Proiectele de diplomă ale tinerilor artiști Anca Zaharov și Robert Băjenaru (licență) și Cristian Emil Ghiță (master) se remarcă prin dinamismul dialogului dintre materiale și texturi și prin receptivitatea la tematici și subiecte de actualitate. Anca exploatează tehnica mulajului pentru a clona membre inferioare realiste, cercetând diversele posturi pe care le poate provoaca angoasa asupra activității motrice, amplificată din secolul trecut. Cristian emite demonstrații pertinente în ceea ce privește desenul tridimensional, iar Sera lui Robert nu cuprinde plante obișnuite, ci plante artificiale, cât se poate de sintetice. Amintește de cultul artificialulul pe care îl elogiau poeții moderni și scriitorii decadenți, însă cu forme încadrate într-o logică și o tematică de interes actual, intenționate tocmai pentru a salva naturalul.

Anca Zaharov și-a susținut lucrarea Fragil, coordonată de Aurel Vlad, o instalație compusă din figuri de ceară, separate în trei grupuri. Acestea se distanțează natural prin intermediul spinilor aplicați, sau, din contră, par apropiate, producând astfel o curioasă fascinație asupra privitorului. Figurile amintesc de marginilor paginilor manuscriselor medievale, saturate de figuri contorsionate, hibrizi și monștri vechi, ce evocă „un început fascinant care mă îndrumă, dar care simultan mă și separă de aceștia” („a fascinated start that leads me toward and separates me from them”) (Julia Kristeva, Powers of Horror). Figura hibridă din lucrarea Ancăi Zaharov este jumătate umană, jumătate vegetală, realizată din ceară, simulând carnea și acoperită de o manta de spini naturali de trei tipuri, încorporând în dualitatea sa cele două principii centrale în lucrarea artistei. Dacă această antiteză se exprimă prin însăși alegerea materialelor, concilierea lor prin intermediul procesului artistic acționează asupra figurii precum anestezicele care paralizează sensibilitatea, lansând un comentariu asupra fragilității umane. Obișnuiți să ne ascundem plăgile, fragilitatea este atât împietrită cât și deformată de efectele violente ale unei aparente protejări. Fragilitatea încarnată de ceară reprezintă locul tuturor posibilităților, însumând, neîndoielnic, și slăbiciune: ceara topindu-se molatic sub efectul căldurii dă dovada acelui freshness of the being – precum o spune Călăuza din filmul lui Tarkovsky. În acest caz, spinii, aplicați „cu un cui încins […] pe picioare”, reprezintă mai degrabă un loc al niciunei alte posibilități înafară de agresivitatea spinului care invadează spațiul cu prezența sa, repercusiunile acestui act cristalizându-se în pozițiile nefirești, dramatice.

Coordonat de Csapo Reka Dup, după un an în care nu și-a putut susține lucrarea de licență (terminată și expusă la Cazul 101) din cauza unei restanțe la anatomie, artistul Robert Băjenaru prezintă în acest an o nouă lucrare, din păcate nici aceasta acceptată oficial din pricina unei scutiri refuzate la sport. Intitulată Efect de seră, lucrarea e înrudită cu precedenta de la Cazul 101 prin prisma materialelor și a conceptului. După cum explică însuși artistul, este vorba despre o instalație alcătuită din materiale găsite în gunoi, care nu sunt biodegradabile și care „fragilizează și sufocă mediul natural”.

Instalația are spirit activist, criticând și intrând în dialog cu societatea consumeristă, așa cum au făcut-o și alți artiști apropiați de Recycling Art movement, mișcare în esență politică și conceptuală. Inițiativa luată de arhitectul Alejandro Aravena în cadrul Bienalei de la Veneția în 2016 demonstrează receptivitatea artiștilor contemporani care nu pot adopta o atitudine refractară față de problemele grave de mediu, denunțându-le atât pe scena artistică globală, cât și pe cea locală. Ei cercetează, în semn de solidaritate, posibilitățile de expresie ale materialelor greu perisabile, înglobând în lucrările lor mesaje politice în care sunt deconspirate efectele pasivității afișate la nivel global. Prin Efect de Seră, Robert a imaginat un spațiu destinat salvării materialelor dezagreabile mediului înconjurător, folosind atât materiale destinate uzului cotidian ca foile de aluminiu, cât și materiale cu tente subversive, cum sunt prezervativele. Acesta își delimitează spațiul exterior al instalației sale printr-o bandă separatoare, în care se anunță autonomia topologică. În construirea unei sere proprii, în À rebours a lui Huysmans, estetul decadent Des Esseintes își comandă flori exotice, naturale, care să le imite pe cele false, elogiind caracteristicile artificialului în spritul lui Baudelaire. Sera lui Des Esseintes este compartimentată într-o seră mai mare, propria lui casă, pe care o amenajează demonstrând un spectacol al erudiției. Ambele reprezintă proiecte realizate în scopul ameliorării stării psihice a personajului. Sera artistului poate reprezenta atât materializarea unui impuls intern existențial, liric, precum indică și titlul lucrării – care a adăpostit și a facilitat accelerarea și ameliorarea unor procese interioare, cât și un proiect artistic de cercetare al potențialului materialelor salvate din groapa comună, numite și vulgare, purtătoare ale unor mesaje politice, cu nuanțe încă melioriste.

Expoziția What`s Next? în care a fost expus proiectul de diplomă al lui Robert a avut loc pe 27 iunie la Palatul BCR.

Artistul Cristian Emil Ghiță și-a dezvoltat încă din timpul lucrării de licență un vocabular artistic ce se axează pe conceptul de linie, explorând în demersurile sale experimentale posibilitățile acestei forme primare și omniprezente în istoriei artei. Coordonat de Darie Dup, în lucrarea de disertație susținută în acest an, Tension and Suspension, artistul problematizează atât conceptul de linie dar și conceptului de tensiune, „fie că ne referim la tensiuni interumane, sociale, politice, tensiuni ale materialelor, vizibile sau invizibile, măsurabile sau non-măsurabile”, după cum el însuși explică. Lucrarea de master este compusă din șase elemente, trei organizate în ansamblu și trei autonome, în cadrul cărora elementele centrale sunt coordonate pe o scară a tensiunilor: de la beton la piele organică.

În ceea ce privește conceptul de linie, artistul vizează desenul tridimensional și modul în care linia se desfașoară în spațiu. Acest demers al eliberării liniei din spațiul bidimensional este realizat încă din secolul XX de Alexander Calder, iar posibilitățile acestui proiect al liniei sunt încă explorate în prezent. Un exemplu util pentru a înțelege demersul lui Cristian: în anul 2017, duo-ul Ruiz Stephinson prezintă în expoziția And And And, desfășurată la Pavillon de la Muette, instalațiii formate din tuburi de neon iluminate în nuanțe de roz trandafiriu, alcătuind gesturi ale mâinilor domolite de linia curbă, suspendată în spațiu. Atât linia, cât și culoarea sunt încărcate de abilități discursive în intimitatea dialogului simfonic întreprins de gesturile mâinilor. Pe scena artistică contemporană, prin prisma desenului tridimensional, linia se desprinde din pagină pentru a se infiltra în timp și spațiu – spațiul social și timpul actual – ca element într-o rețea permanent conectată la pulsul timpului prezent, pentru a răspunde nevoii de umanizare a artei.

Elementele cheie din morfologiile mișcărilor din secolul trecut sunt integrate în orchestrații inovatoare, Cristian incorporând în estetica sa diverse elemente din minimalism și conceptualism. După demersurile experimentale în care sunt exploatate posibilitățile traseelor liniei (Traseu transcendent, lucrare de licență), artistul anexează dinamicelor întrepătrunderi ale liniilor tridimensionale obiecte găsite. Acesta le provoacă coexistența într-un raport de forțe, atât conflictual cât și revelator, culminând cu lucrarea în care o bucată de piele organică este ținută în suspensie de către un cadru format din bare filetate, devenită personificare a teritoriului conflictelor și tensiunilor. Prin această formulă intuitiv descoperită de către artist, sub tutela autorității legilor fizicii mecanice, linia se pliază intuitiv conform cerințelor materialului suspendat. Ea se supune simbolic presiunilor organicității și umanității aproape contagioase exercitate de materialului în suspensie. În lucrarea lui Emil, linia răspunde anchetei de umanizare prin formula inovatoare demonstrată de linia curbă adâncă, puternic organică, dar și demonstrează puterea discursivă pe care încă o posedă (și încă cum), evaluată în conjunctură sau în contrast cu materialul suspendat.

Ca punct tare al tuturor celor trei demersuri aș numi așadar modul de lucru cu materialul, precum și subordonarea la materialul primar, care este timpul însuși, așa cum explică Paul-Louis Renuy în lucrarea sa, La Sculpture Contemporaine. Însă lucrările tinerilor artiști nu sunt doar simple subordonări. Acestea reprezintă lucrări bine coagulate și articulate. Cristian reușește să îmblânzească linia, Anca utilizează forme ale memoriei colective pentru a întruchipa angoasa proprie timpului nostru, iar Robert ordonează haosul într-o regie proprie, purificatoare, ascultând parcă de îndemnul venind de departe al lui Apollinaire vizavi de creație.

Expoziția Heterogeneous în care a fost expus proiectul de diplomă al Ancăi a avut loc în perioada 24 iunie – 1 iulie la Halucinarium – Triaj Creativ.

O parte din proiectul de diplomă al lui Cristian a fost expus în cadrul expoziției trans-FORME, în perioada 17 aprilie – 5 mai la Galeria Mansarda din Timișoara, iar instalația compusă din bare metalice filetate și bucata de piele organică a fost prezentată în cadrul expoziției #sweetinternet pe 17 iulie la Centrul Artelor Vizuale Multimedia.