Geografii în transformare, identități în schimbare, ruine urbane și dorul față de un trecut incert. Discursul tranziției postcomuniste din semi-periferia lumii, Europa de Est, continuă și azi, memoria colectivă a trecutului comunist și a anilor tranziției fiind în continuă redescoperire și reinterpretare. Pe lângă analizele economice și teoretice ale acestor procese, un demers paralel, predominant artistic, vizează producerea de imagini ale acestui spațiu, nu din perspectiva unui centru vestic dominant, ci din interiorul estului.

Expoziția New East Poetistas, deschisă la Projektraum Alte Feuerwache în Berlin, refuză marile metanarațiuni, expunând în schimb o diversitate de perspective intime, personale, contemplative și melancolice. Expoziția curatoriată de artista Patricia Morosan, ce activează în Berlin, reunește patru artiste: Jasmina Al-Qaisi, Ioana Cîrlig, Larisa Crunțeanu și Patricia Morosan însăși. Ultimele trei vin cu părți din proiecte mai vechi: Ioana Cîrlig cu seriile foto Postindustrial Stories și Zâne (2012-2015 și 2014-2017), Patricia Morosan cu proiectul foto-documentar Remember Europe (2018) și Larisa Crunțeanu cu lucrarea video Jealous of the Forest (cu Traian Frâncu, 2018). Ca abordare și tematică, există o continuitate între lucrările lor. Jasmina Al-Qaisi adaugă o dimensiune suplimentară prin instalația sa sonoră (și poemul) Bine Biene (2020), făcută special pentru expoziție.

După cum spune textul curatorial (scris de Ulrike Gerhardt și tradus în engleză de bellu & bellu), „punctul comun al artistelor este legătura lor cu România”, precum și preocuparea față de spațiul respectiv. Inițiativa Patriciei Morosan a fost să aducă laolaltă un cerc restrâns dar familiar de artiste pentru a-și aborda originile în context occidental. În textul pentru proiectul de carte al Patriciei Morosan, Marta Jecu spune că fiecare gest fotografic „înregistrează un centru: sinele corpului ce fotografiază (camera/corpul fotografului) se plasează în mijloc, de unde surprinde gaura neagră a unui «aici și acum» nesfârșit” (traducerea mea). Expunând aceste lucrări în vest față de contextul pe care îl reprezintă este poate în sine o afirmație: un centru economic și artistic din vest e pus față în față cu un centru subiectiv (o perspectivă) din est.

Pentru proiectul său, Morosan a vizitat șapte puncte din Europa centrală și de est care au fost, la un moment dat, declarate centrul geografic al continentului. Majoritatea fotografiilor din călătorie au fost făcute în comunități rurale mici. Pentru mine legătura dintre particularitatea acelor locații și generalitatea experienței europene a fost aspectul cel mai interesant. Fața unei femei văzută printr-o perdea, fața palidă, cu contururi estompate, a unui băiat pe un fundal aproape complet negru, un autobuz trecând printr-un peisaj deluros de iarnă, niște case înzăpezite în lumina stâlpilor de iluminat, o statuie în mijlocul ninsorii ce se dizolvă în strălucirea puternică a unei lumini venind din față. Toate demonstrează o abordare poetică și afectivă. Pentru mine personal par niște reminiscențe din copilărie, niște senzații și întâmplări pe care e posibil să nu le fi trăit de fapt vreodată.

Lucrările Ioanei Cîrlig au un efect asemănător. Seria Stories se axează pe două foste orașe miniere cu industria decăzută post-tranziție, iar Zâne reprezintă viețile unor femei din mediul rural. Vedem peisaje marcate de exploatări miniere, ruine de fabrici și scene din viața de zi cu zi: un bărbat și un copil pe o bicicletă pe un drum de țară, o fată lângă foc, o femeie îmbrățișând o oaie. Deși temele neajunsurilor materiale și dispariției industriei sunt aparente, pentru mine aceste poze au mai mult decât o valoare documentară sau de comentariu social. Subiecții artistei nu inspiră milă, sunt expresivi și puternic individuali.

Estomparea fină la Morosan sau directitudinea reprezentării la Cîrlig pot trezi și sentimente de melancolie sau pierdere. Lucrarea Larisei Crunțeanu pune în cuvinte aceste sentimente prin intermediul unui cântec popular. Camera îl urmărește pe subiect/personaj, Traian Frâncu, mergând prin sat cu niște unelte agricole. Îl vedem cosind iarba. Apoi acesta se așază și cântă un cântec despre dor, în care codrul este invidiat pentru că el nu are astfel de sentimente. Deși cântecul e despre dragoste, contextul expoziției extinde acest sentiment. Lipsa și dorul sunt, afectiv, deseori prezente în narațiunile postcomuniste.

Expoziția nu e atât critică cât reflexivă și poetică. Instalația Jasminei Al-Qaisi, lângă care avem și scenariul, extinde acest sentiment pe mai multe planuri. Scenariul e scris ca un poem multilingv marcat prin motive care se repetă, onomatopee și tranziții între cuvinte similare din mai multe limbi. Dincolo de fragmentare și limbaj jucăuș, putem citi în text o preocupare pentru munca de îngrijire întreprinsă de femei (comparate cu albinele) între generații. Acest lucru contribuie la conceptul expoziției, deoarece vechea și noua Europă de Est reprezintă o temă profund intergenerațională.

Centrul e cel care organizează, care produce sens în jurul său. Unde se află acest centru fantomatic, urmărit nu doar de Morosan în seria sa, ci de toate artistele expoziției prin perspectivă și temele abordate? Jecu scrie că „putem localiza un punct pe o hartă uitându-ne în jurul lui, identificându-i relațiile cu alte locuri, privindu-l prin intermediul imaginilor fragmentate, în loc să-l arătăm cu degetul și să-l identificăm în mod direct”. Expoziția din Berlin oferă o astfel de serie de fragmente ce nu urmăresc impunerea unei narațiuni rigide, unui centru definit, ci să-i ofere vizitatorului o diversitate de perspective și o poetică afectivă. Ne invită să abandonăm prejudecățile și să încercăm pur și simplu să privim și să ascultăm.

New East Poetistas e deschis la Projektraum Alte Feuerwache din Berlin între 10 iulie și 23 august 2020