70 de pachete este o instalație documentată foto-video a artistelor Mălina Ionescu, Andreea Medar, pe care am văzut-o la Institutul Cultural Român din Veneția, în mica galerie aflată la stânga sediului ICR, în seara zilei de 24 noiembrie 2022. Expoziția video s-a deschis în ultimele zile ale celei de-a 59-a ediții a Bienalei de la Veneția.

Desfășurarea pe lung a îngustei galerii care a servit drept adăpost pentru bărcile care populează canalele Veneției a constituit cu siguranță unul din aspectele importante în alegerea spațiului: instalația video este practic un multi-canal video alcătuit din 4 proiecții separate unite între ele pentru a reda caracterul lung al mesei comunitare. Video-ul, filmat în zona Olteniei rurale în România, în câmp deschis, face trimitere directă la contextul ritualic al conceptului lucrării: masa de pomenire, practicată încă în zonele rurale în urma dispariției unei persoane din comunitate, repetată la intervale clar stabilite: 40 de zile, șase săptămâni, un an, șapte ani ș.a.m.d.

Întâmplarea a făcut ca la vernisaj să participe, absolut neprogramat, câteva persoane ale căror rădăcini de familie se află întâmplător în spațiul sud-estului țării, și care au punctat într-un mod cu totul neașteptat câteva similarități între ritualurile specifice locurilor de origine. Pentru un inițiat în formalismul ritualic, elementele care compun cadrul este aproape nostalgic: pornind de la fundalul care constituie fața de masă (o dată din hârtie subțire „de ambalaj”, iar mai încoace din polipropilenă), până la micile elemente care constituie pachetele (un fruct – în video: o mandarină, o farfurie de lut sau de carton, o lingură de lemn, o conservă de pește, un colac și alte câteva alimente ambalate și o lumânare).

Cadrele video-instalației sunt luate dintr-o perspectivă aeriană, și au fost realizate cu drona, oferind un punct de vedere inedit, spre deosebire de imaginile pe care le am și eu din amintirile nenumăratelor pomeni la care am participat în Oltenia. Lucrarea are un puternic caracter etnic identitar, fără însă a insista asupra formalismului tipic de ritual. Este o înscenare a unui obicei la care de regulă participă foarte mulți oameni – fiecare primește câte un pachet/set alimentar. Ori din această instalație mulțimea lipsește, sunt identificate doar câteva personaje umane și non-umane. Lucrarea se transformă într-o masă mută, prin comparație cu fondul sonor de obicei foarte încărcat de vocile participanților, ca într-o subliniere a sensului mesei de pomenire: gestul de a pregăti o masă pentru restul comunității, de obicei de cei mai apropiați ai celui pentru sufletul căruia se dăruiesc pachetele.

Cu toate că lucrarea are o puternică amprentă identitară, ușor de identificat geografic, ea este cumva universală, fiind specifică multor culturi ancestrale, cu puține alterări de formă ritualică.

O paralelă interesantă se poate face cu lucrarea Zinei Saro-Wiwa Table Manners (2014-2016), prezentată la Art Basel Miami Beach de către Galeria londoneză Tiwuani, care explorează implicațiile politice ale comunităților nigeriene, evidențiind practicile performative ale consumului alimentar ca fiind indispensabile imaginației apartenenței în Africa de Vest. Cu o puternică trimitere la caracterul indigen african, Zina Saro-Wiwa face o demonstrație tot în plan formal ritualic despre maniera de consum alimentar cotidian a regiunii africane vestice.

În același sens Raul Ortega Ayala, cu performance-ul Last Supper, realizat la The David Roberts Art Foundation în 2009, subliniază componenta religioasă pe care o integrează în performance-ul artistic care implică și consumul de mâncare. Deși lucrarea colaborativă a Andreei Medar și Mălinei Ionescu nu ilustrează și procesul consumului efectiv ci numai al pregătirii, el este subînțeles. Masa devine o instalație ușor impersonală, care narează despre continuitatea dar totodată și despre metamorfoza practicilor ritualice în spațiile care încă le mai operează. Prin invadarea micii piețe agro-alimentare (resursa principală a localnicilor pentru aceste practici ritualice) cu itemuri importate din China, ustensilele realizate din paie, coceni de porumb, lut ars și lemn sculptat au fost substituite încet, dar sigur, cu tacâmuri din plastic, un agent uniformizant global.

Instalația video 70 de pachete a figurat și în expoziția de grup deschisă în spațiul META pe 17 februarie în cadrul programului Timișoara 2023, expoziție îngrijită de Iris Ordean: „Made-up histories have long lives”, o propunere curatorială cu referință directă la antropoloaga Ida Susser, care spunea despre publicațiile lui Thomas Belmonte „good ethnographies have long lives” și explorează ideea de fiction-reality și de limite etnografice.

Imagini foto și video-ul proiectului se regăsesc și pe site-ul artistei Andreea Medar.

70 de pachete de Mălina Ionescu și Andreea Medar a avut loc la Institutul Cultural Român din Veneția în data de 24.11.2022.