Suntem într-un moment critic în istoria mișcărilor romilor din Europa. Zi de zi, primim știri despre pogromuri, ucideri, împușcături, bătăi, separări de familie, segregări școlare, violuri și violență homofobă împotriva poporului nostru pe tot continentul. Răspunsul unor artiști și scriitori romi este furia.

Furia este, și a fost, o forță creatoare care a produs narațiuni alternative ale unei lumi în continua schimbare. Atâta timp cât există această furie, este clar că romii nu au fost domoliți să accepte nedreptățile și diviziunile impuse. Furia este o forță care acuză asupritorul și afirmă în mod clar: Nu este acceptabil. Acest sentiment îi unește pe romi, încurajându-i să se exprime artistic și estetic, contribuind astfel la formarea unei rezistențe. Deși există furie, există și posibilitatea unui viitor diferit, unul queer și feminist.

Recent, am reflectat critic asupra secolelor întregi de răspândire a imaginilor care reprezintă romi de către lucrătorii culturali, oamenii de știință și cercetătorii gadje (non-romi). În calitate de doctorand în câmpul cultural, cu un interes deosebit față de producțiile culturale, lucrez la decolonizarea minții elitiștilor eurocentrici și a publicului larg față de romii europeni.

O piesă care a ajutat la punerea bazei unui viitor diferit pentru romii europeni este Roma Armee, regizată de Yael Ronen, bazată pe ideea Simonidei și a Sandrei Selimovic. Piesa, care a avut premiera în Berlin în 2017, povestește despre viața reală a unor romi și tovarășii lor gadje, în opoziție totală față de tradiția colonială, optând pentru o reprezentare definită de sine și negociată. Această contra-narațiune se poziționează la granițele teatrului documentar și teatrului revoluționar.

Potențialul radical al acestei piese constă în necesitatea actrițelor și actorilor de a se reflecta asupra practicilor care au dat naștere condițiilor romilor, ceea ce creează un sentiment de unitate și apartenență. Așa cum feminista queer Mihaela Drăgan afirmă în apelul său la o revoluție feministă și queer a romilor: „Nu ne putem gândi la unirea cu ceilalți decât după ce ne-am unit noi între noi”.

Îndemul oportun al Mihaelei ne cere să reflectăm asupra mecanismelor auto-internalizate care au creat diviziuni și să îmbrățișăm vocile celor care ar putea fi cei mai zgmotoși, dar care sunt percepuți și construiți ca fiind cei mai vulnerabili și ostracizați în comunitatea de romi. Roma Armee oferă în mod eficient o strategie queer și feministă care să transforme prezentul nostru și să creeze un viitor diferit întru unitate.

Este clar că în centrul acestei revoluții se află romii queer. Totodată, așa cum a observat Katarzyna Pabijanek în recenzia sa, Roma Armee reflectă critic asupra violenței heteronormativității patriarhale și numește teatrul o instituție care a fost și încă este, din punct de vedere istoric, complice la denaturarea și perpetuarea stereotipurile rome într-un mod dureros de familiar. Contribuția lui Pabijanek la decolonizarea teatrului este incontestabilă, dar cu toate acestea, din cauza tendinței criticilor gadje care se axează fie asupra caracterului queer, fie asupra regizorului, pierdem din vedere ceea ce surorile Selimovic și echipa de romi și non-romi încercau să comunice: o narațiune feministă de rezistență a romilor.

Ca o persoană queer de entie romă, scopul meu atunci când vorbesc despre Roma Armee este de a arăta importanța narațiunilor care contracarează reprezentările coloniale ale romilor și ale romilor queer, folosesc noi (colectiv) sub forma unui act de rezistență, fără intenția de a hegemoniza o narațiune coezivă; realitatea este că experiențele romilor sunt diverse, dependente de context și fluide în timp.

Povestea din Roma Armee este stratificată în mod intersecțional, aduncând în duscuție subiecte precum rasa, sexualitatea și clasa socială. Fiecare act se bazează pe câte o temă și fiecare scenă contribuie la edificarea publicului asupra multiplelor forme de asuprire pe care le-au îndurat romii. A face parte dintr-o revoluție queer a romilor înseamnă a fi un soldat care luptă simultan pe mai multe fronturi. De exemplu, nu este vorba doar de a fi femeie, ci de a fi o femeie, lesbiană, romă, și de a fi expusă traumelor sărăciei, segregării și discriminării la școală, de a fi numită termeni precum murdăria pământul și de a fi devalorizată atât de albii heterosexuali, cât și de albii queer și, adesea, chiar de membrii comunității noastre.

În calitate de co-creatoare a piesei, în scena cinci, Sandra citește o scrisoare despre viața ei:

„Sunt lesbiană. Știu că unii dintre voi nu înțelegeți de ce trebuie să menționez asta pe scenă, de ce ar trebui acest lucru să fie subiect într-un spectacol care ar trebui să se ocupe de problemele romilor. Dar acesta este un spectacol despre noi și îmi aduc toată identitatea în spectacol. Sunt romă și sunt queer și nici nu-mi cer scuze.”

Această declarație cere recunoașterea identităților interconectate. Pentru unii romi, identitatea Sandrei ar putea să nu fie „conform principiilor lor”; pentru unii gadje, Sandra ar putea fi văzută fie ca o victimă neajutorată care trebuie salvată, fie ca o lesbiană mulatră exotică esențializată pentru apariția ei și pentru alteritatea ei exotică. Cu toate acestea, exprimându-și mândria pe scenă, Sandra se dezvăluie ca o eroină a unui nou val, a unei noi revoluții. Această revoluție este una care mai degrabă cuprinde toate identitățile, decât să le excludă.

Interconexiunile dintre rasă, sexualitate și clasă în Roma Armee sunt puternic exprimate în scena a patra, numită „Rușine și sărăcie”. În această scenă, toți actorii vorbesc despre denumirile folosite drept insulte pentru culoarea pielii lor. Mihaela a fost numită Negressa, Simonidei i s-a spus „buze de negru” și Hamze era „Ham se mahl ne Mark?” (Aveți un euro?), referindu-se la stereotipul cerșetorului, care este puternic asociat cu romii din Europa. Sandra explică că nimeni nu voia o atingă la școală pentru că avea pielea atât de închisă la culoare. „Ei credeau că culoarea se transmite”, spune ea.

Riah, o romă care care pare albă, spune că este adesea confundată ca gadje. Așadar ni se dezvăluie o altă preconcepție greșită care a fost reprodusă din punct de vedere istoric, că toți romii arată la fel. De fapt, comunitățile de romi sunt diverse, iar indivizii variază la nivel de culoare a pielii. Nu este un lucru nou faptul că părinți romi sunt acuzați de răpirea unui copil dacă este blond și albastru, deși acești copii sunt ai lor.

Cuvintele folsite de copiii gadje pentru colegii lor de etnie romă ne arată că supremația albilor este o lecție predată copiilor romi la o vârstă fragedă. În acele momente, copiii romi își construiesc o imagine de sine a unor oameni nevrednici, murdari, inacceptabili, disprețuiți și urâți.

Construirea reciprocă a sexului, a rasei si a clasei devine clară în scena în care Simonida vorbește despre rușine: „Mi-am facut propriile tampoane din hartie igienica. Într-o zi, mi-a căzut din chiloți în mijlocul orei de sport. Am fost atât de rușinată.” A nu avea acces la absorbante sau la tampoane nu era din cauză că în cultura ei nu se știa de tampoane, ci pentru că părinții ei au fost împinși la marginea societății, le-a fost refuzat accesul la muncă și la un trai decent. Simonida a trebuit să lucreze cu jumătate de normă pentru a contribui. Toate acestea au influențat modul în care a trăit prima ei menstruație.

Această experiență traumatizantă are o putere imensă în Roma Armee. Rușinea și frica simțită de Simonida sunt transformate într-o modalitate puternică de a vorbi despre reprezentările stereotipice ale romilor ca fiind inerent murdari, săraci din punct de vedere cultural și nedispunînd de competențe sociale de bază și noțiuni de sănătate și igienă personală. Este un exemplu de contra-narațiune care expune practicile coloniale și astfel, menstruația ca subiect devine o forță a revoluției.

Un alt mod în care piesa informează publicul despre modul în care sexualitatea și clasa sunt articulate și negociate de romi în scena „Gay&Roma &Vegetarian”, care se concentrează pe Lindy, un călător suedez care se identifică ca artist vegetarian, gay, actor și rom. Lindy este foarte mândru în a se dezvălui ca fiind gay, totuși simte disconfort atunci când o face: „Sunt mândru că sunt homosexual, dar e complicat. A fi homosexual vine la pachet cu multă de ura de sine. Sunt gay deschis, dar nu mereu…”

Această decizie – de a alege când „să te dezvălui” – îl face pe Lindy să se simtă ca și cum ar trăda comunitatea gay. „Nu dezvălui că sunt gay pentru că mi-e teamă să fiu respins. Vreau să fiu iubit și acceptat, vreau să aparțin. Și uneori nu sunt gay la modul deschis pentru că mi-e teamă pentru propria mea siguranță.”

Teama de respingere și abandon, care sunt legate de identitatea sexuală, sunt temeri pe care mulți dintre noi homosexualii romi trăiesc. „Ar fi mai ușor să fii straight”, adaugă Lindy. „Nu am nici o problemă cu a fi homosexual pe scenă, dar mă simt fericit – gay – când oamenii straight cred că sunt un bărbat straight și când oamenii homosexuali spun că sunt straight, dar acel sentiment este ceva de care mi-e rușine.”

Lindy expune o preconcepție comună despre romii queer. Homosexualii romi ocupă adesea două poziții în imaginația bărbatului alb de sex masculin. Prima este cea de victimă a persecuției, unde persecuția vine din partea culturii rome, unde este „normal” să fii respins dacă ești queer. Această imagine greșită este adesea reprodusă în texte academice și în cultura pop, cum ar fi în filmul Brothers of the Night, unde bărbații de etnie romă sunt fie homosexuali, bisexuali, sau fac sex cu bărbați și trăiesc în secret vieți multiple. Această reprezentare coincide cu stereotipul romilor ca fiind de neîncredere și mincinoși, care este mai departe reprodus în majoritatea comunitățior queer.

Cea de-a doua preconcepție comună este romul macho ultrasexual, care trece drept heterosexual și își folosește masculinitatea ca jucărie pentru a satisface dorința bărbatului gay alb drept obiect masculin hipersexual de consum. Singura sa utilizare este producerea plăcerii – a fi mai degrabă obiect, un bun consumabil, în loc de subiect care își construiește propria identitate sau subiectivitate.

Lindy este conștient de toate aceste repere și își cunoaște locul, drept un homosexual rom, în relațiile de putere. El primește atât plăcerea, cât și durerea, în a se dezidentifica cu heterosexualitatea și a părea straight, chiar și atunci când performează o identitate de gen care pare straight este o alegere conștientă ce i-ar putea salva viața. Lindy dezvăluie, de asemenea, cum a vindecat rănile traumatizante suferite atunci când era tânăr. El a reușit printr-o dezvățare a imaginilor și reprezentărilor care au definit modurile care corpurile noastre se mișcă în spațiu, modurile în care ne asumăm dreptul de a exista așa cum suntem, cât și prin redefinirea corpurile noastre și dobândirea unor spații pentru noi înșine și pentru propria noastră plăcere.

O revoluție romă

Roma Armee reprezintă o schimbare generațională revoluționară deoarece contrazice tot ceea ce părinții noștri ne-au învățat să facem sau să fim. Scriitorul american Amiri Baraka a ținut un discurs în 1965, publicat ulterior în Liberator ca „The Revolutionary Theatre”, în care aduce în discuție importanța furiei drept strategie decolonială în teatru. Baraka definește teatrul revoluționar ca unul ce trebuie să dezvăluie; trebuie să atace și să acuze tot ce poate fi atacat și acuzat. Teatrul revoluționar este modelat de lumea înconjurătoare și modealză, la rândul său, lumea din jur. Prezintă victimele drept victime și le îndrumă spre putere, chiar prin violență, ucidere, furie, țipăt, plâns sau crimă – orice este nevoie pentru a face pe cineva să înțeleagă lumea așa cum este. Roma Armee face toate acestea.

În cea de-a noua scena din piesă, Sandra face referire la Malcolm X într-un apel pentru o revoluție a romilor. Ea meditează asupra secolelor de pace care au caracterizat comunitățile de romi, chiar și în momente de violență adversă. Cu toate acestea, Sandra pune la îndoială rezistența nonviolentă ca strategie și sugerează un alt tip de revoluție:

„Revoluția romilor este lupta non-albilor din lume împotriva opresorilor lor albi… Revoluțiile nu sunt niciodată pașnice, niciodată iubitoare, niciodată non-violente. Nici nu fac compromisuri. Revoluțiile sunt distructive și sângeroase. Revoluționarii nu ajung la compromsuri cu inamicul; nici nu negocieaza. Revoluțiile îneacă orice opoziție; revoluția romilor va arde tot ce se află în calea ei. Europa este ultima fortăreață a supremației albe. Revoluția romilor, care este de natură internațională, va trece prin Europa asemenea unui incendiu devastator asupra unei păduri”.

Acest apel simbolic pentru violență este o intervenție. Aceasta provine din necesitatea de a proteja romii și de a comunica că romii nu sunt aici pentru a se compromite, ci pentru a demasca agresorul alb într-un act de justiție istorică. Această intervenție afectivă pe scenă, în Roma Armee, servește la deconstrucția secolelor de opresiune, excludere, violență, sclavie, sterilizare forțată și homo-lesbo-bi-transfobie sub sistemul patriarhal heteronormativ în care trăim.

Acest text a fost publicat inițial de howlround.com pe 12 martie 2019.

Roma Armee se joacă la TNB pe 26 iunie 2019.