I

Regret că mi-am făcut atâtea griji pentru întreaga lume în timp ce cei care puteau realmente să schimbe lucrurile și-au băgat-o într-un loc. / Regret că am dedicat atâta atenție lucrărilor grozave de artă și nu am atras atenție lucrărilor micuțe. / Regret că am crezut că a fi artistă indică o oarecare înnobilare socială. – Textul integral se găsește aici.

Fragmentele din motto provin dintr-o lucrare video care mi-a ațintit pentru mai multă vreme gândirea pe la începuturile totomului. (Pandemia e un concept democratic, în sens că dacă ar fi să fie tradusă din greaca, asta înseamnă – tot omul/toți oamenii – pan și demos). Lucrarea îi aparține Ramonei Nagabczyńska (Nagabciâniska) și e intitulată Nu vă faceți griji, în curând va fi așa cum a fost înainte. Lucrarea a ridicat foarte sus bara conceptuală pentru artiștii polonezi prinși și închiși care și pe unde de restricțiile carantinei Covid. A fost prezentată în cadrul unei inițiative mai de amploare curatoriată de Tomasz (Tomaș) Plata și intitulată Proiectul Carantina inițiată de două teatre varșoviene importante – Teatrul Studio și Komuna Warszawa. Participanții, în special lucrători din câmpul teatrului, actori, regizori, critici, coregrafi și dansatori din generația tânără și mijlocie, trebuiau să creeze spectacole și să le filmeze în condiții casnice, de carantină adică, doar cu aparatajul la îndemână și într-un singur plan secvență. Episodul pilot a fost lansat în 30 martie, iar lucrările au fost publicate ciclic pe pagina Teatrului Studio, unde pot fi văzute și în clipa în care scriu aceste rânduri. Deși nu existau restricții cu privire la durata spectacolului, în mare spectacolele au fost minimetraje. În filmări puteau participa doar persoanele cu care participanții își împărtășeau carantina. Se miza și pe comedie, căci participanților li se propunea utilizarea ca recuzită doar a obiectelor din următoarea listă – paste făinoase, orez, hârtie igienica, făină, drojdie, pâine, lapte, cutii, mâncare congelată, usturoi, ceapă, vitamina C, zinc și alți agenți de imunizare, săpun, soluții de curățare și spălare chimice, alcool. Se încuraja inspirarea din proiectul 52 Portrete implementat în 2016 la inițiativa coregrafului Jonathan Burrows, a compozitorului Matteo Fargion și a artistul video Hugo Glendinning, precum și din Opera completă: Shakespeare pe masă produsă de Forced Entertainment în 2016. Proiectul Carantina a fost unul dintre cele câteva inițiative instituționale importante și foarte bine venite de susținere a lucrătorilor din câmpul artelor.

Pe parcursul filmării, Ramona Nagabczyńska nu face nimic altceva decât să zâmbească continuu într-un prim plan pe parcursul a peste șase minute. Mai târziu era să afirme într-un interviu că un astfel de exercițiu induce o vibrație stridentă și dificil de controlat a mușchilor feței. Încep să doară acut, ceea ce devine rapid tot mai greu de suportat. Se ajunge cu expresia facială autoimpusă într-un punct în care aceasta încetează să mai fie o expresie, un semn, devenind o fizicitate extremă. Coregrafia feței a fost o parte inerentă a lucrării, un mediu de citire a interiorului. Pentru mine, însă, conținutul exploziv se află totuși în subtitrările proiectate clasic în josul imaginii, oferind spectatorului cel mai jinduit și interzis obiect al dorinței, capacitatea de a intra în mintea cuiva și de a-i citi gândurile. În cazul de față, ce citim e realmente un manifest. Artista a afirmat mai târziu că lucrarea a apărut inclusiv și pentru că instituțiile de cultură cu care colabora nu am mai fost în stare să specifice cum vor funcționa în viitorul apropiat. Nu se știa nimic, nici măcar despre evenimentele planificate pentru a doua jumătate a acestui an sau pentru anul viitor. Aceasta este, fără îndoială, momentul în care sistemul actual de valori se cere a fi regândit și depășit. Regretele fiind de neevitat. Mi se pare implicită concluzia că manifestul Nagabczynskiej este o ilustrație iconică a trebuinței schimbării în sistemul de valori în care tăgăduim. Despre aceeași necesitate a scris și Bruno Latour la sfârșitul lui martie în textul Ce măsuri de protecție vă vin în gând, ca să reușim evitarea revenirii la modelul de producție înainte de criză?

Cu excepția melodiei medievale franțuzești interpretată în franceză de Barbara Kinga Majewska și subtitrată în poloneză, spectacolele din cadrul proiectului au fost prezentate doar în poloneză, deci oarecum direcționate către un public local. Dar dat fiind faptul că lucrarea Nagabczynskiej depășește cultura polonă, impedimentul impus de limba în care a fost scrisă poate fi și este lejer depășită prin intermediul Revistei ARTA.

II

Între timp Ministrul Polonez al Culturii și Patrimoniului Național anunța un program de sprijin pentru artiști, creatori și instituții care, din cauza epidemiei au fost puși în incapacitate practic totală de muncă. Programul Cultura în rețea trebuia să schimbe forma de difuzare a acțiunilor și a obiectelor de artă sau de a prezenta efectele acestei munci prin canale de comunicare electronică, în mare parte prin internet. Bugetul programului a fost fixat la 20 milioane RON. Cinci milioane erau alocate pentru burse pentru artiști, iar 15 milioane pentru instituții și organizații. Cererile se puteau depune până în 20 aprilie. Datorită interesului record (în total, au fost primite circa 12.000 de cereri de finanțare), bugetul programului a fost mărit de patru ori, ajungând la 80 milioane RON. Din această sumă 20 milioane RON au fost alocate burselor pentru artiști, iar 60 milioane programelor de subvenții pentru instituții și organizații. Alocația minima era de 5000, iar maximă de aproximativ 150000 RON.

Programul a fost anunțat nu atât ca o susținere a artiștilor, ci mai curând axat pe producția artistică, un fel de asistență materială precum și de promovare și majorare a consumului de cultură poloneză. Se sublinia că prioritare vor fi proiectele care vor face referință la tradiția și realizările moștenirii culturale poloneze, dar și mondiale, precum și căutarea de soluții inovatoare, atât din punct de vedere al formelor de exprimare, cât și al mijloacelor de comunicare. Cultura a fost definită foarte larg. Ministerul încuraja proiectele care ar cuprinde organizarea atelierelor și evenimentelor on-line, webinarii, cursuri de e-learning în domeniul educației culturale și alte activități on-line, concerte, spectacole, lecturi, recitaluri, întâlniri cu creatori / artiști; furnizarea și reutilizarea resurselor digitale existente muzeistice, biblioteci, audiovizuale, crearea de site-uri sau aplicații de popularizare a resurselor digitale, până la jocurile pe internet, publicații de cărți în formă electronică, atât în formă textuală cât și audio. Proiectul venea în plus la plata unică de aproximativ 1500 de RON, adică circa 80% din salariul minim pe economie pentru cei care au petiționat pentru acest ajutor. Deși se afirma că pot participa profesioniști din domeniile literatură, arte vizuale, muzică, dans, teatru, film, arta populară, animație și educație culturală, managementul culturii și sprijinirea personalului culturii, se poate spune că artiștii de artă vizuală porneau totuși cu un handicap în această competiție. Mediul online nu este necesar cel mai potrivit pentru interacțiunea cu arta contemporană, dansul, literatura, etc. Deși programului i se putea imputa un iz de propagandă politică – să menționez că Cultura în rețea a venit pe valul campaniei electorale al actualului președinte, se știe deja că multe dintre persoanele și instituțiile beneficiare sunt implicate în proiecte care indubitabil merita atenția. Rămâne de văzut cât de interesante și biasate politic vor fi în mare proiectele realizate prin prisma acestui program, care se va încheia în octombrie curent.

III

Între timp, în lumina epidemiei, campania pentru cursa prezidențială trebuia să fie amânată dar guvernul nu dorea și schimbarea datei alegerilor. Scrâșnind din dinți, candidații implicați în alegeri au căzut de acord asupra sistării temporare a campaniilor, ceea ce, evident, i-a oferit președintelui actual Andrzej Duda, susținut de PiS, un avantaj enorm în aceste alegeri. Fiecare vizită la spital sau în teren era un spot electoral gratis pe posturile televiziunii naționale. Deși în seim se discuta intensiv strămutarea datei alegerilor, ceea ce eventual s-a și întâmplat, tărăgănarea acestei decizii a dus la părăsirea cursei prezidențiale a singurei femei candidate, Małgorzata Kidawa-Błońska, susținută de principalul partid din opoziție platforma neoliberală PO. Unul dintre motivele oficiale a retragerii din cursa electorală a fost că votul va fi realmente periculos pentru alegători. PO a decis să-l regimenteze în locul candidatei retrase pe actualul primar al Varșoviei, Rafał Trzaskowski, care a și ajuns în turul doi, fiind învins cu o diferență minimă de doar câteva procente de actualul președinte. A fost votată în trib de urgență și legea votului prin corespondență. În aceste prezidențiale polonezii din diasporă au putut vota, așadar, prin corespondență, iar legea a fost schimbată de azi pe mâine.

Dar înainte de aceste schimbări un grup de artiști activiști au derulat o extraordinară acțiune protestatară intitulată Scrisoarea, care, după mine, a avut un impact clar și asupra evenimentelor descrise mai sus și după unii critici a fost una dintre lucrările cele mai importante produse în această perioadă. În 6 mai, mascați (nu că doreau să-și păstreze anonimatul, ci respectau buchia legii carantinei ­­– măști pe față și distanța socială de peste 2 metri), un grup de artiști și curatori au ieșit efectiv la muncă. Numele lor sunt Marta Czyż, Marianna Dobkowska, Magdalena Drągowska, Michał Frydrych, Karolina Grzywnowicz, Yulia Krivich, Jakub Rudziński, Julia Minasiewicz, Jan Możdżyński, Weronika Zalewska, Paweł Żukowski. Colectivul de artiști chestiona astfel noile politicile restrictive impuse de către guvern, dar și noile topuri ale profesiilor/ocupațiilor de la mai mult la mai puțin trebuincioase care se perindau prin massmedia și rețelele sociale, articulând și un protest împotriva discursului derogatoriu care apărea chiar și în unele surse de stânga la adresa lucrătorilor din câmpul artelor. De altfel, aveau cu ei un act de angajare emis de fundația varșoviană Bęc zmiana, foarte activă în domeniul animației culturii și editoare de ani de zile a excelentei reviste Notes na 6 tygodni – (Note la 6 săptămâni). De ce agenții de mesagerie pot ieși pe carantină, poștașii pot, gunoierii pot, medicii pot, iar artiștii nu puteau ieși la muncă în spațiul public? De ce acceptăm livrarea de pizza, dar nu acceptăm posibilitatea muncii de artist în spațiul public? – Credem că imaginația declanșată de artă se manifestă real tocmai atunci când părăsește galeria sau muzeul și iese direct în stradă, în secția de poliție, în spital. – afirmau autorii, subliniind necesitatea prezenții branșei lor în spațiul public. Sunt cei și cele în stare să medieze atenția demosului, traducând vizual și introducând astfel în forumul public dezbaterile politicienilor din Sejm, de exemplu.

Acțiunea a început, așadar, lângă clădirea Poștei centrale din Varșovia, unde a fost dezvăluit un poster enorm stilizat în formă de scrisoare. Avea 14 metri în lungime, la rubrica expeditor era scris – Noi, Suveranul (adică poporul), iar destinatar era Seimul (Parlamentul Poloniei). Se poate afirma că eram martorii unui remake succesiv al renumitului happening din 1967 cu scrisoarea uriașă inițiat de Tadeusz Kantor. Ca și pe vremea lui Kantor, când scrisoarea a fost transportată cu asistența miliției de către șapte poștași de la oficiul poștal de pe str. Ordynacka până la renumita galeria Foksal și această nouă Scrisoare, cu mărci pe care erau reprezentate deja iconicele sfere țepoase ale virusului covid-19, cu preț indicat în grade Celsius (40 grade), a fost însoțită de polițiști. Pe scrisoare era scris în poloneză SĂ TRĂIM NU, SĂ MURIM. Încă în apropierea Poștei centrale, ofițerii poliției au legitimat artiștii și persoanele însoțitoare, inclusiv jurnaliști, și au luat cunoștință de documentul emis de Bęc Zmiana. Inițial nu au avut obiecții cu privire la desfășurarea acțiunii, dar în final tot au amendat artiștii cu câte (aprox.) 500 RON pentru încălcarea ordinii publice și au informat Sanepidul. În opinia poliției, artiștii n-ar fi respectat distanța socială impusă de regulamentele de carantină. Sanepidul, la rândul său, a amendat fiecare participant cu suma de 10 000 de RON. Artiștii nu au acceptat amenzile care le-au parvenit ulterior. Între timp, a fost inițiată o campanie de adunare de fonduri și doar în câteva zile s-au strâns 100 000 RON. A intervenit și Avocatul Poporului, Adam Bodnar, ceea ce a dus la anularea câtorva amenzi.

Artiștii și-au pregătit și efectuat cu mare grijă acțiunea. Au păstrat pe tot parcursul evenimentului distanța de doi metri între ei (mai exact  2,36 m), cu toții aveau măști. Scrisoarea a fost livrată Seimului în ziua în care parlamentul urma să voteze așa-numita „lege poștală”, care, se specula pe atunci, ar fi oferit ministrului Jacek Sasin și taberei de la guvernare PiS un oarecare control asupra votului prin corespondență în iminentele alegeri prezidențiale, care urmau să aibă loc deja pe 10 mai. Fără această acțiune, legea ar fi trecut probabil neobservată de către alegătorii obișnuiți. Prin acțiunea Scrisoarea, artiștii accentuau valoarea vieții umane și protestau împotriva deciziei de moment al partidului de guvernământ de a merge înainte cu alegerile în pofida creșterii numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 raportate zilnic. Pe de o parte, cereau în mod simbolic schimbarea sensului expresiei SĂ TRĂIM NU, SĂ MURIM, adică schimbarea unei singure virgule, strămutarea ei în fața lui NU. Pe de altă parte, insistau, de fapt, asupra corectării discursului politic al politicienilor aflați la guvernare: Nu suntem de acord cu organizarea alegerilor în detrimentul siguranței cetățenilor! În timp ce partidul de guvernământ încerca să adopte o lege favorabilă lor, viața noastră, a alegătorilor sunt puse în joc – declarau artiștii. Scrisoarea a fost eventual primită de către deputații opoziției de centru și de stânga, care au ieșit și au preluat obiectul de la artiști în fața Seimului.

IV

Cum urgia nu vine singură, Covidul în Polonia a venit odată cu seceta. Toată luna martie, practic nu a căzut nicio picătură de ploaie. Situația respectivă a condus, sau, mai bine zis, a impus cumva revenirea drăgaicelor. Au apărut educate în diverse domenii și cunoscătoare bune ale tehnologiilor informaționale, a artelor și a politicului. În practica lor zilnică sunt implicate în activități de salvare ale râurilor și rezervatelor naturale, precum și de apropiere a omului de natură. Colectivul lor se numește Surorile râului și sunt autoarele uneia dintre cele mai interesante lucrări colective prin Zoom – un cânt de chemare a ploii. Lucrarea a fost întitulată Peperuna, în cinstea zeiței slave a ploii, soața lui Perun, și în românește ar reverbera cam așa – Peperuna umblă de la casă la casă / Dă, Cerule, ploaie, pe spicuri de aur, fiece soră a râului este o picătură / Dă, Cerule, ploaie, să nască secara, secara și legumele / Dă, Cerule, ploaie, pe spicuri de aur, noi, Surorile râului, chemăm ploaia, dă Cerule ploaie, pe părul de azur… – Din colectiv face parte și trupa Sutari, care, presupun a contribuit mult și la crearea incantației Peperuna. Pe de altă parte, una dintre primele apariții în această lucrare video este artista, curatoarea și activista Cecylia Malik. Pentru a începe cântul își scoate masca azurie pe care sunt reprezentate valuri. După câteva luni de la eveniment, mai multe membre ale grupului au organizat o expoziție impresionantă și încărcată la Centrul de Artă Contemporană Wiewiorka, din Cracovia, întitulată Nu vei opri râul. Poate că ar trebui discutată mai detaliat, dar în special, nespus de elocvente mi s-au părut talgerele Małgăi Grygierczyk (râul SOŁA), la fel și broderiile sau cusăturile de pe costume de baie transformate prin aceste intervenții în pancarte politice mulate pe corp, precum și documentația de la numeroase proteste și acțiuni de informare pe care colectivul le-a efectuat. Surorile râului lucrează mai mult în zona Cracoviei.

Evident nu au trecut nici câteva zile de la publicarea video-ului, că au și venit ploile în Polonia, iar natura s-a trezit la viață și tot plouă așa cum le e drag grădinarilor.

V

Altfel spus, totomul Covid, printre altele, a scos în evidență atât puterea cât și capacitatea combativă a artei. Dar cum rămâne cu virusul în sine? Cu Covidul? Îi poate oare arta veni de hac? O nouă instalație a apărut în grădina comunitară din Nowolipie pare să sugereze acest lucru. Pare un obiect destul de ciudat. Se poate zice că e un fel de plantă artificială cu o structură neobișnuită. Sculptură lucrată din materiale reciclabile, la baza căreia stă modelul virusului Covid-19, a fost intitulată Coronofrica. Sarcina acestui obiect – afirmă autoarea acestuia, Magdalena Romanowska, în colaborare cu Konrad Trzeszczkowski și Paweł Gawlik – este de a îmblânzi și transforma frica asociată cu pandemia. Nota bene, publicațiile folosite la crearea ei, printre altele, conțineau articole despre Covid-19. Cutiile atașate prin sârmă de sfera din centru dăngănesc și efectiv sperie păsările care vin în grădină să fure din semințe plantelor cultivate acolo. Le reamintește păsărilor și oamenilor să țină seama despre distanța socială. Nu este doar o sperietoare, e un fel de frică în sine. Până una alta, apariția acestei lucrări modeste nu a fost corelată cu o scădere a numărului de îmbolnăviri din Varșovia, Polonia sau în lume. Probabil e și pentru că încă nu a auzit lumea despre ea. Dar ia să vedeți, cum află mai multă lume cum, o dă și virusul îndărăt.