Puţine lucruri sunt noi în psihicul uman şi în comportamentul social, la ele s-au adăugat în ultimii ani alienarea rapidă ca urmare a reducerii contactului direct cu semenii. Vive l’Internet!

10 ani de manifestări cartofile de M. Leclancher, 1975-1985. Desen de Patrick Hamm (1985). Louis Barbier Editeur, Paris, 1985. Coperta cărţii lui Michel Leclancher : 10 ans de manifestations cartophiles. Sursa: colecţie privată.

Un concept rămâne cert: frica este un motiv esenţial pentru care ne păstrăm comportamentele şi căile. Probabil instinctul care a salvat generaţii de oameni prin declanşarea reacţiei de fugă sau ripostă, după posibilităţile individuale şi situaţiile concrete, frica este mult desconsiderată. Este de fapt o componentă importantă a modului în care luăm decizii şi acţionăm în viaţa de zi cu zi. Cultura, ca parte a activităţii şi vieţii noastre, nu poate scăpa acestei evidenţe.

Cum oare stabilim ce decizii culturale strategice (atâtea câte sunt, să nu ne amăgim) s-au luat în urma unei temeri şi ce decizii s-au anunţat pe baza unei analize reale? Am avea câteva indicii palpabile de fiecare dată. Este vorba despre statut, salarii, viitor în cazul unei meserii sau a unei instituţii? Amestecul de teamă şi decizie lucidă este greu de decelat la o primă vedere, procentele sunt înşelătoare. Citezi trei studii de specialitate şi două declaraţii ale reprezentanţilor forurilor internaţionale şi te-ai spălat pe mâini ca Pilat din Pont!

Foire de Paris, Loisirs 66. Carte poştală, Comitetul Filatelic al Foire de Paris. Sursa: colecţie privată.

Să fim alerţi şi atenţi. Frica este un motor excelent pentru a pedala în direcţii evident depăşite, uzate moral. Frica de ceea ce ni se va întâmpla, de ceea ce vom pierde. Sigur, în strânsă legătură cu ea stă dorinţa de control, de supervizare absolută a unei pieţe sau a unui sector. Proba zilei este oligopolul care devine curând monopol asupra surselor şi resurselor din domeniul cinematografic. Este suficient să constaţi că acum, în mai 2016, două mari grupuri economice deţin aproximativ 80% din piaţa finanţărilor din România. Şi în curând vor deţine 90-95%. Ceea ce era de demonstrat.

A, da, şi mai este vorba despre bani, foarte mulţi bani. Dar cine să povestească despre ei şi despre ce se întâmplă cu ei. Din nou, teama este un argument covârşitor. Mi-aş dori o politică culturală mai puţin dictată de frica în faţa viitorului ce vine ca un tăvălug şi mai mult concentrată pe artişti şi creatori, pe public şi pe educaţie. Lucru greu de înfăptuit cînd ceea ce ne guvernează este o anxietate totală. Avantajul de a nu fi parte din vârtejul anxietăţii tratate cu Xanax instituţional este acela de a observa cu detaşare cum ratăm şanse pentru că suntem ocupaţi cu drobul de sare care va strivi sau nu sectorul cultural.

1943 a fost un an de răscruce al continentului, Hitler răvăşea Europa, Londra era bombardată şi transformată în ruine, copiii englezi erau evacuaţi în zona rurală şi femeile lucrau în posturile odinioară strict rezervate bărbaţilor.

“No Lazareto”, litografie colorată. Ass. « Raphael Bordallo Pinheiro », 1881, Museu Bordalo Pinheiro. Când Rafael Bordallo Pinheiro s-a întors din Brazilia, unde a lucrat între anii 1875 şi 1879, a fost obligat să stea în carantină la Lazaretul din Lisabona, ca metodă preventivă împotriva propagării febrei galbene. În această perioadă de carantină, a scris şi ilustrat această operă. Sursa: colecţie privată.

Tot atunci Graham Green publica o capodoperă a romanelor aşa-zis poliţiste, în care, în fapt, urca gradual suspansul unei morţi anunţate (Ministerul groazei, 1943, Heinemann Publishing House, Londra). Poate teroarea, drumul până la final este mai greu de suportat decât efectul propriu-zis al dispariţiei, certitudinea că mergem, ca şi în sistemul medical, către o prăbuşire generalizată. Din nou, nu poate face excepţie sectorul cultural de la nota comună dată de diapazonul societăţii româneşti în completă degringoladă. Este ca şi cum am cere o oază de linişte şi concordie într-un ocean de furturi, mizerii şi excrocherii. Dar oare nu de aici, dintr-un domeniu subiectiv prin definiţie, nu ar putea pleca o rază de lumină pentru exemplificarea unui alt tip de comportament? Unul ancorat la realităţi şi la normalitate, atât cât poţi pretinde că au rămas în Europa şi aiurea.

Belly Dance in Harem, Jean-Léon Gérome, carte poştală, Muzeul Basilica Cistern, Istanbul. Sursa: colecţie privată.

Eşecul uman şi social al unor sisteme culturale mult clamate ar fi un indiciu de a nu importa căile lor într-o societate deja folosită pentru experienţe pe viu şi răsturnată de aşa-zise reforme care nu au ţinut cont de legislaţia naţională şi au dorit să demonstreze cât de moderni suntem  fără legislaţie adecvată, fără comunicare, fără informare, traducând legi şi sisteme de finanţare, salarizare, etc. utilizate într-un alt cadru legal, cu alte relaţii instituţionale şi altă infrastructură. Dar atâta timp cât trăim cu spaima de a fi o cultură de margine de Europă şi căutăm farul călăuzitor de aiurea care ne va conduce în primul şanţ, vom traduce norme şi legi şi vom experimenta ca într-o vivisecţie efectele.