Simion Cernica (n. București), trăiește și lucrează în Los Angeles din 2011. Subversiunea și exercițiul limbajului sunt practici preferate de investigație filozofică, estetică și de rezistență critică, dezvoltate explorând energiile socio-politice și culturale actuale. Punând la îndoială perspectivele culturale acceptate, mainstream, el își propune să conteste critic modul în care percepem realitatea, istoria culturală și modul în care ne promovăm umanitatea noastră precară. Arta sa păstrează o direcție de tip Arte Povera, propunând actualizări speculative și posibilități de avangardă în contexte actuale.

La început de 2023, Simion revine în România, la The H Gallery (Calea Victoriei 109) cu Unplugged Cave, o expoziție solo în care demontează în mod ironic relația pe care o avem cu imaginile, într-o realitate procesată prin device-uri și mass-media. Mai jos urmează o discuție detaliată cu artistul despre interesele sale și modurile de lucru.

În calitate de artist român stabilit în LA, consideri că această tranziție geografică s-a făcut vizibilă și la nivelul practicii artistice? A existat un moment concret de reorientare stilistică sau parcursul a fost unul organic?

La mine relocarea geografică a fost destul de „extremă”, de la o limită la cealaltă a vestului cultural, de la o graniță la alta, putem spune. Bineînțeles că crash-ul cultural și mai ales ajustarea la noua viața de emigrant, de autoexil chiar, mi-a încărcat aparatul critic dar și încetinit procesele și capacitatea de a face artă. Pe scurt, schimbarea s-a făcut vizibilă treptat în practica mea, însă nu prin acea „reorientare stilistica”, stilul nu era criteriu central, ci a fost o restructurare/ajustare venită din interior, nu tocmai ușoară, dar necesară, organică poate prin felul meu, asumat, de a face artă, corect cu mine.

În mod evident, există o distanță considerabilă în ceea ce privește producerea, diseminarea/expunerea și consumul general artei în America vs. Europa de Est. În principal, mentalitatea publicului este total diferită în aceste cazuri, mai ales în perioada actuală, când tendința PC se infiltrează tot mai mult în zona creativă/artistică. Cum reușești să aduci în prim plan mesaje cu impact social/civic fără să asumi o poziție politică/activistă concretă?

În primul rând sunt artist. Arta e „materia” mea principală, cu și prin care caut (deseori) să introduc și un „mesaj” (politic, filozofic, poetic, ecologic, etc). Nu-mi propun neapărat să fac activism când fac artă, iar mesajul civic/ social/ politic etc, dacă există și dacă vreau sa fie „vizibil”, va face parte din materia lucrării în sine, fără să sară în ochi. Este vorba despre un mesaj asumat, dar cu mijloacele mele, ale artistului vizual, fără să pretind că fac mai mult de atât. Pe scurt, este mai mult un exercițiu de lexic, de extindere a vocabular artei, către zonele pe care mă interesează să le explorez… Iar publicul îl citește cum poate, cu lacunele sau avantaje de receptare, cu predispozițiile specifice spațiului în care trăiește. Să nu uităm că suntem contemporani cu o inflație de influenceri, care fac mult activism, de brand-uri cu trend-uri pe social and community oriented, climate awareness etc. La fel, avem mai mulți artiștii și agenți culturali, cu acces la resurse, care propun sau practică un activism, deseori, doar populist. Deci, avem din ce în ce mai mult activism, răspândit în mai toate democrațiile declarare, dar uite că nu putem avea, încă, o voce coerentă, comună, pe măsura entităților cu putere de decizie în societățile actuale. Să salveze artiștii planeta, iar noi, cam restul, suntem ocupați; “Time is money”.

S-a întâmplat vreodată primești vreo astfel de interpretare artistică (în cheie politică), care să încerce să te înscrie într-un tipar dihotomic de genul ,,us vs. them”?

Da, s-a întâmplat, și o să se mai întâmple. Ca artist ești profiled ușor, câteodată doar din frânturi, din stuff găsit zilele astea foarte ușor online, pe social media, din auzite. La fel citirea fără perspectivă a lucrărilor tale, scoase din context, ca și a demersului tău. Mai bine zis, eu am devenit un fel „self vs. them”, și chiar că mă interesează formele de rezistență (artistică) personală, dar am și fost nevoit sa mă adaptez, să-mi asum asta. În legătură cu întrebarea de mai sus (cu poziția politică/activistă), oamenii uită ceva politically funny: de unde vin (România). Am devenit, mai nou, exotic, când revin să fac proiecte, iar, unde am ajuns să trăiesc (California), nu mai sunt exotic/cool, tocmai pentru că vin dintr-o zonă geografică care este, acum, prea puțin interesantă cultural sau comercial aici. Iar accentul critic, plus exercițiul (meu) subversiv, aplicat fiecărei locații în parte, nu e ușor digerabil nicăieri. Așa ca ecologia personală, dar și cea a demersului artistic, asumat, pot deveni și atitudine politică. Asta e și tipul de artă și atitudine politică care mă interesează. Însă realitatea ne arată că arta reușită, mai mult sau mai puțin politică, nu e cu adevărat apreciată imediat, decât dacă poate să fie capitalizată, propagandistic sau comercial.

Un lucru cel puțin interesant este că alegi să te întorci în continuare în țară pentru a expune, atât în contextul galeriilor cât și al festivalurilor de artă (precum Bienala Art Encounters din Timișoara). Ai niște criterii sau strategii stabilite în funcție de care alegi locația expozițiilor? 

Am și criterii, am și strategii și preferințe, dar care se suprapun rar cu ce se întâmplă în realitățile celor două lumi artistice în care mă învârt. Întâmplător sau nu, am avut mai multe invitații de expoziții care s-au suprapus criteriilor mele în România. Nu mai întru în detalii de bucătărie, însă, fie că ești artist născut periferic sau artist emigrant, adevărul e că nu ai chiar multe opțiuni. La asta se adaugă și modul meu de a lucra și face arta deseori, dinspre exteriorul sistemului, cu metode „punk-poetice”, deci nu tocmai pe căi bătute.

Cea mai recentă expoziție personală este cea de la The H Gallery, vernisată pe 13 ianuarie. Cum se configurează Unplugged Cave din punct de vedere conceptual, având în vedere celelalte expoziții recente pe care le-ai avut în România? Există trăsături comune?

În Unplugged Cave, ca și în alte expoziții la care am controlul conceptual, propun demersul care mă interesează, bineînțeles cu limitările fizice și de buget. Totodată, folosesc cam aceleași metode (dogme) de construcție a expoziției, includ lucrării noi/ niciodată arătate, care pot articula ceea ce vreau să spun, și/sau lucrării mai vechi, dacă fac sens să fie acum arătare, dar și lucrări făcute special pentru acea expoziție. La fel, țin cont de specificitatea locației geografice, a spațiului de expunere, caut „energii” și materiale specifice, locale, aduc lucruri făcute departe (transatlantic), dar fac și lucrări noi în deplasare. Cel mai important e să nu fac rabat de la traiectoria conceptuală și integritatea artistică a proiectului.

Ai menționat într-o întâlnire anterioară faptul că urmărești să redai în Unplugged Cave un fel de experiență ,,ca de concept store”, în mod ironic. În ce măsură contribuie acest detaliu comercial la construirea conceptuală a expoziției?

Lucrul cu spațiu, coregrafia generală, balansul între exponate, the site specific reading, sunt foarte importante pentru mine într-o expoziție, în special solo. Așa că mereu încerc să caut variante de expunere/display pentru lucrările alese. Iar paralela dintre spațiul „curat” al galeriei (acel white cube) și un concept store, un „Apple store” sau alt tip de magazin de vise și obiecte chic contemporane, vine de la sine. Mai mult mă interesează un exercițiu critic, cu tăiș soft dar dublu acum, vis-a-vis de astfel de display și trucuri de a „fura” atenția. Arta poate mima astfel de experiența „rafinată”, în alte scopuri decât cele comerciale, poate fi puțin subversivă printr-o simplă înșiruire de obiecte în spațiul expoziției. Un spațiu ca cele de mai sus, aseptic, dar în care regăsim, acum, în locul produselor tipice, altfel de materializări, altă intenție, Totodată, concept store-ul este și una din cele mai noi și populare forme de peșteră la care a „progresat” specia umană, până acum. Jos vitrinele!

În același timp, în Unplugged Cave apare și un fel de „resemnare nostalgică”, prin prisma device-urilor vechi care devin ,în mod ciudat, un fel de relicve ale perioadei contemporane. Care este raportul dintre aceste accente ready-made și contextul abstract al picturilor expuse în paralel?

Device-urile și accesoriile, care sunt părți integrate in sculpturi, poartă acele „accente”, materiale, ale istoriei prezente sau imediat trecute. Nostalgia e în ochii privitorului. La fel poate și fetișul/atașamentul/resemnarea ce le poartă pentru ele. Device-urile sunt parte din viața noastră contemporană, plină de obiecte și accesorii din diferite generații, iar generațiile de tehnologie se schimbă adesea fără să țină cont de voința noastră, din ce în ce mai accelerat. Pictura, chiar dacă este un mediu mult mai vechi, poate să fie și de actualitate. Pictura poate încă suporta actualitatea, dacă artistul caută asta. Picturile din expoziție sunt parte din practica mea curentă, și am vrut să intre în jocul/ raportul ăsta de actualitate cu sculpturile și obiectele din aceeași „generație”. Picturile sunt mereu „Unplugged”. Avantajul unui mediu vechi dar nu încă învechit este, de multe ori, faptul că nu expiră și nu devine obsolete așa de repede.

Revenind la pictură, de remarcat este modul în care compozițiile variază între geometrie și gestualism. O entitate mereu prezentă pare a fi cercul/sfera. Având în vedere background-ul pe care îl ai în studiul fizicii și matematicii, se poate spune că zona științelor exacte are o influență în compunerea lucrărilor? Dacă da, care sunt principiile pe care urmărești să le redai în mod special? Sau poate este vorba despre o alegere pur estetică?

Bine observat, în picturile medii și cele mari din expoziției, apare în mod repetat cercul, în principal pentru că se trag dintr-o serie extinsă de Chemical Sunset, însă nu numai. Cercul e o forma geometrică esențială, primordială, organică, cu putere estetică aparte, pe care mă interesează sa o pun la lucru, mereu cu atenție la integrarea ei în țesătura compoziționala si conceptuală a lucrării, bineînțeles. În cazul acestor lucrări, specifică este o intenție de-o potrivă estetică și conceptuală. Ele sunt contrapunct și muzică, aceasta din urmă fiind o parte importantă din atmosfera post-industrială, punk-poetică (poate chiar post-umană) pe care o caut prin pictură. Desigur, am zis deja că urmăresc foarte atent și latura conceptuală, abstractă, care deschide calea către teoriile științelor exacte (plus ideea muzicii ca matematică auditivă reprezentată vizual) – toate filtrate în mod estetic.

Un alt reper ar fi cromatica, nu doar în dimensiune vizuală, cât și în proprietățile materiale efective care se observă prin interacțiunea dintre medii. Roșul, galbenul și albastrul, cele trei culori primare, predomină, în general. Cum controlezi impactul vizual puternic pe care acestea îl au?

Corect. Înclin să folosesc culorile primare, dar încerc să nu fac din asta o dogmă fixă sau un „trademark”. Mă interesează foarte mult felul în care culorile primare se amestecă, se diluează, se dematerializează și se transformă în funcție de cum avansează lucrarea. Mă interesează surprinderea limitei dintre puritatea culorii și straturile incipiente ale combinării.

Controlul impactului vizual e cel mai greu de realizat și pentru mine, tocmai pentru ca nu îl am niciodată configurat dinainte. El variază în fiecare instanță a întregului proces creativ, pe care l-am rafinat în timp prin diferite exerciții și, cel mai important, prin lucru direct. Pe scurt, în oricare lucrare pe care o duc la bun sfârșit, cromatica e foarte importantă tocmai pentru că ea ghidează în mare măsură procesul meu creativ fără a rămâne niciodată singura direcție urmărită ca regulă.

Seria lucrărilor de mici dimensiuni poartă numele de Blockchain. Este aici o trimitere către blockchain-ul în sensul său algoritmic esențial pentru NFT-uri și crypto currrency?

Am ales cuvântul Blockchain, dar nu doar ca referință tehnică ci mai mult „poetică”. E o trimitere critică într-un fel care vrea să asocieze aceste lucrări abstracte cu o actualitate istorică, cu un trend și cu timpul când au fost produse. Procesul meu de lucru cu pictura abstractă se bazează pe astfel de repere ale realității media actuale, reconstruindu-le în mod subversiv. Am ales să profit de „prospețimea” lucrărilor seriale, produse în 2022 – un an în care am asistat, printre altele, și la spargere bulei financiare a NFT-urilor, dar și pretenția noilor guru-manageri culturali, cum că Blockchain-ul ne va oferii, imediat, printre altele și soluții solide la disfuncțiile practicilor culturale actuale.

Având în vedere faptul că The H Gallery este o galerie nouă, proaspăt deschisă în 2022, cum ai gestionat riscurile unei astfel de colaborări?

Întotdeauna există posibilitate unor incompatibilități si „riscuri” într-o colaborare nouă, indiferent că spațiul e recent deschis, sau e unul cu tradiție. Însă, în contextul local (în România), eu trec mai ușor peste posibilele stângăcii sau nesiguranțe venite în urma unei colaborări cu un spațiu nou, ba chiar urmăresc în mod deliberat să colaborez cu spații/ entității noi, care vin cu un plus de sinceritate și de actualitate, fiind totodată mai puțin viciate de politicile culturale, de jocurile de putere, sau alte blocaje la început de drum.

Pe final, poți spune câte ceva despre proiectele următoare? Ce urmează după Unplugged Cave?

Ca sa pun în perspectivă, Unplugged Cave este o expoziție solo/personală, de galerie, construită exclusiv cu lucrări recente, Toate aceste serii (de pictură, obiect/ sculptură/ instalație, „semne de protest”) vor continua să evolueze în laboratorul meu, printre alte proiecte, Iar mai toate proiectele mele au multe filoane conceptuale comune, modalității de diseminare si producție, dogme de lucru, etc. În altă ordine de idei, plănuiesc să încep să lucrez la un proiect serial de performance, pe care le-am tot amânat, să mă uit peste materialele video și de fotografie făcute în ultimii ani (din care nu am arătat public). Și bineînțeles să tot „expand the cave”, să găsesc și resursele potrivite, ca să particip circumspect și subversiv, la aventura (comună) culturală contemporană. Să fac artă actuală.

Expoziția personală Unplugged Cave a artistului Simion Cernica a avut loc la The H Gallery în București în perioada 13.01 – 16.03.2023.