„Sunt o muncitoare în imagine. Pictura este, pentru mine, o modalitatea de a înţelege fragmente din realitate, prin înţelegerea mecanismului imaginilor care reprezintă acea realitate. Am nevoie să-mi ofer ca şi exerciţiu meditativ timpul necesar lucrului pe suprafaţa unei pânzei albe, până când aceasta devine o imagine. Din acest motiv nu mă pot considera decât o pictoriţă realistă.” (Ana Maria Micu)

Ultimul proiect al artistei Ana Maria Micu, Self-portrait with Indoor Plant, este demersul unei artiste mature, capabilă să abordeze cu succes tehnicile fotografiei, desenului în grafit şi picturii de şevalet, să studieze mecanismele imaginilor vizuale, să reprezinte, dar şi să se autoreprezinte, prin frânturi de realitate, şi, nu în ultimul rând, să exprime impactul imaginii asupra trăirilor şi sentimentelor ei artistice. Caracterul spontan al manifestării, concepută asemeni unui performance, conferă imaginilor prospeţimea primei notaţii a unor imagini familiare pictoriţei, specifice universului în care aceasta trăieşte şi creează. Banalitatea subiectelor, selectate pe parcursul mai multor ani, surprinde prin ineditul soluţiilor compoziţionale propuse (juxtapunerea dintre elementul natural şi cel artificial), dar şi prin caracterul ludic al acestora. Un buchet de mentă, doi trandafiri, o roşie, haosul din apartament sunt pretextele perfecte pentru a decripta mecanismele care transformă o imagine vizuală într-o imagine artistică.

Complexitatea viziunii artistei, remarcabilă prin clasicismul ei, porneşte de la ineditul unor imagini spontane din universul atelierului sau apartamentului acesteia şi ajunge în tablouri la rafinamentul unor soluţii compoziţionale pline de savoare, bazate pe juxtapunerea mai multor genuri: natură statică, peisaj, interior şi autoportret. Prima etapă, documentarea, este realizată prin intermediul instantaneelor, surprinse pe parcursul a câţiva ani (în apartamentele din Craiova), cu ajutorul aparatului de fotografiat. Pe baza acestor fotografii (majoritatea din interior, una singură din parcarea unui supermarket), pictoriţa meditează şi transpune pe pânza albă, imaculată, virgină, tumultul de trăiri provocate de subiect în imagini de neuitat. Picturile sale sunt, aşa cum consemnam într-un articol mai vechi, confesiunile unui suflet de artist neliniştit în veşnică transformare şi evoluţie, care încearcă să facă din actul de creaţie o profesiune de credinţă.

Pictoriţa Ana Maria Micu, în confesiunile sale de pe marginea acestui proiect, mărturisea că este un artist vizual, că preocuparea ei este înţelegerea mecanismelor imaginii şi că este, mai presus de orice, o pictoriţă realistă.  Într-adevăr, dacă ar fi să judecăm după operele expuse, poate fi considerată o artistă vizionară şi realistă în acelaşi timp. Imaginaţia, prin intermediul introspecţiei, devine motorul creaţiei şi configurează, prin juxtapunerea a două sau mai multe instantanee, acea imagine artistică demnă de-a fi imortalizată pe pânză. Acest mecanism, destul de anevoios, necesită mult timp de gândire şi creează uneori imagini recognoscibile, dar cu un grad de abstractizare destul de mare. Intensitatea trăirilor şi angoaselor pictoriţei, exhibate prin propria sa prezenţă, conferă lucrărilor sale un caracter egocentric şi fac simţită personalitatea artistei. Clasicismul operelor sale coexistă uneori, datorită componentei sale emoţionale, cu uşoare influenţe suprarealiste şi chiar expresioniste.

Proiectul, expus în Taiwan, este o prezentare complexă, surprinsă de-a lungul unei perioade de câţiva ani, a  unei interacţiuni – mai mult sau mai puţin speculative –  între elemente vegetale şi umane , între personalitatea artistei şi opera de artă, între realitatea interioară şi cea exterioară. Deşi pare un performance (o manifestare spontană), proiectul – extrem de elaborat –  este rezultatul unei lungi perioade de reflecţie.  Ideea că lucrurile se petrec dintr-un anumit motiv este prezentată aluziv prin legătura indestructibilă dintre lucruri, personaje şi plante.

Viaţa cotidiană, descrisă într-un mod realist până la cele mai nesemnificative detalii,  se regăseşte în operele artistei sub forma unei noi concepţii spaţiale şi temporale: spaţiul este limitat, iar timpul este aproape absent. Avem de-a face cu o meditaţie activă, a cărei dinamică este dată de actul de creaţie. Delimitarea spaţiului şi a timpului o face chiar personalitatea artistei,  prin plasarea scenelor într-un spaţiu restrâns şi prin sugerarea unor indici de ordin temporal.  Interacţiunea dintre elementele constitutive ale scenei este deseori spartă prin asocierea natural-artificial (plantă-pungă de plastic, Can interact…to break down, trandafiri-draperie, Around which there is…Then, mentă-scaun, Past placements in this location…,  ),  prin aducerea în discuţie a obsesiilor şi angoaselor vieţii moderne (obsesia de ordine, Conflict is violence…to have a will of iron, The ache of longing…This very little seen), prin ideea că nu toate lucrările sau ideile pictoriţei au o finalitate artistică (relaţia artist-operă, Not only with the…But there are also) şi, mai presus de toate, prin marcarea clară şi fermă a prezenţei artistei în operă (autoreprezentarea sa, The majority who do not…I think, Self-portrait).

Coexistenţa acestor elemente, prezentate într-o simbioză perfectă, ne trimite cu gândul la o conexiune empatică cu privitorii şi la prezentarea unei realităţi, care este mai presus de cea la care noi ne raportăm. Probabil este vorba de metarealitatea operelor artistei, după cum este precizat şi în titlurile lucrărilor sale (Can interact…to break down, Around which there is…Then, Past placements in this location…, Conflict is violence…to have a will of iron, The ache of longing…This very little seen etc),  de tensiunile şi conflictele sale interioare, de necesitatea de-a se refugia şi de-a se claustra într-un univers închis. Artista sfidează/condamnă anumite preocupări ale lumii moderne în favoarea elogiului închinat creativităţii, valorii şi frumosului. Ierarhia de valori, pe care aceasta o propune, nu este cea tradiţională, ci devine una nouă bazată pe amprenta propriei personalităţi.

Picturile Anei Maria Micu, create şi asumate de aceasta, transmit un mesaj clar şi o recomandă ca pe un artist vizual prin excelenţă. Realitatea acestei este o realitate interiorizată, care permite foarte puţine intruziuni din exterior, iar imaginea devine singura modalitate de comunicare cu exteriorul. Relaţia dintre spectator şi tablou, transparentă dar nu şi facilă, este direcţionată de traseul clar delimitat de artistă prin anumite elemente cheie şi de discursul mai mult sau mai puţin explicit. Lectura acestuia, destul de anevoioasă, este bazată pe  întelegerea mecanismelor care stau la baza imaginilor sale, precum şi pe capacitatea de receptare a mesajului de către privitor.

Expoziția Anei Maria Micu Self-portrait with Indoor Plant a fost la Mind Set Art Center, Taipei, Taiwan în perioada 7 martie – 4 aprilie 2015.