De

Paradoxul inteligent al artei afișului polonez

Până pe 25 noiembrie, UNAgaleria adună într-o expoziție o colecție de afișe aparținând faimoasei școli poloneze din anii 50 și 60, precum și exemple mai recente de artiști ce lucrează în acest mediu. Școala poloneză de afiș a apărut ca un exemplu cumva atipic de succes internațional și ingenuitate artistică, dezvoltându-se pe un sol nu tocmai fertil. Pentru o formă strâns legată de publicitate, nevoi consumeriste și libera circulație a bunurilor, acest episod al afișului polonez vine ca un paradox remarcabil în istoria artei poloneze. Vizitatorii vor avea ocazia să admire lucrări de Henryk Tomaszewski, Jan Lenica, Waldemar Świerzy, Jan Młodożeniec sau Franciszek Starowieyski, precum și cele ale reprezentanților mai tineri ca Lech Majewski, Andrzej Pągowski, Tomasz Bogusławski sau Sebastian Kubica.

Am vorbit cu Kaja Renkas, artist și designer grafic ce predă la Institutul de Artă din Cieszyn, parte a Universității din Silesia și participă cu un număr de lucrări la expoziție. Kaja a fost prezentă cu afișele ei în numeroase competiții internaționale în Varșovia, LaPaz, Tehran, Moscova precum și în colecții private sau muzee din întreaga lume.

 

Bine ai venit la București, sunt încântată să ni te alături la o expoziție atât de importantă pentru istoria artei poloneze. Mă refer, bineînțeles, la expoziția de la UNAgaleria din București ce prezintă publicului românesc o largă colecție de lucrări ale Școlii Poloneze de Afiș, un exemplu unic de inovație în designul artistic. Pentru cineva nefamiliarizat cu acest context cum ai începe să ne vorbești despre aceast episod al artei poloneze ?

Nu este numai despre această școală a posterului polonez, întrucât expoziția cuprinde și afișe din colecția galeriei private a lui Krzysztof Dydo din Cracovia, așadar și exemple de lucrări aparținând noii generații.

 

Bineînțeles, nu este o expoziție ce istoricizează un moment canonic al artei poloneze, ci una care prezintă și continuitatea acesteia în exemple mai recente.

Exact, noua generație de artiști este prezentă lângă autori consacrați. Se pot vedea lucrări aparținând artiștilor ca Henryk Tomaszewski, Jan Lenica și Jan Młodożeniec. Nu este ușor să rezum această mișcare vastă. Istoria acesteia începe în anii 50, când Henryk Tomaszewski a început să schițeze afișe pentru Teatrul Syrena și și-a deschis studioul Poster Studio. Apoi a primit recunoaștere mondială, ceea ce a fost o imensă realizare, având în vedere faptul că, după cum probabil știi, în timpul comunismului granițele erau complet închise pentru noi. Mulți artiști și designeri au început să creeze afișe și cover-uri pentru filme, muzică, cărți și diferite instituții culturale.

 

Așadar pentru evenimente culturale în cea mai mare parte…

Da, în cea mai mare parte. De atunci oamenii au început să le colecționeze, Krzysztof Dydo fiind unul din cei mai importanți colecționari. Practica aceasta a devenit extrem de populară și pentru că afișele sunt în general ieftine (în jur de 100 de zloți sau mai puțin). După anii 90 și căderea comunismului, companii mari din afară ce doreau să cumpere, dar erau foarte relaxate în privința calității afișelor sau cereau numai anumite stiluri. Cred că această formă a supraviețuit mai bine în universități unde oamenii erau sensibili și respectuoși față de tradiția acestei forme de artă. Așteptările erau mai ridicate datorită numelor mari din școala poloneză de afiș și a standardelor pe care aceștia le-au consacrat. La scurt timp, din cauza lipsei de fonduri din partea statului sau a entităților private, galeriile au început să le includă în expoziții chiar dacă scopul lor nu mai era cel original – promovarea unui anumit eveniment sau produs. Asta și pentru că oamenii tot nu își permiteau să le cumpere. Recent, clienții au recăpătat un anume intres pentru ele și au reconstruit o piață constantă. Aceasta ar fi explicația mea pentru modul în care afișul ca formă de artă a reușit sa dăinuie până astăzi.

 

Dacă am înțeles corect, oamenii au început să le cumpere ca pe suveniruri? Sau mai degrabă ca unelte de promovare ce răspundeau unui imperativ estetic specific?

Depinde, cred ca acum ele funcționează pe jumătate ca suvenir și pe jumătate ca instrument de promovare.

 

Așadar în Polonia cererea pentru ele a venit din acest impuls de a cumpăra ceva ce nu are numai legătură cu ceea ce se promovează prin ele dar care adaugă valoare la conținut sau functionalitate. Aș dori să mă întorc la originile afișului ca formă de artă, luând în considerare contextul nu tocmai favorabil al anilor 50 și 60. Crezi că dezvoltarea afișului ca formă de artă a răspuns unor anumite nevoi resimțite atunci în artă sau societate în general? Lucrările în sine erau foarte avansate și inovatoare pentru o economie controlată de stat…

Ca un exemplu, când am început să importăm filme din Statele Unite în Polonia, nu se dorea ca afișele sa prezinte reprezentări literale ale conținutului. Autoritățile de atunci încurajau interpretările individuale ale artiștilor ca o formă de re-naționalizare a unor produse străine. Asta a dus la creerea unor postere cool, artiștii au reușit să creeze niște exemple fenomenale de afiș.

 

Adeseori acestea erau autonome față de ceea ce se presupunea că promovează

Da, spre exemplu, nu erau niciodată bazate pe o reprezentare literală a unei scene de film. Sau, câteodată, acestea constituiau o formă camuflată de protest: cele care reușeau să evite cenzura erau adesori zeflemitoare, ironice și subversive.

 

Ce ne poți spune despre starea acestei forme astăzi? Lăsând la o parte faptul că afișele și design-ul grafic răspund unor nevoi comerciale de a reprezenta literalul…

Depinde pe cine ai drept client: în cazul în care colaborezi cu instituții culturale de obicei ești liber să îmbrățișezi ce stil vrei… Totul depinde și de cum decizi să-ți prezinți conținutul sau ce tehnici alegi. Poate fi o reprezentare literală, până la urmă, dar care își menține valoarea estetică…

 

Cum reușește un artist să nu cedeze unor așteptări stereotipice din partea unor clienți? Cu siguranță că un artist din Polonia ce lucrează în acest mediu nu este foarte receptiv la compromis.

În primul rând se presupune că acei clienți sunt puși în temă cu stilul tău specific. În același timp nici eu nu încerc să transpun acolo un credo sau un manifest. De obicei găsim o cale de mijloc. Uneori creez doar pentru mine sau pentru galerii dar atunci când lucrez cu un client încerc să nu trec peste cerințele uneori nu tocmai sensibile ale acestuia..

 

Îți vine în minte un exemplu când ți-ai spus, „nu, absolut nu doresc să lucrez în acest mod”?

Am cooperat o dată cu un teatru din Praga, le-am propus un poster de care eram foarte atașată dar aceștia m-au sunat continuu timp de două săptâmâni să adaug modificări minore pe care nu le consideram necesare. Atunci când compun un poster îmi aranjez deja compoziția după cum cred că e mai bine.

 

Spuneai că lucrezi la afișe sau în design grafic în general pentru tine, fără a fi constrânsă de o cerere comercială. Cum ți-ai caracteriza stilul în termenii a ceea ce te inspiră sau a avut o influență de durată în munca ta?

Îmi plac târgurile de vechituri și cărțile vechi – tehnice, de anatomie etc. – din care folosesc elemente separate. Le scanez și le asamblez în colaje. Colecționez multe lucruri vechi și mă concentrez pe o idee pe care ulterior se poate să o abandonez până obțin materialul final.

 

Am observat acestă predilecție pentru vintage când am trecut peste lucrările tale. Menționai mai devreme că lucrezi cu obiecte găsite, art nouveau și elemente mecanice care inevitabil fac referiri la colajul dada, suprarealist etc…

Da, această alegere este intențională desigur.

 

Și mai spuneai că deții o afinitate pentru obiecte în varianta lor fizică pe care le cauți în târguri de vechituri, în loc să folosești imagini din librăriile digitale. Fără îndoială că ți-ar fi mai ușor să procedezi așa. Ce rol au arhivele acestea fizice în munca ta?

Fac parte din procesul meu de creație. Nu îți imagina acum o persoană înconjurată și sufocată de tone de resurse. Câteodată cumpăr prea multe lucruri, alteori alți colaboratori mi le aduc dar știu imediat ce am de gând să folosesc și ce nu. Mai primesc uneori imagini vechi și interesante dar pe care nu le văd funcționând în afișele pe care le creez.

 

Într-un articol intitulat Designs for a New World, McKenzie Wark pleda pentru o re- ocupare a spațiilor de producție ce până acum au fost populate de către piață. Menționa că designul are aceast potențial afirmativ de transformare a realității și că această componentă de design într-un obiect nu reprezintă doar un spectacol secundar. Cum ai vedea afișele ca acesorii ale cotidianului că ar atinge acest potențial mai ales în contextul noilor medii?

După cum am spus, acum că am migrat în mediul online și este imposibil să nu fiu influențată de acest fapt. Poți avea obiecte care sunt comerciale dar în același timp afirmative din punct de vedere estetic.

 

Expoziția Școala Afișului Polonez la București poate fi vizitată în perioada 14-25 noiembrie între orele 10-16 la UNAgaleria din strada Băiculești, nr. 29.

POSTAT DE

Georgiana Cojocaru

Georgiana Cojocaru (n.1991) a urmat cursurile de licență și masterat ale Facultății de Litere „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și trei semestre de schimb academic la „Friedrich Schiller” ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *