Artista bănățeană Renée Renard spune povești în expozițiile sale, vizualizând intersecțiile dintre trecut și prezent. Proiectele sale au fost prezentate în expoziții din România (Timișoara, Sibiu, Arad, Brașov) și la evenimente internaționale (Rignac în Franța, Évora în Portugalia, Madrid și Insulele Canare în Spania, Klaipeda în Lituania, Lousã și Candal în Portugalia, Denton în Texas/SUA, Salonic în Grecia, Seindorf la Viena/Austria). După absolvirea facultății de arte din Timișoara, s-a reorientat către Medicina Veterinară, devenind medic veterinar. Deși iubea această meserie, a ajuns la o răscruce de drumuri, unde și-a pus întrebări despre viața sa de până atunci și despre viitor. A descoperit că pasiunea pentru artă nu a părăsit-o niciodată, astfel că s-a întors la prima sa profesie și a început să cerceteze nu doar propria viață, ci și istoria strămoșilor săi și modul în care destinele lor au fost influențate de schimbările istorice și politice.

Abordarea sa este foarte științifică, astfel că cele două laturi ale personalității sale, arta și știința, sunt la fel de importante în munca ei și formează o simbioză. Cercetarea, materialele folosite și tehnicile utilizate sunt armonizate cu precizie de Renard. Instalațiile sale reprezintă o combinație între expoziții și vizite în laborator. Ea împrumută obiectelor științifice o frumusețe artistică ce atrage curiozitatea privitorului. Așa cum s-a întâmplat cu Geta Brătescu, cariera lui Renard merită să fie receptată diferit în contextul istoriei globale a artei contemporane. Efortul ambelor artiste de a obține o perspectivă panoramică asupra artei contemporane, care include reinterpretarea canonului și revizuirea narațiunilor vechi, se regăsește în lucrările lor. La fel ca Brătescu, Renard are abilitatea de a combina abordările practice cu zone interioare, intime, și de a crea un spațiu artistic. Prin includerea de texte, hărți și artefacte istorice, ea creează un spațiu pentru istorie și gânduri, tradus vizual prin mijloace artistice.

Expoziția „Perspectivă opusă – un singur viitor” privește din prezent spre trecut, prin acuarelele urbane luminoase ale Cristinei Renard și spre viitor prin filmele animate ale Cristinei Nagy – atât Renée Renard cât și Ciprian Chirileanu sunt ancorați în prezent, extinzându-se ca un miceliu în ambele direcții. Expoziția și-a propus, de asemenea, să crească gradul de conștientizare asupra problemelor curente, precum încălzirea globală, dificultățile economice, războiul și presiunile asupra mediului, luând ca exemplu orașul Timișoara. Acest oraș poate funcționa ca un microcosmos în care încercările de a rezolva marile probleme pot fi testate la scară mică. Filmele Cristinei Nagy oferă o perspectivă asupra modului în care orașul s-ar putea dezvolta, atât în sens pozitiv cât și negativ. Utopii care amintesc de filme precum The 5th Element al lui Luc Besson, dar și de perspective din Mad Max al lui George Miller, sunt prezentate privitorului ca alternative posibile. Expoziția ne amintește că încă avem posibilitatea de a decide traiectoria viitorului.

În contrast cu acestea se află acuarelele luminoase și diafane ale Cristinei Renard (1938–2023), mama lui Renée Renard. Cristina Renard a început să studieze la Universitatea de Artă din Cluj la sfârșitul anilor ’50, însă a fost exmatriculată în al doilea an de studii deoarece originea socială a familiei sale nu corespundea cerințelor regimului comunist. Seria sa de lucrări Plimbări prin Timișoara reprezintă o adevărată capsulă a memoriei emoționale a orașului. Privind aceste acuarele, simți că te plimbi prin vechiul oraș, recunoscând atât schimbările, cât și clădirile care încă sunt acolo, majoritatea renovate, strălucind în culori vii la fel ca în picturi. Tehnica sa de acuarelă uscată este intensă în culoare și se distinge prin atenția remarcabilă oferită detaliilor.

Septembrie, dimineața de Renée Renard este o nouă parte a seriei sale de instalații Laboratoare de memorie, inițiată în 2017. Aceasta reprezintă o cercetare a amprentei lăsate atât de om cât și de trecerea timpului asupra spațiului urban. Pentru această expoziție, Renée Renard folosește fragmente de cărămizi și objets trouvés găsite în septembrie 2024, în timp ce plimba câinele familiei prin cartier. Aceste obiecte aruncate, martori ai memoriei locale, sunt acoperite de un strat al uitării, rezultat al unui proces de precipitare cu borax, asemănător unui strat subțire de zăpadă sau gheață care conservă atât trecutul, cât și prezentul, acoperind și protejând obiectele.

5 Simboluri de Ciprian Chirileanu face referire la proiectul de succes implementat în Timișoara pentru promovarea transportului cu bicicleta, care a transformat orașul în al doilea cel mai important centru pentru bicicliști din țară. Instalația prezintă cinci roți de bicicletă reutilizate, vopsite în cinci culori simbolice pe care artistul le asociază dual, atât cu piețele cât și cu simbolismul istoriei Timișoarei: roșu – iubire/luptă; galben – lumină/măreție; albastru – credință/delicatețe; verde – pace/natură; mov – tristețe /sinceritate. Cu un rol decorativ, cele două non-culori evidențiază simbolurile propuse (alb – pace/lumină, respectiv negru – doliu/sobrietate).

Cu ocazia Remix ID Vienna, Renée Renard călătorește prin istoria familiei sale pentru a rescrie întreaga poveste a unei călătorii de viață, de o sută de ani. Rădăcinile strămoșilor săi se află în Lorena și în Schwarzwald. Oamenii din alte părți ale Europei primeau oportunități de muncă pentru a duce o viață mai bună, dacă își părăseau țara natală. Beneficiile pentru noii veniți nu erau însă permanente, iar familia Renard un exemplu elocvent pentru acest fapt. Familia sa a fost deportată: străbunicii în Bărăgan, bunicii în Uniunea Sovietică, iar tatăl său la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Tratatul de la Ialta din februarie 1945 a subjugat România influenței sovietice, ceea ce a schimbat complet istoria țării și destinul multor familii. În 1945, la vârsta de 35 de ani, bunicul matern al artistei a fost deportat în Uniunea Sovietică împreună cu fratele, sora sa și alți 68.000 de oameni. Câteva zile după ce a împlinit 43 de ani, bunicul patern s-ar fi sinucis în lagărul de muncă nr. 1651 din Ufalo, Uniunea Sovietică. În 1951, străbunicii săi, în vârstă de 68 și 66 de ani, au fost deportați în Bărăgan, alături de 40.320 de persoane, fiind forțați să trăiască într-o groapă săpată în pământ. La 18 ani, tatăl artistei a fost condamnat la patru ani de muncă silită la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde aproape 100.000 de persoane au fost închise pentru delicte, în mare parte politice.

Renée Renard folosește fotografii vechi, cărămizi și obiecte găsite pentru instalațiile sale, ce ne conduc prin povestea lungă și traumatică a familiei sale. Ea utilizează diverse tehnici caracteristice artei contemporane, lucrând la scara instalațiilor. Alegerea tehnicii este determinată de abordarea tematică, metoda utilizată corespunzând cu subiectul respectivei lucrări. De exemplu, prin tehnica kintsugi ce întruchipează esența Wabi Sabi, Renard introduce un act vindecător, plin de iertare, o bază pentru un viitor comun mai bun. Wabi exprimă sentimentul de melancolie, singurătate și pierdere, ce se transformă în bucuria austerității, singurătății și tăcerii. Însă doar în combinație cu sabi, care desemnează vechimea, patina și maturitatea, se creează unitatea conceptuală ce definește standardul de apreciere a artei japoneze. Nu frumusețea evidentă este cea mai înaltă, ci frumusețea voalată, nu strălucirea directă a soarelui, ci splendoarea refractată a lunii. Instalația formată din cărămizi parțial smălțuite și sparte, reparate prin tehnica kintsugi și aranjate după un orizont urban, amintește de meseria strămoșilor săi, care au fondat o fabrică de cărămizi în Banat. Această tehnică a fost utilizată și în cadrul proiectului Violence against female din expoziția de grup „On Her Side”, organizată de Asociația Contrasens la Centrul de Proiecte Timișoara, în octombrie 2022. Pentru acest proiect, artista a invitat femeile să vorbească despre mediul violent din casele lor și să le ajute să înțeleagă că nu sunt singure și că nu trebuie să se rușineze. Lipsa de comunicare și izolarea le fac adesea pe femeile abuzate să se simtă singure și neînțelese. Rușinea le reduce la tăcere. Prin acest proiect, Renée Renard le-a scos din invizibilitate. Fiecare dintre femei a spart o farfurie, pe care artista a transformat-o într-o operă de artă folosind o adaptare proprie a tehnicii kintsugi.

Lucrările artistei Renée Renard sunt caracterizate de abordarea lor istorică și/sau științifică. Ea vizualizează istoria și poveștile, transmite perspective științifice și oferă vizitatorilor oportunitatea de a se cufunda în narațiunile sale. Experiențele personale și traumele familiale, combinate cu istoria, redau evenimente dintr-o perspectivă feminină. Astăzi, este esențial să înțelegem evoluția noastră, dar acest lucru poate funcționa doar dacă perspectiva feminină este inclusă, spre deosebire de istoriografia convențională dominată de bărbați.

Aici intervine Renée Renard cu proiectele sale. Ea încearcă să rescrie istoria din propria perspectivă.