Din când în când, nu strică dacă istoria și teoria contemporană a artei aruncă o privire, fie și în fugă, în ograda omoloagelor literare. Un bun prilej îl poate constitui apariția recentă a volumului Romanian Literature as World Literature, coordonat de Mircea Martin, Christian Moraru și Andrei Terian, și publicat la Bloomsbury Academic din New York, în cunoscuta serie „Literatures as World Literature”, coordonată de Thomas O. Beebee, acolo unde a mai apărut, cu un an înainte, și cartea Deliei Ungureanu, From Paris to Tlön. Surrealism as World Literature, despre care voi scrie într-o ocazie viitoare.

Pentru început, aș propune o scurtă recapitulare. Imediat după 1989, istoria și teoria literaturii au fost pacientele a două mari rescrieri de paradigmă, a doua mari narațiuni de postlegitimare, dacă pot spune așa, care au evoluat uneori în paralel, alteori intersectându-se, însă de puține ori determinându-se una pe alta. E vorba, pe de o parte, de o recitire revizionistă stringentă a corpusului literar produs înainte de 1989 în condițiile economiei planificate, cu scopul de a recurricula canonul literar, acum rezultând unul curat, frecventabil, demn de o asemenea abluțiune. Iar pe de altă parte, e vorba de o marketizare imediată a corpusului literar contemporan, produs după 1989, în noul context al economiei de piață, în scopul exportului „occidental” de cultură literară autohtonă, în tandem cu importul masiv de literatură „străină”.

Fără să și-o fi propus, cartea de față descinde și ea din această tradiție a celor două mari rescrieri, în același timp în care i se și sustrage, având toate șansele să o conchidă, depășind momentul și făcând un pas mai departe în studiile literare contemporane. Retorica volumului performează, de altfel, mai multe transgresiuni, care sunt totodată și polemici, abdicări sau revizitări salutare, însă care lasă din urmă și o dâră de perplexități greu de trecut cu vederea. Rescrierea istoriei și teoriei literare se produce astfel și ca o luare de poziție critică față de o anumită direcție predecesoare, privilegiind oarecum discursul general produs în ultimul deceniu de școala de la București de istoria și teoria literaturii. Manifestul explicit al cărții rămâne totuși acela de a arăta lumii întregi că și în România a existat și există o literatură cel puțin la fel de relevantă ca lumea însăși.

Prima parte a cărții, „The Making and Remaking of a World Literature: Revisiting Romanian Literary and Cultural History”, oferă un subcorpus solid de comentarii și abordări privind evoluția literară și ideologică locală și regională, începând cu secolul al XVIII-lea și până în zilele noastre.

Subcapitolul debutează cu o extrem de incitantă și binevenită reinterpretare, semnată de Andrei Terian și intitulată „Mihai Eminescu: From National Mythology to the World Pantheon”, a substratului cultural eminescian și a modului în care, poetul, contrar mantrelor naționale contemporane, asumă și aclimatizează elemente ale mitologiei hinduse într-o propunere personală de mitologie națională. De pe aceeași poziție a de-naționalizării, în textul „Aux portes de l’Orient, and Through: Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, and the «Oriental» Legacy of Early Romanian Literature”, Bogdan Crețu avansează o recitire activă a moștenirii culturale a autorilor amintiți, cu o necesară redefinire a unor termeni precum auctorialitatea și originalitatea în epoca prenațională. Preluând ștafeta, Caius Dobrescu continuă povestirea aventurii pre-naționalului care devine național în „«Soft» Commerce and the Thinning of Empires: Four Steps Toward Modernity”, iar cei patru pași ai imbricării identitare sunt interimperialismul, paraimperialismul, metaimperialismul și transmetropolitanismul. Nu e loc aici pentru o definire extinsă a termenilor puși la lucru de Caius Dobrescu, funcția acestora însă este aceea de a da derivatelor imperialismului o conotație pozitivă sau măcar de a lăsa la vedere posibilitatea acestui tip de redimensionare optică.

În contribuția sa la volum, „Beyond Nation Building: Literary History as Transnational Geolocation”, Alex Goldiș abordează istoria literară ca proiect național, complexul cultural al acestui proiect, spațialitatea discretă și omologia culturală a literaturii din România, pledând totodată pentru o istoriografie interacțională și încurajând traducerea și intertextualitatea transculturală. În bună tradiție postmodernă bucureșteană, Carmen Mușat, în textul „After «Imitation»: Aesthetic Intersections, Geocultural Networks, and the Rise of Modern Romanian Literature”, chestionează nu atât criteriile de cartografiere istoriografică literară, cât o anumită rescalare a relativității valorii estetice a operelor literare. Extrem de salutară este, în contribuția autoarei, revizitarea punctuală a operei lui Tudor Vianu, care ar fi meritat o încadrare folositoare mai amplă în economia întregii cărți.

Cea mai atractivă, utilă și fecundă porțiune din volum o constituie partea a doua, intitulată, scurt, „Literature in the Plural”, însă care aruncă, în sfârșit, un fascicul de lumină clară asupra a ceea ce ar fi putut să fie istoria și teoria literaturii române dacă și-ar fi asumat „de la origini până în prezent” microliteraturile marginale geografic, etnic ori sexual. Mircea A. Diaconu, de-o pildă, efectuează în „Reading Microliterature: Language, Ethnicity, Polyterritoriality” un tur de forță greu de echivalat prin sinteză și acuitate, în care pune în discuție relația de marginalitate cu majoritatea a literaturii româno-sârbe din Serbia, a celei româno-ruse din Republica Moldova, a literaturii maghiare din România, a literaturii etnicilor germani din Banat, precum și a unor autori din fosta Iugoslavie. Exemplară și izbitoare de-a dreptul este și contribuția semnată de Imre József Blázs, „Trees, Waves, Whirlpools: Nation, Region, and the Reterritorialization of Romania’s Hungarian Literature”, în care autorul discută lucid și fără menajamente modalitățile prin care literaturile maghiară și română pot comunica și interacționa reversibil.

Desigur că un astfel de subcapitol nu se putea scrie fără a pune în discuție legăturile primejdioase ale avangardei istorice din România cu istoria literară națională și canonul oficial chemat s-o justifice. În studiul pe care îl propune – „Cosmopolites, Deracinated, étranjuifs: Romanian Jews in the International Avant-Garde” –, Ovidiu Morar întreprinde o scurtă recapitulare curriculară a evoluției locale și internaționale a avangardei din România, a componentei etnice evreiești la aceasta, precum și a proiectului ideologic propus de opera avangardiștilor. Bineînțeles că evreii din România au avut un rol hotărâtor în evoluția avangardei internaționale, însă rolul acestora, precum și a întregii mișcări nu va fi îndeajuns de corect și pe măsură subliniat până nu vom asuma importanța crucială a implicării avangardei din România în mișcarea antifascistă locală și internațională. De altfel, consider că tocmai acum era momentul ca volumul de care ne ocupăm să asume antifascismul literar românesc ca mișcare literară în sine, înglobând atât avangarda locală, dar și alte direcții sau alți autori ai stângii literare interbelice, pe nedrept alungați din istoria oficială națională. Misiunea aceasta i-ar fi revenit, poate, mai compatibil, studiului semnat de Paul Cernat, „Communicating Vessels: The Avant-Garde, Antimodernity, and Radical Culture in Romania between the First and the Second World Wars”, dacă autorul nu și-ar fi cheltuit energia, binevenită de altfel, în a căuta exemple din literatura română, care să ne arate că extremele se atrag, că, pe undeva, avangarda socialistă are puncte de tangență cu ariergarda fascistă ș.a.m.d. Ca să conchidem pe moment, mai trebuie spus că tot aici, un studiu la fel de amplu, care să contextualizeze microliteratura de gen din România, ar fi întregit și onorat în mod armonios scopurile cărții.

Însă împletitura aceasta, și-așa destul de complicată până aici, încurcă și mai mult ițele în partea a treia a cărții, „Over Deep Time, Across Long Space”, în care coordonatorii pare că au înghesuit o parte consistentă din traumele nerezolvate din adolescența și maturitatea literaturii române. În „Temporal Webs of World Literature: Rebranding Games and Global Relevance after the Second World War – Mircea Eliade, E.M. Cioran, Eugène Ionesco”, Mihai Iovănel analizează în mod strălucit strategiile de autopromovare și protomarketizare ale unor autori fetiș ai dreptei literare din România, adăugând astfel o nimerită cărămidă la deconstrucția mitului relevanței disproporționate a numiților autori. De departe cea mai captivantă lectură din carte o constituie contribuția Teodorei Dumitru, „Gaming the World-System: Creativity, Politics, and Beat Influence in the Poetry of the 1980s Generation”, în care autoarea analizează critic, cu o perspicacitate remarcabilă, relația generației literare din anii ’80 dâmbovițeni cu Generația Beat americană. Deși evidența o împiedică să o afirme, concluzia autoarei este că (auto)referința Generației ’80 la Generația Beat se susține, cum să spun, ca nuca-n perete, dacă decojim ceapa formalistă a versificației și mutăm discuția pe teren ideologic sau cel puțin tematist.

Doris Mironescu, pe de altă parte, în „How Does Exile Make Space? Contemporary Romanian Émigré Literature and the Worldedness of Place: Herta Müller, Andrei Codrescu, Norman Manea”, discută realele implicații pe care le produce fenomenul delocalizării și al deteritorializării în literatura autorilor români, emigrați din țara natală în condiții autoritare. Textul Mihaelei Ursa, „Made in Translation: A National Poetics for the Transnational World”, analizează pe larg politicile traductologice care au determinat și determină tacit mersul istoriei literare, precum și problemele pe care le ridică urgența rescrierii acestei istorii din perspectiva traducerii.

Am lăsat pentru final câteva din perplexitățile pe care le provoacă volumul.

Prima, o constituie naufragiul în paradigma anticomunismului postcomunist, în textul profesorului Mircea Martin, „A Geoliterary Ecumene of the East: Socialist Realism – the Romanian Case”, care duce la eșecul impardonabil al șansei de a teoretiza, în sfârșit, în mod real, istoriografia literaturii realist socialiste. În loc să parcurgem o schiță veritabilă de istorie a literaturii române progresiste, de la originile ei din secolul al XIX-lea și până în prezent, în care să își găsească locul și realismul socialist, cu bunele și relele lui, la fel cum ar fi trebuit să figureze măcar și antifascismul literar românesc, asistăm la un rezumat impresionist al tezelor din Raportul final al Comisiei Tismăneanu, comandate politic de Președintele Traian Băsescu în 2006. O coroborare, fie și subînțeleasă, cu rezultatele Comisiei „Elie Wiesel” ar mai fi salvat puțin din aparențele abordării disciplinare a temei respective sau măcar ar fi păzit autorul de repetarea unor locuri comune, cum ar fi componenta minoritar românească din PCR, pe care cercetarea arhivelor o contrazice.

Deși mai puțin evidentă, recitirea postcomunistă plasată în siaj guvernamental, reactualizând paradigma anticomunismului postcomunist, mai ales prin reactivarea citirii regimului comunist ca regim colonial, este perpetuată și în contribuția lui Bogdan Ștefănescu, intitulată „Romanian Modernity and the Rethoric of Vacuity: Toward a Comparative Postcolonialism”. Probabil că se poate vorbi despre o politică de tip colonial exercitată de URSS, pe model european, în țări precum Republicile Sovietice Socialiste Moldovenești, Uzbece sau Kârgâze, ca parte integrantă a istoriei mai largi a colonialismului occidental modern, însă această direcție de interpretare obliterează autonomia locală a comunismului românesc, precum șterge cu buretele fascismul românesc, care a constituit mobilul obiectiv al schimbării politice înspre stânga. În plus, mișcarea ilegalistă comunistă a avut un rol covârșitor în perioada interbelică, provocând mișcări sociale și având continuități trasabile în perioada imediat postbelică. Chiar dacă victoria URSS în război a dictat orientarea politică a RPR, precum și politica de cadre, abordarea postcolonialistă a comunismului românesc eludează turnurile, fricțiunile și complicitățile interne, inclusiv istoria bogată a dezobedienței față de URSS. În oglindă, abordarea postcolonialistă a comunismului exonerează de pe o poziție de vasalitate auctorială adevărata moștenire și responsabilitate colonială a Vestului.

Ajunși în acest punct neplăcut al discuției, întrebarea care se pune este cum se branșează recitirea istoriografică literară din carte la ecuația recitirii postcomuniste a comunismului și a impexului literar. Astfel ne apropiem de cea de-a treia dintre perplexitățile cărții: reușita impexului canonic este evaluată în oglinda și cu barometrul economiei de piață, care împrumută astfel sistemului literar de interpretare instrumentarul său. Apoi, deși își propune o reevaluare a unor bucăți masive din istoria literară de pe o poziție implicit decolonială, cezura autocolonială își face simțită prezența la tot pasul, ignorând cumva cu bună știință avertismentele lui Hobsbawm, de a ocoli puii bătrâni ai Tratatului de la Versailles, care împărțise lumea în state naționale nete.

Totodată, nu putem să nu constatăm că avem în față, din nou, pentru a câta oară, o recitire și chiar o reîmprospătare a dreptei literare canonice. S-a trecut mult prea ușor peste propunerea unui important autor precum Ion Bogdan Lefter, a cărui absență din volum o regretăm, de a recapitula legionarismul ca mișcare literară în sine, după cum cred, cum am spus și mai sus, că era momentul să vorbim despre antifascismul literar interbelic ca mișcare literară robustă și concludentă. Numai asumând în integralitate istoria literară, cu tot cu mișcările ei culturale democratice, și nu doar cohorta liberal-conservatoare a scriitorimii, vom putea vorbi de literatura română ca literatură mondială.

Notă: Pe parcursul lecturii cărții, precum și al scrierii textului, am avut nenumărate discuții cu diverși prieteni, între care țin să le mulțumesc în mod special, pentru feedback-ul lor, Sandei Watt și lui Ovidiu Țichindeleanu.

Romanian Literature as World Literature

Editori: Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian

Autori: Christian Moraru, Andrei Terian, Bogdan Crețu, Caius Dobrescu, Alex Goldiș, Carmen Mușat, Mircea A. Diaconu, Imre József Balázs, Ovidiu Morar, Paul Cernat, Mihai Iovănel, Mircea Martin, Bogdan Ștefănescu, Teodora Dumitru, Doris Mironescu, Mihaela Ursa

Bloomsbury Academic

New York, 2018, 357 p.