De

Totul a început cu o ezitare a portarului

Recent s-a deschis la MNAC a doua expoziție personală a Irinei Botea Bucan, mult mai amplă decât cea din 2009, A moment of citizenship, care reunea două filme expuse anterior la Jeu de Paume. Expoziția Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului este un proiect amplu, ce alătură lucrări noi, unele chiar site-specific, unei selecții consistente dintre filmele realizate în ultimul timp de artistă. Curatoriată de Anca Mihuleț cu un input adus de Diana Marincu, expoziția deschisă la MNAC arată fluiditatea permanentă a ideilor, complexitatea simplității și diversitatea preocupărilor care definesc arta Irinei Botea.

Totul a început cu o ezitare a portarului, acest titlu ambiguu care m-a făcut să mă gândesc când am citit comunicatul de presă și la probabilitatea unei situații absurde provocată de portarii MNAC-ului, este un extras dintr-o discuție dintre artistă și curatoare despre fotbal. Replica le-a trimis cu gândul la portarul care păzește cu asiduitate absurdă „legea”, din parabola lui Kafka În fața legii, ulterior inclusă în romanul Procesul. Irina Botea Bucan vede într-o lumină pozitivă ezitarea portarului lui Kafka, un gest aproape imperceptibil care umanizează interdicția absurdă, spațiul deschis dar inaccesibil și induce speranța de „scăpare din fața legii, posibilitatea de a găsi o soluție pentru a scăpa de ordine.” Titlul și apoi arhitectura expoziției care propune o suprapunere utopică între un stadion de fotbal și conceptul de „cinema invizibil” introduc privitorul într-o temporalitate social-construită în care sunt relevate-enactate-povestite-ficționalizate istorii alternative „cu tâlc.” Convinsă că prezentul este o consecință a istoriei, Irina Botea caută acele istorii care pot fi relevante pentru momentul actual. Critica socială ascunsă, absurdul kafkian și fotbalul sunt câteva dintre laitmotivele care articulează narațiunea curatorială ce reunește lucrările Irinei Botea în expoziția de la MNAC.

Irina Botea lucrează ca pedagog și artist video, cele două dimensiuni ale activității ei fiind permanent interconectate. Studenților de la Chicago le explică arta pornind de la propria practică și experiență artistică în timp ce în succesiunea filmelor revine o preocupare didactică în alegerea subiectelor. Irina montează narațiuni video inspirate de istorii de interes local cu potențial mitico-eroic care au rămas necunoscute în afara unor comunităţi restrânse sau istorii cvasi-invizibile unde identifică un potențial critic. „Poziția mea politică este una marxistă, fiind foarte influențată de Școala de la Frankfurt,” declara Irina într-un interviu acordat lui Igor Mocanu, sintetizând apoi propriul demers printr- o referință scrierile lui Walter Benjamin: „a political tendency is necessary, but not sufficient.” Demersul artistic al Irinei Botea Bucan poate fi privit ca un incubator în care cercetarea artistică și antropologică devin creație estetică, politică, critică. În textul The author as a producer Walter Benjamin ridică problema relației foarte discutate dintre arta politică și calitatea formală a operei, considerând esențial ca opera de artă care își propune un discurs politic corect să-l alăture unor calități, corespunzătoare rigorilor comunității artistice.

Micro-narațiunile politice sunt mici adevăruri „puse-în-opere”, videoperformance-uri, filme, care îmbină diferite tehnici cinematografice, de teatralizare și coregrafie cu cercetarea artistico-teoretică, aproprierea unor limbaje artistice clasicizate (Godard, Jean Painlevé) precum şi bineînţeles intuita experimentului liber. În stadionul-cinema invizibil curg povești alese aparent aleatoriu, care ilustrează diverse situații, istorii sau narațiuni de care Irina Botea a devenit interesată la un moment dat. Spre exemplu la Budapesta culege împreună cu Jon Dean povestea barului Ferenc, în care fiul unui fotbalist intrat în Cartea Recordurilor începe un proces de muzeificare a tatălui său. Artista surprinde în film întreg inventarul barului cu interesul şi atenţia acordată de un muzeograf artefactului. Acest bar-muzeu, dinamic și plin de povești subtilizează o critică la instituția muzeală, adeseori rămasă în stadiul atât de discutatului „cimitir de lucrări”. Fotbalul muzeificat accesează o memorie utopică a jocului pentru plăcere – artă pentru artă, în afara tranzacțiilor și a relațiilor economice foarte problematice care definesc acum scena sportului internațional.

O altă critică instituţională ascunsă prin fotbal este schița supradimensionată a unui stadion, aflată în proximitatea intrării în expoziție. Desenul reprezintă un plan al stadionului Republicii schițat din memorie de tatăl artistei, Vasile Bucan și mărit ulterior pentru zidul verde din muzeu. Insertul amintește una dintre pierderile patrimoniale survenită ca o consecință a eliberării terenului pentru construcția viitoarei Case a Poporului/Palat al Parlamentului. Stadionul proiectat de Horia Creangă și Marcel Iancu în interbelic, fusese refăcut după avariile produse de un incendiu în timpul celui de-al doilea război mondial și găzduise, conform lui Dinu C. Giurăscu, prima reuniune comunistă din România. Dărâmat în 1980 cu ajutorul unor bombardamente controlate de armată, resturile stadionului au devenit astăzi parte componentă din Casa Poporului, fiind parcarea Camerei Deputaților. Așezat strategic în contextul politic actual al MNAC-ului, a cărui locație este contestată de mulți artiști și specialiști, schița stadionului trimite la întreaga istoria traumatică a construcției ceaușiste megalomanice, pe ruinele unui cartier, de dimensiunea unui orășel din provincie, peste care s-a trecut cu buldozerele.

Munca de detectiv care revelează istorii necunoscute, a căror poveste poate prinde alt sens gândită prin oglinda înțelegerii omului contemporan, este modul prin care Irina își deconspiră latura activistă. Povestea comunității utopice din 1835 a lui Teodor Diamant din Scăieni – Falansterul sau pitoreasca incursiune prin Castelul Iulia Haşdeu de la Câmpina, Memorialul Nicolae Bălcescu din comuna cu acelaşi nume şi Muzeul Storck din Bucureşti în realizarea căreia i s-a alăturat Nicu Ilfoveanu, reprezintă reflecţii ale artistei asupra istoriei naţionale, miturilor identitare şi întregului context socio-politic autohton. La fel de rapid şi de profund reflectează la un moment crucial din istoria Ungariei, documentând în filmul Piatră. Hârie. Piele activitatea foto-reporterului maghiar care fotografiază Revoluția ungară din 1956 și un safari organizat în Africa pentru refacerea muzeului de științe naturale de la Budapesta, distrus în revoluție.

Fiind călătoare şi plină de inspiraţie, Irina Botea se opreşte asupra unei poveşti, cel mai adesea fascinante într-o logică pur subiectivă, din care observă, extrage şi denunţă un mit, un clişeu, sau o idee care nu corespunde unor valori profund umane pe care le susţine. Irinea Botea caută umanitatea individuală și operează cu trimiteri politice subtile, discursul ei critic fiind sugerat prin analogii uneori ermetice. Fiecare lucrare are mai multe narațiuni succesive care merg în paralel sau derivă una din cealaltă, condiționându-se reciproc politic sau estetic. Expoziţia Totul a început cu o ezitare a portarului este un periplu printre informaţii care contrazic, ironizează sau iluminează cu umor regulile sistemului actual.

 

Irina Botea Bucan, Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului are loc la MNAC București în perioada 19 ianuarie – 26 martie 2017. Expoziție concepută și curatoriată de Anca Verona Mihuleț. Input curatorial: Diana Marincu.

POSTAT DE

Valentina Iancu

Valentina Iancu este istoric de artă și curator. Lucrează la Muzeul Național de Artă al României. Cercetează aspecte ale modernismului românesc în relație cu politicul, suprarealismul în Eu...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *