Maria Balabas este cunoscută în peisajul bucureștean pentru proiectele sale legate de muzică și cultură. Ca artist, este implicată în diferite proiecte de muzică experimentală și sound art, unul dintre cele mai cunoscute fiind colectivul de muzică improvizată Avat’n’Gard. Maria are și o carieră prolifică de jurnalist și din 2008 realizează emisiunea Dimineața Crossover la Radio România Cultural.

Împreună cu Daria Ghiu, critic și teoretician de artă contemporană, a început proiectul Sunete care umblă, o inițiativă curajoasă de sound walks care s-a bucurat de un succes neașteptat. Plimbările, regizate de Daria și Maria, cu intervenții ocazionale din partea altor artiști și muzicieni, invită publicul să descopere orașul prin intermediul sunetelor în cadrul unor trasee atent alese.

Am stat de vorba cu cele două artiste pentru a afla mai multe despe acest proiect fascinant.

Bună Daria și Maria! În primul rând – de ce plimbări sonore? Cum a început acest proiect pentru voi?

M.B.: Avem deja 5 ani de plimbări sonore!

D.G.: Da, proiectul a început în vară lui 2011.

M.B.: Am început plimbările fără vreun plan, prima dată la Street Delivery. Nu ne-am gândit că vom continua, am zis să vedem cum o să iasă, cum o să ne simțit… A fost o experiență foarte bună, am avut reacții pozitive de fiecare dată și așa ne-a ținut: facem o plimbare, apoi cineva ne invită să participăm la alt eveniment și tot așa. Totul s-a întâmplat într-un mod foarte organic.

Ideea a apărut întâmplător în timp ce eram la Ars Acustica în Praga. Una dintre invitate a organizat acest tip de traseu, iar pe mine m-a impresionat foarte mult. Când i-am spus cât de marcant a fost mi-a spus ´Maria, dar și tu poți să faci acest tip de plimbare´, o încurajare care m-a motivat să încep acest proiect.

Întorcăndu-mă în București am contactat-o pe Daria și am început să ne documentăm, să vedem cum putem aborba subiectul din punct de vedere teoretic, care a fost istoricul acestui tip de practică și ce am putea aduce nou.

Cum s-a produs întâlnirea dintre tine și Daria? Erați deja prietene/colaboratoare dinainte?

M.B.: Pe Daria o cunoșteam de la radio, cum colaboram la emisiunea Dimineața Crossover. Am început să ne apropiem odată cu plimbările, ajungând să facem tot mai multe chestii împreună.

D.G.: Din 2009 fac o rubrică despre artă contemporană la Dimineața Crossover (Radio România Cultural). Maria îmi cunoștea interesul pentru zona de sound și radio art, fiind domeniul meu studiu.

Plimbările sonore erau ceva ce lipsea din peisajul bucureștean, asemenea tururi nu axate pe obiective, clădiri și monumente. Pe lângă aspectul inedit, aceste tururi se apropie mai mult de expoziții sau proiecte artistice curatoriale și asta m-a atras în mod deosebit.

Daria, tu ai un background în teoria și istoria artei contemporane, în timp ce Maria este mai mult artist/practician. Ce influență credeți că are asupra proiectului și a felului în care colaborați această apartenență la două lumi diferite?

M.B: Ne-am apropiat foarte mult prin intermediul plimbărilor. Pentru mine a fost o experiență total nouă – este foarte relaxant să mergi cu cineva pe stradă și să poți avea o discuție foarte prietenoasă.

Daria, venind din zona de artă contemporană, a contrabalansat cumva entuziasmul meu și abordarea puțin mai intuitivă. dar acest soi de spontaneitate mai mare a mea se îmbină foarte bine cu atitudinea mai cerebrală a Dariei. Este o colaborare foarte naturală, din partea niciuneia n-am simțit vreodată vreun obastacol, vreo încrâncenare. A fost mereu un dialog care mai întâi este vorbit la începutul plimbării și apoi este tăcut pe parcurs.

Foarte interesant! Pare că suntenti pe aceeași lungime de undă. Și totuși, ”Sunete care umblă ”- cine a venit cu numele?

D.G.: Maria, bineînțeles! Ea e expertă în titluri.

Cum au fost primele voastre plimbări și experiențe? Cum au evoluat acestea pe parcurs?

M.B.: Plimbările au provocat de fiecare dată reacții puternice. Chiar și după atâta timp, de fiecare dată mă întreb : ”Cum o să fie? Oare o să pot duce grupul? Ce senzații vom experimenta? Oare o să se întâmple ceva cu noi? ”

Am pornit de la ideea de a cunoaște orașul sonor, fiindcă aspectul vizual este atât de pregnant încât aceasta rămâne impresia noastră dominantă asupra locului. Această abordare sonoră s-a transformat într-o adevărată poetică în sine: pentru fiecare parcurs alegem o serie de momente artistice. Acestea pot fi intervenții ale altor artiști/muzicieni sau încercam să atragem atenția asupra unor sunete sau locuri anume.

În alegerea itinerariilor, încerc să merg pe un traseu emoțional,să captez o senzație poetică a locului.

Cu timpul, implicarea noastră devine din ce în ce mai subtilă, lăsând lucrurile să se întâmple de la sine. De exemplu, la prima plimbare făcută pentru Street Delivery, aceste momente au fost destul de evidente: am intrat cu grupul într-o brutărie și i-am pus pe fiecare să-și cumpere câte o pâine de un l leu.

La ultimele plimbări din vară lui 2015 de la ArCuB am gândit altfel lucrurile, ne-am jucat mai mult cu regimul nostru personal: ce au însemnat pentru noi aceste locuri, ne-am folosit de amintiri din copilărie…

Aș vrea să vă întreb puțin despre procesul din spatele alegerii traseelor: vizați locuri cu o încărcătură emoțională pentru voi sau căutați interesul acustic? Faceți location scouting împreună, de exemplu?

M.B.: Elaborarea traseelor a pornit de fiecare dată de la evenimentul dat și zona în care se află. În cazul Street Delivery, zona din jurul străzii Arthur Verona și Grădina Icoanei, pentru invitația de la Femei pe Mătăsari strada Mătăsari, Agricultori, când am organizat alături de Tranzit.ro/Bucureşti, la invitaţia Ralucăi Voinea, a fost zona Parcul Carol, Strada Gazelei, Autogara Filaret, Dealul Patriarhiei, în cadrul WASP la Xplore Dance Festival – zona industrială de la Timpuri Noi…

Revenind la ArCuB care și-a mutat recent sediul în zona Lipscani, ne-am construit traseul prin centrul vechi, ajungând până la hotelul Intercontinental într-un mod foarte intuitiv, reacționând la diferite lucruri întâlnite în jur : ”A, oare cum ar fi să mergem pe aici? Dar dacă cotim pe-acolo?” și-așa mai departe, discutând de spațiile prin care treceam ca potențial sonor.

D.G.: Şi ne-am axat atunci pe idea de pasaj bucureştean, atât de frecvente pe Calea Victoriei, cu gândul la Walter Benjamin. Un alt aspect foarte important pentru acest din urmă proiect a fost avantajul de a avea pentru prima dată un buget de producție. Astfel, am putut plăti artiștii invitați cu care doream să colaborăm, ceea ce a făcut întreaga experiență să fie completă.

Plimbările sonore sunt un format inițiat de R. Murray Shafer în Canada anilor ’70, care de atunci a suferit multe adaptări: artista Janet Cardiff în Audio Walks a introdus aspectul narativ și a explorat înregistrările binaurale, Francisco Lopez a propus plimbări cu participanți legați la ochi, Christina Kubisch a făcut Electric Walks, utilizând sunetele produse de electricitatea din oraș, în timp ce Hildegard Westerkamp a explorat înregistrarea în timpul plimbărilor și arta radio. Ce ați făcut pentru a vă însuși această practică? Cum ați ajuns la formatul actual?

M.B.: Am ales să adăugăm propriile noastre intervenții în spațiul public, dar și să invităm alți artiști și muzicieni să vină cu propuneri.

Nu ne dorim să fim personale, ci mai degrabă să oferim o sugestie care să-i apropie pe ascultători de un tip posibil de experiență. Sunt anumite locuri în oraș în care memoria ta funcționează diferit, descoperi spațiul public și prin aceste experiențe sonore. Am încercat nu să atragem atenția asupra noastră, cât să facem o sugestie pentru public. De asemenea, mai ales în România, publicul nu este obișnuit cu acest gen de practică, or prin aceste intervenții se creează un fel de deschidere, de dialog nou.

Se întâmplă și lucruri neplanificate, coincidențe care produc situaţii interesante pe care apoi ni le asumăm. La una dintre primele plimbări de la Timpuri Noi, când am ajuns în dreptul unui pod, am servit oamenii cu gem şi am pus o înregistrare cu Tiţa Bărbulescu, cântăreaţa preferată a lui Ceauşescu. La aceeași plimbare, l-am invitat pe Miron Ghiu, fratele Dariei, să facă o intervenție sonoră pe acelaşi pod. Era o zi ploioasă și apa curgea foarte puternic, iar sunetele făcute de el cu un playstation și circuit bending și alte nebunii se îmbinau perfect cu sunetul apei, a fost genial! Şi – ne-a arătat cum acelaşi spaţiu poate genera o atmosferă complet diferită. Lucrurile se petrec organic în aceste plimbări, dar, în același timp, există un aer de conspirație între noi și participanți. La una dintre plimbări, am intrat într-o parcare, un loc atât de anost şi lipsit de personalitate, și am ieşit apoi în holul hotelului Intercontinental. A fost surprinzător și pentru ei, şi pentru noi, de fiecare dată când am repetat plimbarea.

Cum reacționează oamenii când le propuneți să mergeți împreună în tăcere? Cât de ușor se lasă prinși în joc? Cum facilitează interventile muzicale/sonore acest proces?

M.B.: Eu cred că tăcerea joacă un rol crucial. În același timp, nu desparte participanții de organizatori, ci dimpotrivă, îi apropie. În străinătate aceste practici pot fi cu adevărat extreme. În cazul nostru, cu ajutorul intervențiilor, am găsit o formă de a ne apropia publicul. În final, nu trebuie să cauți să fii exclusivist și să-i sperii, ci, dimpotrivă, să-i faci să descopere, să îşi dorească să se întoarcă în acele locuri, să caute sunetele oraşului lor, să fie atenţi în jur.

Ati dat deja cateva exemple, dar as vrea sa stiu : ce altfel de intervenții ați mai avut . ce artiști ați mai colaborat?

M.B.: De obicei alegem dintr-un cerc de prieteni artiști și muzicieni, un grup destul de divers. În cadrul plimbării de la ArCuB, Daniel Djamo a venit cu o poveste despre migrație, un discurs dintr-un film de-al său pe care l-am difuzat în pasajul Vilacrosse. La WASP, a fost cineva care cântă la boluri tibetane, l-am avut pe Cătălin Milea la saxofon la Timpuri Noi. Şi în fiecare plimbare mergem prin oraș cu casetofoane după noi…

…un fel de ghetto blasters, varianta București?

M.B.: Haha, exact!

Vorbind de București, care este un oraș plin de contradicții și văzut de mulți ca un mediu ostil, gălăgios și poluat, care este relația voastră cu orașul?

M.B.: Cred că prin aceste plimbări am reușit să ne apropiem de el și să-l redescoperim. Este ceva foarte personal, lucrezi cu memoria afectivă, îl accepți ca pe un loc al copilăriei și apoi vezi că se poate lucra cu el şi în multe alte feluri.

Mi se pare un loc foarte ofertant, cu multe lucruri de descoperit încă. Eu cred că mai mult ni se induce această imagine a orașului ca mediu ostil, iar oamenii se lasă influențați și reacționează la asta mai mult decât la propriile senzații. Noi suntem agresați de propriile noastre frustrări, ne concentrăm pe ce ni se întâmplă și pe grijile noastre și apoi proiectăm asta asupra mediului.

Un prieten inginer de sunet care a venit în vizită în București mi-a spus că este una dintre cele mai liniștite capitale în care a fost.

Ce feedback ați avut din partea participanților la sfârșitul plimbărilor?

 M.B.: Am avut reacții foarte surprinzătoare și pozitive: participanții de fiecare dată au fost uimiți și descriau o senzație de pace, acţionau într-un mod neașteptat.

Cele mai puternice reacții le-am avut la ArCuB, unde am avut mai mulți participanți necunoscuți care ne-au reafirmat importanța acestui proiect. Faptul de a te plimba în tăcere poate părea dificil, dar dacă accepți acest consens efectul este surprinzător. Mulți dintre ei ne-au descris experiența ca pe o meditație.

Cum vă alegeți participanții? Ce oamenii vin în urma unui open call?

M.B.: Avem un amestec de prieteni și oameni noi de fiecare dată, dar în ultima vreme sunt plăcut surprinsă să văd tot mai multe fețe necunoscute. Sunt și mulți oameni care revin și pentru alte plimbări.

Din ce aud participanții par mulțumiți, însă care este reacția oamenilor pe care îi întâlniți pe traseu? Ați avut vreodată întâmplări neplăcute?

M.B.: Da. Eram odată în Pasajul Englez și un prieten musician, Mehdi Aminian, cânta la nai, când gospodinele de la etaj au aruncat cu o galeată de apă peste noi!

Acesta a fost singurul incident major, în rest oamenii își văd de treburile lor în general, nu prea interacționează cu noi.

D.G.: Deşi eram într-un spaţiu public, de trecere, oamenii şi-au însuşit acel pasaj, îl consideră un soi de curte interioară ce le aparţine cu totul. Dinamica aceasta public-privat mi se pare foarte importantă pentru un oraş ca Bucureştiul.

Lăsând localnicele nemulțumite la o parte, se pare că interesul pentru sound walks se manifestă mai ales printre femei: Janet Cardiff, Hildegarde Westerkamp, Adrien Piper etc. De ce credeți că spre deosebire de alte ramuri ale sunetului, dominate de bărbați, s-a creat această nișă feminină?

M.B.: Cred ca are legătură cu o anumită empatie specific feminină – suntem mai intuitive, mai grijulii în general. Femeile simt nevoia să lucreze într-un mod diferit cu orașul și spațiul public, mai puțin intruziv.

Este probabil și o chestie de meticulozitate, de răbdare: prin aceste plimbări și observații ai senzația că croșetezi cu orașul.

Aveți deja cinci ani de plimbări la activ; ce proiecte noi aveți în plan?

M.B.: Momentan ne pregătim pentru un workshop în cadrul unui festival de film pentru oamenii interesați să lucreze cu sunetul altfel. Apoi vom vedea ce ne mai oferă oraşul!

Mulțumesc Daria și Maria! Niște gânduri de final?

M.B.+D.G.: Mulțumim și noi! A și mulțumiri tuturor fotografilor care ne-au acompaniat în plimbări!