De

On Heavenly Bodies

La H’art Appendix, un spațiu vitrină deschis pe Calea Victoriei, am avut o supriză plăcută descoperind expoziția lui Adrian Preda deschisă în timpul Nopţii Albe a Galeriilor. On Heavenly Bodies este un  proiect fresh, plin de asocieri politico-metafizice simpatice “aruncate” printre corpuri cerești. Expoziția începe cu serie de desene, lucrate curat și fără stângăcii; un întreg univers, la propriu și la figurat, care a fost însemnat cu dârele umanității. Preda acordă atenție deosebită texturilor, pe care le hașurează minuțios: mărci culturale devenite icon-uri identitare imprimate pe astre. M-a amuzat teribil portretul grandios al lui Decebal, un meteorit monumental care poartă fața serioasă a conducătorului dac, sculptată în stânca din apropierea orașului Orșova. Trebuia convservată şi în spațiu identitatea românească! Zâmbetul dispare însă fața unor lucări care amintesc de plasticul pe care îl tot cumpărăm și aruncam peste tot, fără rezerve la gândul că niște ambajale de ciocolată plutesc nestingherite prin spațiu și am reuşit să afectăm structura atmoferei prin poluarea pe care nu încetăm s-o producem. Preda are asocieri simpliste,  plăcute vizual care aduc energie pozitivă în spațiul expoziției (mi-a rămas pe retină un soare cu o dantură perfectă, de jur împrejur), sau merge spre continut un politic (în special din zona culturii eco).

Adrian Preda s-a reinventat cu expoziția de la H’art Appendix. Artistul păstrează metodologia asocierilor simbolice imediate și a căutării unor analogii potrivite vizual, dar schimbă registrul tematic și asta aduce multă prospețime lucrărilor. Și-a rafinat tehnica, probabil se poate spune indiscutabil că s-a maturizat și a pornit spre altă etaptă. On Heavenly Bodies este o expoziție care merită atenție.

 

On Heavenly Bodies a fost la H’art Appendix pe 24 aprilie 2015, Noaptea Albă a Galeriilor.

POSTAT DE

Valentina Iancu

Valentina Iancu (b. 1985) este scriitoare cu studii de istoria artei și teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărțită între activități editoriale, educaționale, ...

Comentariile sunt închise.