La ce ne folosesc politicile culturale? Cu ce suntem mai înnobilaţi atunci cînd spunem că avem şi aplicăm asemenea unelte? Suntem mai fericiţi, suntem mai liniştiţi, avem o altă mină atunci cînd mergem pe stradă? Şi, în general, care este secretul acestui concept?

Sunt multe posibile abordări, de la explicaţiile ştiinţifice care îţi demonstrează cu cifre, grafice de tip plăcintă şi alte ilustraţii excelente de ce este util să apelezi la politici publice, pînă la campaniile de regenerare urbană şi nu numai ce pedalează pe ideea de reconstruţie, comunitate, estetică ş.a.m.d.

Sfârșit de an școlar într-o lume liberă. Normalitate și simplitate. Tăvălugul non-valorii pândea din umbră. Sursa: colecție particulară.

Dar hélas, vorba francezului, ce e românesc, e românesc pînă la capăt. Un instrument ca politicile culturale ar servi drept scut împotriva lupilor tineri care ar milita în instituţiile publice de cultură pentru mobilă nouă şi skills-uri de deservit cafeaua pe tavă cu suporturi de plută pentru ceşti şi şerveţele identic asortate la culoare şi, mai nou, în 2016, împotriva lupilor tineri din politică ajunşi în cultură care militează pentru garduri impresionante (cele existente nu mai „corespund”) de jur împrejurul monumentelor istorice înscrise pe lista A, a monumentelor de patrimoniu de importanţă naţională.

Simpozion științific cu ocazia a 140 de ani de la Revoluția de la 1848, Ateneul Român, 18 iunie 1988, de la stânga la dreapta: Ștefan Ștefănescu, ?, Miu Dobrescu (președintele Uniunii Generale a Sindicatelor din România), Constantin Olteanu (primar al Bucureștiului, secretar al CC al PCR), Manea Mănescu, ?, Ion Stoian (secretar al CC al PCR), Ilie Ceaușescu. Vremuri apropiate nouă. Sursa: colecție particulară.

O astfel de unealtă ar merge perfect cu un DNA special construit pentru cultură, care să treacă la curăţarea conflictelor duble, triple, cvadruple ce se întâlnesc la tot pasul. Dar despre curăţenia de Paşti să-i lăsăm pe alţii să imagineze planuri. Să ne întoarcem la planurile culturale.

Cu cine credem oare că vom reforma instituţiile şi sistemul cultural? Ce e drept, nici nu cred că se va pune problema reformării. Dar presupunînd că ne-ar chinui insomniile şi cauza acestora ar fi noul val de artişti şi creatori ce bat cu pumnii în poartă şi cer o şansă de a crea şi de a forma o lume culturală nouă, iată dilema pe care vi-o propun (şi din care nu puteţi ieşi, mai ceva ca în Caragiale): avem cercetători, actori, dansatori, coregrafi, regizori, artişti vizuali, performeri şi n alţi absolvenţi de meserii din domeniu. Fiecare facultate din Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Dobrogea, Banat eliberează pe piaţa aşa-zis concurenţială oameni cu diplome de înaltă nişare şi specializare, de la istorici ai artei şi pînă la practicienii pur-sînge. Mai nou, va elibera şi viitori specialişti în moştenire culturală, atunci cînd studiile de patrimoniu vor trece din virtualul legal în planul de învăţământ universitar.

1. Ce vom face pentru ei şi cu ei? Pentru moment, se planifică singuri pentru masterate şi alte forme de fugă cu viteză supersonică spre alte orizonturi mai puţin precare. Dar tot rămân câţiva. Ei bine, aici ar fi momentul să intervină corul antic şi să ne explice cum tânăra generaţie ne va salva şi se va salva prin catharsis creator.

Serios?

Îmi propun în fiecare dimineaţă să mă încarc cu forţe manageriale şi formatoare, cu energii pozitive şi putere de muncă. Numai ce trec pragul biroului şi trăiesc experienţa intrării într-un alt univers, o lume paralelă care mă  primeşte cu o cărămidă bine plasată peste pragul zilei mele, bine edificat, dar desigur complet blocat de cărămida mai sus citată.

Proiectul Diploma, The Institute: DIPLOMA absolventilor facultatilor creative, sub privirile bucurestenilor; sursa: http://www.iqads.ro/articol/33433/diploma-absolventilor-facultatilor-creative-sub-privirile-bucurestenilor

Uneori, este suficient să citesc mesajele din reţelele sociale, să deschid televizorul la buletinul de ştiri şi să mă întreb la modul cel mai serios ce caut în peisajul selenar cultural al României? Cînd voi afla răspunsul, vi-l comunic.

2. Pentru luna în curs, motivul este dorinţa arzătoare şi credinţa puternică a unei tinere de a reconstrui o comunitate, undeva în nord-vestul României, unde absolvenţii de facultate se întorc să îşi deschidă propriile afaceri şi să îşi formeze familii. Adică să trăiască, în pofida politicilor publice menite să îi ajute în efortul lor.

Ceea ce mi se pare un combustibil suficient de performant pentru a mă lăsa purtată de valul unui entuziasm pesimist. Există oare un astfel de sentiment? Eu îl încerc ori de cîte ori mă întâlnesc cu efectele politicilor noastre culturale de peste 25 ani. Şi îmi propun să nu mă opresc analizând ceea ce este de neanalizat şi nici să reflectez la ceea ce a fost, la ceea ce s-a pierdut şi la ceea ce nu se va face vreodată pe plaiuri mioritice.

Care va să zică, 1. fugim şi ultimul stinge lumina sau 2. rămânem şi ripostăm. Cine sunt cei care rămân? Cu ce şi cu cine ripostăm, resursele sunt aici / în altă parte şi (nu) avem acces la ele.

Răspunsul e la dumneavoastră. De 18 ani mă gândesc la al meu şi nu am ajuns la o concluzie.