„Un exercițiu de conștientizare. Imaginați-vă un desen matematic care ne conectează pe toți în fața Soarelui. Chiar dacă suntem aparent izolați în contemplația noastră, devenim un front unit pe aceeași scenă, motivați de responsabilitatea umană, fiecare dintre noi devenind Sori.” (Radu Cioca)

Intri în clădirea Operei și te lași ghidat pe un parcurs prestabilit. Interiorul prețios, îmbrăcat în catifea roșie, e încărcat cu aura tuturor spectacolelor de până acum. Mai întâi urci treptele spre lojă, de unde ai o perspectivă aeriană asupra scenei. Într-un spațiu alb, aproape imaterial, decupat prin intensitatea luminii de sala întunecată, modulează lumini solare colecționate și redate pe pânze albe. În fundal, un sunet aparent dintr-o altă realitate – vibrația Pământului, captată din spațiu. Privești oameni care pășesc în volumul alb și primesc o nouă prezență. Par niște sculpturi într-o scenografie cu compoziții perfecte, ce ar putea continua la nesfârșit. Apoi cobori, traversezi Sala mare și ajungi în fața spațiului delimitat de pe scenă. Faci un pas și te pierzi în zona albă, te dematerializezi și tu. Dacă întorci privirea spre sală o vezi, poate pentru prima dată, din perspectiva actorilor. Nu mai ești spectator; ai devenit actor în scenografia lui Radu Cioca.

All the Suns e gest monumental de acumulare a memoriei colective prin intermediul soarelui, cu o abordare poetică, chiar utopică: „O colecție de miracole, de lumini solare pe care în mod normal le experimentăm pe cont propriu, în locuințele noastre, au devenit în perioada de izolare un real spectacol. Această prezență spirituală, ca un dar de la Soare, ne certifica conexiunea cu o dimensiune universală, macro, a lumii.”

Radu Cioca a studiat la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și la L’École Supérieure des Arts Saint-Luc din Liège, Belgia. În practica sa experimentează cu multiple medii – desen, pictură, fotografie, video, animație sau imagini digitale – cu accent pe sculptură și instalații care testează limitele materialelor. Ideile care stau la baza lucrărilor vizează crearea unei stări de conștiință de sine, în care mistificarea realității se deconspiră, ridicând semne de întrebare şi revelând ‘adevăruri’ relative. Strategia lui presupune interogarea realității printr-o serie de conexiuni, în vederea surprinderii acelor momente în care lucrurile se dezvăluie. Lucrările recente investighează subiecte precum: percepția timpului, evoluția tendințelor sociale sau agregarea materiei în raport cu ideea de prezenta și vibrație universală. Există o critică subtilă cu iz poetic în lucrările lui, care derivă din observarea noilor valori ale societății, transformate în imagini relevante ale timpului nostru, nuanțate într-o manieră ironică.

Radu a copilărit în spațiul Operei, hoinărind prin zonele permise doar artiștilor și a cunoscut-o dincolo de momentele destinate spectacolului. Provine dintr-o familie de artiști și arhitecți care i-a influențat modul în care se raportează la spațiul arhitectural. În practica sa, experimentează cu o mulțime de medii, dar pune accent pe sculptură și instalații care testează limitele materialelor: „Toată instalația e ca o sculptură cu multe straturi. Am furat spațiul Operei făcându-l parte din această instalație și l-am revelat publicului într-un mod real, 1:1, făcându-l conștient de aura locului și de dualitatea experienței de privitor/actor.”

Parcursul de la spectator la actor poate fi citit ca un întreg performance indicat cu precizie, care, înregistrat, ar crea o relație sculpturală cu spațiul. Radu mizează pe o întâlnire puternică a privitorului cu lucrarea, cu spațiul în care se situează și timpul în care se desfășoară: „Scenografia e un pretext pentru a ține personajele acolo, pentru a le duce într-o zonă în care timpul este suspendat.” Preocupările lui se revendică din paradigma minimalistă, fenomenologică a specificității sitului, în care atenția privitorului este ghidată către dimensiunea corporală și cea temporală a experienței estetice. În cuvintele lui Robert Morris, relațiile din interiorul sculpturii se deplasează spre exterior, pentru a le face să devină o funcție a spațiului, a luminii și a câmpului vizual al privitorului (Morris, „Notes on Sculpture, Part II”, Artforum, vol. 5, no. 2, 1966).

Specificitatea sitului are și o dimensiune instituțională în All the Suns. Dintre cei 700 de oameni care au pășit în clădirea Operei, mulți nu o mai făcuseră niciodată, iar cei familiari cu Opera au interacționat până atunci cu o instituție în care rolul și locul publicului sunt bine definite. Instalația transgresează această limită pentru a dizolva temporar distanța dintre instituție și publicul său.

Lucrarea a fost pregătită și montată în timpul izolării impuse de pandemie, într-un moment potrivit pentru a ne pune mai atent întrebări despre prezența artei în viața de zi cu zi. Ce tipuri de experiență avem atunci când întâlnim arta într-un loc neașteptat, departe de mediul său specific, de sistemul de galerii și muzee; atunci când așteptările diferite ne oferă o nouă cheie de lectură?

All the Suns a fost realizată în colaborare cu Tudor Câmpean (CG animation) și Teodora Cioca (scenografie). A făcut parte din proiectul Art & Well-being. Proiectul a fost coordonat de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu BOZAR (BE), UGM Maribor Art Gallery (SL) și Fundația Bruno Kessler (IT), finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă și pus în scenă de Opera Națională Română din Cluj.