De

HomeFest: o practică, nu doar un festival

HomeFest: festivalul de performance creat și ținut în spații domestice, se află acum la a 4-a ediție în 2017 și a avut loc între 20 și 28 octombrie într-un sezon în care Bucureștiul a fost ca un maestru al artei fresh și al culturii. Homefest este descendentul campaniei Se joacă cu casă deschisă și copilul teatrului viu  lorgean semnat de homemade culture association. Jean Lorin Sterian este cel care a dus totul mai departe, adunând diverse acte performative în spații domestice. El face research, scrie, este artist și performer. A început lorgean theater în 2008 în București, atunci când și-a convertit casa într-un spațiu public pentru spectacole și a conceput termenul de cultura homemade. Alte mici adevăruri despre Lorin se găsesc în acest interviu de Marina Albu în Revista ARTA.

Pentru a obține un loc într-o sufragerie, trebuie să trimiți un mail gazdei și să faci rezervare. Prețul de participare este o carte oferită la intrarea în case, cu câteva minute înainte de începerea spectacolului. Pragul este marcat de un preș pe care scrie „ne bucurăm că ai ajuns”. Site-ul cu programul întreg a fost permanent deschis pentru cele câteva persoane care au fost prezente la majoritatea evenimentelor. În rest, publicul a fost diversificat de alegerile curatoriale care au adus spectacole din domenii variate. Textul ce urmează este o desfășurare a unui festival ce a avut loc în 15 case într-un București încălzit și aglomerat. Disclaimer: singurele două evenimente la care nu am participat în calitate de spectator au fost Omnidisplacement, o conferință-performance proprie, și performance-ul foarte colorat, educativ și energic The Syndicate – Phoenix And Vanessa – The Syndicate for Lifting up The Civil Rights Fighting Spirit in Every Citizen.

20 octombrie. Odată ce publicul a ajuns la Lorin în sufragerie, locul de naștere al termenului și practicii de cultură homemade, s-a creat impresia de vizită de studio. Lectura performativă a Leei Razovszky, Fraierul interior, s-a transformat într-o confesiune a vulnerabilităților din spatele practicilor umoristice ale unui asemenea artist vizual neobosit. Lectura a devenit o vizită de studio datorită discursului direct și neîntrerupt al Leei despre provocările abordării ei de tip asta e tot ce mi-a rămas. Lea prezintă bucuria și procesul desenului ca fiind cele mai importante, dar miezul lecturii sale este nașterea unui personaj prin utilizarea mâinii ei stângi. Fraierul interior, așa cum ni l-a prezentat artista, este un personaj ce reiterează canoanele frumuseții – disponibile pe albumele Wimp și Flirt de pe profilul ei de Facebook. Lea a împărțit suprafața de proiecție în mici pânze și i-a invitat pe toți cei cuibăriți la Lorin să deseneze cu mâna lor stângă.

21 octombrie. Sâmbăta a debutat cu câmpul lexical al amintirilor alături de artista de performance din Berlin, Johanna Gilje. Pe Johanna o putem găsi în locuri precum Raumstrategien, Weißensee Kunsthochschule și spațiul independent Grüntaler9 din Wedding, Berlin. Ea folosește medii variate: dans, publicații și obiecte pentru a explora sursele semnificației și memoriei din diverse conjuncturi. Johanna se joacă cu cercetarea ca performance și performance-ul ca cercetare. exerciții de memorare a amintirii este unul din ele, redenumit și refăcut site specific special pentru HomeFest. În spatele parcului Cișmigiu, într-o cada și pe un balcon, Johanna a invitat vizitatorii, unul câte unul, la o reformă generală a amintirilor: ea a rugat participanții fie să dea drumul la câte piatră sau să lase o floare să plutească în apa sub care se afla ea, pentru amintirile pe care ei voiau să le țină minte sau uite. Se auzea zgomotul parcului în casă; Johanna a înregistrat ce se auzea pe balcon înainte ca lumea să vină, apoi a dat play pe timpul performance-ului. Exercițiul de reflexie și amintire sub ultimele raze de soare ale acestui an s-a sfârșit în tăcere, cu ceai verde. Intensitatea semnificației acestei confesiuni indirecte a obstrucționat orice dialog dintre Johanna și vizitatori, până când s-au adunat cu toții în apropiere pentru niște fast-food.

Tot în această după-amiază, un grup destul de mare de oameni socializa cu nerăbdare în fața unui bloc din anii ‘80. Gazda ne primește lin în sufrageria calda, ne servește mici cascade de vin și ne lasă să ocupăm spațiul cu zero constrângeri. Pe fundalul unei biblioteci ticsite cu cărți de istorie, desene și cărți de colorat, o soprană cântă Hozier – Take me to church. Mădălina Antal, acum regizor la Opera Comică pentru Copii din București, apelează la expertiza ei de cântăreață de operă clasică pentru a oferi publicului o lecție în preconcepțiile amestecate ale specialiștilor și audienței de operă clasică. Umorul mediază mesajul său suav: bucuria cântatului este mai presus de orice constrângeri sau realizări. Apoi, spiritul suav al bucuriei cântării este susținut în apartament de o trupa noua de cover-uri – Spectrum. Două fete ce dau impresia celor două personaje din filmul Ghost World inspirat din benzi desenate, cântă Röyksopp și vorbesc despre petreceri old school de rock psihedelic. Sound-ul ritmic si ironia transmisa de playlistul lor analog păstrează o intimitate magică într-o sufragerie cu aproape 50 de șosete la vedere.

22 octombrie. O cameră nemobilată cu draperii la geamuri și suc negru în pahare de plastic la intrare, găzduiește o întâmplare unică în această duminică. O proiecție dezvăluie documentarea video a unei expoziții despre un viitor fictiv. Un display futurist adăpostește un pește de sticlă și un telefon fix vechi cu caption-uri ideale. Acest set-up ne trezește noi interpretări asupra celor mai domestice obiecte, prezentate ca fiind găsite de viitori locuitori ai Bucureștiului așa cum îl știm astăzi. Este un sample din 3017 – un muzeu experimental al viitorului realizat împreună cu web-documentarele din seria Bucharest Housing Stories. Expoziția inițială a fost prezentată la spațiul MATER și ilustra descoperiri viitoare ale diverselor moduri de locuire din prezent: blocuri, hosteluri, combinaturi, ghetouri și străzi din zona periurbană. Publicul a fost invitat să răspundă cu obiecte care urmează să fie conservate pentru viitor. Efectul conversațional al acestei abordări a fost o reflexie profundă asupra obiectelor de zi cu zi pe care le putem percepe acum ca pe niște comori arheologice.

Muzeul Subiectiv al Locuirii este o piesă de teatru în imagini creată de Andrei Șerban, Gabriela Teodorescu și câteva femei curajoase din zonele Rahova-Uranus și Vulturilor 50, zone faimoase pentru poveștile scandaloase cu case naționalizate, care pun în scenă întâmplări reale din perioada 2006-2016. Acesta a fost al doilea muzeu al serii, și a avut în mod indirect ceva în comun cu primul prin faptul că a vorbit despre trecut și viitor. Încercarea de a aduce biografii în spațiul public este o necesitate atunci când sunt dezbătute subiecte care, deși sunt o realitate, devin inaccesibile în afara lumii artei. Piesa vorbește despre discriminare, reprezentare inegală, clasă și abuzul înrădăcinat al instituțiilor care, în acest caz, împiedică oamenii de la a-și exercita drepturile. Din fericire, la HomeFest, după piesă a urmat o discuție. Publicul a comunicat direct cu actrițele despre încercările lor de a-și găsi cazare după evacuare în afara soluției imediate de a aplela la chirie și despre cum încercă să obțină aceleași drepturi ca și noii proprietari.

23 octombrie. Furtună. Cristina Vidruțiu prezintă cercetarea ei pe tema relațiilor dintre narațiune și boală într-o analogie subtilă în care mintea ei este planificată ca o casă, deasupra uneia dintre cele mai zgomotoase intersecții din București, Blvd. Carol și Calea Moșilor. Mai întâi, vorbește despre ciumă în literatură și apoi continuă turul minții ei cu imagini ale unor boli prezentate în munca foarte variată de scriitor, jurnalist și pictor a lui Dino Buzzati. Ultima cameră, cea în care se petrece cea mai multă acțiune, este o prezentare a cercetării sale sofisticate și poetice pe care a realizat-o în timpul rezidenței Schloss Solitude Fellowship, unde a luat o serie de interviuri pe tema bolilor cu artiști, pacienți, doctori, sore medicale, directori și scriitori și unde construit o instalație artistică numită Narrative Anatomy. Această instalație este o cercetare interdisciplinară continuă, în care Cristina își prezintă încă documentarea și reflecțiile asupra subiectelor. Dincolo de cunoaștere, camera vibrează de compasiune, justețe și dăruire.

Într-o sufragerie goală cu basorelief local din sticlă, lemn ieftin, poze și amintiri, scriitoarea Ana-Maria Sandu citește în poziție de meditație în fața unui televizor prăfuit. Câte cărți, tot atâția oameni în cameră în această seară – cărțile oferite ca monedă de schimb la intrare și cele două cărți aduse de autori ca să fie citite în Piața Norilor: primul volum de proză scurtă al Anei, Pereți Subțiri, și Arzee the Dwarf de autorul Chandrahas Choudhury. Doamna Mola, una din locatarele blocului Anei, este aici cu noi, plutind ca într-un film de Wim Wenders făcut din cuvinte. Pereții sunt atât de subțiri, în speranța că și vecinii ascultă poveștile din cartea ei.

În spatele său se află o masă pliabilă și un perete care va deveni în curând un ecran de cinema pentru YouTube. Zâmbind, Chandrahas ne face o introducere în cinematografia de la Bombay din perspectiva lui Arzee, un bărbat mic și nesigur care lucrează în cinema. Chandrahas transformă serata de lectură într-o petrecere YouTube. Ne pune filme din diverse perioade ale cinematografiei din Bombay și ne introduce în narațiuni delicate și amuzante. Ne împărtășește alegorii despre politică, tehnologie și societate, ce se regăsesc în melodiile din imaginile răsunătoare în mișcare.

26 octombrie. Fizica, într-o formă profund romantică, a fost interpretată de mai multe ori de Ioana Barbu și Marin Grigore. Constelations este o piesă de teatru contemporan scrisă de scenaristul britanic Nick Payne despre posibilitățile infinite ale unei aventuri amoroase dintre un fizician și un apicultor. Piesa se centrează pe valoarea liberului arbitru și, prin felul în care este pusă în scenă, oferă perspective infinite asupra reacțiilor celor două personaje. Căldura camerei surprinde forța timpului și posibilitățile tuturor legăturilor cosmice pentru care cei doi actori transpiră. Brațele prinse în jurul taliilor fac ca parteneriatul să fie tema acestei întruniri.

26 și 27 octombrie. La intrarea The Agency of Touch este moodboard-ul unui pictor. El lucrează și șoptește, așa încât Mădălina Dan își poate continua compozițiile. „Este ceva ce trebuie să știu despre corpul tău?” este prima procedură a agentului. Agenția este atât o stare cât și o instituție ce aduce laolaltă diversitatea tactilă întâlnită pe tot parcursul existenței. Mișcările construiesc sculpturi imaginare deasupra corpurilor diverse de-a lungul celor două zile de întâlniri. Sunetul parcă gaurește aerul din camera. Această piesă a fost compusă special pentru acest performance de Nataliei Bustamante, performance realizat la HZT (Hochschulübergreifendes Zentrum Tanz Berlin). Cu siguranță, Mădălina deține eleganța unui medium, unul care leagă cotidianul cu dansul contemporan.

27 octombrie. Un balcon generos oferă o priveliște completă a altei intersecții aglomerate din București, presărată cu nostalgie interbelică și activități nocturne sclipicioase. Ceaiul și fursecurile sunt servite în engleză. Oamenii parcă plutesc în atmosfera de un albastru închis, singura sursă de lumină fiind camera-scenă, unde două dansatoare spală o podea de lemn. Abia după o vreme, publicul comentează asupra semnificației și a procesului prin care femeile lasă urme mediate tehnologic pe post de artă contemporană. Aflăm că loop-ul sonor este o reinterpretare a unei piese aparținând formației Sugarbabes. Tehnologia care cartografiază și prezintă urmele efemere de apă lăsate de dansatoarele care curăță podeaua, este un program open-source folosit în această situație pentru a atrage atenția asupra unei munci invizibile. SPAȚII VII este semnat de Dilmana Yordanova și Mihaela Kavdanska, iar pentru HomeFest, a fost găzduit de casa unei companii – un birou.

28 octombrie. O intrare sclipitoare a unui bloc devine poarta către niște corpuri ce oscilează între destindere și nebunie timp de câteva ore. Fragile nu are sfârșit sau început odată ce ai pășit în spațiul în care are loc performance-ul. O grămadă de lucruri, ce devin mai târziu recuzita spectacolului, sunt parcate într-o lumină caldă, de culoarea piersicii. O adunătură foarte diversă de corpuri zăbovește între răbdare și zăpăceală într-un apartament primitor. Singura măsură a timpului este lungimea câtorva piese pe care publicul le-a trimis coregrafului înainte de această punere în scenă a spectacolului. Dansul e un limbaj, un limbaj pentru un performance încadrat într-un exercițiu de exorcism emoțional ce aduce a workshop de dans contemporan. Opinii, interacțiuni fizice, ajustări de poziții și dezbateri ce duc la emoții confuze, construiesc împreună un set de acțiuni care, până la finalul spectacolului, sunt instrumentele performerilor și autorillor Giselda Ranieri, Tanja Andreeva și Cosmin Manolescu. Majoritatea participanților aleg un final prematur atunci când li se cere să fie îndrăzneți. Doar câțiva rămân să facă față încercării primordiale de a dizolva faimoasa graniță dintre performance și așa-zisa realitate „off-stage”.

După o săptămână întreagă de întâlniri în fața unor case sau scări de bloc, am simțit că HomeFest ar trebui să devină o practică, și nu doar un festival; că petrecerile în casă și întâlnirile dintre oamenii din aceeași scenă ar trebui să fie un transfer cultural constant; că oamenii ar trebui să își ocupe casele unii celorlalți într-o încercare de face schimb de expresii performative: să se unească nu doar la ospățuri, ci și la muncă. HomeFest reușește să reabiliteze interioare, atât în gândirile oamenilor cât și în casele lor, prin diverse happening-uri culturale care reflectă în mod clar un trecut recent fragmentat.

 

HomeFest a avut loc în București între 20-28 octombrie 2017.

 

Textul original a fost scris în engleză.

POSTAT DE

Jasmina Al-Qaisi

Jasmina Al-Qaisi (n. 1991) este etnograf vizual și corespondent cultural. Trăiește în Berlin și lucrează în arhiva spațiului artistic și de proiecte Savvy Contemporary....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *