De

„Picturile nu au nevoie de ceva în plus pentru a funcționa”

Prima dată când am văzut o lucrare de Răzvan Boar am realizat cât de puțin știu despre pictură. Folosea imagini de arhivă pe care le adapta în compoziții neliniștitoare și contururi estompate. Totul cu o doză de ironie și detașare pe care nu știam cum s-o apuc. I-am redescoperit lucrările câțiva ani mai târziu, când am crezut că e vorba de un alt Răzvan Boar. Motive inspirate din benzi desenate sau ilustrații, desene reduse la liniile esențiale, culori pe pânza netratată. Mi-a plăcut ideea că la un moment dat s-a răzgândit, a aruncat hârtia la coș (sau în cazul de față, întregul caiet de schițe) și totuși a reușit să incorporeze încercările trecute într-o narațiune mai amplă. Mă întreb dacă asta va fi strategia lui întotdeauna.

 

Care au fost primele imagini care te-au determinat să devii artist? Filme, picturi, ilustrații, fotografii, desene animate, benzi desenate?

Nici nu știu dacă a fost vorba de o imagine sau de mai multe imagini sau de cu totul altceva care să fi declanșat interesul meu pentru artă. Ce pot să spun este că mi s-a părut mereu fascinantă ideea de atelier de artist, de loc misterios și plin cu lucruri pe care nu le vezi de obicei.

 

Asta înseamna că aduni tot felul de obiecte în atelierul tău? Ce te înconjoară în momentul de față?

Mă înconjoară tot feluri de lucrări, unele în diferite stadii, altele pe care le-am făcut fără intenția de a le arăta. De unele dintre ele nu pot să mă despart fiindcă au calitatea unui soi de materie primă, de element care poate fi oricând regândit, reinterpretat, și de unde pot apărea soluții neașteptate. În afară de asta, câteva cărți și albume de artă. Cam atât.

 

Care e procesul tău de lucru? Pornești de la o imagine pre-existentă în jurul căreia construiești o compoziție sau totul pornește de la o schiță? Și ce tip de imagini cauți atunci când începi o nouă lucrare? Poți să-mi dai un exemplu?

Se întâmplă rar să găsesc imagini pe care să le folosesc așa cum sunt, din surse exterioare. Majoritatea lucrărilor provin din desenele pe care le fac. Cred că nu există un singur fel de a lucra cu imagini, procesul fiind diferit de la caz la caz. De obicei pornesc de la un desen care la un moment dat iese în evidență atunci când caut prin laptop sau răsfoiesc caietele și hârtiile cu schițe. Dar se poate întâmpla să dau peste o imagine și să încep să construiesc în jurul ei, să o redesenez, interpretez etc. Îmi place să fiu surprins, iar atunci când caut, știu că nu pot anticipa mereu rezultatul căutării. Căutare aici înseamnă și timpul petrecut desenând. Uneori un simplu gest, cum a fost acela din lucrarea Indy/2015, reprezentând un personaj care se dezbracă/își dă jos pantalonii, poate fi de ajuns. Imaginea asta nu a fost premeditată. Cred ca șirul gândurilor atunci când desenezi, alăturările pe care le faci mai mult sau mai puțin dorit, conduc la rezultate de felul ăsta.

 

Cum vezi sculpturile sau obiectele pe care ai început să le produci? Le vezi ca un simplu contrapunct la pictură sau e o încercare de ieșire din sfera ei? Privești întregul spațiu al galeriei ca o extensie sau ca un mediu construit de tine?

Ma gândesc la obiecte de multă vreme. Mi-am dat seama că o parte din imagini au nevoie de altă abordare, de un alt suport. Ma preocupă foarte mult această disponibilitate a unui desen de a trece prin medii diferite, un soi de elasticitate pe care par s-o aibă unele imagini. Pe de altă parte, sunt interesat de texturi și de valențele unei reprezentări. E interesant cum ele se diferențiază tehnic, chiar dacă fac parte din același discurs vizual. Sunt foarte importante în ceea ce privește demersul meu, tocmai de asta, în ultima expoziție personală de la Ibid. London, ele au fost o prezență pregnantă. Îmi doream de mult un show în care să expun lucrări cât mai diverse: obiecte din aluminiu vopsit, stickere, desene/colaje și picturi.

 

Dacă tot ai menționat necesitatea unor imagini de a avea alt suport, mă intrebam dacă le gândești vreodată ca un decor de teatru sau un platou de televiziune, unde obiectele sunt mai mult sau mai puțin într-o relație de egalitate. Sau de fapt „înrămezi” picturile cu tot felul de obiecte adiacente? Va rămâne pictura mediul primar în care lucrezi sau vei încerca să explorezi și alte zone?

Pot să-ți spun că obiectele pe care le arăt nu au rolul de a „înrăma” o pictură, adică de a contribui doar la un posibil „statut privilegiat al picturii” și, mai mult decat atât, nu cred ca aș putea să vorbesc nici despre o relație de egalitate în ceea ce le privește. Mi se pare că raporturile dintre lucrările expuse într-un show sunt foarte subtile, fiecare dintre aceste lucrări îndeplinind un rol specific. Sunt diferențe cantitative, de sens, diferențe ce țin de felul percepției etc., care mă fac să chestionez relația de egalitate în cazul propriilor mele lucrări. Din punctul meu de vedere, picturile nu au nevoie de ceva în plus pentru a funcționa, de o strategie care le-ar putea pune în evidență prin alăturarea unor obiecte cu rol secundar. În ultima vreme mă gândesc la fel de mult la obiecte cât și la pictură ori la alte medii.


Care sunt artiștii sau lucrările care te-au influențat, mai ales în schimbările din punct de vedere estetic pe care practica ta le-a suferit în ultimii ani? Mă gândesc la Sigmar Polke în termenii tehnicii de juxtapunere, în modul în care selectează imagini din diverse surse și le distilează.

Îmi plac foarte multi artiști, iar influențele fac parte până la urmă, dintr-un proces cumulativ complex. Dacă ar fi să numesc aici câțiva aș zice Christopher Wool, Walter Swennen, Francis Alÿs, Rose Wylie. Mi-au placut mereu lucrările lui Polke dar nu ele au determinat schimbarea despre care vorbești. Ajunsesem pur si simplu într-un moment în care mi-am dat seama ca am nevoie de elemente noi și că vechea estetică nu mă mai satisfacea. Aceea a fost o perioadă în care mă uitam foarte mult la benzi desenate, desene publicitare ori ilustrații, care de multe ori au avut un impact asupra mea, mai puternic decât cel al unor artiști consacrați. Erau zile în șir in care nu faceam decat să desenez iar la un moment dat am simțit că noile imagini ar trebui transferate pe pânză.

Apropo de Rose Wylie, ce părere ai de următorul citat, crezi că ți se potrivește într-o anumită măsură? „Caricaturile sunt foarte elementare. Ele aleg un aspect foarte clar al unui lucru sau persoane și îl redau într-o manieră exagerată. Limbajul caricaturilor este prezent în unele din picturile mele și am folosit stilul umbrelor caricaturale în figurile mele. Oricum pictura nu are nimic de-a face cu dreptatea, greșeala ori logica.” [Traducere aproximativă, n. trad.] [1]

„Caricaturile sunt elementare”- îmi place cum sună asta. Imaginea de tip caricatural pare că reușește să se debaraseze de surplusul estetic ori cultural, și poate funcționa astfel după un cod aparent simplu, ușor de înțeles. Îmi place că poți reduce lucrurile la o arhitectură de bază care este totodată și foarte expresivă.

 

[1] Cartoons are very elemental. They pick up a clear aspect of something or someone and then they put it down in a rather exaggerated way. Cartoon language is there in some of my paintings and I’ve used the style of the cartoon shadows in my figures. Painting is nothing to do with being right or wrong or logic anyway. (“Rosanna Durham interviews Rose Wylie”, oh comely, no. 6, iunie/iulie 2011)

 

POSTAT DE

Simina Neagu

Simina Neagu (n. 1988) a absolvit un masterat în estetică și teoria artei la Centre for Research in Modern European Philosophy, Kingston University London și a colaborat cu instituții precum Goth...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *