De

poemproducer

Programul intermedial de la ODD NIGHTS, curatoriat de Cristiana Tăutu și Andra Chițimuș, a propus în prima săptămână din octombrie un talk și un concert susținute de un personaj complex al scenei de muzică electronică: Antye Greie aka [AGF, poemproducer]. Artistă și producătoare est germană, stabilită de ceva timp pe insula finlandeză Hailuoto, AGF își asumă din start o multitudine de fațete și roluri – sculptor de sunet, poetă, compozitoare, activistă pe scena de gender, curatoare de sunet și new media – reconfirmând în registrul personal ipotezele nietzscheene ale sinelui scindat respectiv reluările contemporane vis a vis de subiectul nomad și identitatea multiplă, virtuală. În concordanță, indiferent dacă lucrează cu visuals sau sunet, artista își asumă până la capăt protocolul de sampling al DJ-ului postmodern, angajând acea „creativitate prin selecție” care, după spusele bătrânului Manovich, exploatează fondul „deja existent” de imagini, efecte, sunete în detrimentul expiratului ex nihilo.

Muzica sa experimentală, fără a se pronunța pentru un divorț cu dancefloor-ul, se dovedește greu de etichetat. Sonoritățile cochetează uneori cu Musique concrete, alteori cu Glitch sau Noise invocând iconuri ca Björk sau Laurie Andreson. În ciuda clarelor veleități poetice, în unele albume (Words Are Missing) limbajul dispare, angajând vocalul într-un joc cu pure tonalități, dincolo de obositul recognizable speech. Sunete ambientale, voci sintetizate, disonante avertizări de malfunction, distorsiuni suprapuse peste mesh-ul vreunui pop star – Disturbia – Noise (Cover, 2008) RihannaMESH  – se colectează în apele tulburi ale aceluiași râu de noise atonal ce alimentează malul unei estetici a post-digitalului.

În plus, aș spune că intermedialitatea și interdisciplinaritatea, amestecul subtil de poezie și activism, interesul pentru tehnologie și natură (abordată în și pentru sine) o recomandă pe AGF ca pe un exemplu paradigmatic al scenei contemporane postumaniste. Demersurile ei se plasează echidistant între ceea ce Rosi Braidotti, pe urmele lui Deleuze, numește devenire_animal respectiv devenire_mașină. Refuzul antropocentrismului (al viziunii moderniste în care totul e interpretat prin prisma individului uman) și al vechiului umanism (imperialist grație recurentei reduceri a umanului la trăsăturile și interesele unei singure clase / sex/ rase/ genom), cât și disoluția opoziției dintre născut și construit sunt susținute atât de proiecte precum Mycelium Sonicfication (un joc participativ în care ciupercile din pădure devin „agenți” angajați în procesul muzical) cât și de piese care vorbesc despre capacitățile rizomatice ale Internetului, de eliminarea oricărei ierarhii sau reiau narațiuni iconice ca anime-ul Ghost in the Shell.

Instalația Mycelium în care ciupercile aflate în ambientul lor natural participă alături de muzicieni la generarea sunetelor, la compunerea muzicii în real time, trimite la mai amplul proiect (sonic) Wild Code, în care AGF împreună cu un grup de artiști, antropologi și informaticieni produc muzică pornind de la feedback-ul audio al rocilor, vântului, plantelor, izvoarelor ori al unui gard metalic destinat turmelor de reni. Aceste experiențe de ecologie hibridă (asimilabile programului teoretic Object Oriented Ontology de emancipare a obiectelor în și pentru sine) au fost comentate de artistă într-un text apărut recent în volumul colectiv Musical Instruments in the 21st Century (ed Springer, 2017), volum marcat în ansamblu de teoria deleuziană a asamblajelor, a disoluției de ierarhii, a relaționării libere, rizomatice.

Teza participării a fost reluată și în cadrul concertului din București, atunci când AGF a încurajat publicul să contribuie sonor la performance-ul său. În aceeași cheie deleuziană, sunetele audienței au fost captate în asamblajul de-teritorializant (alături de artistă și tehnologia sa): filtrate, mixate, amplificate întru producerea unui „refren” familiar dar totodată nou.

Ideea participării va rezona cu cea a incluziunii, artista pronunțându-se astfel în favoarea tuturor comunităților defavorizate, fie vorba de gen, rasă, sexualitate sau etnie. Membru activ al comunității electronice female pressure, ea a militat în ultimii ani pentru femeile kurde, siriene, pentru vizibilitatea producătoarelor și interpretelor femei pe scena muzicii electronice, intrând în rezonanță cu tendințe recente ale paradigmei artistice românești (vezi scena petrecerilor bucureștene și colective ca Vagenta sau Corp). Discursul lui AGF, ca și cel al DJ-ițelor bucureștene (Admina, Beatrice Sommer, Cosima și Chlorys etc) militează pentru egalitatea de șanse cât și pentru calitate și diversitate în lumea muzicii electronice, îmbinând noțiunea de putere cu cea de responsabilitate, imperativul intersecționalității (ca mod de construcție a idențității personale dar și de de-construcție a centrelor și ierarhiilor de putere) cu valențele estetice.

Participantă la Documenta 14 și Transmediale, premiată la festivalul Ars Electronica (2014), Antye Greie se dovedește a fi o artistă complexă, de talia unei Grace Jones, artistă a cărui practică deși încărcată de valoare social-politică depășește sfera simplei ideologii. Identitatea sa fluctuantă și modulată se compune și recompune din sampling-uri muzicale, comment-uri, like-uri și imagini pe FB, piese pe Mixcloud, biți de informație apărând și dispărând cu viteză dementă, mereu cu un pas înaintea noilor tehnologii de control, acolo unde îi stă bine oricărui activist care se respectă.

 

ODD NIGHT #17 cu AGF a fost pe 4 octombrie la ODD.

POSTAT DE

Raluca Oancea (Nestor)

Raluca Oancea (Nestor) activează ca lector la Universitatea Natională de Arte din București, unde predă cursuri de Estetică și Arta Noilor Media. Este licențiată a Facultății de Calculatoare...

www.Dplatform.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *