De

Preocupări ale excentricității radicale

Peisajele prodigioase ale eșecului și dorința păgubită pentru standarde mai bune de viață țipă strident. Un mecanism al „moderației” ce trage cu fermitate sforile unei fericiri care să aparțină tuturor face ca viața omului să fie o biată abstracție, verificată de-a fir a păr de la o distanță incomensurabilă. Procesele neîncheiate de definire a națiunilor și a puterii poporului ne obligă la confruntarea cu modificări turbulente, în regim fulger, în ceea ce privește stadiul mental al statelor europene și al relațiilor de politică externă. Gradual, spațiul domestic și sfera individualizată a discursului sunt tot mai încercate și monopolizate.

În East End, Londra, la Maureen Paley, am dat peste astfel de fricțiuni, luate în cont în producerea expoziției de grup de către Michael Bracewell, intitulată …HOUNDED BY EXTERNAL EVENTS… (…hăituit de evenimente externe…). Proiectul stabilește două întrebări relevante, ce trebuie puse înainte de a se trece la acțiuni hotărâte: e posibil ca, în presiunea pe care omul o resimte, pe bună dreptate, pusă pe viitorul nostru ca umanitate, acesta să lanseze experiențe personale senzitive către un discurs dictat de viziuni ideologice apriorice? Și în ce fel ar putea observațiile intime ale propriilor experiențe să conțină dinamici politice vii? Prin împletirea unei tradiții literare cu o practică artistică trecută cu vederea, …HOUNDED BY EXTERNAL EVENTS… cercetează fascinația și groaza pe care o împărtășim în fața camerei. Sondând cu grație înțelegerea fiecăruia asupra realității și ficțiunii, exposé-uri artistice caută relația dintre imaginație și empatie.

Discursul curatorial al lui Michael Bracewell face asociații de o extravaganță severă. Scopul său autodeclarat, de a opaciza capacitatea privitorului de a raționaliza informația, este aproape o paradă de salturi sălbatice atât la nivelul cadrului de lucru (evenimente aparent nelegate și actori istorici disparate în timp și spațiu, sunt re-propuse ca fiind discursive), cât și al selecției obiectelor expuse (citate dintr-o varietate de genuri de proză, medii artistice, postere de film, o vitrină cu bucăți de meteorit). Suprasaturarea spațiului galeriei de tip „white cube” cu materiale vizuale comunică cu sfidare credința larg răspândită că „turnura digitală” a pus imaginea pe picior de egalitate cu cuvântul, în construcția narațiunilor.

La exteriorul galeriei de două etaje, o fotografie de Humphrey Spender, înfățișându-l pe Stephen Spender, te întâmpină ca un dispozitiv heraldic pe post de statement. Scriitorul britanic, poetul și actorul discret politic ne dă, de asemenea, și numele acestei expoziții, care este un fragment ales din romanul autobiografic World Within World (Lumea dinlăuntrul lumii), transcrisă pe unul dintre zidurile primului etaj. [1]  Înăuntru, la orizont și zenit, tabloul social contemporan al citadinului este pus în scenă prin capturi și fragmente de înregistrări ale vieții umane, făcute cu camera. Zone urbane ostile văzute din înalt sau interioare de clădiri în ruină, scene de violență în public, eroi cosmetizați ai mass-mediei și antieroi construiesc, la o primă privire, un cadru depersonalizat de experiențe la comun. Cu toate acestea, Michael Bracewell, deschide cu tact noi dimensiuni.

Limitele discursului curatorial sunt, precum porțile secrete către o lume nevăzută, două obiecte ale rațiunii: Hari, ultima soție a psihologului Kris Kelvin aflat într-o misiune pe o planetă oceanică izolată, din filmul Solaris, de Andrei Tarkovski (1973) și francezul Mathieu, împreună cu tânăra dansatoare de flamenco Conchita, din filmul That Obscure Object of Desire (Acest obscur obiect al dorinței) (1977), de Luis Buñuel. Prima este reprezentată într-un portret de artista Kaye Donachie (Did You Ever Think Of Me?, 2016) (Te-ai gândit vreodată la mine?, 2016); ultimul, prin două postere de film. Fiecare dintre cele două personaje feminine agață de privitor închisoarea înlăuntrul căreia ne proiectăm pe noi înșine, în neputință să experimentăm actul de a privi ca pe o ieșire dezgolită a sinelui în lumea din afară. Se pot adânci noi înțelesuri cu care aceste lucrări completează expoziția. Dar, dintr-o anume perspectivă, putem cădea într-o capcană regretabilă.

Putem cădea de acord cu ușurință că reprezentările acestor personaje fictive, aflate în galerie, nu echivalează cu obiectele gândirii pe care o cultură le pune la păstrare. Trebuie să observăm în fapt ce anume are loc hic et nunc: un proces de reprezentare a unui mediu cu un altul, pe care Bolter și Brusin îl numesc „remediere”. [2] Privind cu un ochi mai blând la lucrarea lui Kaye, se poate observa imaginea lui Hari eterogen remodelată pe suprafața pânzei printr-un soi de persistență a prezenței luminii. Trăsăturile fizionimice recognoscibile ale personajului lui Tarkovski sunt contrastate prin texturile pensulei din ochii ei încețoșați – pulsând lacrimi calde, care curg în lumina pală. Artista pune în centrul atenției un act precis de meditație, oferind senzația că prezența mediului cinematografic este incrustată pe materialul pictat. Fragmentându-se imediatețea aparatului de filmat și a luminii proiectorului în texturi palpabile ale pigmenților și gesturilor, se declanșează memoria personală a unei întâlniri cinematografice: fuziunea cu întunericul sălii de cinema, dimensiunea copleșitoare a ecranului, confluența dintre propriile emoții și unghiul regizorului asupra propriilor personaje.

Anonimitatea personajelor pictate de Șerban Savu și observațiile pline de umor ale obiceiurilor umane mijlocite de fotografiile documentare ale pictorului provoacă sentimentul suprareal al unei rupturi de timp, în care trecutul și prezentul se întâmplă concomitent. În lucrarea The Card Player (Jucătorii de cărți), oameni fără chip apar înfățișați ca fiind uitați undeva în viitor, între zidurile nemiloase, perfect trasate, ale unei ideologii defuncte. Un grup mic de patru bătrâni adunați în jurul unei mese ridicol plasată pe-un câmp deschis, într-un parc, între două blocuri socialiste tip monolit. Acest grup domină izbitor vidul apăsător din jur, prin intermediul artificiului compozițional impus de artist, astfel încât atenția ochiului este atrasă de fiecare gest pe care personajele îl execută. Tensiunea se naște între calmul implacabil din fundal și frivolitatea caracteristică jocului de cărți. Aceast contrast devine o energie potentă, care se extinde fără frică și care se aseamănă cu emoția care te trece când surprinzi pe cineva bucurându-se singur. În lucrarea Small Talk After Lunch (Pălăvrăgeală după prânz) apare un grup de oameni întinși pe iarbă, în grădina blocului. Grupul, reprezentat în tonuri de culoare caldă și revigorantă, se bucură de un picnic la marginea unui oraș gri abandonat, a unei societăți bine manierate; ne amintește de exaltarea cu care, în jungla urbană, descoperim pe nepusă masă un loc omis de diagramele arhitectului și proiectanților – individul imaginându-se pe sine și munca grea de a fi (e)liber(at).

Procesului de remediere pivotează în jurul dorinței de a dărui o imediatețe transparentă (trompe l’oeil), unde aparentul realism al picturii ascunde echipamentele mediului artistic, făcându-l să dispară din orizontul vederii. La fel ca în cazul fotografiilor, Savu te abandonează într-o iluzorie întâlnire directă cu lumea empirică de din afară. Însă evidențierea unor trăiri intime scoate la lumină o lume efemeră de texturi vivace.

Elementul surprinzător al expoziției pe care o găsim la Maureen Paley este relația construită prin presupoziția intrinsecă discursului curatorial a unei tendințe naturale de a schimba, în imaginație, perspectiva și camera ca o fereastră imaginară situată deasupra lumii. Într-un fel, rolul înregistrărilor  mijlocite de cameră joacă în practicile artistice utilizate aici un rol asemănător construcției narative din autobiografia lui Stephen Spender: este configurat un cadru realist și primar de lucru, în care să plonjezi. Prin …HOUNDED BY EXTERNAL EVENTS… pot fi ochite strategii surprinzătoare, unice fiecărui artist. Ele reflectă atât puterea înspăimântătoare a camerei de a desensibiliza privitorul (seria de acuarele a lui John Kesley, Dans la rue [Pe stradă], interpretează critic această problematică), cât și potențialul fabulos de a descoperi și crea o realitate extra-istorică.

Discursul curatorial generează un straniu, dar coerent și omogen corpus de obiecte – ceva la margine, ceva dincolo de sau înainte de, sau în afara stadiului prezent al cunoașterii. Descoperim un nou tip de sensibilitate artistică, mai puțin preocupată de stadiile sintetice și imuabile ale sufletelor și formelor – iar acesta vine, paradoxal, ca un rezultat al prezentei tehnice a imaginilor în practicile artistice. Abordat critic, digitalul surprinde și descătușează actul de creație de procesul mecanic de memorizare, dezintegrând narația monologală a rațiunii și făcând spațiu diferențelor, momentelor de nimicire, de incoerență. [3] Așa cum se întâmplă în exponatele lui Andrew Miksys, care acoperă o perioadă artistică îndelungată, de zece ani, și care reprezintă o serie fotografică dedicată discotecilor rurale, unde sesizează stadiul tranzițional dintre lipsa de autoritate postsovietică asupra tărâmului social local și propria-i autooccidentalizare. Fotografiile lui Miksys nu constituie în prim grad și fundamental o memorare a istoriei; reflecțiile sub lumina neonului dezvoltă efortul neobosit al unei conștiințe întoarse în sinea ei.

Prin observație empirică și investigație profundă pentru a afla ce anume și când se declanșează în propriul nostru cap experimentarea lumii, …HOUNDED BY EXTERNAL EVENTS… propune artiști care găsesc și creează totodată realitatea în care trăiesc. În alte cuvinte, structurile lor narative lucrează pentru o expansiune a diferenței prin intermediul unei relații dialogice cu experiența obiectiv împărtășită. Mai mult, întărește capacitatea de a empatiza cu celălalt ca un salt al imaginației conștiente de sine, articulând o afirmație lucid-provocatoare: atunci când individul își pierde capacitatea de a empatiza, simțul colectiv al frumuseții devine monstruos.

 

[1] Citatul complet, așa cum l-am găsit la Maureen Pauley: „From 1931 onwards, in common with many other people, I felt hounded by external events. There was ever-increasing unemployment in America, Great Britain and on the Continent. The old world seemed incapable of solving its own problems, and out of the disorder Fascist regimes were rising.” (p. 137)

[2] J.D. Bolter și R. Grusin (2000). Remediation: Understanding New Media. Cambridge, Mass: MIT Press, p. 45.

[3] Despre distanta critica pe care o face posibila mecanizarea si digitalizarea memoriei, vezi Vilém Flusser, “On Memory ( Electronic or Otherwise)” in Leonardo, Vol. 23, nr. 4,1999, pp. 397-399.

 

Expoziția …HOUNDED BY EXTERNAL EVENTS… a avut loc la Maureen Paley între 26 noiembre 2016  – 29 ianuarie 2017.
Curator: Michael Bracewell.
Artiști: Kaye Donachie, Gareth Jones, John Kelsey, Nick Mauss, Lucy McKenzie, Andrew Miksys, Șerban Savu.

 

Textul original a fost scris în limba engleză. Traducerea în limba româna a fost realizată de George Șerban și revizuită de autoare.

POSTAT DE

Carmen Casiuc

Carmen Casiuc (n.1994) este critic și cercetător de artă independent, ce lucrează cu idei și acțiuni care explorează rolul imaginației în științele teoretice. A studiat Istoria și Teoria A...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *