De

Aparență și esenţă, (auto)colonizare, gentrificare și ştergere. Câteva impresii.

În turul ghidat al expoziţiei Sigma. Cartografierea învățării 1969 – 1983, deschisă într-una dintre clădirile de birouri de la City Business Centre, curatoarea Alina Șerban, vorbind despre una dintre lucrările lui Constantin Flondor, a spus: „Cunoaşterea e subiectivă. E nevoie de un eu, un tu și-un martor”. Noi suntem martorele.

În februarie 2015, am fost invitate de către Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher în ceea ce, la momentul respectiv, era o expoziţie numită Timişoara Art Encounters. Înainte să ne întâlnim cu cei doi curatori, am dat un search online, ca sa aflăm mai multe despre proiect. Primul rezultat al căutării era o pagină cu Agenda Culturală a Timişoarei, cu lista proiectelor finanţate pentru anul 2015. Proiectului Art Encounters i se aprobase suma de 292 500 lei din totalul de 8 630 621 lei împărțită între 21 de proiecte (dintre care Timişoara Capitală Culturală Europeană luase suma cea mai mare, de 700 000 lei). Ulterior, am aflat că aceste sume au fost decise la nivelul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara fără un concurs public. Ne-am uitat, de asemenea, pe pagina web a celor doi curatori și am văzut că practica lor constă în medierea între artişti și colecţionarii de artă.

Am refuzat din primul moment participarea în proiect, din multiple motive. În ultimii ani, în Timişoara, modurile în care arta și cultura sunt subordonate capitalului s-au accelerat sub presiunea candidaturii oraşului la Capitala Culturală Europeană 2021. Mai mult decât atât, în 2014, primarul Nicolae Robu a invitat formaţiunea extremistă Noua Dreaptă să semneze, alături de președinții diferitelor formaţiuni politice, protocolul de sprijinire a proiectului Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021. În ciuda protestelor societății civile, primarul nu și-a cerut scuze pentru gestul lui de legitimare a extremei drepte.
La întâlnirea pe care am avut-o cu cei doi curatori, am aflat ca omul de afaceri Ovidiu Șandor e iniţiatorul proiectului. Banii publici, deturnaţi din fondul pentru cultură al orașului, urmau să intre într-un proiect cu un evident caracter privat (al cărui prim motor era să susțină candidatura orașului la Capitala Culturală Europeană 2021). Pe de altă parte, conceptul foarte lax al proiectului (o expoziţie cu artişti români sau care au o referinţă la România în lucrările lor), era un alt indicator al rolului de re-valorificare a anumitor artişti în folosul pieţei de artă.

Ulterior, Art Encounters a luat o formă și o amploare care nu doar că au confirmat dar au depășit cu mult prima noastră intuiţie despre proiect. Art Encounters a devenit o bienală, care declară că se întâmplă în toate spațiile culturale din oraş, care s-a extins și în Arad și în care curatorii au făcut un pas în spate (plasându-se pe acelaşi nivel cu reprezentanţii primăriilor celor două oraşe și cu sponsorul principal, Raiffeisen Bank) pentru a-l lăsa în prim plan pe colecţionarul de artă Ovidiu Șandor ca deținător al proiectului.

În condiţiile acestea, refuzul nostru nici măcar nu a mai conţinut în el familiara angoasă legată de tensiunea dintre dorinţa de a face o artă critică autonomă față de putere și teama de non-vizibilitate. Dar întrebarea care a rămas era legată de motivele colegilor/elor noastre, care fac o artă critică, de a accepta invitaţia. Citind textele curatoriale, comunicatul de presă, fragmentele de interviu date de curatori, este evident că natura proiectului a fost făcută clară de la bun început. Aceste texte cu colecţiile lor de locuri comune nu fac altceva decât să-și asume faptul că proiectul este despre piaţa de artă și despre valorificarea unor noi teritorii pentru piaţă. Conceptul atât de larg „Aparență și esenţă” nu pretinde nimic și cuprinde totul aşa cum bienala a cuprins și și-a apropriat multe dintre iniţiativele deja existente în oraş, toate resursele și toate energiile. Ce înseamnă atunci implicarea artiștilor/elor care fac o artă critică? Vorbeşte acest fapt despre problema intrinsecă a artei critice care are nevoie de capital și de spațiile pe care acesta le creează ca să se manifeste? Vorbeşte, de asemenea, despre precaritatea artistului/ei? Despre desolidarizare? Despre ruptura capitalistă între ceea ce crezi și ceea ce faci? Despre panică?

Teama de a renunţa: un atelier absolut invizibil, care dorea să facă vizibile în proiect idei critice despre himera Europei cu 12 oameni, dintre care mai mult de jumătate veniserăm pentru că o cunoşteam pe artistă.

Dorinţa de a produce artă critică fără a chestiona mijloacele de producţie : deținuții care au fost mână de lucru pentru amenajarea Cazarmei U sunt și material pentru artă, cântând o odă materialismului în slujba capitalului.

Nu doar artiştii/ele mai puţin vizibili/le pentru piaţa de artă par să se teamă să renunţe la ceva. Dan Perjovschi a susţinut foarte puternic Art Encounters, cu toată puterea distructivă pentru scena de artă pe care acest proiect o presupune și pe care Dan Perjovschi nu are cum să o ignore. Amploarea pe care a luat-o proiectul, „cel mai important în ultimele două decenii” aşa cum se autodeclară, a schimbat pe termen lung vederea oficială în Timişoara despre cum se face artă contemporană, despre ce fel de proiecte ar trebui să susțină municipalitatea și ce fel de practici sunt legitime. Un proiect al cărui singur concept este celebrarea legăturii dintre capital și artă, care amestecă rolurile în aşa fel încât colecţionarul devine mult mai vizibil și mai activ în proiect decât curatorii, care înglobează practici și evenimente pe care nu le susțin în niciun fel, este legitimat de artişti importanţi și preocupaţi de situaţia scenei de artă cum este Dan Perjovschi.

În prezentarea pe care a avut-o la spaţiul TamTam, un spaţiu închiriat intr-o fostă fabrică falimentată în perioada de tranziţie, vorbind publicului care stătea pe scaune improvizate și pe trepte, între pereţii cu graffiti, Dan Perjovschi a spus că e un artist mainstream care nu a uitat de unde vine. Cu o zi înainte, participaserăm cu toții la deschiderea oficială, în care Ovidiu Șandor a mulţumit lectorilor invitaţi din partea MoMA, Tate Modern și Centre Pompidou, muzee care îl colecționează și pe Dan Perjovschi, „că au avut curajul să accepte invitaţia noastră la un capăt de Europă”. Am participat de asemenea la prezentările reprezentaților/elor celor trei muzee, care au vorbit despre margini, au arătat hărţi în care Europa de Est, America de Sud, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est erau marcate cu diverse puncte, am aflat despre importanța vizitării unor părţi de lume „unde istoria nu s-a scris încă în întregime”. Istoria colonizatoare a pieţei de artă. Dan Perjovschi a arătat în prezentarea lui cozile și magazinele goale din anii ’80. Curatorii încă vorbesc în textele lor și în interviuri despre „decalaj”, despre „re-descoperire” și „re-evaluare” a „Europei de Est.”

În deschiderea oficială, Ovidiu Șandor a mulţumit artiştilor și curatorilor implicaţi pentru volumul mare de muncă depusă. O mare parte din munca acestora (sau cel puţin a unora dintre ei/ele) a fost muncă voluntară, Art Encounters eșuând în a oferi sprijin pentru lucruri mărunte legate de obţinerea aparaturii sau mediatizarea corectă a proiectelor. Organizatorilor Festivalului Simultan, aflat la a unsprezecea ediţie, li s-a promis în schimbul includerii în Art Encounters sprijin din partea oraşului pentru obţinerea unei clădiri în care să-și desfășoare activitatea pe termen lung și sprijin logistic pentru amenajarea clădirii respective, în condiţiile în care Sinagoga din Cetate, locul unde festivalul s-a desfășurat în ultimii 6 ani, nu le-a mai fost acordată anul acesta. În final, niciuna dintre aceste două promisiuni nu a fost îndeplinită, deși Simultan apare în programul Art Encounters. Mai mult, deși Sinagoga este o locaţie folosită de către Art Encounters doar pentru câteva zile, care ar fi putut să nu se suprapună cu Festivalul Simultan, totuşi Festivalul Simultan, ca parte din Art Encounters, nu a fost găzduit în Sinagogă. (Cu câteva zile înainte de începerea festivalului, organizatorii au cerut ca festivalul să fie retras de pe site-ul Art Encounters, dar deși Levente Kozma nu mai apare pe pagina curatorilor și festivalul nu mai apare pe pagina expozițiilor, totuși Simultan a fost anunțat pe pagina de facebook Art Encounters în ziua începerii și nu a fost șters de pe pagina cu programul pe zile al bienalei.)

Bugete de producţie date în ultimul moment, artişti care au adus proiectoarele de-acasă, evenimente anunţate la alte ore decât cele la care au avut loc de fapt, sau neanunţate deloc. Pe poarta Sinagogii, acoperită în fiecare an de bannerul Simultan, este afişat acum bannerul Art Encounters.

Bineînțeles că puterea distructivă a Art Encounters trece dincolo de profesie. O importantă și spectaculoasă parte a proiectului a fost amenajarea Cazarmei U, pentru care s-a organizat un concurs de arhitectură. Cazarma, vândută de oraş și cumpărată de femeia de afaceri Mioara Simcelescu, a rămas de ani de zile în paragină pentru că planurile de transformare a ei în hotel de lux sau mall erau complicate de statutul de monument istoric al clădirii. Pentru Art Encounters, clădirea a fost curățată cu munca deținutilor de la penitenciarul din oraş și spațiile au fost folosite de 12 galerii comerciale din țară care să deschidă calea reconversiei clădirii. Mai întâi artiştii, apoi bussiness-ul. Pentru că acum câțiva ani, trăiau acolo oameni fără adăpost, presa locală celebrează faptul că, în sfârșit, ruina nu mai este ocupată de aceştia ci de artă. (Complicitatea dintre municipalitate și capital prin intermediul culturii nu se rezumă bineînțeles la Cazarma U, a cărei folosire în acest proiect e parte dintr-un trend mai larg. Clinica de Dermatologie, a cărei clădire din centrul oraşului a fost dintotdeauna spital, încă de la construirea ei în 1757, a fost mutată, în ciuda protestelor vehemente ale angajaților/elor, într-un fost cămin de nefamiliști, amenajat cu suma de 2 milioane de Euro din bugetul local. Clădirea din centru, a cărei refuncționalizare se estimează că va costa 6 milioane de Euro din bugetul local, va fi transformată într-un „centru multicultural”. Acesta va cuprinde săli de cursuri și o sală de conferinţe închiriabile, spații pentru birouri şi spaţiu pentru un nou muzeu al Cetății Timişoarei. Tot aici vor funcţiona Institutul Francez și Centrul Cultural German.)

Fosta clădire a Liceului de Arte Plastice din Timişoara așteaptă să fie dărâmată pentru ca terenul ei privat ultra-central să poată fi „valorificat la maxim”, potrivit primarului Nicolae Robu. După ani de proteste și rezistență din partea liceului, totuşi acesta a fost evacuat și mutat într-o locaţie problematică, în tendinţa mai largă a subminării educaţiei vocaționale. Această clădire în care au lucrat ca profesori și și-au dezvoltat proiectele membrii grupului Sigma în anii ’70, trebuia să fie, într-o primă variantă, locaţia expoziţiei despre Sigma. Dar nu s-au primit aprobările necesare și expoziţia despre experiment și educaţie emancipatorie (organizată în cadrul Anualei Timişorene de Arhitectură, un alt eveniment care se întâmpla oricum, dar care a fost incorporat în Art Encounters) a fost deschisă la City Business Centre, ansamblul de clădiri de birouri dezvoltat de Ovidiu Șandor.

Constantin Flondor, la mijlocul anilor ’90, în timp ce cariera lui lua amploare în direcţia picturii neo-ortodoxiste – arta oficială a vremurilor – se referea la activitatea lui din cadrul grupului Sigma ca fiind „păcatele tinereţii”. Educaţia emancipatorie articulată în cadrul Sigma s-a transformat într-un interval de 10 ani în relaţia maestru-discipol. Constantin Flondor continuă să se refere la foştii săi studenţi ca fiind „ucenici”. În ultimii ani, când capitalul a început să redescopere o istorie de opoziţie și frondă ca un element interesant pentru piaţa de artă, Constantin Flondor și-a reasumat „păcatele tinereţii” și și-a redescoperit și re-creat propriul trecut.

Trecutul artei experimentale din Timişoara este rescris din punctul de vedere al pieţei. Cercetarea și activitatea curatorială a Ilenei Pintilie în ceea ce privește arta experimentală apare marginal în această rescriere unilaterală. Vechii oponenţi ai experimentului, profesori la Facultatea de artă care au pregătit generaţii întregi de studenţi în atmosfera dispreţului față de arta contemporană, făceau acum entuziasmaţi fotografii. Tensiunile, disputele, opoziţiile care constituie materia istoriei recente a artelor au fost şterse și nivelate într-o celebrare generalizată a capitalului, în clădirea aseptică de sticlă și oțel.

 

Art Encounters are loc la Timișoara și Arad în perioada 3-31 octombrie 2015.

POSTAT DE

H.arta

Grupul h.arta este format din trei artiste (Maria Crista, Anca Gyemant şi Rodica Tache) interesate de subiecte cum ar fi producerea cunoaşterii, modele de educaţie alternativă care au o perspectiv...

www.hartagroup.ro

6 comentarii

  • marius says:

    Ne place sau nu, arta nu poate exista fara sustinerea pietii.
    Arta nu trebuie sa se lase influentata de piata, dar daca este asa, vina apartine curatorilor si criticilor de arta.
    Nu sunt mandru dar nici nu imi este rusine cu acest eveniment frumos din Timisoara: Art Encounters.
    Multumiri sincere celor implicati in acest proiect- este ce are nevoie Romania pentru a iesi din vulgaritate.

  • Flora Raducan says:

    Bravo fetelor!

  • Ioana Florea says:

    chiar ne intrebam cum se transforma Timisoara in contextul competitiei pt capitala culturala, ce lucruri o sa apara, ce lucruri o sa dispara…si da, se pare ca toate procesele prin care piata si capitalul acapareaza viata devin exacerbate, in detrimentul abordarilor critice si a initiativelor independente. e clar ca e nasol si e clar ca trebuie sa discutam despre asta

  • Tudor Vreme says:

    O analiza in mare pertinenta dar putin exaltata, din punctul meu de vedere.

    Dincolo de aspectele legate de motivatii si pozitionari ale jucatorilor evenimentului in relatie cu miscarea artistica, „bienala” este un cistig pentru Timisoara si nu numai, va avea efecte benefice in timp.

  • Gigi Hartistul says:

    Dan Perjovschi, povestirea ca la clasa a IV-a a deschiderii evenimentului și problemele voastre legate de municipalitate. Astea sunt cele câteva impresii însumate subțirel… într-un articol… slab… frust.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *