Era weekendul NAG când am fost îndemnat să merg la expoziția „für papier und orchester” de către Bogdan Rața, iar când a spus că este una de neratat din tot cluster-ul ăla de expoziții, mi-am zis că trebuie să merg, pentru că, venind din partea lui înseamnă ceva. Expoziția conține atât lucrări realizate de Emilian Pospaii, cât și mostre, artefacte ori instrumente tipografice selectate, tăiate și interpretate de Nicoleta Radu, cu ambiția unei instalații totale, care pare că le și reușește. Privind-o de la distanță, fără a te apropia fizic de obiecte, nu ai putea spune cu ușurință care sunt artefactele artistice și care cele tipografice. Asta și pentru că obiectele mecanice sunt venite dintr-o epocă aproape obsoletă, având acel farmec al nefamiliarului, ce le conferă o aură estetică care le permite să integreze lucrărilor.

O expoziție interdisciplinară cu o temă clară, abordată atât pseudo-documentar, cât și interpretativ, poetic. În sine, o astfel de tipologie expozițională este încă rară la noi, poate pentru că presupune colaborări cu instituții și specialiști (și în cazul de față), o atenție sporită la conservarea artefactelor și modalități de expunere adaptate, deci un timp și cost de producție ridicat. În acest context, nu putem să nu menționăm „RĂSUCIREA. 5 niveluri pentru edificarea Banatului etern”, curatoriată de Călin Dan și Celia Ghyka, ca unul din proiectele cele mai ambițioase ale ultimilor ani în această direcție.

Spre deosebire de calmul înghețat al muchiilor hârtiei, matrițelor, cadrelor și instrumentelor tipografice, linia lui Emilian Pospaii este cursivă și disruptivă, pronunțat zgrafiată — adică umană, asemenea unei cusături. Desenele sunt realizate în tuș pe hârtie sau pe site de serigrafie, alteori intermedial, trasate ca linii de seismograf pe instalații volumetrice compuse din stive de hârtie tăiate în forme angulare, ori, la polul opus volumului, din simple spații albe ce ocupă negativul invizibil dintr-un timbru sec.

Aceste medii și suporturi, inclusiv tapiseriile ce imită tot linia desenată, par să se subsumeze imagistic unei tipologii a ornamentației, ca elemente venite din tiparul premodern — cursiv, înfloritor & expansiv. Liniile sunt abstractizate, iar uneori, în colțul compoziției, devin versuri albe sau aforisme. Se vede aici și formația de poet a lui EP, arătând că, spre deosebire de rigiditatea regulată a matrițelor tipografice, scrisul de mână, linia desenată, sunt influențate în mod idiosincratic de starea de spirit. Suporturile sunt funcționale (sita de serigrafie, topuri de hârtie), în opoziție cu natura expresivă a liniei. M-a intrigat în special încadrarea unor desene realizate în timbru sec pe hârtie în passepartout-uri cartonate, ca niște dosare tehnice. Complementar, aparatele mecanice expuse, deși trădează aceea estetică a utilitarului, sunt totuși corodate poetic atât de patina timpului și a uzanței, cât și de aura stranietății menționate la început.

Desenele, exerciții procesuale la granița dintre un mediu structuralist și unul expresiv, urmează primul postulat din manifestul lui El Lissitzky, „Topografia Tipografiei” (1923): «Economie de expresie — optică în locul foneticii.». Imaginile devin uneori motive ce amintesc de fanteziile morfologice ale cartografiei ori ale seismografelor, alteori alunecă spre figurativ, dar tratate cu aceeași plăcere procesuală de a folosi un material pentru a acoperi o suprafață. Întâlnim și tapiserii realizate pe mătase de tip și cu efect cangiante care fac un interesant contrast cu linia standardizată a dominantei alb-negru, un efect ca sclipirea de pe metalul patinat al matrițelor tocite de uzură.

Atmosfera degajă parcă o intimitate mecanică a ultimelor tehnologii din epoca oțelului și a aliajelor, cea dinaintea siliconului, un miros amniotic al tușului pe hârtie într-o sală decolorată în albul unei coli goale, unde doar mașinăriile zumzăie monoton, la intervale regulate. Un aer de peisaj postuman. Sau mai degrabă auman. În fond expoziția este dedicată chiar tehnologiei care a înlocuit prima una din funcțiile cognitive definitorii speciei umane, memoria. Poate de aceea am ales și titlul cu iz de apocalipsă-în-devenire, împrumutat din volumul Cobalt al lui Claudiu Komartin, care rezonează cu aceeași notă de recviem prezentă și în titlul expoziției.

„für papier und orchester”. Autori: Emilian Pospaii — poet și ilustrator; Nicoleta Radu / Fabrik — tipograf. Romanian Creative Week [Muzeul Național de Artă al României, București, 03–09.10 2025]