La sfârșitul anului 2016 a avut loc lansarea albumului de arta care parcurge întreaga carieră a pictorului Roman Tolici, în cadrul unui eveniment aparte găzduit de galeria Mobius din piața Amzei. Piața o recunoaştem și pe coperta albumului: aceeași arhitectură, aceleași magazinașe, dar și o uriașă inimă muribundă care blochează circulația și stropește cu sânge totul în jur. „Accident în piața Amzei” a fost expusă timp de o săptămână la Mobius alături de alte lucrări prezentate pentru prima dată publicului.
Roman Tolici e un nume cunoscut pe scena artistică autohtonă și internațională de aproape 20 de ani. Face parte din deja faimoasa generație douămiistă de pictori, dar se diferențiază de restul colegilor săi prin stilul lejer și un registru de imagini accesibil. În contextul în care arta contemporană devine din ce în ce mai ermetică și se adresează elitei, unde chiar și un mod de expresie clasic precum pictura este dificil de înțeles fără studii de specialitate, Tolici pare că vorbește pe limba tuturor. Chiar și rapperul Puya s-a simțit în largul său la expoziția solo de la MNAC, Cel mai probabil mâine: „Sunt plăcut surprins, credeam că o sa fie ceva mai abstract”.
Roman Tolici este un artist mai puțin interesat de forme nonfigurative și creația pură. Nu dorește să expună privitorului ceva nemaivăzut ci crede că reprezentările deja existente în lume încă au ceva de zis. Şi-a dedicat așadar cariera colecționării de imagini de toate felurile pe care le trece prin filtrul personal, le întoarce pe toate părțile, ca în final să dezvăluie o fațetă nouă a unui lucru pe care l-ai fi crezut familiar.
Născut în Republica Moldova într-o familie care i-a sprijinit înclinațiile artistice, tânărul Roman copiază desenele din cărțile mamei sale fără să știe că asta se va transforma într-un stil personal extrem de recognoscibil. Vine în București cu o bursă și începe să exploreze zona picturii figurative, cu toate că modernitatea o abandonase și o considera învechită. Dar artistul rămâne pe făgașul său, astfel încât astăzi este greu să nu recunoști o operă de-a lui.
O pictură de Tolici este grafică, plată, în culori aprinse ce aduce mai mult cu benzile desenate sau cu fotografia – un artist realist care se încăpățânează să renunțe la reprezentările aproape fotografice. Adesea e greu să-ți dai seama dacă privești o pictură sau o poză stilizată. Cert este că îți încântă privirea. Lucrările au un aer relaxat, sunt nepretențioase, nu ți se livrează vreun mesaj codat pe care trebuie sa-l descifrezi, ci ți se ilustrează un slice of life frumos executat cu mare atenție la detalii și tehnică.
Temele abordate de artist sunt clasice: moarte, copilăria, spațiul citadin, religia sau sexualitatea despre care vorbește folosindu-se de ironie și umor fără să fie neapărat critic, într-un registru hiper-realist. Tolici pictează în primul rând pentru el, nu s-a lăsat influențat de trenduri și a continuat să se concentreze pe clișee și obsesii vizuale pe care le-a disecat și rearanjat până ce a reușit să le lărgească orizonturile. El ne îndeamnă să aruncăm o privire mai atentă la imagini aparent banale și să ne concentrăm asupra detaliilor căci sigur ne-a scăpat ceva. Picturile lui nu trebuie contemplate, ci doar privite cu răbdare și curiozitate, o curiozitate care este întotdeaună răsplătită.
Uneori transgresiv și violent, alteori cald și jucăuș, lui Roman Tolici nu i-a fost teamă să bată căi deja bătute. Între timp, pictura figurativă a revenit la modă. Mulți o abordează greșit însă, crezând că ar fi de ajuns să faci o fotografie sau să utilizezi una luată de pe internet pe care, folosindu-te de un proiector, o transpui în pictură. Tolici nu a folosit niciodată proiectorul, fapt care aduce un plus de valoare operelor sale. Descriptivă dar și versatilă, opera artistului este extrem de bogată și abordează orice subiect: portrete de copii, cranii și organe, peisaje urbane fotorealiste, arhitectură imposibilă.
Toate aceste lucrări au fost reunite în albumul de artist alături de texte scurte dar frumoase, în limbile română, engleză și franceză, redactate de Pascal Bruckner, Matt Price și Oana Tănase în dialog cu artistul. Albumul a fost prezentat la sfârșitul lunii noiembrie la galeria Mobius în cadrul unui eveniment hibrid de lansare de carte / vernisaj / party, cu același aer relaxat și cool, așa cum ne-a obișnuit, și cu muzica atent selecționată de Dj-ul bucureștean Scoro. O atmosferă de apreciat mai ales în ceea ce-l privește pe artist, care a stat la dispoziția oricui dorea să afle mai multe despre lucrările sale, în timp ce aproape 1000 de vizitatori au avut șansa să răsfoiască și să îşi achiziționeze cartea.
Catalog editat de Pandora M/Grupul Editorial Trei
Coordonatoare de proiect: Roxana Gamarț
Texte: Pascal Bruckner, Matt Price, Oana Tănase
Imagini: Adi Bulboacă, Bogdan Andrei Bordeianu, Roman Tolici, Dragoș Trăistaru
Concept grafic: Corina Gabriela Duma
POSTAT DE
Marina Oprea
Marina Oprea (n.1989) locuiește și lucrează în București și este în prezent editoarea ediției online a Revistei ARTA. A absolvit Universitatea Națională de Arte București, secția de fotogr...
marinaoprea.com
Comentariile sunt închise.