Focusul din 2014 al proiectului special inițiat de OMV în cadrul târgului de artă Viennafair, Dialog: New Energies, a fost acordat unui număr de galerii comerciale și spații nonprofit din România: Anaid Art Gallery, Anca Poteraşu Gallery, Jecza Gallery, Galeria Plan B și Zorzini Gallery, cât și ATELIER 030202 și ALERT studio. Experta desemnată pentru elaborarea viziunii curatoriale a proiectului a fost Andreiana Mihail, căreia am reușit să-i adresăm câteva întrebări legate de această participare și de expoziția pe care a conceput-o.
Cum vezi tu evoluția actuală a vânzării de artă contemporană românească prin intermediul galeriilor comerciale?
Este o dezvoltare naturală, care acoperă mai multe direcții și gusturi. Piața de artă din România este încă la început, nu este reglată și consistentă, nu există un ritm constant care poate asigura supraviețuirea unui spațiu nonprofit sau a galeriilor. Majoritatea artiștilor cu oarecare succes comercial vând prin intermediul galeriilor sau dealerilor de artă. În timp, s-a renunțat la cutuma de a vinde direct din atelier. Din păcate, lipsa unei legi a mecenatului sau a unor reduceri fiscale în cazul achiziționării unor lucrări de artă diminuează entuziasmul colecționarilor sau al sponsorilor privați, această situație împiedicând un flux mai constant de evenimente și de producții de artă contemporană.
Galeriile comerciale din România, secondate de anumite spații cu statut nonprofit, participă deja de aproape un deceniu în cadrul Viennafair. Ce crezi că a contribuit anul acesta la conturarea unui profil mai atractiv al galeriilor comerciale românești pentru Viennafair?
Viennafair a fost dintotdeauna un târg care a sprijinit prezențele din sud-estul Europei, prin sponsorii care au acoperit costurile standului, producția și transportul lucrărilor ceea ce este, de fapt, degrevarea aproape în totalitate a efortului financiar, câteodata devastator pentru o galerie tânără. Galeriile din Romania au fost intotdeauna dorite și apreciate la Viena, apropierea geografică și interesul estetic față de artiștii români creând un model de expunere de succes. În anul 2014, au fost cinci galerii comerciale (Galeria Anca Poterașu, Galeria Anaid Art și Galeria Zorzini din Bucuresti, Galeria Jecza și Plan B din Cluj) și două spații nonprofit (Alert Studio și Atelier 030202, ambele din București) în secțiunea sprijinită de OMV, plus încă patru galerii din România la secțiunea generală. În felul acesta, publicul specialist sau doar amator de artă și-a făcut o imagine aproape completă asupra artei contemporane românești din ultimii 50 de ani. Am mai propus o selecție de video din România care a cuprins 19 lucrări de la 11 artiști, printre care Ion Grigorescu, Ciprian Mureșan, Adi Matei, Anca Munteanu Râmnic sau Mihai Iepure Gorski.
OMV S.A. este un partener comercial important al Viennafair de mai bine de 10 ani. Pentru ediția din 2014, firma austriacă și-a propus, prin intermediul proiectului special DIALOG: NEW ENERGIES, „să aducă o contribuție la dialogul cultural în domeniul artelor vizuale contemporane”. Care a fost argumentul curatorial pe care l-ai avansat în acest dialog?
E dificil sa împaci un concept clar definit cu interesul comercial firesc al unui târg de artă. În consecință, am optat pentru o plajă teoretică mai generoasă, găsind un fir comun în comentariile legate de istorie și timp, de asumare și asimilare a întâmplărilor determinante în cronologia personală sau factuală, în a aduna laolaltă diferite voci (ca mediu, idee, generație) dar a păstra, într-o măsură considerabilă, propunerile artistului sau ale galeristului.
„The aim of DIALOG: NEW ENERGIES – spune comunicatul oficial de presă al Viennafair – is to present the two, perhaps most significant existential attitudes in recent Romanian history – adapting and assuming – in a balanced relationship between a clear curatorial line and a commercial framework.” Cum se vede această „relație echilibrată” din perspectiva ta, a instituțiilor cooptate și a lucrărilor ce urmează a fi comercializate?
Postfactum pot spune că totul s-a aranjat bine, galeriile și-au asumat alăturarea într-un spațiu cvasicomun, artiștii au fost bine reprezentați, publicul a fost incintat de noutate, diversitate și spațiul a avut aspectul unei expoziții de artă românească mai degrabă, decât câteva standuri la un târg. Pentru mine a fost un episod nou în carieră, până acum mergând eu însămi cu galeria la târg ca expozant, acum a fost o altă postură, cea de curatoare. Negocierea și lărgirea opțiunilor, dar și trecerea de limitele propriilor opțiuni estetice (până la urmă, totul ține de gust, nu-i așa?) au fost provocări majore pentru mine. Relația echilibrată a trebuit creată, nu putea să existe de la sine, iar proximitatea altor galerii, unele poate chiar concurente, a dus la alegeri mai asumate și mai argumentate.
Îți mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat!
Andreiana Mihail (n. 1974, Brașov) este directoarea și proprietara Galeriei Andreiana Mihail. În această calitate a curatoriat și organizat peste 40 de expoziții atât ale artiștilor reprezentați de galerie, cât și ale altor artiști invitați. Printre artiștii reprezentați de galerie se numără Ion Grigorescu, Ciprian Mureșan sau Monta Vatamanu și Florin Tudor. Împreună cu aceștia, Galeria Andreiana Mihail a participat la principalele târguri de artă, bienale și alte evenimente conexe din Veneția, Berlin, São Paulo, New York, Londra, Varșovia, Sidney, Geneva, Istanbul sau Viena. A editat mai multe publicații, între care Auto-da-Fe (2009) de Ciprian Mureșan sau Jurnalele (2014) lui Ion Grigorescu, de data aceasta în colaborare cu Georg Schoellhammer.
Viennafiar 2014 a avut loc între 2-5 octombrie 2014.
POSTAT DE
Igor Mocanu
Doctorand la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul Facultății de Istoria și Teoria Artei, cu cercetarea „Avangarda politică. Cealaltă față a avangardei din România în...
igormocanu.wordpress.com
Comentariile sunt închise.