De

Mărturii ale unui naufragiu spațial

Anatomia unei călătorii, expoziție realizată de Cristian Răduță la Galeria ElectroPutere, ne prezintă o serie de instalații care comportă un regim dublu de semnificare: o reactualizare fantezistă a explorărilor spațiale, dar și mărturie a unei inserții de arbitrarietate necesară progresului științific. La nivel narativ, expoziția este alcătuită asemenea unui remake, de tipul celor existente în muzeele naturale, prezentând obiecte care restabilesc post-factum odiseea noastră spațială: un cosmonaut naufragiat; o rachetă care transportă un cameleon; o scara care susține un sistem de planete compactate, intersectat de un plan al Universului; aripa de avion având un motor cu elice; un astru care poartă fes; un altul în care stau înfipte rame de ochelari; o parașută ancorată; o hartă tridimensională a unei regiuni din Univers; o planetă eviscerată; un glob geografic redus la forma unui cotor. Privitorului îi este încredințată descifrarea unei sintaxe vizuale, a cărei complexitate declină rigorile cognitive inoculate. Cristian Răduță descrie un traseu ironic al cunoașterii, cât și al speranței umane exploatând imaginarul nostru cultural, ajuns în acest secol în totalitate „științific”. De asemenea, el creează un efect de distanțare ce oferă un răgaz istoric, pentru a sesiza raportul dintre reprezentările standardizate și teoriile științifice despre univers.

Așa cum discursul științific a ajuns singura variantă de interpretare a realității, acceptată, mai ales, datorită inovațiilor tehnologice și a promisiunii unei salvări viitoare (război, accidente naturale, invazie extraterestră, distrugerea ecosistemului), tot astfel, acest discurs se completează, sub imperativul entertainment-ului cultural, cu mitologii și utopii extra-terestre. Cum ai povesti cu mijloace artistice tot imaginarul științific popularizat, care formează acum un sens comun al cosmosului (astronauții, sateliții, planetele, pozele cu zone ale universului la rezoluție înaltă, filmele S.F ș.a.m.d)? Prin ce ai expune o asemenea logică comună de valorizare a universului? Ce altceva putem înțelege din eshatologia navelor care plantează coloniști pe Marte?

Cred, că putem găsi la Cristian Răduță un tip de sensibilitate proprie expresionismului abstract (David Smith / Robert Rauschenberg) care sfârșește în pop-art. Asamblajele, uneori monumentale, conțin elemente din lemn, metal, plastic, material textil, aluminiu și polistiren, ce sunt bricolate pentru a evidenția tensiunea dintre utilitatea presupusă și structura friabilă a obiectelor.

Cromatica este dată de natura materialelor utilizate, cu intervenții subtile și punctuale, pentru a oferi un surplus de referențialitate (coloristica este specifică pozelor NASA). În același registru, putem observa o recurența a roșului în construcția unor instalații (ramele de ochelari, ancorele parașutei, cosmonautul naufragiat, astrul cu fes, motorul elicei), care semnalizează un traseu de orientare a privirii/ înțelegerii sau, pur și simplu, echilibrează compoziția.

Aspectul cel mai relevant este asamblarea, adică soluțiile de punere în comun a elementelor componente. Agrafele, frânghiile, banda izolatoare, cuiele, înnădirile sau legăturile cu sârme nu sunt doar accente ludice sau expresia unei fragilități căutate. Instalațiile funcționează cu sisteme ad-hoc de prindere pentru a marca ironic aspectul arbitrar și originar al inventivității domestice, precursor legitim al industriei tehnologice. În plan estetic, aceste elemente realizează și o unitate de compunere a obiectelor de tip sculptural.

Cristian Răduță evidențiază un proces cultural de înțelegere a Universului, și nu urmărește să denunțe regimul masificat de existență al imaginilor, fenomen contemporan care afectează procesul artistic și conduce la ștergerea diferenței dintre obiectul de artă și cel de consum. În acest sens, privitorul poate urmări desfășurarea unei strategii de joc prin montajul conectorilor (agrafele, sârma, sfoara, bandă izolatoare) sau prin folosirea unor articole de îmbrăcăminte (mănușile, fesul, fâșii de material textil), ce compromit obiectivitatea enunțurilor vizuale prin punerea în discuție a repertoriului imaginarului nostru standardizat.

În loc de concluzie, propun un fragment care țintește cel mai bine încercarea lui Cristian Răduță, prima fraza din prologul cu care Hannah Arendt deschide cartea Condiția Umană : „În 1957, un obiect născut pe Pământ și făcut de mâna omului a fost lansat în Univers, unde s-a învârtit timp de câteva săptămâni în jurul Pământului, după aceleași legi ale gravitației care fac să se rotească, ținând în mișcare, corpurile cerești – Soarele, Luna și stelele. Firește, satelitul produs de om nu era lună sau stea, nici vreun corp ceresc care să își urmeze traiectoria circulară un răstimp care pentru noi, muritorii legați de timpul pământesc, dăinuie o veșnicie. El a reușit totuși să rămână pentru o vreme pe bolta cerească, găsindu-și locul și mișcându-se în vecinătatea corpurilor cerești ca și când ar fi fost acceptat, cu titlu de încercare, în sublima lor companie.”

 

„Anatomia unei călătorii”, expoziție personală realizată de Cristian Răduță, a fost la Galeria ElectroPutere, Craiova în perioada 7 Aprilie – 7 Mai 2017.

POSTAT DE

Emilian Mărgărit

Emilian Mărgărit este curator independent, membru fondator al Centrului Cultural pentru Imagine și Sunet, începând cu 2017, București. Are un doctorat în filosofie (filosofie franceză contempo...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *