultimul rând, ca profesor a fost o posiblitate de a expune internațional activitatea departamentului în care lucrez (Fotografie-Video-Procesare Computerizată a Imaginii), pentru atragerea atenției publice și pentru creșterea notorietății Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca.

 

Cum ai sintetiza conceptual și estetic această expoziție? Care a fost de fapt miza ei și cum s-a conturat demersul artistic al participanților în raport cu aceasta?

Punctul tematic central al expoziției este criza omului în contemporaneitate, cu multiplele ei fațete: pierderea identității, pierderea valorilor, criza personală, stresul, deruta, accesul rapid la informație, la tehnică și la comunicare, timpul a cărui trecere e percepută ca fiind mai rapidă – toate își lasă amprenta în personalitatea omului contemporan, iar noua generație este esențialmente diferită de cele anterioare. Și lucrările sunt foarte diferite ca tehnici de realizare (fotografie alb/negru, c-print, cianotipie pe ceramică, polaroid, colodiu umed, serigrafie, monoprint), dar și ca perspectivă vizuală și ca abordare (alienarea în fața naturii, depersonalizarea și pierderea esenței umane prin consumerism, confuzia și deruta omului contemporan).

 

Ce înseamnă pentru tine fotografia? Cum a devenit modul tău de exprimare și cum te contextualizezi în raport cu scena de artă contemporană?

Fotografii făceam de când eram mică ca pe o joacă, dar nu aș fi crezut că voi ajunge să lucrez în acest domeniu. Inițial cochetam cu regia de film pentru facultate, dar pentru că am considerat că sunt prea necoaptă la 18-19 ani să intru la facultatea de regie am încercat să găsesc o soluție temporară, care s-a arătat a fi fotografia, prin prisma fotografiei regizate. În acest punct, însă, mi s-a deschis o nouă lume, așa că am renunțat la regie și am aprofundat domeniul acesta.

Fotografia pentru mine reprezintă (cel puțin) două lucruri: pe de o parte consider esențială legătura dintre fotografie și timp, fotografia ca mărturie sau ca amintire, mai ales în polaroidele pe care le lucrez. Pe de altă parte este un mediu care permite multă flexibilitate – încerc, prin fotografie, să mă depărtez de fotografie. Vreau să îmi abstractizez imaginile, atât prin intermediul mijloacelor tehnice cât și prin concept, astfel încât punctul de pornire al fotografiei să nu mai poată fi recunoscut, iar imaginea să ridice semne de întrebare cu privire la ceea ce reprezintă.

 

Cum echilibrezi activitatea ta de artist cu cea de profesor și uneori chiar de curator?

Împac bine activitatea artistică cu cea de profesor, deoarece munca cu studenții mă stimulează: tot timpul încerc să fac ceva nou cu ei, să aduc ceva nou, îmi place să nu repet temele de lucru de la o generație de studenți la alta, iar fiecare temă pe care o dau necesită documentare (documentare care îmi folosește și în activitatea artistică). Activitatea curatorială îmi place mult, motiv pentru care și am un artist-run space în care organizez evenimente, iar simultan sunt prinsă și în propriile proiecte artistice. În mod evident, balanța priorităților înclină spre activitatea artistică.

 

Povestește-mi puțin despre Camera, noul tău artist-run space inaugurat în Centrul de Interes din Cluj.

Camera este un spațiu pentru arta fotografică emergentă și experimentală. Plănuiam de multă vreme înființarea lui, iar din cunoștințele mele nu se află încă în România un asemenea spațiu care să promoveze experimentele fotografice contemporane. Programul meu pentru următorii ani este destul de strâns, vor fi cam patru evenimente pe an în care voi invita câte un artist, sau mai mulți artiști pentru a expune un proiect, gândit de ei în spațiul Camera. Intenția mea este de a invita și artiști străini, pentru a deschide orizontul publicului local. Locația Camera este în noul centru de artă contemporană, proaspăt inaugurat în Cluj, Centrul de Interes, alături de galeriile Bazis, Baril, Sabot și Spațiu Intact. În Centru sunt de asemenea ateliere de artiști și fashion designeri, alături de project space-uri (A+, Bazis project space și Nano).

 

Un numitor comun în discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți fotografi este observația că în timp, aceștia conștientizează că devin tot mai selectivi cu subiectele pe care aleg să le fotografieze. Cu trecerea timpului, declanșezi mai rar? Ai devenit mai selectivă cu subiectele tale sau a rămas o abordare similară cu cea de început?

Sunt foarte selectivă. Vorbind din punct de vedere al profesionalismului, nu consider că este în avantajului cuiva care fotografiază să facă multe fotografii pe un subiect, iar apoi să o aleagă pe cea mai bună. O imagine trebuie gândită și analizată dinainte, altfel este pur și simplu o selecție generată de întâmplare și de cantitatea pe care o ai la dispoziție. Poate că și lucrul cu aparatele Polaroid m-a învățat să fiu foarte selectivă, deoarece sunt 8 fotografii într-o casetă și trebuie făcut un calcul eficient înainte de a fotografia. Legat de subiecte, fotografiez de obicei orice îmi stârnește interesul, de la un cuvânt la o scenă de stradă, dar este mai mult o fotografiere de inspirație, ca o notiță pe care o faci într-o agendă. Imaginile astfel captate trec apoi prin diferite procese de selecție, corelare, ca într-un puzzle. Totul depinde mult și de ce proiect am în lucru sau ce temă mă preocupă la momentul respectiv. Uneori, revin și după câțiva ani asupra unor imagini.

 

Fotografiile tale sunt minimaliste și în același timp picturale. Decupezi realitatea intuitiv când îți alcătuiești compozițiile sau e o acțiune rațională de a îndepărta documentarul și narativul?

Este un amestec între intuitiv și rațional. Pe de o parte mi-am format ochiul să vadă și să perceapă anumite decupaje, dar am ajuns în acest punct, să zicem intuitiv, printr-un proces rațional, de analiză, documentare și cercetare. Decupajele mele încearcă să se rezume la esență și de aceea dau la o parte pe cât pot tot ce m-ar deranja în descifrarea imaginii. Un lucru pe care îl fac în lucrări, mai ales în cele cu tentă erotică, este să nu dezvălui ce se ascunde în spatele lor, de aceea și încadrările sunt foarte secționate. E mai bine ca privitorul să se joace cu imaginația.

 

Care din seriile tale de fotografii consideri că au marcat o schimbare, o evoluție a ta ca artist până acum și de ce?

Una dintre seriile care au fost un punct esențial în evoluția mea cred că este Humanscape, care este proiectul meu de doctorat. A fost momentul când am început să elimin tot ce consideram că încarcă în mod inutil imaginea până am ajuns să am niște fotografii minimaliste doar din câteva linii. Ideea proiectului a fost de a crea ipostaze ale corpului asemănătoare peisajelor, de unde și jocul de cuvinte (Humanscape, pornind de la landscape-peisaj). În același timp, zonele fotografiate nu trebuiau să își trădeze identitatea și localizarea anatomică, așa încât a început defrișarea compoziției de tot ce putea să deconspire, dar nu prin prelucrări în Photoshop ci direct din aparat. Altă serie care consider că mi-a deschis noi perspective este Pleasure Journey, un proiect în care am lucrat cu polaroidul. Acela a fost și momentul în care am conștientizat că prin fotografia polaroid pot să surprind mai mult decât proxima realitate.

 

Mereu am simțit că pentru trecerea într-o nouă etapă e necesară o evadare din zona de confort, explorarea altor contexte și cunoașterea unor oameni noi. Consideri că e important ca pentru subiecte și serii noi de fotografii să schimbi locația, să călătorești sau îți creezi contextul de fotografiere în orice situație?

Îmi place și vreau să fotografiez în orice situație, însă desigur că schimbările de mediu și călătoriile pot influența și dezvolta creația, viziunea pe termen scurt sau pe termen lung, E foarte important să vezi cât mai multe lucruri și să fii conectat la scena contemporană artistică prin călătorii, prin cât mai multe lucrări văzute în muzee și în galerii din străinătate, dar cred că un artist ar trebui să poată crea în orice context. De exemplu, am avut o perioadă în care am stat mult în casă, cu copiii mei. A trebuit să-mi creez contextul de lucru în casă (compoziții, decoruri, texturi, etc). Nu am putut sta fără să fac, să încerc câte ceva. Acest context aparent îngust nu a însemnat neapărat o limitare din punct de vedere fotografic, artistic. Nu am stagnat ci mi-am dezvoltat ideile în continuare.

 

Ce planuri de viitor ai și ce consideri că ai mai avea de explorat în fotografie și nu ai făcut-o până acum?

În viitorul apropiat vreau să îmi reiau și să dezvolt proiectul deja existent Porngrams – fotograme erotice. Această dezvoltare va implica lucrul în laboratorul foto și colajul. De asemenea vreau să continui seria de colaje făcute din fotografii Polaroid. Nu în ultimul rând, aș vrea să testez materiale fotosensibile și să experimentez cu acestea. Nu am făcut până acum prea multe în această direcție, dar vreau să încep să o explorez. Mi se pare fascinant și este un domeniu foarte vast din care pot rezulta multe lucruri interesante.

 

Din punct de vedere material, fotografia îți asigură un suport sau rămâne doar o investiție? În ce măsură poți trăi din fotografie în România?

Din punctul meu de vedere, foarte mult depinde de conjunctură. Eu sunt un artist tânăr, emergent. Lucrările pe care le vând sunt cumpărate de colecționari din străinătate. Cu toate acestea, momentan nu cred că m-aș putea descurca doar din vânzarea lucrărilor.

 

Dacă ai descrie fotografia într-un cuvânt, care ar fi acela?

Jurnal.

POSTAT DE

Ada Muntean

Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Grafică, Licență (2009) și Master (2011), în prezent Doctorand la aceeași universitate. Artist plastic cu o activitate ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *