De

Interioritate

Într-o perioadă friguroasă a anului și mai puțin prietenoasă pentru deschiderea expozițiilor de artă vizuală, Muzeul de Artă Cluj a vernisat o expoziție-eveniment a uneia din cele mai puternice pictorițe clujene, Anca Bodea. Electric Paradisum este ultimul proiect semnat de artistă, o incursiune într-un univers albastru, metafizic. M-a electrizat atmosfera pe care a reușit să o creeze în spațiul muzeal de altfel extrem de convențional – concepând o instalație site-specific într-o încăpere pe care a iluminat-o în albastru pur. Atmosfera era completată de un background muzical de Sigur Ros, ce te detașa ca privitor de preacunoscutul muzeu și te proiecta într-o altă lume, extrem de senzorială și introspectivă în același timp. Lucrările Ancăi Bodea nu sunt doar niște cadre de mare rafinament ale unor posibile lumi, ci mai degrabă niște puncte de pornire de găsire a unor stări interioare. Narativul este eliminat pentru a face o sinteză despre albastru ca vibrație cromatică și atmosferică. Albastrul e actor principal, dar și secundar, într-un film care e totodată despre conștient, inconștient și subconștient.

Am invitat-o pe Anca la o discuție despre paradisul ei albastru și despre cum își vede existența prin diferite filtre. Cum a construit-o ca om și cum i-a modelat stilul de viață faptul de a fi femeie-artist, cu toate implicațiile umane și sociale care se dezvoltă din această postură.

 

Povestește-mi cum s-a dezvoltat Electric Paradisum. Care a fost punctul de pornire conceptual și cum ai ajuns la formula vizuală finală?

Pentru seria de lucrări Electric Paradisum sau Paradisul Electric cred că geneza stă în bursa de doi ani de la Roma (2006-2008), unde vegetația luxuriantă prezentă peste tot în oraș m-a atras inevitabil și m-a făcut să privesc mai atent umbre și lumini ancorate în arbori, arbuști, lauri… În timp ce documentariam fotografic „tema vegetală” fără un scop precis, lucram la o temă care mă interesează și acum – interiorul/interioritatea. M-am gândit mult la grădini sau peisaje care, deși aparțin unui spațiu deschis, voiam să pară că ele se află de fapt într-un spațiu închis, ca o seră într-o lumină stranie. Dacă ar fi să aleg o coloană sonoră pentru această serie de lucrări aș alege Gnossienne de Satie și Svefn-g-englar de la Sigur Ros. Lectura a avut și ea un rol în construirea acestei lumi, opera lui Camus și diferite scrieri despre artă.

 

De ce albastru?

Pentru că în atelier am un fotoliu acoperit de un material satinat albastru. L-am pictat și albastrul a rămas lipit de paletă. E o culoare perfectă!

 

Când am văzut afișul expoziției și mai apoi lucrările m-am întrebat dacă nu te-ai temut (măcar pentru o fracțiune de secundă) că lumea îți va asemăna/corela/compara proiectul cu opera lui Yves Klein și albastrul său YKB? Care este părerea ta despre acest artist și ce simți în momentul în care îi privești nuanța personală de albastru?

Îţi spun foarte sincer că nu m-am temut de analogii sau asemănări. O dată pentru că sunt lumi foarte depărtate, el fiind un artist conceptual, în timp ce eu mă concentrez pe obiect; apoi, albastrul său e inconfundabil. Eu am ales mai multe tipuri de albastru chiar dacă aparent predomină cobalt, am pictat mult cu ultramarin şi prusia. Însă Yves Klein e unul dintre artiştii pe care îi admir! Comparaţia, dacă există, nu mă deranjează, doar că sursele mele sunt cu totul altele.

 

Mereu am perceput spațiul Muzeului de Artă ca unul destinat pentru proiecte mari, de maturitate, mai mult pentru expoziții de certificare a unui statut. De ce ai ales Muzeul de Artă Cluj ca spațiu de expunere și ce relevanță are acesta pentru noul tău proiect?

Am ales spațiul muzeului de artă pentru că… n-am avut de ales. Aveam nevoie de un spațiu amplu pe de o parte iar pe de alta, îmi place aerul princiar al camerelor din Palatul Banfy.

 

Povestește-mi despre traseul tău artistic până în prezent. Care au fost cele mai importante momente existențiale care te-au construit pentru a fi artista de acum? Îți adresez această întrebare pentru că o consider extrem de importantă în conturarea personalității tale artistice. În ceea ce mă privește, știu că dacă nu aș fi trecut prin niște probe de foc”, nu aș fi lucrat precum lucrez în momentul de față.

Formarea mea profesională la departamentul de pictură din Cluj e „episodul pilot”. În anii 2000 la început, ambiția unui student la pictură era să fie cel mai bun, să fie mai bun decât „anu’ patru”. Să iei o bursă și să poți vedea Europa era o realizare. Lucrul care mi-a reorganizat ideile despre artă a fost excursia în cadrul universității în Florența. Arta Renașterii privită de la câțiva centimetri a însemnat totul! Însă eliberarea de orice presiune academică s-a petrecut la Roma – acest moment împarte traseul meu artistic între „înainte” și „după”. Timp de doi ani am văzut altfel de artă, de la cea antică la cea de ultimă oră. Revenirea în țară la sfârșitul lui 2008 a însemnat o readaptare, de fapt o fractură între felul în care puteam picta la Roma și felul în care am reînceput să pictez în Clujul aflat în plină afirmare. Dar acestea sunt momente strict legate de artă care m-au atins, sunt însă momente care au contribuit la „devenirea” mea și acest lucru e cu siguranță momentul întemeierii familiei mele, moment care a făcut ca totul să se raporteze la acest fapt, totul să plece și să se întoarcă la familie.

 

Ce reprezintă pictura pentru tine și cum ai analiza-o în raport cu celelalte medii de expresie? Ca experiență personală, de când am avut contact cu scena artistică internațională nu mai pot percepe arta vizuală fără mixed media și interdisciplinaritate. Mi se pare inevitabil în ziua de azi să nu recurgi în final la un mix de tehnici și medii vizuale. Cum te raportezi față de interdisciplinaritate în arta contemporană?

Pictura poate fi cu ușurință suficientă pentru un artist care o practică cu adevărat. E atât de complexă încât acaparează orice fel de exteriorizare în aria artei. Niciodată nu mi-a plăcut susținerea teoretică excesivă. Dacă, privind o lucrare de artă, îți ia mai mult timp să citești textul alăturat decât să o privești spre a o înțelege, s-ar putea să nu ai de a face cu o lucrare de artă ci cu o ilustrație. Până nu demult nu m-am gândit foarte serios să abordez și alte medii decât pictura. În ultimul timp însă, în mod firesc, m-am apropiat de instalațiile site-specific, de imaginea video de instalațiile sonore, ceramică sau obiect sculptural. Am început să nu le mai văd ca o anexă a picturii ci ca părți integrate și justificate. În ultima expoziție, prezentă acum la Muzeul de Artă din Cluj, am făcut în premieră o instalație, o ieșire din zona mea de confort prezentând o fațetă diferită a expoziției Electric Paradisum.

 

Ca o continuare firească a întrebării precedente: care este motivația pentru care în continuare alegi pictura?

Infinitele posibilități de manipulare a unei imagini, inegalabilă în alte medii. Maleabilitatea picturii mă lasă să îi atribui orice idee, concept, expresie, sugestie, formă, conținut… orice, oricât, oricum, oriunde, iar satisfacția de a prinde din mii de posibilități exact coarda sensibilizării mele sau a celuilalt, provoacă dependență.

 

Încă din perioada adolescenței am avut un fel de conflict interior despre cum voi putea echilibra diferitele fațete ale vieții atunci când voi ajunge la maturitate și sinceră să fiu, nici acum nu mi-am clarificat acest aspect. Fiecare ajunge sau nu la o formulă proprie de a face față anumitor situații și provocări. Tu cum reușești să echilibrezi toate planurile vieții tale: artist, profesor în mediul academic, femeie și nu în ultimul rând mamă? Cum se întrepătrund toate aceste fațete și care dintre ele este cea mai provocatoare?

Pentru mine nu a fost niciodată o chestiune de a opta între a fi artist, mamă sau profesor. Nu mi s-a părut niciodată că una trebuie să excludă pe cealaltă. Statutul de mamă pentru o artistă mi se pare, acum, esențial. Cred că nici o artistă nu ar trebui să „rateze” șansa de a fi și mamă. Faptul că devii mamă nu face decât să iți ridice la un alt nivel calitativ arta. Desigur putem discuta… cantitatea. Evident nu cred că un părinte, fie că e mamă sau tată, poate să fie la standarde înalte în toate ipostazele fără ajutor. Este imposibil. Eu m-am sustras într-un mod pe care nu îl pot explica punctului în care trebuie să alegi, eu pur și simplu nu am ajuns la această bifurcare, să am familie și să pictez în același timp a fost ceva firesc. E drept însă că de când am copii timpul din atelier a devenit mult mai eficient! E totalmente greșit să crezi că maternitatea amputează creația dar e nevoie de sprijin, altfel cele două planuri se pot dezechilibra mult prea ușor. Ca se revin la întrebare, aspectul cel mai greu ?… Să mă legitimez ca fiind creator e ca o nesfârșită navigare pe o mare imprevizibilă. Cel mai miraculos și dinamic aspect e cel de a fi mamă iar cel mai provocator e cel de a preda unor tineri obiectul incertitudinilor personale, a căutărilor personale, în același timp cu obligația de a fi obiectiv, concret și coerent într-un domeniu care poate oricând să se auto-contrazică și să răstoarne orice ierarhie. Să întrepătrund aceste aspecte, până acum, a fost întotdeuna o strategie improvizată pe moment, dar faptul că familia înseamnă o muncă în cuplu iar toate aceste roluri îmi provoacă plăcere, reușesc să le împletesc eficient. Sau suficient? Orișicât, nu mă pot plânge.

 

O întrebare mai puțin comodă, însă care nu poate fi evitată după părerea mea este următoarea: cum te raportezi și cum te-au influențat pe parcursul timpului stereotipurile, prejudecățile și etichetele puse unei femei-artist? Mie mi-a fost relativ greu să diger anumite percepții și pentru o perioadă mi-au produs ca reacție un fel de cinism de care în prezent vreau să mă detașez.

M-am lovit de prejudecata că femeia nu poate fi artist cândva în anii facultăţii, însă întotdeauna le-am considerat ca fiind glume, din fericire, mi s-a părut că trebuie să fie o glumă pentru că așa ceva e imposibil de nedrept. Însă pentru mine sexul artistului a fost mereu irelevant. Nu am agreat niciodată arta care se definește prin apartenența artistului la o sexualitate sau alta, mi se pare ceva minor, prea minor ca să devină esențial pentru o lucrare de artă. Cu alte cuvinte pentru mine complexul apartenenței la un sex este inexistent.

 

Am avut același profesor de pictură în Liceul de Arte Plastice din Cluj și rețin un desen de-al tău în pastel al unei balerine, făcut în clasa a doisprezecea în atelierul lui. Era expus pe unul din pereții acestuia și l-am întrebat cine l-a făcut. Atunci am auzit pentru prima dată numele Anca Bodea. Dacă ai putea sintetiza în câteva propoziții, cum ai descrie diferența dintre Anca Bodea de atunci și cea de acum? (Ce s-a schimbat la modul profund și aici nu mă refer la aspectele evidente).

Atunci pictam cât de mult puteam dar nu înțelegeam foarte multe. Exploram tehnic tot ce se putea însă nu aveam niște trasee, niște culoare de mișcare. Lucrurile au început să se schimbe abia în anul doi de facultate. În urma discuțiilor cu profesorii ceva a făcut click și am reușit să îmi ordonez ideile și să pot picta sau desena cu un sens care venea dincolo de pretextul vizual. Dacă în liceu mimam o siguranță de sine când venea vorba de pictură, acum nu mai e nevoie de mimă, sunt sigură de ceea ce pot face.

 

Cum te poziționezi ca artist vizavi de pictura contemporană din România și cea din afara granițelor?

Când vine vorba de pictura contemporană o urmăresc mai mult ca un insider și atunci optica e cu totul alta. Nu sunt consumator de artă așa cum sunt un consumator de literatură sau muzică, procesul e cu totul altfel. Mă interesează pictura contemporană în ansamblu și în mișcarea ei. Vreau să cred că nu mă poziționez vizavi, ci sunt de partea care trebuie. Ceea ce fac eu cred că e la fel de valid în orice context al artei contemporane, fie local sau internațional. Mă interesează ce se pictează în România și la fel, ce se pictează în anumite părți ale lumii. Nu mă interesează trend-urile dar nu sunt reticentă la nimic din ceea ce ține de arta contemporană. Să o refuzi generic mi se pare o chestiune de opacitate intelectuală, îmi place să descopăr arta contemporană.

 

Ca profesor există un proces de raționalizare a metodelor de lucru tehnice explicate unui student. A influențat în vreun fel acest lucru viziunea despre procesul de lucru propriu în atelier?

Nu. Timpul meu de lucru în atelier este destul de bine structurat. Știu ce am de făcut, știu ce urmăresc, singurele „deturnări” de la idee sunt date de o anumită tehnică, de mici accidente care mă conduc spre metode la care nu m-am gândit inițial pentru a obține același rezultat. Metoda de lucru pentru anul I, unde predau eu, este mult mai analitică și se dezvoltă în câteva etape destul de clare ca să nu spun stricte. Singura influență e în faptul că mi se face poftă să abordez teme de studiu clasic, câteodată e o relaxare să faci studiu.

 

Care sunt artiștii contemporani pe care îi admiri cel mai mult și cine te-a influențat pe parcursul timpului?

Când am intrat la universitate era internetului nu era încă la îndemâna oricui, imaginea nu circula cu repeziciunea de azi. Reperele mele, modelele sau „concurența” mea erau mult mai aproape de mine, erau palpabile. Așadar pictorii contemporani care m-au influențat în primii ani și pe care îi apreciez și urmăresc cu interes și acum sunt Ioana Olăhuț, Marius Bercea, Kudor Duka Istvan, Victor Man… Faptul că au fost aproape, că aveam contact direct cu ei și nu erau niște nume într-un album de artă care pictează undeva într-un Olimp la care nu voi avea acces niciodată, m-a ajutat enorm, m-a ambiționat să lucrez cu încredere. Altfel, admir și urmăresc artiști care lucrează cu alte medii, James Turrell, Alva Noto, Tauba Auerbach, Daniel Spoerri, Katharina Grosse, Janis de Kounelis, Lynda Benglis, Sophie Calle, Richard Serra, Lori Hersberger sau dacă e să mă gândesc spontan la niște pictori actuali străini… Mathias Weischer, Wilhelm Sasnal…

 

O curiozitate mai mult personală: ce sfat ai da unei tinere de 19 ani care intră în anul întâi la Universitatea de Artă? Ce sfat ai da unei tinere de 23 de ani care absolvă Universitatea de Artă?

Le dau sfatul pe care l-am primit și eu în anul 4 de la profesorul Ioan Sbârciu și care mi se pare o ancoră solidă în acest domeniu extrem de competitiv care nu îți oferă garanții sau validări imediate: „Pictați mult, repede și bine!”. Aș mai adăuga poate… să își cultive cât mai mult spiritul și inteligența. Fără o lume interioară suficient de bogată nici un artist și nici opera sa nu vor rezista în timp.

 

S-a anunțat recent proiectul câștigător ales să reprezinte România la Bienala de la Veneția 2017. Ce părere ai de alegerea Getei Brătescu?

Cred că Geta Brătescu e o artistă relevantă pentru arta românească, înțeleg de ce a fost propusă și probabil că acest merit i se cuvine. Ceea ce nu înțeleg este faptul că s-a ținut să se organizeze un concurs național care să respecte statement-ul curatorial semnat de Christine Macel deși pavilioanele naționale au proprii curatori și proprii comisari. Unele țări și-au anunțat artiștii participanți chiar înainte ca tema Viva Arte Viva să fie făcută publică. Așadar dacă se dorea o solidificare, binevenită, a relevanței operei artistei, trebuia să se nominalizeze în cu totul alte condiții participarea României la cea de a 57-a ediție a bienalei venețiene. Însă când organizatorii (români) impun ca participanții să se plieze pe conceptul curatorial, să țină cont de cerințele curatoarei bienalei, atunci alegerea juriului nu mi se pare cea mai potrivită.

 

Dacă ai putea sintetiza activitatea ta într-un cuvânt, credo-ul tău artistic, care ar fi acela?

Singurul lucru care mă ghidează este bucuria de a picta, de a gândi în termenii artei și mai mult decât orice, e convingerea imperceptibilă că ceea ce fac eu, în timp, va lăsa un semn vizibil.

 

Anca Bodea, Electric Paradisum este la Muzeul de Artă din Cluj în perioada 18 ianuarie – 12 februarie 2017.

POSTAT DE

Ada Muntean

Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Grafică, Licență (2009) și Master (2011), în prezent Doctorand la aceeași universitate. Artist plastic cu o activitate ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *