În urmă cu câțiva ani am petrecut un timp îndelungat în casa unui compozitor german. Fost hippiot, fost baterist într-o trupă de rock, în prezent compozitor și percuționist al propriului său ansamblu de teatru muzical. Printre diferitele lucruri pe care le-am învățat în casa lui a fost atenția pentru ascultarea vieții mici care se desfășoară în jurul tău, în fiecare zi. Muzica se năștea, pur și simplu, din fiecare gest. Experiența rutinei domestice se adăuga percepției artistice și, într-o formă sau alta, când mâncai o dulceață sau ascultai o piesă tocmai înregistrată în studio, diferența nu stătea în atenția, dăruirea sau plăcerea pe care le simțeai ci în materialul cu care se lucra și efectul pe termen lung asupra ta sau asupra celorlalți.

Momentul descoperii practicii plimbărilor sonore a coincis pentru mine cu această trecere înspre o înțelegere diferită a lumii sonore, a caracteristicilor și simbolisticii sale. Probabil, n-am știut multă vreme cum aș putea face ca o Fugă de Bach să facă parte organic din senzația unei zile sau a unui oraș.

Pe urmele lui John Cage – diferența dintre zgomot și muzică se estompa. Dar nu știam exact cum să integrez această idee gândirii muzicale propriu-zise, propriei mele experiențe artistice și umane. Plimbările sonore au adăugat sensibilității mele câteva elemente de care, cred, aveam nevoie fără să știu: disciplina tăcerii pe stradă, într-un grup, atenția totală îndreptată înspre lumea audibilă, ritmul corporal constant adăugat ritmului general urban ca un bas continuu într-o construcție muzicală.

Una dintre cele mai complexe minți în materie de gândire muzicală cu aplicare largă în societatea contemporană, compozitorul și teoreticianul canadian Murray R Schafer, părintele ”ecologiei acustice”, autorul volumului The Tuning of the World, a dezvoltat practici care să diminueze efectele dăunătoare pe care zgomotul le are asupra oamenilor, mai ales asupra celor care locuiesc în orașe. Percepem mediul înconjurător ca pe o compoziție muzicală și, de aceea, avem propria noastră responsabilitate asupra felului în care ea se desfășoară; Schafer propune o practică a „curățării auzului” din care fac parte și plimbările sonore.

Pentru un om crescut în marea tradiție a muzicii clasice, a virtuozității și a raportării continue la un trecut glorios, plimbările reprezintă un act de umilință, de supunere la experiența prezentului, de echilibrare a așteptărilor pe plan estetic, de înfrângere personală pentru câștigarea unei experiențe auditive și emoționale mai profunde. Singurul tău instrument este orașul. Răbdarea și calmul tău determină starea grupului pe care-l conduci, valoarea pe care o capătă traseul stabilit dinainte.

Dacă te abandonezi ritmului, dacă mintea ta acceptă simplitatea acestei experiențe, dacă iei orașul în serios și propriul tău rol în această situație, se va petrece o mică schimbare. E suficient. Senzația mediului înconjurător se modifică, de asemenea narativitatea interioară. În ceea ce privește Bucureștiul – capeți încredere în oraș, în viața ta în această metropolă.

De la Hanul Gabroveni, prin pasajul Hanul cu Tei, la fosta Bibliotecă națională, în Biserica Rusă, prin Pasajul Universității, ocolind Teatrul Național București, cu intrare prin parcarea subterană a Intercontinentalului și ieșind în holul hotelului, apoi pe bulevardul Nicolae Bălcescu, trecând pe la fântâna din Piața Universității și apoi pe strada Biserica Enei, cu intrare în Pasajul Englez, apoi în Pasajul Victoria, continuând pe Calea Victoriei spre pasajul Villacross și încheind plimbarea pe Lipscani – acesta a fost traseul nostru organizat în formula Sunete care umblă (Maria Balabaș și Daria Ghiu) pentru secțiunea Explorare a proiectului desfășurat de ARCUB, București 2021, Capitala Europeană a Culturii. Au participat artiștii Marina Pângulescu, Mehdi Aminian, Mihai Balabaș, Daniel Djamo, Lucian Manciu. Motto-ul acestei plimbări am putea spune că a fost un verset din Isaia, transpus pe stickere: „Cu auzul veți auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea.” Un București de dimineață, altul de dup-amiază, unul de vineri, altul de duminică, nunți, botezuri, proteste, turiști și personal de terase, festivaluri, citate din filme românești (parcarea de la Inter apare în Aurora lui Cristi Puiu), sunetul frunzelor în vânt, conversații în trecere, momente tensionate (în Pasajul englez, locuitorii nu au fost de acord cu cântecul iranian al lui Mehdi și ne-am trezit ba apostrofați „aici nu e sat fără câini, nici moschee” ba aproape uzi de la o găleată cu apă aruncată nervos peste balcon de o gospodină).

E un pact de neagresiune cu orașul pe care plimbările îl impun. De asemenea, starea de observare meditativă e folositoare înainte de orice concert, spectacol sau film ca spațiu de reculegere. Plimbările sonore îmi sunt de mare ajutor în propria mea experiență artistică, ca o atenționare continuă asupra colajului din care facem parte, ca o oglindă pentru memoria auditivă și relația transpusă în sunet și muzică pe care o am cu spațiul înconjurător.

Câteva gânduri ale participanților la plimbările sonore, culese de Daria Ghiu:

„În afară de somn e cea mai lungă perioadă în care nu am vorbit”

„A fost un contrast puternic între ce trăieşti într-un tur ghidat clasic în Bucureşti şi ce am trăit aici. Am privit din nou cerul după mult timp în care uitasem să o mai fac… Mi-am auzit gândurile din nou”.

„Simt această plimbare ca pe o experienţă benefică. E o experienţă de ecologie urbană. Dacă asemenea evenimente s-ar face mai des s-ar schimba ceva imperceptibil în energia oraşului. Eu sunt atentă la sunete în general, totuşi acum a fost ceva diferit şi intuiam asta. De data asta nu cunoşteam traseul. Am descoperit spaţii, colţuri pe care nu mi-a venit să cred că nu le ştiam până acum. Am simţit tăcerea celor din jurul meu. M-am pierdut eu însămi în mintea mea.”

„După experienţa asta voi începe să descopăr sonor oraşul şi să las deoparte căştile şi muzica pe care obişnuiesc să o ascult de obicei pentru a mă izola tocmai de sunetele oraşului”.

Sunete care umblă. Plimbări sonore, o initiativa Maria Balabaș și Dariu Ghiu, a avut loc în perioada 5-7 iunie 2015 și este parte din proiectul București 2021.