Virginia Lupu este o artistă fotograf care locuiește în prezent în Timișoara. Am întâlnit-o în Decembrie la un vernisaj la Salonul de Proiecte în București: în geantă avea peroxid de hidrogen pentru a-și decolora sprâncenele împreună cu prietenul nostru comun – artistul de performance art Paul Dunca, în biroul galeriei.

Cunoșteam deja una dintre seriile mai vechi ale Viriginiei în care a documentat viața de zi cu zi a unei comunități trans. Cu un an în urmă a început să lucreze la o nouă temă. Fotografiile ei recente prezintă vrăjitoare roma în timp ce frăgezesc carne, se căsătoresc, blesteamă și vindecă. Eram curioasă în legătură cu experiențele ei colaborând cu aceste femei cu puteri speciale și apropiindu-se de ele. În cele din urmă s-a dovedit că și Virginia are vrăjitoria în sânge.

În cele mai recente poze ale tale putem vedea vrăjitoare roma gătind, pozând, distrându-se și practicând magie. Cum ai ajuns să le cunoști?

Am avut ocazia să colaborez cu o revistă berlineză interesată de cultura romă. Prin ei am întâlnit-o pe Mihaela Minca, una dintre cele mai puternice și cunoscute vrăjitoare din România. Ne-am apropiat și m-a invitat la diferite evenimente, cum ar fi nunta fiului sau, cea a fiicei, cine de Crăciun și zile de naștere. M-a prezentat altor femei care practică vrăjitoria. Am și dormit în casa ei pentru câteva zile, cu ocazia unei vizite la București.

Deci relația voastră a început la nivel personal.

Exact. Când am întâlnit-o pe Mihaela, interesul meu pentru fotografie era cam scăzut. La început, în timpul facultății, în București, eram într-o psihoză. Am lucrat constant ani de zile, iar interesul meu principal era să fac fotografii și eram într-o căutare continuă de noi subiecte. La un moment dat am realizat ca nu mai aveam energie pentru așa ceva. Apoi m-am mutat la Timișoara și o vreme nu m-am mai preocupat cu arta. Când am întâlnit-o pe Mihaela nu îmi doream sa fac fotografii. Eram doar pasionată de esoterismul lor și de vrăjitorie. Inițial nu era vorba de artă. Oricine ar fotografia ceea ce era acolo, fie că este artist sau nu.

De ce te-ai mutat la Timișoara?

Voiam să fac o schimbare și am ales Timișoara pe hartă la întâmplare, dar țin legătura cu toți oamenii pe care i-am cunoscut prin fotografie în București. Deși oficial locuiesc în Timișoara, acum alternez între cele doua orașe.

Cum ai prezenta vrăjitoarele?

O vrăjitoare este simbolul femeii care-și alege propria direcție și al puterii feminine. Cu alte cuvinte, vrăjitoarea este o femeie care are putere. Mihaela are planuri mari: vrea să deschidă o școală de vrăjitorie cum nu a mai fost până acum în România. Are două fete și un băiat. Una dintre fete s-a căsătorit cu ani în urmă, are doi copii, dar soțul ei a murit de infarct la vârsta de 20 de ani iar acum ea este practic o văduvă. Cealaltă s-a măritat în acest an. Este o familie foarte unită. Cât despre practica ei, cred că Mihaela este foarte bună la ritualuri, dar nu la previziuni. Nu i-am spus asta niciodată, dar eu știu să citesc tarot – și eu am vrăjitoria în sânge – iar uneori îi cer să-mi citească în cărți și este pe dinafară. Dar de fiecare dată când am privit-o facând ritualuri sau lucrând pentru alți oameni – care vin la ea cu probleme foarte serioase de viață – am simțit ceva adevărat acolo.

Ai lucrat 3 ani la un reportaj despre o comunitate trans din București. Ai împărțit chiar și apartamentul cu ele o vreme. De cât timp fotografiezi vrăjitoarele?

Am început acum un an. Totul este proaspăt, dar în mod clar ocupă mult timp. Este un subiect care necesită multă cercetare și sunt de asemenea interesată să cunosc și alte vrăjitoare din comunitatea de romi.

Există o legătură între acest proiect și materialele tale precedente despre comunitatea LGBT din România?

Atât vrăjitoarele cât și comunitatea queer au fost persecutați pentru ceea ce sunt. Istoric, vrăjitoarele au fost un grup marginalizat. Inspiră frică iar oamenilor chiar le este frică de ele. Cu toate acestea, vrăjitoarele pot fi protectoarele noastre și vrăjitoria poate ajuta cu vindecarea și grija de sine. Practicarea vrăjitoriei este un instrument pentru supraviețuire – iar supraviețuirea este importantă pentru comunitățile marginalizate în capitalism.

Cât de superstițioși sunt românii? Cred în vrăjitorie?

România este o țară în care credința și superstiția sunt ca un match pe Tinder, dar care însă nu se întâlnesc. Vrăjitoria a făcut dintotdeauna parte din cultura noastră. Am trăit și crescut cu frică de vrăjitoare. Majoritatea românilor nu ar admite că aceste vrăjitoare au putere – mai ales daca ele sunt de etnie romă, o etnie ce încă este foarte discriminată în România – dar totuși le tratează cu mult respect. De exemplu, Mihaela este foarte respectată în localitatea în care trăiește, Mogoșoaia, o suburbie a Bucureștiului.

Am văzut un documentar din care reiese că aceste femei câștigă mulți bani. Unii oameni pentru care psihoterapia nu funcționează le vizitează regulat sperând la vindecare și le lasă sute de euro. În 2011 guvernul a încercat să introducă o lege care le forțează să platească taxe, dar nu s-a implementat. Poate că oamenilor le e totusi frică de puterea lor?

Cunosc acel documentar în care Brățara vorbește despre aceste lucruri. Ea este mama soțului Mihaelei. Brățara este o vrăjitoare batrână și cu experiență, iar politicieni și celebrități locale apelează la serviciile ei de ani de zile. Au existat multe scandaluri în ziare în legătura cu înșelătorii. Acum toți politicienii spun că vrăjitoria este o fraudă, dar din moment ce legea nu s-a implementat poate că adevărul este la mijloc iar ei au propriile lor motive pentru care le este frică de ele. Nu le-aș judeca pentru sumele mari de bani pe care le iau de la clienții lor. Cred în puterea lor, iar unii oameni par receptivi la terapie, dar alții sunt receptivi la alte metodologii de vindecare. Cu toții funcționăm în feluri diferite.

În acel documentar, Brățara vorbește și despre noile tehnologii care le ajută să faca puterile lor mai vizibile lumii. Unele vrăjitoare au pagini de Facebook și pot face vrăjitorie la distanță prin telefon sau Skype. Ce părere ai? Cum funcționează și cum se schimbă în timp această veche meserie?

Vrăjitoria este adaptabilă, ca orice altă forță naturală și supraviețuiește în timp, în propriul ei flux. Este antică, dar și-a croit calea prin cultura pop și astfel este în revenire. Avem multe povești despre zâne și vrăjitoare. Când eram mică, bunica îmi spunea că dacă nu sunt cuminte, mă va da vrăjitoarelor. Suntem înconjurați de aceste fantezii și trăim cu ele, acesta fiind probabil motivul pentru care suntem superstițioși și credem că magia chiar face lucruri să se întâmple. Există o conexiune foarte interesantă între vrăjitoarele roma și relația lor cu tehnologia. Sunt conștiente că trăim în timpuri moderne și că totul este online acum, iar ele lucrează și prin rețelele de socializare pentru ca magia lor să ajungă la cât mai mulți oameni.

Ce părere ai despre revenirea esoterismului în societățile vestice contemporane?

Știu că arta legată de magie este la modă acum. Dar, sincer, niciodată nu urmez tendințele. De obicei, sunt deja in miezul unui subiect când aflu ca este la modă. Cred că daca nu ai o conexiune reală cu magia, dar o folosești în arta pe care o faci, este doar apropriere culturală. Altfel, magia este un lucru delicat. Nu te poți juca cu aceste energii dacă nu ești pregătită pentru ele.

Alt documentar scos recent de VICE ne arată mariajul aranjat al fiului în vârstă de 18 ani al Mihaelei. Acea poveste spune multe despre rolurile din familia lor. Care sunt observațiile tale personale?

Cultura lor se bazeză pe alt set de reguli și credințe pe care nu le pot judeca deoarece nu fac parte din ea. Știu că mariajele aranjate (mariaje bazate pe deciziile părinților) sunt problematice și că pot avea consencințe foarte negative. Ami (fiul Mihaelei) s-a căsătorit în această vară și ceva foarte neobișnuit s-a întâmplat. Au divorțat după puțin timp. El este acum căsătorit din nou cu altă fată iar acest mariaj pare mai fericit decât primul.

În documentar pare că Mihaela este liderul familiei.

Poate că soțul ei nu iese în evidență în documentar, însă în cultura lor, bărbatul este liderul și cel care dă instrucțiunile. De exemplu, la întâlnirile lor sau la nunți bărbații stau cu alți bărbați iar femeile cu alte femei. Nu se prea amestecă niciodată. În opinia mea, a fi o vrăjitoare este un job foarte anti-capitalist și anti-patriarhal. Dar ele nu sunt conștiente de aceste implicații și de poziția lor în cadrul sistemului

Nunta a fost condusă de un preot. Este foarte interesant felul in care ocultul merge mână în mână cu tradiția creștin-ortodoxă.

Da, dar nimeni nu a avut voie să filmeze sau să fotografieze ceremonia. Preotul nu i-a lăsat, pentru că își risca poziția. Ei nu au voie să participe la nunți de vrăjitoare precum nu au voie nici să primească un mort în biserică, dacă acesta s-a sinucis.

Mihaela spune și că are credință in Dumnezeu.

Mihaela (la fel ca alte vrăjitoare rome) are o relație ciudată cu ortodoxismul. Susține că magia ei nu poate fi albă sau neagră. E nevoie de ambele, o dualitate la fel ca natura insăși – din moment ce magia este o forță naturală. Crede in Dumnezeu deși lucrează și cu Diavolul. Merge la biserică și îi cere lui Dumnezeu să o ierte pentru practicarea magiei negre. Este felul ei de a găsi un echilibru.

Ce putem învăța de la vrăjitoare?

Cred că femeile au devenit subjugate în capitalism. Au făcut tot ce au putut ca să schimbe această poziție. A deveni vrăjitoare este una dintre metode. Asta putem învăța de la ele. În timp ce clasa domestică este cea mai căutată pentru femei, o vrăjitoare este cea care merge împotriva normelor. Conceptul de vrăjitoare variază de la o cultură la alta.

Care este importanța magiei astăzi?

Aș spune că magia începe cu o chemare interioară și este mult mai simplă decât ai crede. Ne ajută să înțelegem că fiecare dintre noi are o conexiune cu lumea naturală și trebuie să găsim o cale de a ne apropia de ea și de a asculta ce are de zis. Fiecare plantă sau piatră sau toată apa și vântul din lume are propria energie.

Toate imaginile aparțin Virginei Lupu și sunt reproduse cu permisiunea artistei.

Acest articol a fost scris și publicat în cadrul programului East Art Mags cu susținerea Fundației Erste.