Micha Elias Pichlkastner, membru al programului „Creative Austrians”, este un artist media din Viena. Am avut plăcerea de a îl întâlni cu ocazia venirii sale la București pentru workshopul „Cultural Management Academy 2019”. Prelegerea lui, „Corpul uman în epoca digitala”, urmărea atât o explicare a semnificației trupului uman în contextul contemporan puternic digitalizat, cât și întocmirea unei analize a schimbărilor importante, pe baza căreia se pot formula soluții pentru viitor. Fiind captivată de direcția discursului său, am decis să acord o atenție specială acestui subiect în cadrul interviului care a avut loc în incinta Forumului Cultural Austriac de la București:

Permite-mi să încep cu o intrebare destul de clișeică. Este o întrebare pe care eu o primesc destul de des, și de aceea îmi place să intreb alte persoane exact acest lucru: De ce ai ales arta?

De ce am ales arta? Ei bine, această alegere se datorează faptului că sunt fascinat de ea, iar tot ceea ce mă fascinează îmi creează un interes puternic. De asemenea, cred că arta are potențialul de a vorbi despre subiecte în moduri în care nu le poți exprima nicicum altfel. Arta are puterea de a atinge în mod direct omul, fară a întampina bariera limbajului, de exemplu, sau alte mecanisme care doar distorsionează semnificația și comprimă înțelesul a ceea ce trebuia să fie transmis inițial. Arta este foarte deschisă și tocmai această deschidere face posibilă o transmiterea mesajului pe căi diverse, căi emoționale și subconștiente care pur și simplu nu pot să fie accesate prin alte tipuri de comunicare.

Da, acest lucru este cât se poate de adevărat, mai ales judecând în contextul contemporan, când avem tendința de a da atât de multă importanță semnificației anumitor cuvinte sau sintagme incât acestea sfârșesc prin a căpăta o putere cu atât mai mare, astfel devenind cumva tabu și ingreunând exprimarea în anumite cazuri. Vorbeai mai devreme despre câteva dintre proiectele tale nepublicate pe care le consideri „eșecuri” și pe care speri să nu le descopere nimeni. Care a fost primul proiect pe care l-ai considerat demn de a fi publicat?

S-a întamplat în cel de-al patrulea semestru la universitate. Eu și un prieten de-al meu am creat un fel de religie cibernetică pe care am numit-o „God-e”. De fapt, era un mod foarte critic de a  înțelege tot ceea ce privește religia și felul în care oamenii „consumă” religia. Am făcut o reclamă pentru ea, o reclamă falsă desigur, și am creat și o pagină de Facebook pentru a forma un fel de societate, un fel de cult.

Ingenios! Este interesant să gândești religia în paralel cu posibilitățile tehnologice viitoare. De multe ori concluziile tind să semene cu niște scenarii SF apocaliptice. De exemplu, odată cu viitoarea dezvoltare a IA și implicațiile acesteia, unii oameni consideră că vom ajunge să venerăm chiar această tehnologie creată de noi.

Adica un fel de superinteligență?

Da, o superinteligență. O IA atotștiutoare si omniprezentă care va ajunge să fie considerată divină.

Ei bine, experții spun că probabil vom ajunge la acest tip de superinteligență în următorii 50-100 de ani. Aceasta va deveni, intr-un fel, propria sa specie. Daca am presupune, de exemplu, că primim un mesaj de la „extratereștrii” in care ei spun ceva de genul „Vom veni pe Pământ în 50 de ani”, atunci cred că lucrul cel mai înțelept și normal este să renunțam la orice altceva și să ne concentrăm pe pregătirea pentru o astfel de  întâlnire. In ceea ce privește IA, cred că o vom considera mai apropiată intelegerii noastre, mult mai puțin „extraterestră”, prin urmare cred că vom fi mai confortabili cu ea. Probabil că vom continua să o vedem mai mult ca pe o tehnologie decât ca pe o divinitate, sau ființă superioară. Poate…  Asta este doar speculația mea.

Atunci să revenim la artă. Este clar din ceea ce am văzut până acum că ai dezvoltat un stil foarte distinct. Dacă ar trebui să-l descriu, aș spune ca este impactant. Care sunt sursele tale principale de inspirație?

În ceea ce privește stilul meu, pot spune că am căutat influențe în arta japoneză. Sunt doi artiști, Ryoji Ikeda și Ryuichi Sakamoto, care îmi plac foarte mult. Creațiile lor impresionează vizual, sunt foarte interesante si ,,cutting-edge”. Cu siguranță au o influență asupra modului în care îmi creez propria artă. Există de asemenea o mulțime de alte lucruri: filme, muzică, chiar si elemente de motion design, care reprezintă o altă parte importantă. Dacă stau să mă gandesc, aproape tot ceea ce privesc și mă impresionează puternic își găsește cumva loc în creațiile mele. Încerc să recreez experiențele pe care le percep, și să provoc sentimente puternice prin intermediul a ceea ce creez.

Ai menționat in prezentarea ta ceva despre faptul că ai experientă în domeniul muzicii. Este o zonă de interes pentru tine?

Nu sunt compozitor. Sunt doar zgomote, facute mai mult pentru distracție. Ceea ce fac nu se poate numi muzică, în sensul uzual al cuvantului. Este ceva ce nu voi publica niciodată. Lucrez însă cu o mulțime de oameni care sunt cu adevărat muzicieni. Un foarte bun prieten de-al meu, Arno Deutschbauer, cel care a compus coloana sonoră pentru REPLICA, este foarte bun în acest domeniu. Am studiat împreună, am fost chiar în acelasi colectiv A/V la universitate și, prin urmare, am avut ocazia să lucrăm la multe proiecte împreună în perioada respectivă.

Acesta este următoarea mea intrebare, una referitoare la colaborări. Pe site-ul tau am văzut că ai colaborat cu o mulțime de oameni pe parcursul timpului. Îți place să lucrezi cu oameni din diferite domenii?

Da, și este foarte important pentru mine să îmi placă intr-adevar personalitatea și ideilor oamenilor cu care colaborez. De fapt, se poate spune că pentru toate aceste proiecte mari pe care le facem sunt implicati de obicei doar câțiva prieteni foarte buni, și alte persoane cu care simt că am un fel de legătură specială. În acest fel, avem o bază comună de idei și concepte pe care putem să construim ceva cat mai bine definit și compact. De asemenea, acest aspect face ca procesul creativ să fie foarte ușor și frumos.

Dacă ar trebui să iți descri stilul într-unul sau două cuvinte, care ar fi acelea?

Suprarealist-techno? Poate? Nu știu. Este foarte greu pentru mine. Nu sunt sigur că mă pot gândi la ceva ce are sens pus in cuvinte. Cel mai important lucru pentru mine este să fac videoclipurile cu adevărat imersive. Este important să aibă un impact cu adevarat puternic asupra privitorului. Nu prea pot pune acest sentiment în cuvinte.

Îmi amintesc cum m-am simțit după ce am vizionat Frames în acea configurație specială, pe un ecran mai mare și într-o cameră complet intunecată. Mă gândeam la cât de diferită a fost această experiență comparativ cu cea pe care am avut-o când l-am privit pe laptop pentru prima dată. De această dată, calitatea imersiva despre care vorbeai mai devreme a fost foarte evidentă. Pe moment am simțit că sunt intr-un fel de transă.

Videoclipul este menit să fie hipnotic. De asemenea, trebuie sa spun că sunt foarte fericit de faptul că l-ai perceput în acest fel.

Vorbind despre Frames, care a fost procesul de creare a acestui tip de proiect? Cum ai formulat acest concept specific și ce a urmat după?

Ei bine, proiectul Frames a fost gândit ca parte a unei expoziții. Conceptul de la care am plecat a fost diferența dintre memoria umană și cea digitală. Odată decis acest concept general, eu și Jan Nahuel Jenny am început sa lucrăm la detalierea lui. Îmi amintesc că la un moment dat în discuția noastră, Jan a venit cu ideea despre computerul care ar fi capabil să memoreze dinamic, la fel ca oamenii. Apoi a început distracția. Cred că a fost unul dintre cele mai complexe concepte la care am lucrat vreodată. Îmi amintesc că a fost minunat să lucrez împreună cu Jan. Am petrecut zile și săptămâni doar vorbind despre asta și gândindu-ne cum ar funcționa ceva de genul ăsta. Eram amandoi atât de fascinați de acest lucru! A fost foarte important să înțelegem pe deplin conceptul, pentru că am dorit să arate într-un anumit fel, si să comunice cu privitorii într-un anumit fel. Fiecare cadru care poate să fie observat acolo, fiecare imagine, fiecare detaliu, toate sunt perfect planificate, plasate și sincronizate, pentru a oferi spectatorilor această experiență hipnotică pe care tocmai ai descris-o. După ce am finalizat conceptul, am mers să facem fotografiile. Jan lucrează într-un domeniu mai științific, așa că nu a participat la această parte a proiectului. Eu am regizat și filmat materialul, apoi l-am editat. Prietenul meu, Moritz Haberkorn, a programat algoritmul care determină comportamentul computerului, făcandu-l să confunde imaginile între ele și să le rearanjeze dinamic, cum ar face si mintea umană. Odată rezolvate aceste aspecte, spațiul expozițional a fost următorul pas foarte important, pentru că – așa cum ai precizat – a fost foarte important pentru noi să facem proiecția intr-un spațiu foarte intunecat și intim. Această parte a fost crucială pentru obținerea efectului hipnotic.

Dar în ceea ce privește Bodyline / Borderline? Era acea proiecție pregătită în avans, sau i-a urmat pe dansatori în timp real?

Întamplarea a făcut să avem un senzor de mișcare. Am fost cu adevărat norocoși în această privintă, pentru că atunci când am prezentat prima oară Bodyline / Borderline in cadrul unui festival de artă experimentală din Viena, un tip de acolo avea acest senzor, iar noi l-am împrumutat. Așadar, mișcările dansatorilor au fost inregistrate in timp real, iar acele cercuri albe au urmarit acele mișcări. Situatia este intr-un fel metaforică, pentru că au fost literalmente urmăriți de tehnologie chiar în acel moment, în timp ce ideea spectacolului era aceea de a asista și de a simti o epuizare similară cu cea pe care ne-o poate cauza tehnologia, pe măsură ce devenim din ce în ce mai ,,conectați”. A fost un lucru important pentru noi să avem aceasta dimensiune metaforică raportată la mișcarea dansatorilor. Mi-a plăcut foarte mult conceptul acestei reprezentații, deoarece fiind eu insumi un individ foarte empatic, m-a încântat ideea publicului care empatizează cu interpreții. Din acest motiv, desigur că proiectul funcționează mult mai bine într-un spectacol live, decât redat într-un videoclip. Când este în direct, îi poți vedea chiar în fața ta pe dansatorii care se luptă din toate puterile să reziste. Senzația este mult mai vie si mai intensă in acest fel.

Mi-a plăcut foarte mult cum mișcările lor au fost foarte metodice și sincronizate la începutul spectacolului, și apoi au devenit din ce în ce mai haotice. Se asemăna oarecum cu supraîncărcărea cu informații din finalul videoclipului Frames.

Da. Își ating limita. Coregrafia devine dificilă pentru ei și se străduiesc să țină pasul până la sfârșit. Aceasta coregrafie a fost de la început foarte dificil de memorat și de asemenea foarte greu de executat până la capăt.

Mi s-a părut că în final erau doar mișcări spontane ale corpului, ca și cum dansatorii au simțit un fel de impulsuri și s-au mișcat conform acestora. Nu mi-am imaginat că au urmat o anumită coregrafie până la sfârșit.

Cu siguranță a existat o coregrafie chiar și în final, dar este foarte bine și interesant că mișcările au părut spontane.

Ai menționat mai devreme că unele proiecte implică elemente de programare. Te ocupi cumva și de această parte?

Nu sunt programator. Nu sunt sub nicio formă un scriitor de coduri. Pot lucra puțin cu programe vizuale precum Max Msp și vvvv. Am făcut asta mult în trecut, dar în ultimii ani nu am mai avut timp să lucrez deloc cu ele. Consider încă programarea fascinantă, dar cred că mă descurc mult mai bine in ceea ce privește partea vizuală a proiectelor. Îmi oferă mai multă satisfacție să creez conceptul și imaginile.

Din tot ce ai creeat până acum, care este proiectul tău preferat?

Am o relație foarte ciudată cu proiectele mele. Știi cum se spune: un proiect terminat este ca si mort. Nu mă înțelege greșit, sunt foarte mulțumit de tot ceea ce creez, dar nu simt niciodata nevoia sa revizitez proiectele finalizate. De exemplu, nu mai vizionasem ,,Frames” de foarte mult timp, înainte de a-l arăta ieri in cadrul conferintei. Așadar, iubesc de fapt toate proiectele mele și vreau să le arăt publicului, dar în același timp, după ce petrec atât de mult timp și energie creându-le, este puțin ciudat să mă gândesc la ele ca la un produs finit.

Următoarea întrebare este legată de subiectul impactului tehnologiei asupra noastră ca oameni și, în consecință asupra lucrurilor pe care le creăm. Crezi că unele forme de artă precum pictura și sculptura vor dispărea într-un viitor posibil dominat de AI? Oare arta media va ramane singura artă în acel viitor?

Chiar nu cred  că vor dispărea. Sunt destul de sigur că pictura și sculptura clasică vor rămâne relevante. Sper doar ca arta în general să devină mai liberă, și cumva mai democratică. Aici ma refer mai mult la muzee. Acum aproape că nu există artă media în muzee, și pentru mine ca artist media acest lucru este cu adevărat supărător. Nu mă înțelege greșit, chiar ador să mă uit la picturi și sculpturi, dar în același timp cred că limitarea la unul sau două tipuri de medii de expresie reprezintă o pierdere pentru toata lumea. Sper și cred că acest lucru se va schimba în viitor, dar factorul uman este implicat in aceasta schimbare și acest tip de schimbări durează de obicei mult timp. În primul rând trebuie să acceptăm schimbarea, apoi să ne adaptăm la ea. Arta media va deveni mai importantă în viitor cu siguranță, deoarece din ce în ce mai mulți oameni încep sa constientizeze aerul diferit al perioadei in care trăim, și cât de important este pentru noi să ne extindem orizonturile.

Legat de viitor… Lucrezi la ceva nou?

În prezent lucrez la un proiect cu Arno Deutschbauer, cel care a realizat coloana sonoră pentru REPLICA. Proiectul va avea probabil legătură cu mediul VR iar Arno se va ocupa de partea sonora și de programare. Vom încerca să creăm un fel de lume metafizică în acel spațiu VR, care să reacționeze pe baza modului în care interacționam cu acesta. De asemenea va avea o strânsa legatura cu corpul uman. Ne propunem să scanăm o mulțime de corpuri și să le transformăm în modele 3D, și în cele din urmă să le transformăm în sculpturi. Vom vedea… Nu vreau să mă entuziasmez, pentru că ceea ce tocmai am descris presupune extrem de multă muncă și vom avea nevoie si de un buget foarte mare. Acestea fiind zise, eu sunt totusi optimist și sper cu adevărat că il vom termina toamna viitoare.