În timpul mandatului său de 4 ani la Centrul Ceh, am petrecut multe după-amiezi stând de vorba cu František Zachoval în biroul deasupra Pieții Universității. Curiozitatea sa pentru actorii scenei locale, pentru conexiunile dintre ei, cât și pentru funcția lor pentru context, au fost aproape mereu surse pentru discuții încinse. M-am întors în București aproape în aceeași perioadă în care el prelua poziția, așa ca se poate spune că înțelegerea noastră asupra scenei a crescut simultan, și ne intersectam în timp ce analizam toate acestea. Astfel, mi-a făcut o deosebită plăcere să înregistrez această conversație scurtă cu unul din cei mai relevanți actori culturali din scena de arta din România în ultimii ani.

Ce formare ai avut înainte să vii în București ca director al Centrului Ceh?

Am absolvit ca artist la Academia de Arte Plastice din Praga și apoi am trecut la o practică mai teoretică. Sunt unul dintre co-fondatorii Artycok TV. Am fost, de asemenea, șeful Digital Laboratory, un spațiu independent la Academia de Arte Plastice, care oferea cursuri practice pentru studenți. În timp ce eram la Academie, m-am mutat la Berlin, unde am fost corespondent străin pentru mai multe platforme culturale, cum ar fi Vernissage.tv, și astfel am reușit să înțeleg lumea artei contemporane. În aceeași perioadă, între 2010-2014, am organizat mai multe proiecte cu artiști români: o expoziție cu Biroul de Cercetări Melodramatice la Galeria Školská 28 și o conferință foarte mare pe tema exilului în care l-am invitat pe Ștefan Tiron să ia parte. Apoi am aplicat la apelul deschis pentru funcția de director la Centrul Ceh din București și am fost selectat. Am început în martie 2015, acum aproape 4 ani.

Care erau cerințele pentru a deveni directorul Centrul Ceh – în București și în general?

Există 3 pași în procesul de aplicare. Primul este despre capacitatea aplicantului de a conduce o instituție culturală pe o perioadă mai lungă, deci este important să fi avut această experiență timp de cel puțin 3 ani. În cea de-a doua fază, aplicantul trebuie să propună un proiect, iar în cazul meu am analizat cum să conectez industriile creative cu sponsori privați. Cea de-a treia etapă impune aplicantului să confrunte proiectul virtual cu condițiile specifice ale țării în care se află Centrul.

Centrul Ceh are o strategie generală pentru toate sediile sale? Câtă libertate de decizie are directorul unui centru pentru a-și stabili propria strategie?

Directorul are mână liberă pentru a-și crea propriul program – poate propune o soluție pentru condițiile specifice în care se regăsește. Pe de altă parte, scopul general al Centrului Ceh este de a spori gradul de conștientizare a culturii noastre, folosind mijloacele pe care fiecare director le consideră cele mai potrivite. Unele centre promovează Republica Cehă prin intermediul lui Vaclav Havel sau Milan Kundera, dar în mod evident acest lucru nu era în interesul meu. Am fost mult mai atent față de scena și tendințele culturale locale, în loc să arăt din nou și din nou doar lucruri despre Republica Cehă.

Să trecem prin cei 4 ani petrecuți aici. Care este percepția ta asupra scenei artelor vizuale: cum este legată de celelalte zone culturale? Care crezi că sunt punctele forte și care sunt punctele slabe ale acesteia?

Pentru mine, artele vizuale constituie cel mai subevaluat domeniu din punctul de vedere al finanțării publice; instituțiile nu au nicio idee care este principala provocare în acest domeniu, anume producția împreună cu prezentarea (panotarea).

În România există două scene separate, una în Transilvania și una în Muntenia. De la început am vrut să înțeleg de ce scena din Cluj a avut o vizibilitate atât de mare. Pentru mine, producția de pictură de la această școală nu-și asumă niciun risc, este foarte plată. Aceeași practică, aceeași abordare se regăsesc și în alte țări – pentru mine, nu este cu adevărat stimulant. Unii dintre artiștii din această scenă ar putea fi mai interesanți decât alții, dar în general nu am putut susține prea multă muncă venită de acolo.

Trebuie să menționez că Centrul Ceh îmbrățișează o diplomație proactivă, în sensul că nu toate evenimentele trebuie să fie legate de cultura cehă – de multe ori am creat și sprijinit proiecte pe care românii le-au cerut, îndepărtând astfel lacunele, în loc să adăugam și mai multe evenimente inutile peste cele deja existente.

Ai menționat scenele de la Cluj și București, crezi că există scene de artă și în alte orașe?

Cu excepția Clujului, care este remarcabil pentru școala de pictura și pentru piață de artă, nici unul dintre celelalte orașe nu are cu adevărat ceva specific. În Iași există școala de artă și există câțiva teoreticieni, așa că am putea spune că există o mică scenă acolo. Nu cred ca exista o scenă în Timișoara: nu există personalități artistice remarcabile, iar marele lor eveniment, Art Encounters, a avut o primă ediție teribilă, ceva de genul unui showroom pentru cei mai buni artiști romani; nu am văzut niciun concept, nicio strategie sau vreun fel de scop ideologic, la a două ediție nici nu am mai fost.

Care crezi că sunt caracteristicile scenei bucureștene?

UNArte este caracteristică scenei din București. Există puține galerii comerciale, toate destul de mici, apoi spațiile semi-comerciale precum Anca Poterașu și Eastward Prospectus m-au intrigat, deoarece nu au un statement clar sau o viziune curatorială. Deci, pentru mine într-adevăr UNArte conduce scena: mulți profesori fac parte din UAP, iar Uniunea deține toate spațiile de galerii majore și studiourile de artiști din oraș. În anii 90, UAP-ul ceh a fost complet dizolvat, am pornit de la 0 și a fost un moment destul de pozitiv. Pe când organizația română și-a păstrat bunurile imobiliare și membrii 30 de ani după schimbarea politică. În acest moment apreciez acest lucru în mod paradoxal, deoarece UAP a devenit o rețea socială pentru cea mai veche generație sau un punct de întâlnire socială pentru artiștii excluși. Cu toate acestea, UAP nu s-a actualizat când vine vorba de conținut și nu atrage artiști din alte domenii sau artiști tineri. UAP ar putea, de exemplu, să ofere spațiile lor, cum ar fi Simeza, Orizont, Centrul Artelor Vizuale sau Atelier 35, tinerilor curatori care ar putea transforma aceste locuri moarte în hotspoturi culturale.

Pe de altă parte, locuri ca Salonul de Proiecte, Tranzit, ODD și Macaz sunt încă minoritatea. Poate că Salonul a devenit recent mai stabil din punct de vedere financiar, dar cu majoritatea acestor spații este imposibil să existe o abordare coerentă pentru o perioadă mai lungă. Multe proiecte aici se găzduiesc unul pe altul, deoarece spațiile sunt în mod constant pierdute. Aceste inițiative sunt, desigur, mai valoroase decât proiectele propuse de UNArte și UAP, agențiile municipale. Orașul are potențialul de a avea mai multe spații cu un program cuprinzător și stabil, dar agenții culturali ai capitalei, cum ar fi Arcub și Creart, creează evenimente publice fără nici o viziune, un fel de copy-paste a producțiilor TV. Orașul este responsabil pentru o viziune pe termen lung în ceea ce privește cultura: ce fel, pentru cine să o producă. Dar liderii Bucureștiului și ai statului folosesc cultura pentru scopurile lor electorale. Fiecare proiect susținut sau produs de una dintre aceste agenții poartă un imens logo al Primăriei București, ceea ce, în opinia mea, nu este suficient dezbătut în sfera publică.

În programul tău, ai ales întotdeauna să susții scena independentă, fie organizații, fie artiști individuali și curatori.

Am decis să colaborăm cu artiștii și organizațiile considerate neprivilegiate din perspectiva statului. Propunerile lor nu sunt înțelese niciodată de instituțiile statului care ar trebui să le sprijine. De asemenea, am încetat sprijinul pentru evenimentele mari care se desfășoară de mai mulți ani și care beneficiază acum de sprijinul statului sau care sunt viabile din punct de vedere comercial, cum ar fi TIFF; în cazul lor, vizibilitatea Centrului Ceh este foarte mică și bugetul lor este de 100 de ori mai mare decât al nostru.

Da, este de asemenea adevărat că aceste festivaluri mari nu numai că primesc sprijinul direct al statului și că sunt profitabile din punct de vedere comercial, ci se și folosesc de acest lucru pentru a aplica pentru mici scheme de finanțare, cum ar fi AFCN sau CNC, destinate sprijinirii proiectelor independente, ceva ce mi se pare indecent.

Este mai mult decât indecent, este lacom. Aceștia aplicau pentru o licență de film de 200 de euro la Centrului Ceh când costul total al festivalului a fost de câteva sute de mii de euro – ridicol. Deci imediat după sosirea mea în 2015 am decis că ne vom concentra pe inițiative mici. Noua generație are nevoie de sprijin enorm: generația de carieră mijlocie deja știe cum să lucreze în mod durabil, dar tinerii au nevoie de motivație și încurajare pentru a obțină ceva semnificativ în munca lor.

Predecesorii tăi au fost, de asemenea, mari susținători ai inițiativelor independente.

Da. Un exemplu important este faptul că Centrul Ceh este fondatorul festivalului de film documentar One World Romania în 2008. La început, Centrul Ceh a întreprins această activitate pe cont propriu, mai târziu a fost creată o asociație care, în ultimii 2 ani, se susține singură. Am demarat un alt proiect pe care îl susțineam la început cu scopul de a deveni independent, Cinemascope Eforie.

Ceea ce nu era prezent în programul predecesorilor mei este această diplomație proactivă, în cazul meu manifestată ca crearea Future Museum (Muzeului Viitorului), un spațiu dedicat artiștilor români.

Spune-mi despre Future Museum .

Sunt mai multe aspecte importante. Primul lucru este producția. În București există o singură galerie de dimensiuni medii, Salonul de Proiecte, care oferă costuri de producție și un spațiu generos artiștilor. Am vrut să oferim artiștilor locali aceste 2 elemente, bugetul de producție și un spațiu. Este ceva pe care instituțiile mari – galerii sau muzee – ar trebui să le facă, dar nu le fac.

Cel de-al doilea lucru este că spațiul nostru din ambasadă este foarte decorativ, deci este o sarcină uriașă pentru artiști să lucreze cu el. De aceea, am expus sculpturi, instalații și video-uri, dar niciodată pictură, deoarece nu aveam nici măcar dreptul de a monta lucrări pe pereți.

Cel de-al treilea aspect este că ne concentrăm pe expoziții personale: prima prezentare publică a artistului, o semi-retrospectivă sau expunerea unor lucrări realizate de artiști români importanți care au părăsit țara sau nu au fost prezenți pe plan local mulți ani.

Nu în ultimul rând, am investit în mobilitate: am expus lucrări de Tatiana Fiodorova din Chișinău, Vilmos Koter, care este din Miercurea Ciuc, Anca Raluca din Arad. După aceea am prezentat lucrări de la artiști emigranți precum Ovidiu Anton, Anetta Mona Chișa și Andrei Ujică. Am expus, de asemenea, o nouă lucrare de Mona Vătămanu și Florin Tudor, care s-au întors după mulți ani de trăit în străinătate și care nu au expus în România timp de 8 sau 9 ani, în ciuda faptului că, în opinia mea, sunt doi dintre cei mai importanți artiști în viață.

Îmi amintesc că am avut multe conversații în momentul în care înființai proiectul și ți-am spus cât de mult apreciez munca ta, pe care ar fi trebuit să o facă instituțiile precum MNAC. Este fascinant faptul că cineva care conduce un institut cultural străin desfășoară activitatea instituțiilor noastre. De altfel, alegerile pe care le-ai făcut au demonstrat o atenție reală pentru nevoile scenei: ajutarea tinerilor artiști, oameni care nu au expus de mulți ani în România, oameni care erau importanți, dar nu erau vizibili. Acesta arată într-adevăr un nivel bun de cercetare – poți vorbi despre modul în care ai făcut această cercetare, despre instrumentele pe care le-ai folosit, despre modul în care ai ajuns să înțelegi scena locală?

E foarte simplu. Dacă veniți aici și doriți să lucrați, trebuie să găsiți nișa, domeniul care nu a fost acoperit. Structura Centrului Ceh este ca fiecare membru al echipei să se ocupe de un domeniu și eu am fost responsabil de artele vizuale. Înainte de a crea structura Future Museum, am participat la toate vernisajele din București și am călătorit cât mai mult posibil în toată țara pentru a participa la evenimente care mi s-au părut interesante. Am întâlnit oameni care au fost activi în scenă de câțiva ani și știau care sunt problemele locale – oameni ca tine, Raluca Voinea, Ștefan Tiron, Alexandru Polgar, Alexandra Croitoru, Matei Bejenaru și mulți alții. S-ar putea spune că am întâlnit oamenii potriviți!

Multe dintre proiectele pe care le-ați prezentat la Future Museum au fost destul de politice, au luat o poziție pe diverse teme.

Din câte văd, artiștii aici tind să reacționeze la problemele de zi cu zi. Dacă locuiești într-o țară unde multe lucruri nu sunt corecte, cum ar fi transparența, lipsa de responsabilitate, clientelismul, nepotismul, drepturile fundamentale ale omului etc., atunci dezvolți automat o practică specifică. Și arta vizuală este una dintre puținele medii în care auto-cenzura nu este atât de prezentă …

Spune-mi și despre proiectele pe care le-ați inițiat, care sunt cercetări foarte specifice asupra problemelor românești – mă refer la cele două proiecte privind spațiul public.

Eu și Jakub Charousek, colegul meu din cadrul Ambasadei, împreună cu o echipă variabilă de colaboratori, conducem platforma Protect Public Space. Monitorizăm, fotografiăm și cercetăm nu numai monumente, dar și spațiul dintre proprietăți private – spațiul public real, decorat cu mozaicuri, semne de bun venit, lucrări de artă și detalii pe clădiri estetice – așa cum au fost construite între anii 1950-80.

Discursul politic oficial din România este anti-comunist. Este o modalitate de a nu se ocupa și de a nu înțelege istoria recentă. Este o modalitate de a nega o perioadă în totalitate.

Prin urmare, neagă și întreaga producție artistică a perioadei, inclusiv construcțiile publice. Această moștenire trebuie să fie cercetată și publicată, în primul rând pentru a crește gradul de conștientizare despre ea. Recent, mi-am petrecut week-end-ul la Predeal și am descoperit acolo o stația de tren de necrezut, una dintre cele mai incredibile din Europa, poate chiar din lume! Cu toate acestea, nu este îngrijește, nu se investesc bani în conservarea sau reconstrucția sa. România este plină de aceste clădiri și arcuri fantastice, în special în zona litorală, așa cum se poate observa în cartea publicată de Alina Șerban, Vedei încântătoare.

Până acum, am creat un cont Instagram pentru a posta imagini cu aceste locuri. Avem, de asemenea, un proiect offline provenit din cercetarea noastră, Cinemascop Eforie. Vara trecută, cu ajutorul autorităților locale din Eforie Sud, am curățat cinematograful amfiteatru, apoi am organizat un festival de film de 5 zile. A fost un succes incredibil și am devenit convins de importanța părăsirii zonei noastre de confort din București.

În momentul de față pregătim o hartă tipărită care să acopere fiecare colț al României și să arate locația acestor bijuterii. Până acum, am adunat o vastă arhivă de documentare, care va deveni disponibilă în timp util.

Ce părere ai despre piața de arta din Romania?

Este foarte conservatoare. Uită-te la colecția de la MARe! Este doar o investiție. Este amuzant că acești colecționari încearcă să fie inteligenți și se ascund în spatele unei instituții de artă „respectabile”. Pentru mine, le lipsește complet credibilitatea: sunt interesați numai de bani. În toată Europa Centrală și în Balcani, bienalele locale ascund interesele financiare ale colecționarilor. Mai mult, aceste bienale sunt, de obicei, conduse de una sau două persoane – gândiți-vă la bienala din București, chiar și la Art Encounters. Ele nu includ discursuri de la mai multe instituții sau personalități, ceea ce ar echilibra gustul personal și ar ușura soluționarea unor probleme.

Acesta s-ar putea să fie un impas tipic românesc, unde oamenii au tendința de a deveni instituții din cauza lipsei de instituții actuale.

Este o chestiune de precaritate, dar și o întrebare juridică: am fost uimit că pentru a înființa un ONG, a trebuit să cer permisiunea vecinilor mei! Nimic de genul acesta nu este necesar în Republica Cehă. Este foarte dificil să rulați ceva în această birocrație nebună.

Deci, ce ai învățat din șederea ta în România?

A fost a doua ședere lungă în străinătate după Berlin. Am petrecut mai mult timp învățând codurile culturale. Stereotipurile pot distruge indivizi și am învățat că nu putem să judecăm pur și simplu oamenii în funcție de mediul lor cultural. Cu toate acestea, înțelegerea între oameni trece și prin decodificarea modelelor noastre culturale.

Încotro acum?

Unul dintre motivele pentru care îmi părăsesc poziția puțin mai devreme este că am câștigat concursul pentru funcția de director al Galeriei de Artă Modernă din Hradec Králové. Colecția cuprinde peste 6.000 de opere de la artiști moderni, avangardiști și artiști din secolul XIX. Mă voi concentra asupra artelor vizuale, așa că mă întorc la pregătirea mea inițială! Dar experiența de la Centrul Ceh, unde am făcut multitasking zilnic și mă ocupam de toate domeniile culturale, va fi foarte utilă în abordarea artelor vizuale.