De

Cum am învățat să fiu contemporan #1

In Collaboration with

O mare provocare în urma rezidenței pe care am avut-o în Praga a fost să sintetizez în primul rând pentru conștiința mea ceea ce a însemnat acest maraton artistic, cultural și nu în ultimul rând uman. Să reușesc să desprind un fir roșu în amalgamul de senzații, întâlniri și vizionări asupra a ceea ce mi-a oferit contextul artistic din Praga, nu doar să inventariez victorios câte expoziții am bifat, la câte open studio-uri am avut ocazia să particip sau câte contacte noi mi-am făcut. Ar presupune o arhivare destul de lungă și seacă, oarecum previzibilă, deși majoritatea evenimentelor menționate ar merita acest lucru.

Încercând să-mi golesc mintea de toate detaliile care mi-au furat atenția, care compun 90% din puzzle, restul de 10% ar constitui baza, substanța care de fapt le susține. M-am întrebat mereu în cele două săptămâni: „Ce se repetă în ceea ce văd? Ce nu se repetă? Care sunt conexiunile și care hiatusurile? Care sunt elementele care apar mereu în cod?“ Răspunsul a venit destul de rapid, ascultându-i de fapt pe artiști și pe curatori (atât cehi cât și internaționali) explicându-și proiectele. Sintagmele cel mai des auzite au fost in a contemporary way, as a contemporary reference, as a contemporary medium, contemporary relevance, new digital techniques that reflect the contemporary society, contemporary vision și lista ar putea continua. Am identificat o nevoie aproape viscerală de „a fi contemporan”, de a avea o viziune contemporană, de a fi angrenat ca artist și curator în societatea de acum, cu tot ceea ce presupune ea: cunoașterea a cât mai multor noi tehnologii, subordonate creării unor lucrări cu referințe sociale și politice care vizează stări de fapt ce afectează viața omului contemporan. Recunosc că deși mereu am fost înconjurată de această viziune, parcă niciodată nu m-a afectat într-un sens real. Acum m-a zguduit de-a dreptul, în sensul că nu am văzut nimic cu totul nou, ci pur și simplu m-a determinat să îmi pun sub semnul întrebării mentalitatea pe care am avut-o în ultimii zece ani, dar și să devin mai atentă când aud sintagma contemporary relevance. Ce e cu adevărat de substanță în acest maraton al being contemporary relevant? Cum raportez această noțiune contextual și temporal? Aceasta e o întrebare pe care am început să mi-o pun în această rezidență și prin filtrul ei voi analiza în două segmente de text o selecție pe care o consider relevantă în ce privește proiectele pe care le-am văzut în spațiile private (galeriile și centrele de artă), respectiv instituțiile de stat (muzeele) din Praga și Brno.

Scena de artă cehă s-a dovedit una extrem de activă și conectată internațional, atât din punct de vedere al viziunii artiștilor cehi asupra artei contemporane, cât și al schimburilor culturale cu scena artistică internațională. Influențele artei contemporane occidentale asupra artiștilor cehi sunt indubitabile, în special pe zona de video și instalație site – specific.

O expoziție pe care am considerat-o obligatoriu de văzut a fost Material 307 la DOX Contemporary Art Center, și asta percepută prin filtrul iminent a absolventei de învățământ artistic superior. Show-ul s-a constituit dintr-o selecție de lucrări a proaspăt absolvenților Departamentului de Pictură a Academiei de Artă, Arhitectură și Design Praga. Din anul 2010, secția este condusă de Jiři Černický și Marek Meduna, pe care o coordonează într-o direcție vizibil experimentală, acțiune asumată și în statement-ul curatorial. Acesta descrie mai mult mentalitatea cu care această formă de expresie este prezentată noilor generații în cadrul instituției de învățământ, urmată mai apoi de o extrapolare asupra abordării generale în pictura contemporană ca mediu vizual.

Proiectul a beneficiat de aportul a doi curatori, Patricie Fexová și Eva Skopalová, aspect pe care îl consider de remarcat în condițiile în care artiștii sunt proaspăt absolvenți. În stadiul de student, de cele mai multe ori rolul de curator îl joacă profesorul coordonator. Contextul în care această expoziție s-a materializat este chiar o instituție de profil, și anume un centru de artă contemporană, cu un display tip white cube. Astfel, tinerii artiști sunt introduși, cel puțin formal, într-un context social artistic angrenat în sistem, cu alte cuvinte, „absolventul de la arte” are parte de experiența circuitului artist – curator – muzeu/institut/galerie. Chiar și doar fragmentar. Tinerii artiști sunt puși în situația de a-și imagina în spațiu proiectul și de a observa conexiunile estetice, conceptuale și de ce nu – spațiale care se stabilesc între propriile lucrări și lucrările colegilor. Proiectul personal devine parte componentă dintr-un proiect colectiv, iar firul roșu care leagă toate seriile de lucrări este afirmat și în proiectul curatorial, și anume experimentul asupra picturii ca limbaj vizual și a legăturilor ce se stabilesc între mai multe lucrări. Individualitatea lucrărilor este pusă sub semnul întrebării, accentul punându-se pe „rețelele” care se formează între toate lucrările din expoziție. Atenția nu mai este doar pe compoziția unei singure pânze, ci se extinde mai mult asupra potențialului estetic și de semnificație receptat într-un ansamblu, asemeni unor celule care compun un organism.

În momentul în care am intrat în expoziție, sentimentul de la început până la sfârșit a fost de profesionalism și coerență în ce privește demersul curatorial. Ceea ce mi-a atras atenția în schimb a fost maniera de lucru și abordarea tehnică a artiștilor. Conceptual vorbind și ca abordare în panotare și compoziție, Material 307 a arătat ca o expoziție relativ matură, fluidă ca și parcurs. Se simte și amprenta profesorilor în ce privește deturnarea picturii de la calitatea ei estetică și ilustrativă la potențialul ei semnificativ, canalizat spre elementele de “operare” (punct, linie, pată, culoarea ca pigment, culoarea ca materie) – totul orientat către mixed media și instalație. Zona de colaj și tehnică mixtă este bine stăpânită de artiști, chiar spectaculoasă pe alocuri. În ce privește pictura, aceasta devine obiect, devine spațiu, în final pretext pentru experiment. Dar întrebarea o pun în felul următor: este pictură sau e doar culoare mai mult sau mai puțin „regizată” pe suprafața pânzei? Parcurgând expoziția, simțeam că lipsește ceva, în toată atmosfera creată cu grijă de wannabe contemporary cool. Și nu mă refer la absența figurativului, ci la lipsa substanței picturale în esență și a unei virtuozități tehnice. Pictura ca mediu vizual devine doar un pretext pentru analiza mijloacelor constructive plastice folosite, integrarea ei spațială într-o instalație sau mixarea ei cu alte tehnici fiind o consecință intuitivă. Pictura „serioasă”, consistentă tehnic (ca să nu o numesc previzibil spectaculoasă) nu mai este o miză. Ceea ce niciodată nu am vrut să înțeleg este de ce ai sintetiza un „ceva” mai complex pe care nu vrei să îl cunoști de fapt în întregime? Cum poți de fapt sintetiza percutant cel mai vechi mediu consacrat de expresie vizuală în anul 2017? Cum te raportezi la abstract în pictură când există Richter și e contemporan cu tine?

Rămânând la o analiză pe același segment de vârstă a artiștilor/ curatorilor, de data aceasta pe partea de new media, am avut ocazia de a participa la un vernisaj la Jeleni Gallery: Heroes, un proiect de Alžbeta Bačiková, curator Anna Remešová. Galeria Jeleni este asumată ca spațiu de experimentare / centru de artă contemporană destinat tinerilor artiști la început de carieră, amplasarea acesteia fiind una centrală, în apropierea Galeriei Naționale. Proiectul artistei Alžbeta Bačiková a constat într-o instalație video pe două canale, proiectată pe un ecran cu două fețe – suspendat în galerie – privitorii putând alterna unghiul de vedere al video-ului. Subiectul ales a fost un portret documentar, prezentat în dublă variantă, cu o narațiune și formulă cinematografică concepută ironic de artistă. Suprapunerea mai multor planuri vizuale și temporale, cu același numitor comun și anume povestea scrisă de protagonistul Eda – muncitor de origine cehă – despre un personaj istoric feminin Qiu Jin – scriitoare de origine asiatică, descrisă ca fiind luptătoare de arte marțiale și personalitate feministă pentru perioada ei istorică – coagulează un video exotic în care kung-fu-ul, cauciucul din fabrica unde lucrează Eda, filmele porno și kick-boxing-ul feminin conviețuiesc armonios sub titulatura de „erou” al epocii în discuție. Proiectul experimental a fost inteligent realizat, funny pe alocuri, chiar de impact, cu o abordare curată și relativ coerentă a subiectului pe care artista îl înfățișează în video. Experimentul se susține atât tehnic – mă refer la percutanța mediul vizual ales pentru subiect, cât și conceptual, funcționând intuitiv în spațiul expozițional.

Un proiect new media care m-a uimit de-a dreptul a fost Shattered Epistemologist, al tânărului artist Jiři Žak, expus în cadrul programului de start-up young artists al Gallery of City Prague. Am avut ocazia de a vorbi personal cu acesta în propria-i expoziție, aflând mai multe detalii despre conceptul din spatele ei și motivele pentru care a ales formula vizuală de prezentare a acestuia. Video-ul a fost filmat în Berlin, post-producția lui realizând-o ulterior în Praga. Shattered Epistemologist începe cu următorul text la intrarea în galerie: „This is a guide on how to control your dreams. If you are able to realize during dreaming that what you see is not a reality, try to look at your hands. Focus on them. On every phalanx of the fingers. Clench your hands into fists. From now on you are under control.” Video-ul este o metaforă-dialog, un posibil vis, între un narator invizibil (posibil artistul), prezent doar prin suprapunere de text asupra imaginilor ce se află în mișcare și o prezență feminină care discută într-o manieră indirectă, foarte subtilă – despre situația tensionată politică mondială, despre bine și rău, despre viață și moarte, despre dualitatea lumii în care trăim, în care suntem implicați cu toții  („we’re all in this together”) cu toate responsabilitățile și consecințele ce derivă din asta. Intensitatea cadrelor, simplitatea imaginilor și a suprapunerilor de planuri pe care le folosește Jiři Žak sunt menite a crea un cadru de reflecție, seducător ca frumusețe a imaginii, însă dur prin mesajele de natură existențială inserate în acestea. Personajul feminin prezent în video realizează un performance în fața camerei atât actoricesc, cât și coregrafic, creând o conexiune organică cu naratorul și privitorul. Astfel, artistul urmărește un joc perceptiv prin intermediul vizualului, al sunetului și al textului, cu final deschis, un final destinat fiecărui privitor în parte. E un video contemporan, în toate sensurile posibile ale termenului, dar ceea ce mi-a plăcut foarte mult a fost naturalețea și simplitatea care respiră din video, Jiři Žak fiind un artist care simte pulsul vremii lui și îl reflectă ca atare. Nu e nimic forțat, nimic wannabe cool, e un proiect de substanță, din punctul meu de vedere foarte profund, realizat vizual la înălțimea ideii. Mă mai gândesc la video chiar și acum, cu siguranță va rămâne un reper în conștiința mea pentru categoria așa da.

Un proiect complex și din nou, foarte asumat contemporan în termenii pe care îi discutam mai sus – pe care am avut ocazia să îl vizionez în două centre de artă contemporană din Praga (Futura și Meetfactory) a fost Universal Hospitality 2. Acesta este de fapt continuarea expoziției Universal Hospitality ce a avut loc în cadul festivalului Vienna Festival 2016, o versiune updatată și mai complexă a expoziției din anul precedent, curatoriată de: Edit András, Birgit Lurz, Ilona Németh, Wolfgang Schlag. Am avut surpriza de a descoperi și artiști români în acest proiect și anume Anca Benera și Arnold Estefan. Cele două centre de artă contemporană au găzduit lucrările artiștilor: Tomáš Rafa, Pavel Sterec, Michal Moravčík, Csaba Nemes, Lörinc Borsos, Gülsün Karamustafa, Anca Benera / Arnold Estefan, Selda Asal, Dante Buu, Ferenc Gróf, Yevgeniy Fiks, Damian Le Bas, András Cséfalvay – în Futura, respectiv în Meetfactory: Société Réaliste, Oliver Ressler, Anca Benera / Arnold Estefan, Victor López Gonzáles, G.R.A.M., Halil Altindere, Rafani, Marina Naprushkina, Hito Steyerl, Martin Krenn, Núria Güell, Artur Zmijewski, Szabolcs KissPál. Conceptul și titlul expoziției sunt formulate ironic la adresa situației socio-politice mondiale extrem de tensionate ce vizează și tratează foarte transparent subiecte precum naționalismul, homofobia, sexismul, extremismul religios.

Folosind un discurs vizual puternic social, artiștii urmăresc explorarea unei înțelegeri directe a realității contemporane, încercând să orienteze percepția dincolo de ambalajul turbulent în care această realitate este camuflată. Mijloacele cu care aceștia operează sunt în general new media și mixed media, instalația și ready made-ul, unele concepute chiar site-specific. Impactul asupra privitorului este intens, deoarece mediile și materialele cu care artiștii lucrează sunt familiare din punct de vedere vizual receptorului, acestea făcând parte din realitatea imediată a lui (inserții de text pe diverse obiecte cotidiene, intervenții pe piese de mobilier, video-uri înregistrate de la televiziuni, lucrări de artă publică reinterpretate, video-interviuri, etc). Artiștii reutilizează și deturnează semnificațiile obiectelor banale din viața de zi cu zi în vederea chestionării unor realități dure și foarte explicite, cum ar fi de exemplu problema refugiaților, cu scopul recontextualizării lor în spațiul expozițional.

Ceea ce mi-a plăcut în Universal Hospitality 2 a fost mereu sentimentul de element-surpriză, arhitectura centrelor de interes pe care curatorii reușesc s-o echilibreze și să o construiască într-o formulă neașteptată pentru receptor. Aș putea spune că din punct de vedere strict vizual, Universal Hospitality 2 a fost un proiect transgresiv și imprevizibil prin versatilitatea abordării curatoriale, al modului de gândire a spațiilor pe care curatorii le-au avut la dispoziție în raport cu instalațiile, conferind în totalitate impresia că ar fi fost concepute site-specific. Un proiect de forță, intens ca mesaj, fierbinte de contemporan, ce se conturează ca un pachet complet în ce privește conexiunea dintre idee, imaginea ei și spațiul în care aceasta este contextualizată.

Aruncând o scurtă privire și asupra galeriilor contemporane comerciale pragheze, trei dintre ele s-au evidențiat și anume: Nevan Contempo Gallery, hunt kastner și Drdova Gallery. La hunt kastner am avut surpriza să descopăr o selecție de lucrări ale artistului internațional Basim Magdy pe care l-am văzut expus și anul trecut la Deutsche Bank Kunsthalle Berlin, acesta fiind numit artistul anului trecut de către aceeași instituție. Basim Magdy operează cu text, video, și prelucrări foto, urmărind un mesaj interogativ la adresa raportării omului față de lumea contemporană lui și viceversa. Instalațiile sale estetizate au o tentă ușor poetică, chiar onirică aș spune, introducând mesaje cu substrat ironic social: Your head is a spare part in our factory of perfection. Galeria Nevan Contempo a prezentat solo show-ul artistului Pavel Humhal – I Don’t Agree With You, But Maybe You’re Right… O expoziție care se conturează ca o instalație în sine,cu o atmosferă meditativă – una dintre cele mai de impact lucrări fiind un video cu artistul dormind în patul inserat în una din instalațiile din galerie. Proiectul este conceput în mare parte din ready made-uri, constând în obiecte relativ banale asamblate în noi configurații concepute de artist, transformând astfel galeria într-un spațiu aproape suprarealist. Drdova Gallery a expus un proiect mixed media al unui fotograf – Hynek Alt – Deep Purple, în care acesta propune o analiză și în același timp interpretare asupra percepției timpului și a modului prin care timpul poate fi exprimat în imagine – fie ea fotografică, 2D, sub formă printată și multiplicabilă, fie virtuală (digitală), modelată în 3D și proiectată pe perete. Transpare mereu această detașare de subiect și intenția perceperii lui din multiple alte perspective, cu scopul de a provoca receptorul în a percepe realitatea în afara zonei predictibile.

Poate cea mai interesantă experiență a fost speed dating-ul / întâlnirea cu câțiva artiști internaționali aflați în rezidență la Meetfactory: Hinda Weiss, Hilla Toony Navok, Patricia Dominguez, Sylbee Kim, Antoine Renard, Milan Vagač. Sintagma in a contemporary way a fost numitorul comun al prezentărilor lucrărilor lor, a contextelor unde au ajuns să expună și a modului de poziționare față de realitate ca artiști. Cu o abordare extrem de naturală, asumată, fiecare a povestit ceea ce îl preocupă, ce urmărește să exprime în lucrările lui, cum subordonează materialele și tehnicile unor idei, de unde vin acele idei, ce relații există cu trecutul lor, cultura lor, ș.a.m.d. Interesul pentru ceea ce înseamnă a fi contemporary relevant a devenit firul roșu ce a conectat toate punctele de discuție, rămânând în final de fapt nucleul în jurul căruia gravitează tot. Căutarea unei vederi clare, percutante, de înțelegere și raportare lucidă asupra realității contemporane lor, de interpretare a ei, și mai apoi de transpunere în materiale și formule vizuale cât mai noi și neconvenționale – au fost ideile principale care s-au detașat din cele șase întâlniri.

Detașarea de narativ, de meșteșugul tehnic în sensul tradițional al termenului și poziționarea în zona instalației, a video-ului, a performance-ului, a acționismului uneori cu funcție socială – conturează acești artiști ca personalități extrem de complexe, mereu preocupați de a fi conectați cu timpul lor și cu un cuvânt de spus valid asupra acestuia. Pentru mine transpar niște calități esențiale pe care artistul contemporan le are sau ar trebui să le dețină: luciditatea cu care își percepe contextul, versatilitatea cu care îl valorifică în cadrul altor contexte și nu în ultimul rând puterea de a-și folosi statutul pentru a face statement-uri: existențiale, sociale, politice. Înțelegerea lumii, capacitatea de a dezvolta o gândire critică asupra societății și de a acționa artistic în cadrul acesteia compun astfel profilul artistului relevant contemporan.

 

Rezidența Adei Muntean a fost posibilă datorită sprijinului AFCN, Artalk.cz, Centrului Ceh din București și ICR Praga.

POSTAT DE

Ada Muntean

Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Grafică, Licență (2009) și Master (2011), în prezent Doctorand la aceeași universitate. Artist plastic cu o activitate ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *