De ce arta în spațiul public ?

Pentru că momentul potrivit a venit de câțiva ani și în România, ca peste tot în lume, și el se cere înregistrat, prezentat, dezbătut și conștientizat. O masă critică interesantă de fenomene artistice și acțiuni urbane locale indică o nevoie din ce în ce mai acută, mai evidentă, de a declanșa o discuție din multiple puncte de vedere, sau măcar de a etala o diversitate deconcertantă de fenomenologii și simptome.

Cultura urbană din România a ajuns la prima ei vârstă adultă, postdecembristă și postmodernă, și își are deja practicienii ei pasionați, mai ales din generațiile tinere, ca și teoreticienii și apărătorii ei devotați, profesioniști sau ONG-iști de toate vârstele și culorile, atât în realitatea cotidiană cât și în cea virtuală de pe internet.

Spațiul public din România – cu toate avatarurile lui postcomuniste dificile, cu istoria contondentă a strădaniei de a se transforma într-un adevărat spațiu politic, cu abuzurile politicianiste și mercantile care vor să-l desfigureze sau să-l anuleze – începe să fie totuși înțeles ca necesitate vitală șic a loc al binelui public nu doar la nivelul sociologilor, antropologilor, politologilor, intelectualilor de tot felul, dar chiar și de către populația urbană din ce în ce mai școlită, de des invocata clasă de mijloc din ce în ce mai cosmopolită, și mai ales de tinerii totalmente urbani care se simt din ce în ce mai solidari cu unicul mediu de viață în care s-au format și pe care îl cunosc.

Interesul crescut pentru spațiul urban ca spațiu comun, ca spațiu comunitar și poate chiar ca spațiu comuniant, gustul viu pentru formele din ce în ce mai diverse de cultură urbană non-instituțională și nonconformistă, pasiunea mai recentă pentru monumente și conștientizarea trecutului, a patrimoniului istoric ca bun al tuturor și ca valoare identitară, constituie argumente ale unei schimbări majore de perspectivă personală și colectivă, cu ecouri și la nivelul decidenților administrativi și politici români.

Arta în spațiul public este conceptul-interfață între arte vizuale, comunitate socială, urbanism și relația cu politicul, cu puterea. De la arta publică în sens clasic, monumental sau decorativ, la arta perisabilă a diferilor momente publice dramatice sau aniversare, de la arta de comandă oficială la intervenția artistică independentă, anonimă și temporară, care punctează o situație de moment și personalizează, marchează locuri și fragmente spațiale sau temporale de oraș, se întinde o plajă largă de posibilități de intervenție creativă, angajată sau ludică, pe care artiștii români (dar și cetățeni necunoscuți) și-au apropriat-o cu dezinvoltură, imaginație și forță.

Arta în spațiul urban devine o prezență din ce în ce mai vizibilă, mai insistentă, uneori invazivă în orașele noastre. Ea reprezintă un fenomen antropologic, estetic și de societate, extrem de simptomatic despre lumea în care trăim – o lume în care înțelesurile anterioare ale ideilor de democrație participativă, de gest artistic angajat, de negociere cu politicul, de relație între public și privat, de dialogare cu „celălalt” de lângă noi, se modifică vertiginos.

Despre strategiile de infiltrare și de deconstruire a junglei semantice urbane, despre modalitățile de provocare și de contestare a monopolului vizibilului oficial, mediatic sau mercantil din lumea post-comunist-neo-liberală în care trăim; dspre formele deliberate sua impulsive, sistematice sau spontane, pe care această artă în spațiul urban le îmbracă; despre felul cum ea inventează o nouă politică (independentă) a privirii și crează un nou spațiu de joc și acțiune între individual și colectiv, între social și politic; despre bogăția și diversitatea ei incredibilă, dar și despre dilemele și derivele ei, despre toate acestea vrea să dea seamă acest număr din ARTA, care nu face decât să deschidă o dezbatere mai mult decât necesară.

Magda Cârneci, Redactor-șef