Acum doi ani, am avut șansa să văd cu ochii mei cum educația artistică, mai ales abordările alternative ale acesteia, se reflectă în felul în care tinerii se lansează pe scena artistică. Anul trecut am învățat despre efectele benefice ale părăsirii contextului familiar și practicii artistice în alt loc, mai cu seamă unul mai aproape de natură. Anul acesta am trăit ambele experiențe la Gurghiu, Mureș în timpul vizitei mele la Minitremu Art Camp și totul a căpătat sens.

În perioada asta a anului îmi amintesc de zilele mele de școală cu sentimente ambivalente. Pe de-o parte mi-e dor să privesc lumea cu exuberanță adolescentină și ambiție de neclintit; pe de altă parte, nu pot să nu simt anxietate gândindu-mă la regimul școlar ridicol de strict și la profesori dictatori anormal de severi. Sincer, mă bucur că totul s-a terminat, dar de ceva timp mă tot întreb ce m-ar fi făcut să rămân cu altă impresia.

Am studiat la un liceu obișnuit, așa că îi invidiam pe copiii care mergeau la licee de artă. Aceștia îmi păreau mai fericiți, mai liberi și mult mai cool ca noi ceilalți. Ar avea sens ca un liceu de artă să nu fie la fel de strict cu elevii. În realitate însă, liceele de artă vin la pachet cu o strictețe specifică: stăpânirea unui meșteșug. Din păcate, școala a transformat până și arta într-o altă activitate obositoare. Profesorii uită adesea să cultive sensibilitatea de care un artist are nevoie pentru a crea. Chit că asta sună ca un clișeu, școala publică reprezintă un real pericol în desensibilizarea și anihilarea oricărui spirit artistic.

În plus, arta este dificil de „predat“. Cum poate ceva atât de nebulos să ia o formă concretă așa încât să se muleze după programa școlară? Nici sistemul universitar nu o duce mai bine. Deși ai crede că la universitate poți învăța realmente ce înseamnă să fi artist prin accesul la oameni care gândesc ca tine, resurse și libertate de exprimare, în realitate, sistemul educațional nu pregătește mai deloc individul pentru a face față lumii artei. Mereu există riscul să rămâi blocat în ucenicie cu un profesor încăpățânat care insistă ca studenții lui să facă ca el; de altfel, riști să nu afli mai nimic despre ce înseamnă să construiești un netowork, să abordezi curatori, galerii sau să-ți prezinți arta într-un mod adecvat.

Adevărul e că nimeni nu te poate pregăti pentru ce te așteaptă; asta ți-o poate confirma oricine activează pe scena de artă locală. De multe ori te trezești că le faci pe toate ca să ieși cumva în evidență, situație în care s-a găsit și duo-ul artistic Monotremu. Laura Borotea și Gabriel Boldiș și-au început cariera în urmă cu aproape zece ani cu o viziune sarcastică dar și critică asupra societății românești. La început, ei lucrau în spațiul public cu intervenții artistice și un buget aproape inexistent în Timișoara, apoi în Târgu Mureș, dar au realizat devreme că scena de artă locală are prea puține de oferit. Dacă vrei ceva făcut bine, trebuie să o faci chiar tu. Astfel, Monotremu a început să lucreze alături de Bartha Jozef la B5 Studio, un spațiu pentru artă contemporană în Târgu Mureș care dorește să reunească artiști români și maghiari, precum și conectarea acestora la scena de artă regională. Din poziția de mediatori artistici, Laura și Gabriel au acumulat multe cunoștințe și legături, și de patru ani încoace le pun la dispoziția întregii comunități artistice.

Minitremu Art Camp este o tabără anuală de vară pentru adolescenți dedicată artei contemporane, singura de acest fel în România. Susținerea financiară cu fonduri culturale naționale asigură participarea gratuită, astfel că oricine cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani se poate înscrie în tabără printr-o simplă scrisoare de intenție. În fiecare an, în jur de 20 de liceeni pătrund pentru prima dată pe scena de artă locală, cu ajutorul a 6-10 traineri timp de două săptămâni. Artiști și curatori naționali și internaționali, precum Dan Perjovschi, Alexandra Pirici sau Adi Ganea, sunt invitați să pregătească workshop-uri de câte două zile pentru tinerii participanți

Anul acesta, Minitremu Art Camp s-a ținut la Gurghiu, un sătuc îngrijit în apropiere de Târgu Mureș, parte din Ocolul Silvic, ce găzduiește și colegiul silvic din zonă. Inundat de verdeață, aer proaspăt, cu o arhitectură frumos întreținută și cu localnici primitori, Gurghiu pare locul perfect pentru a-ți elibera mintea și a face loc pentru inspirație.

Am mai vorbit în trecut despre cât de benefic poate să fie să schimbi, din când în când, contextul și mentalitatea actuală cu o nouă experiență de învățare. Pentru artiști, a-și practica arta în cadre variate este un lucru crucial nu doar pentru creșterea artistică, dar și pentru bunăstarea mentală, cu atât mai mult cu cât vorbim aici despre adolescenți visători.

Eu nu am mai fost într-o tabără până acum, mai ales una de artă, așadar a fost o experiență nouă atât pentru mine cât și pentru grupul timid de care am dat acolo. Veniți din toată România, dar și din afara țării, era cumva normal ca toată lumea să fie mai reținută la început. La urma urmei, experiența tuturor cu educația artistică se limita la ce știau de la școală. Unii participanți nici nu veneau de la licee specializate, dar demonstrau o pasiune arzătoare pentru artă.

Această pasiune este criteriul pentru Monotremu atunci când se face selecția participanților la tabără. Dincolo de lansarea unui call oficial, Laura și Gabriel iau personal legătura cu alți educatori artistici ca să ducă vorba mai departe. Apoi parcurg cu atenție fiecare scrisoare de intenție, în încercarea de a înțelege ce-și dorește fiecare candidat de la această experiență și cât de serios este. O minte deschisă și o inimă deschisă îți asigură locul în tabără.

Câțiva dintre tineri se știu de acasă și chiar plănuiesc să vină în tabără împreună; alții își iau inima în dinți și se înscriu singuri. Chiar dacă tabăra are loc la un colegiu silvic, nu îți dă impresia de școală, ci se aseamănă mai degrabă cu o comunitate unde cultura se formează după nevoile sociale și dorințele personale ale tinerilor. Minitremu Art Camp își dorește să creeze un safe space în care adolescenții pot învăța mai multe despre ei înșine și lumea înconjurătoare prin intermediul artei, un loc unde abundă creativitatea, energia și entuziasmul prin tot felul de activități și noi medii artistice alături de oameni cu experiență. Dar tabăra oferă totodată și un spațiu pentru calm și reflecție, unde poți să privești stelele, să te întinzi la povești în jurul focului, să cânți și să legi noi prietenii. Aici, tinerii privesc în afară dar și în interior, în explorarea dorințelor sale artistice.

La nivel personal, Minitremu Art Camp mi-a părut un loc pentru învățat dar și pentru dezvățat: o încercarea de a deprograma tinere minți de toxicitatea și mentalitatea înapoiată caracteristice educației publice. Profesorilor nu pare să le pese prea tare să comunice în mod real cu elevii sau să creeze un mediu confortabil de învățare pentru aceștia. Mai mult, sistemul de educație tradițional face loc pentru rivalitate și ierarhii. Cei cărora sistemul le priește sunt lăudați și premiați, și ajung să trăiască cu impresia că sunt superiori față de restul colegilor, în timp ce elevii cu rezultate mai slabe sunt pedepsiți și chiar ridiculizați în public. Un astfel de mediu toxic impactează felul în care elevii relaționează între ei. Pe drum se pierd și ambiția sau curiozitatea de a învăța lucruri noi. Minitremu Art Camp propune mai degarabă un cadru de impărtășire a cunoștințelor, unde fiecare invață de la celălalt, atât elevii cât și artiștii invitați, unde informația circulă liber.

Aici, toată lumea se poate exprima liber, ești încurajat să spui de gândești, nu există să rămâi codaș sau să fii comparat cu altcineva. Poți fi tu însuți, în propriul tău ritm. Genul acesta de mentalitate realmente încurajează producția artistică. Ca artist, trebuie să-ți asculți vocea interioară și să ai încredere în tine, iar asta se poate realiza numai în contexte primitoare și pozitive. Iar Monotremu a reușit să creeze un astfel de spațiu. Viziunea lui Gabriel și a Laurei asupra vieții și artei este cât se poate de sănătoasă: ei nu simt că iau parte în vreo competiție și nici nu-și doresc să acapareze centrul atenției, dimpotrivă, ei cred că pe scena artei e loc pentru toată lumea, ei cred în colaborare și transmiterea cunoștințelor lor mai departe. Astfel tabăra Minitremu nu doar că te pregătește pentru lumea artei, dar caută să o îmbunătățească cu fiecare noua generație de participanți.

Experiența personală a Laurei ca profesoară în învățământul public, cât și faptul că fiul ei tocmai a început ciclul primar de școală i-a oferit o vedere lucidă de ansamblu asupra responsabilității uriașe de a forma tinere minți. Cunoștințele sale acumulate de-a lungul anilor în cadrul taberei au influențat activitatea sa de pedagog și viceversa, astfel caută să răspândească aceleași valori atât în tabără cât și în afara ei. Minitremu Art Camp vine să îmbogățească ceea ce elevii au acumulat deja de la școală și să le redeschidă apetitul pentru învățat. Astfel, chiar și trainerii sunt atent selecționați: duo-ul invită artiști și teoreticieni din toate domeniile, pentru a oferi cea mai larga gamă de experiențe pentru tineri. Apoi, ei caută oameni care nu sunt doar buni practicanți, ci și buni profesori, să fie capabili să stabilească o conexiune cu adolescenții și, pe deasupra, să contribuie la atmosfera generală de distracție. Anul acesta, Manuel Pelmuș, Andrei Dinu, Raluca Voinea & Edi Constantin, Szabolcs KissPál, Irina Bucan Botea & Jon Dean au organizat workshop-uri inedite, ce s-au ținut atât înăuntru cât și în aer liber, menite nu doar să-i stimuleze creativ pe elevi, ci și să creeze un cadru pentru lucrul în echipă.

Invitații pregătesc task-uri pentru participanți, uneori dinainte să înceapă tabăra: Szabolcs KissPál i-a rugat pe elevi să aducă imagini cu obiecte, sau însăși obiectele, ce au însemnătate specială pentru ei și pentru moștenirea familiei lor. Exercițiul acesta urmărește ca adolescenții să aibă în vedere dimensiunea de arhivă a unor obiecte aparent banale și să ia istoria ca reper în abordarea diferitelor procese artistice. Poate fi o modalitate de a prezenta viitorilor artiști procese de investigație, dar și un mod fun de a se cunoaște mai bine între ei. Design-url vestimentar Andrei Dinu, cunoscut pentru brandul lui Prosper Center, dar și pentru munca sa în scenografie, a adus haine, materiale textile, modele, spray-uri și altele pentru workshop-ul său de fashion design. În prima zi de workshop, acesta i-a îndrumat pe tineri în crearea propriilor piese vestimentare unice, urmând ca apoi să organizeze o sesiune foto cu tot ce trebuie – modeling, căutare de locații și lumina perfectă. Raluca Voinea și Edi Constantin de la tranzit.ro/București deja sunt familiarizați cu practica sănătoasă de a combina arta și natura prin munca lor în deja faimoasa grădină tranzit, de care se ocupă cu tot atâta grijă ca pentru artă. Workshop-ul lor a fost un mix eclectic de teorie și practică: participanții și-au imaginat o distopie în care planeta Pământ nu mai este un loc primitor și călătoria interplanetară este posibilă, și totodată au primit o lecție în pregătirea pentru apocalipsă unde au construit împreună un adăpost în pădure. De la această construcție, un grup de elevi a început să lucreze independent la un scurt-metraj și să pună cap la cap un scenariu – tabăra Minitremu încurajează astfel de demersuri spontane. Artiștii de video-art Irina Botea și Jon Dean au fost încântați să urmărească progresul tinerilor și să le ofere îndrumare și feedback pentru filmul lor. Cei doi au ținut un workshop informal ce a combinat diverse exerciții fizice și mentale, precum și experimente cu sunet și scris. Nu în ultimul rând, Manuel Pelmuș, coregraf și artist performance, a fost chiar cel care a deschis tabăra, așadar a fost misiunea lui să spargă gheața și să creeze un mediu confortabil unde participanții, care abia se cunoscuseră, să aibă curaj să experimenteze. Astfel, el a propus o serie de acțiuni performative ce presupunea formarea unor echipe, cu accent pe felul în care adolescenții se priveau unii pe alții în timp ce se mișcau. Acest gen de activități au rolul de a detensiona atmosfera și de a-i aduce pe adolescenți în mind-set-ul de vulnerabilitate necesar pentru a performa.

În afara workshop-urilor s-au organizat drumeții în natură, vizite la monumente locale, seri de filme și karaoke; în general a fost o libertate generală de mișcare. Tinerii care erau reținuți și tăcuți în primă fază au realizat foarte repede cu ce au de-a face, și starea lor s-a îmbunătățit imediat; nu după mult timp, întreaga tabără vuia cu râsete și bună dispoziție. Pentru majoritatea participanților, a fost prima dată când “superiorii lor” le-a vorbit de la egal la egal. Ierarhiile elev-profesor s-au dizolvat complet, făcând loc pentru colaborare și comunicare adevărată. Mulți dintre elevi s-au bucurat să învețe și să se joace cu medii artistice despre care doar știau din cărți, întocmai ce și-a propus Monotremu cu această tabără – un spațiu relaxant și confortabil, cu grijă pentru natură, unde mințile creative, atât ale participanților cât și ale artiștilor invitați, pot zburda libere.

Tabăra Minitremu mi-a dat impresia de un retreat natural unde ne-am putut descreți cu toții frunțile și să luăm o pauză de la stresul lumii artei. Tabăra a primit cu drag și prieteni de-i artiștilor și organizatorilor care au venit în vizită să ia și ei parte la activitățile artistice și buna-dispoziție generală. Pentru mine, Minitremu a fost o experiență din care am învățat multe, dar m-am și relaxat. Alături de adolescenți, am avut și eu șansa să înțeleg mai bine modul de lucru al unora din cele mai importante figuri din arena culturală, am învățat despre noi moduri de comunicare și relaționare cu cei din jur și, nu în ultimul rând, am văzut cum iau naștere lucrări de artă plecând de la simple idei. Nu am avut cum să nu fiu puțin geloasă pe tinerii participanți, care acum dispun din timp de cunoștințe valoroase care cu siguranță le va fi de folos în viitoare lor incursiune în lumea artei. A avea posibilitatea să lucrezi cot la cot cu artiști și curatori profesioniști poate fi o adevărată revelație. Cineva a spus că participații sunt „introduși de mici în bulă“ și chiar așa este.