2023 a fost un an încărcat pentru spațiul artist-run bucureștean Switch Lab. Au coordonat o dublă expoziție de fotografie, gestionat lansarea unui nou hub de artiști (Atelierele Scânteia), deschis un nou spațiu expozițional, unde au realizat „Look at You. Now.” dedicată fotografelor emergente și „Are They Rocks or Clouds?” a artistei Marina Caneve. Expoziția diptic a fost curatoriată de Sam Steverlynck sub titlul „The Poetics of Politics”, mai întâi la Harlan Levey Projects în Bruxelles (10 iunie – 15 iulie 2023) și apoi la Art Encounters (21 septembrie – 28 octombrie 2023) în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană. Probabil în speranța unei poziționări favorabile, expoziția de la Bruxelles a avut subtitlul „Școala de Fotografie de la București” în ciuda faptului că prezenta lucrări ale doar trei artiști – Michele Bressan, Dani Ghercă, Nicu Ilfoveanu, întorcând câteva capete în proces și inspirând câteva comentarii. Deși îi lipsea complet unul, ironia face că un astfel de subtitlu s-ar fi potrivit mai bine celui de-al doilea eveniment, de la Timișoara. A oferit o perspectivă probabil mai diversă și mai amplă asupra celor formate/formați în București, având în vedere că a fost invitată și Alexandra Croitoru, care la rândul ei a invitat și a colaborat cu tinere artiste proaspăt absolvite ale secției foto-video București (unde predă): Ana Conțu, Ioana Dumitrescu, Sonia Lupşa, Crăița Niga, Cătălina Pintilie, Roberta Roată. Cu toate acestea, expozițiile fiind distincte și nu pur și simplu itinerante, Steverlynck a reușit cu succes să acopere multe dintre temele, abordările și estetica din jurul a ceea ce ar putea fi considerată în cele din urmă o școală de fotografie de la București. În timp ce expoziția Harlan Levey Projects s-a concentrat mai mult pe perioada dificilă de tranziție dintre comunism și piața capitalistă „liberă”, cea desfășurată la ISHO House a fost mai degrabă axată pe suprapunerea urmelor trecutului în contexte prezente.

În fapt, Michele Bressan a abordat direct ruinele pentru expoziția de la Art Encounters folosind lucrări din seria „Geometrii ale Eșecului”. Cele două printuri montate pe perete au fost realizate în holurile fostei fabrici AVERSA din București și, folosind imagini izbitor de picturale, au scos la iveală contraste între un presupus trecut sumbru (pereți în descompunere) și un presupus viitor luminos (ferestre strălucitoare). Situația e destul de diferită în realitate desigur, ținând cont cum fabrica a fost distrusă la scurt timp după ce Michele a tras imaginile. În apropierea acestora, parcă pentru a semnala varietatea formală în care acești artiști se exprimă, putea fi găsită încă o lucrare din „Geometrii ale Eșecului”. Plasată sculptural pe podea, prezenta imaginea unui grătar de fier deteriorat geometric, într-o impresionantă cutie metalică ușor înclinată (similară cu casetele luminoase din lemn ale lui Lucian Bran din „From Centuries Ago to Eons to Come”).

În aceeași sală Nicu ilfoveanu a avut câteva lucrări din seria „Mio Dio” (2023), unde a fotografiat animale din diorame și holuri ale unui muzeu. Imaginile au fost realizate în timp ce clădirea se afla în renovări, cu animalele inerte acoperite în voaluri de plastic, din ele rămânând doar mici părți vizibile ce puteau să elucideze ce sunt. Capturarea acestora sucește noțiunea de înghețare a timpului, ținând cont cum iluziile impuse în mod obișnuit atât de muzeu cât și de camera foto sunt deconstruite. Am fost impresionat cum una dintre imagini a fost (vizibil) ascunsă în spatele unui panou alb în colț, forțând privitorul să investigheze, lăsând impresia că se uită la ceva interzis, în culise. „Found & Lost” (2011) a fost de asemenea prezent, numai că în locul formatului său original de publicație putea fi găsită o proiecție digitală. Pentru acesta, Ilfoveanu a studiat timp de un an o piață de vechituri, mai interesat să citească oamenii cu ale lor gesturi recurente și ritualurile lor comerciale, decât obiectele infuzate de trecut pe care aceștia le schimbă. Artistul a avut de asemenea și un video – „DELTA3” (2013), în care a surprins Delta Dunării utilizând cadre mai degrabă fotografice decât cinematografice, însoțite de sunete metalice și partituri muzicale de la Corul Lipovan, impregnând astfel lucrarea cu nostalgie.

Această formă de atașament față de trecut, nostalgia, stă la baza altui video prezent – „București-Herculane” (2010) al lui Michele Bressan. Filmat pe peliculă Super 8, prezintă figuri umane fugitive prin geamurile unei mașini cu operă Wagner în difuzoare. Materialul funcționează ca mărturie a trecerii timpului și, cu ajutorul coloanei sonore, comemorează zilele de glorie ale stațiunii de vacanță „Băile Herculane”.

„Ways to Protect Your Mind” (2023) a Alexandrei Croitoru, creată în colaborare cu cele șase tinere artiste (menționate mai sus), se făcea remarcată (cel puțin) d.p.d.v. formal în comparație cu colegii săi. Domina camera white cube în care a fost instalată cu portrete alb-negru de o simplitate înșelătoare, atârnând de tavan și forțând privitorul să navigheze prin aceste imprimeuri fotografice pe material textil ce depășeau ușor scara reală. Imaginile imitau atributele și caracteristicile limbajului corpului din istoria portretului dominat de bărbați, dar foloseau obiecte de uz casnic ca accesorii și armură pentru un efect ludic, jucându-se cu limbajul puterii. Ajungând la capătul sălii, cel puțin pe baza punctului de intrare a expoziției, se putea vedea un bici lipit de perete improvizat din benzi de măsurare de croitorie (aluzia la propriul nume fiind evidentă), revelând poziţia de autoritate, deconstruind-o.

Dani Ghercă este de asemenea interesat de structuri de putere, dar le abordează fotografiind arhitectura și dezvăluind ierarhiile din mediul urban. Între 2021 și 2022 a decis să documenteze protestele de la Berlin și Paris. Interesul său s-a concentrat însă mai mult pe modul în care masele de oameni ce aderă la o anumită ținută vestimentară modifică vizual o piață sau o intersecție populară, inversând relația de putere dintre un spațiu încărcat de istorie și oamenii adunați în acesta. În lucrarea Place d’Italie prezentată la ISHO, protestatarii au folosit tactica Black-Bloc de a se acoperi cât mai mult posibil în negru, pentru a evita identificarea de către poliție. Totodată imaginea nu oferă indicii dacă a fost luată la începutul, mijlocul sau sfârșitul protestului, un potențial argument că suntem martori ai istoriei în devenire. În altă parte a galeriei, Dani a adus lucrări din seria sa „A Glimpse of Disconnection”. În aceasta, Ghercă a realizat fotografii aeriene ale unor orașe care întruchipează ideea de Metropolis (aglomerări urbane pline de tehnologie, cu milioane de locuitori), dar are grijă să subexpună fotografia astfel încât locațiile să fie neidentificabile. Această tehnică, împreună cu o post-procesare minoră, lasă puține detalii pe lângă marginile dure ale clădirilor, elementele reflectorizante și acoperișuri. Imaginile rezultate sunt pline de modele geometrice abstracte și seamănă izbitor mai degrabă cu plăci de circuite decât cu peisajele urbane, oferind o viziune înfricoșătoare asupra vieții contemporane, când umanitatea se conturează în simplă sursă de Big Data.

La fel ca omoloaga sa de la Bruxelles, expoziția de la Art Encounters a prezentat printuri excelent produse în rame impresionante, amplasate cu grijă în spații plăcute estetic, cu bonusul a câteva videouri atmosferice în Timișoara. Cele două evenimente au dezvăluit o mare parte din gama de practici folosite de artiștii/artistele formate în București, Steverlynck identificând cu acuitate înclinația către teme sociale, abordarea critică, utilizarea meta mediului sau deschiderea către metode alternative de prezentare. Trebuie menționat însă că acest lucru a fost posibil cu prețul coeziunii tematice și, uneori, chiar și cu prețul uneia vizuale. Am plecat de la ISHO House mulțumit vizual, probabil datorită profesionalismului tuturor echipelor și datorită costurilor ridicate de producție pe care expoziția le presupunea. Dar trebuie menționat că am făcut acest lucru mai confuz decât aș fi sperat, interpretând cu foarte mare greutate ansamblul acestor lucrări vag conectate între ele, fiind clar cum ambele expoziții au funcționat mai degrabă ca vitrine – aparent expunând tot ce este mai bun din ceea ce aveau de oferit fiecare dintre artiști.

*Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.