Cum ne raportăm la mediul înconjurător în secolul XXI? Care este viziunea noastră asupra naturii? În ce măsură ne influențează anxietatea ecologică deciziile cotidiene și stilul de viață? Suntem dispuși să reevaluăm relația noastră cu celelalte ființe de pe planetă? Putem să acordăm atenție altor specii și să învățăm de la ele? Este posibil să ne schimbăm perspectiva, astfel încât să înlocuim relația ierarhică dintre oameni și celelalte viețuitoare cu o cooperare bazată pe respect, pentru un viitor comun mai sănătos și mai sigur? Acestea sunt întrebările formulate de expoziția solo a Ulianei Gujuman, „Random acts of disappearance” [Actele aleatorii de dispariție], care, în cadrul unui dialog între planurile temporale și modurile de reprezentare, creează un limbaj vizual senzual și hipnotic al plantelor, bazându-se pe amintiri personale și o viziune utopică a viitorului. Expoziția poate fi vizitată până pe 15 februarie 2026 la Galeria Contemporană de Artă META Spațiu.

Uliana Gujuman s-a născut la Chișinău (Republica Moldova) și s-a mutat la Timișoara în 2009 datorită unei burse, iar din 2014 trăiește la Zetea (județul Harghita). Flora și fauna diversă a mediului rural liniștit și pitoresc, precum și atitudinea atentă și grijulie a locuitorilor față de mediul înconjurător au constituit una dintre sursele fundamentale de inspirație pentru reprezentările artistei asupra naturii. De asemenea, observarea și studiul aprofundat al plantelor o interesează deoarece teza sa de doctorat, Natura și imaginarul în pictură (Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, coordonator: Conf. univ. dr. Daniela Catona), se focalizează pe această temă.

Artista experimentează în mod captivant cu diferite tehnici de reprezentare a plantelor, abordând și recreând aspectul acestora din mai multe perspective diferite. Unele dintre compozițiile sale poartă amprenta stilului impresionist. Printre exemple se numără picturile sale Căpșuni (2025), Locul fără nume (2025) și Armoracia Rusticana (2025), ale căror tușe elegante, aer oniric și texturi delicate surprind grația, fragilitatea și frumusețea senzuală a naturii.

Aceste lucrări stau în contrast cu creațiile artistei care deconstruiesc și apoi reconstruiesc în mod abstract structurile stratificate ale rădăcinilor, frunzelor și petalelor, creând un efect de infinitate (Nocturnă, 2025; Arșiță, 2025). Plantele exuberante simbolizează puterea și perseverența naturii, precum și mecanismele sale inteligente de adaptare și supraviețuire. Toate acestea transmit, de asemenea, un mesaj ecologic puternic. În loc să descrie consecințele potențiale ale activităților antropice dăunătoare prin portretizarea unui mediu post-apocaliptic, în curs de deșertificare, Gujuman arată cum ar arăta Pământul fără specia noastră. Vegetația bogată, luxuriantă și vibrantă ar recupera în cele din urmă zonele ocupate de societate, renăscând din ruinele abandonate ale unei civilizații distruse de ea însăși. În cele din urmă, noi am fi cei care pierd cel mai mult din cauza exploatării și epuizării complete a mediului nostru, deoarece natura este mult mai capabilă de regenerare decât specia umană.

Însă gestul dispariției și al eliminării nu se referă la o invazie agresivă care dorește să domine omenirea. Dimpotrivă, simbolizează puterea blândă și creatoare a florei planetei noastre, care, la fel ca și lucrările din expoziție, ne invită într-o călătorie imersivă, absorbându-ne în lumea sa mistică și calmă. Lucrările oferă astfel vizitatorilor catharsisul liniștitor al reunirii cu natura și le invită să se angajeze într-un dialog relevant despre situația actuală. Căutarea unei coexistențe respectuoase și simbiotice este interesul comun al ființelor umane și non-umane. „În viziunea lui Gujuman, dispariția nu este nici o pierdere, nici o înfrângere; este o formă de integrare, umilință și, uneori, protecție. Ea reflectă un mod de a trăi în lume care nu se impune, ci participă la ea, permițând altor forme de viață să se exprime, să crească și să înflorească.” (Stoeac-Vlăduți 2025)^[1] Acest simbolism poate fi identificat și în “conviețuirea” plantelor native și exotice în spațiul expozițional, care, creeând un mediu hibrid armonios, reprezintă importanța diversității naturale.

Eterogenitatea este evidentă și în paleta de culori utilizată în compoziții. Pe de o parte, aspectul monocrom al nuanțelor de alb-palid în picturile sale simbolizează farmecul delicat al florilor. Pe de altă parte, face referire la capacitatea lor de a se ascunde, de a se integra în mediul înconjurător și de a se asimila. Lângă aceste creații se află lucrarea Arșiță (2025), care, din contră, atrage atenția prin tonurile sale îndrăznețe. Turcoazul strălucitor, violetul misterios, portocaliul aprins și verdele abundent contrabalansează și completează mesajul imaginilor menționate anterior, subliniind că în spatele frumuseții fragile și efemere a florilor se ascunde o putere care nu trebuie subestimată.

Expoziția prezintă, de asemenea, creații (Il Giardino, Primii oameni, Verde crud; 2025)  care amplifică în mod suprarealist aspectul anumitor specii, introducând spectatorii în microcosmosul misterios al plantelor ca și ființe de dimensiunea insectelor. Pe de o parte, aceasta se poate referi la fenomenul evolutiv cunoscut sub numele de legea lui Foster, care afirmă că animalele mici de pe insule tind să evolueze în versiuni gigantice, în timp ce animalele mari au tendința de a evolua în versiuni pitice ale rudelor lor de pe continent. Pe de altă parte, inversarea mărimilor și a rolurilor evidențiază vulnerabilitatea entităților non-umane față de tendințele umane de exploatare. “Artista încadrează dispariția ca un gest profund ecologic: o modalitate de a ne reconsidera dimensiunea, importanța și impactul. Este un act de a face un pas înapoi pentru ca alte prezențe să poată ieși în față.” (Stoeac-Vlăduți 2025)

Unele dintre lucrările sale examinează compoziția structurală a florilor cu o rigoare și minuțiozitate botanică. “Prin amplificarea detaliului botanic până la dizolvarea sa într-o structură densă de forme, Uliana Gujuman construiește un spațiu perceptiv care solicită o implicare activă a privirii.” (Stoeac-Vlăduți 2025)

Artista creează spații care se află la pragul dintre imaginație și realitate, între mediul artificial, urban și cel natural, pe care le numește „peisaje imposibile”. În acest context, titlul și tema expoziției pot face referire și la estomparea și dispariția granițelor, unde locurile impregnate de nostalgie și readuse la viață din amintirile artistei se contopesc cu peisaje fictive desprinse din imaginația sa. Prin urmare, în lucrările sale Trepte (2025) și Florile deșertului (2025), precizia obiectivă a observației științifice se împletește cu poezia vizuală a admirației pentru puterea și frumusețea naturii. În universul ei artistic putem admira  “[…] scări acoperite de viță de vie, verdeața accidentală a clădirilor abandonate, pete de vegetație care răsar prin betonul din piețele publice aglomerate.” (Stoeac-Vlăduți 2025)

Strategiile de reprezentare ale picturii peisagistice romantice din secolul al XIX-lea au degradat și redus natura la rolul de decor și element de fundal, a cărui singură „funcție” era aceea de a fi descoperită și cucerită de societatea patriarhală. Tehnici de reprezentare similare au fost utilizate în portretizarea femeilor și a corpului feminin, în mare parte mistificându-le ca muze sau dezumanizându-le ca obiecte decorative. Lucrările lui Gujuman inversează această perspectivă, în care plantele devin parteneri egali ai spectatorului. „Planta nu mai este un fundal pasiv, ci protagonist, arhitectură și mit.” (Stoeac-Vlăduți 2025) Toate acestea pot fi abordate dintr-o perspectivă ecofeministă, deoarece feminitatea, forța feminină blândă, dar hotărâtă, este adesea asociată cu sistemul independent și auto-organizat al naturii.

Textul curatorial dezvăluie, de asemenea, că alegerea temei de către artistă a fost inspirată de o experiență profund personală și intimă, care își are originea încă din copilăria sa. Când a vizitat din nou casa familiei sale, abandonată de ani de zile, a fost șocată de priveliștea înfricoșătoare, dar totodată utopică a plantelor împânzite. A rămas fascinată de expansiunea blândă, dar determinată, cu care natura și-a revendicat și recreat propriile spații. De asemenea, structura rădăcinilor răspândite, asemănătoare rizomului, și straturile de plante „scrise” unele peste celelalte ca un palimpsest pot simboliza conexiunile și asocierile din memorie. Toate acestea îmi amintesc de atmosfera nostalgică, impresionistă, din romanul lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut [À la recherche du temps perdu], în care natura poate fi interpretată ca o oglindă a experienței umane și a trecerii timpului.

Este, de asemenea, interesant să observăm modul în care artista surprinde alte componente ale naturii și impactul lor asupra ecosistemului nostru. În unele dintre compozițiile sale (Drumuri, Piatră de hotar; 2025), nuanțele delicate, trandafirii ale apusului de soare creează atmosfera și starea de spirit a unui mediu idilic. În alte picturi (Apus de soare, Acui; 2025), însă, lumina roșie aprinsă care se filtrează prin fundal creează un efect mult mai apăsător și neliniștitor. Toate acestea pot face referire la natura duală a luminii solare, care poate fi mângâietoare și hrănitoare, dar ne poate amenința și cu încălzirea globală și deșertificarea, ca urmare a activității antropice dăunătoare. În acest fel, lucrările ne reamintesc și de deciziile și responsabilitățile noastre care afectează viitorul umanității.

Expoziția „Actele aleatorii de dispariție” nu oferă un refugiu romantic și escapist pentru a evita realitatea, ci mai degrabă subliniază bogăția și diversitatea uimitoare a unei entități independente, a unui „univers paralel”, pe care încă o considerăm adesea un simplu decor biologic. Totodată, strategiile de comunicare inteligente și sofisticate ale lui Gujuman nu se bazează pe propagarea fricii și nici nu ilustrează consecințele activităților umane dăunătoare. Mai degrabă, ele ne atrag atenția asupra lumii  în care am putea trăi dacă ne-am concentra mai mult pe incluziune, respectul față de alte ființe și reducerea amprentei noastre ecologice.

„Uliana Gujuman: Random acts of disappearance”, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți), a avut loc la META Spațiu, Timișoara, în perioada 11.12.2025−15.02.2026.

[1] Fragment din textul curatorial.