Vedere din expoziție, foto: Cătălin Georgescu

Expoziția Cheerleader for a Funeral de Diana Matilda Crișan a avut vernisajul la galeria Mobius pe data de 17 aprilie 2022 și a fost curatoriată de Valentina Iancu. La nivel conceptual, expoziția este plasată într-o cheie de înțelegere queer-feministă. Politicile corpului, ale sexualității și identității queer sunt tematici care au căpătat vizibilitate relativ recent în spațiul românesc la nivel de discurs public, fapt datorat în mare parte asociațiilor non-guvernamentale care au ridicat problema drepturilor LGBT la nivel legislativ. În ceea ce privește practica artistică în domeniul artelor vizuale, expoziția este în primul rând o dovadă a nevoii de dialog despre aceste subiecte și o nevoie de a găsi un limbaj pentru a demitiza tabuuri puternic prezente încă. Problema patologizării identității queer este punctată încă din textul curatorial: „Sexualitatea queer se explorează în necunoaștere, navigând în rușine tabuuri și prejudecăți homofobe. Sexualitatea queer este patologizată, criminalizată, marginalizată, trauma fiind un subiect implicit existenței pe un teritoriu ostil.”

În seara vernisajului, un număr semnificativ de oameni au venit să vadă expoziția. Numărul a întrecut atât așteptările organizatorilor, cât și ale artistei. Numărul de oameni ar putea fi un simptom al acestei curiozități care plutește în aer, dar și al unei nevoi incipiente de a găsi moduri prin care putem discuta despre intimitate în spațiul public. Așadar, despre ce este expoziția Cheerleader for a funeral?

O explorare subiectivă a identității queer.   

Când intri în sala de expoziție, prima dată poți să observi lucrarea intitulată sugestiv Du-te-n pizda mătii: organul genital feminin este reprezentat în totalitate, picioarele larg deschise dezvăluie un corp fără față, iar clitorisul este înghițit de flăcări. Mai departe, o serie de lucrări de dimensiuni mici așezate una lângă cealaltă precum un mozaic reprezintă personaje în diverse poziții sexuale. Corpurile reprezentate variază: pot fi observate personaje de sex diferit, cât și de același sex în ipostaze ce ilustrează fantezii și fetișuri ce țin de practica BDSM. Lângă, o altă lucrare înfățișează o scenă de masturbare într-un ton suprarealist unde capul de la duș țâșnește ca o apă curgătoare (fig.1). În lucrarea alăturată, figura feminină ține în mână un cuțit precum o pilă de unghii în timp ce varsă din vaginul ei un val de sânge menstrual (fig.2).

Fig.1

Fig.2

Pe un alt perete, o serie de lucrări înfățișează personaje feminine în ipostaze dominante, căpătând valențe mitologice: femei-sirenă, femei-diavol, femei care se joacă cu focul, femei care țin în lesă balauri, femei a căror sânge menstrual se transformă în flăcări, femei și feline sălbatice.

Dincolo de imaginile care ilustrează frust și fără ocolișuri funcții fiziologice și sexuale, la o a doua privire, poți observa legătura și dialogul creat între lucrări. Privite împreună, ele te poartă într-o poveste despre stadiile dezvoltării și acceptării identități sexuale fluide, printr-o lentilă subiectiv-feminină. Fiecare lucrare este o relatare a unui imaginar personal cu privire la explorarea propriului corp, dar și a corpului celuilalt, a plăcerii, și într-un final, propune eliberarea de prejudecăți. Din acest punct de vedere, expoziția capătă un caracter psihanalitic (fig.3). Deși explicite, lucrările sunt departe de a atinge iconografii de reprezentare pornografică. Însă în societățile care au o istorie înrădăcinată în valori conservatoare, reprezentările organelor genitale sau a actelor sexuale tind să scandalizeze sau să provoace critici care le-ar cataloga astfel. Un exemplu grăitor este modul cum într-o altă expoziție, ținută la MNAC, lucrările Dianei au stârnit un val de critici pe social media după ce Oana Lovin, influencer din sfera comunităților anti-vaccin, anti-avort, a catalogat expoziția drept „porno-grotescă.” Expoziția a scandalizat cu atât mai mult cu cât a avut loc în perioada Paștelui. Există o lipsă de dialog și informare cu privire la subiecte intime, sau considerate „tabu” în momentul când sunt aduse în spațiul public. Narativele lucrărilor Dianei depășesc construcția femininului ca obiect al privirii masculine, care „consumă” vizual imaginea corpului pentru propria plăcere.

Fig.3 Sex Position, 2021

Caracterul controversat al subiectului sexualității are o istorie lungă în spate, având apogeul odată cu introducerea educației sexuale în programa educațională obligatorie. De exemplu, în anii ’70 în Germania, dezbaterile despre necesitatea predării educației sexuale în școli au răscolit spațiul public mai mult ca niciodată. După ce s-a stabilit constituțional integrarea educației sexuale în programul didactic, ruptura dintre taberele conservator-religioase și cele liberale a devenit tot mai ireconciliabilă.[1] Astăzi, ca și atunci, în România se întâmplă o situație similară; iar discuțiile despre sexualitate depășesc rar spațiul privat în țările post-socialiste. Ceea ce rămâne este un vid atât legislativ, cât și ideologic și un teren fertil pentru lipsa adecvată de înțelegere a unor probleme grave, precum agresiunile sexuale și drepturile reproductive. În acest climat politic, arta vizuală care atinge o tematică feministă în mod asumat a fost pentru mult timp un teren nișat, iar corpul feminin un subiect rar abordat. În contextul țărilor cu istorie socialistă, lipsa educației este și o moștenire a represiunilor din perioada comunistă, unde cenzura era modul prin care orice referință la nuditate și sexualitate era reprimată în spațiul public, iar metodele contraceptive și avortul interzise în spațiul privat.[2] Așadar, în prezent, problema sexualității poartă un ,,bagaj,, complex și ramificat în spate în contextul românesc.

„Sunt interesată de latura educativă a artei, nu doar de cea estetică, îmi doresc să rescriu reprezentările societății actuale ale eroticului printr-o viziune feminină.” declară Diana într-un interviu pentru revista Propagarta. [3]

Lucrarea care înglobează și, într-un sens, concluzionează întregul proces de explorare al expoziției este cartea brodată Book of love. Carte-obiect, fiecare pagină este țesută de artistă și creează o poveste confesională tip jurnal, unde temele și motivele care se regăsesc în celelalte lucrări sunt așezate într-o logică narativă. Prima pagină este dedicată acțiunii de a broda ca mod de a exorciza emoții, amintiri reprimate și trăiri în scopul de a le da un nou sens:

„The act of sewing helps me regulate my emotions (…) I haven’t got time worrying about the future, when I’m busy embroidering my past.” (fig.4)

Fig.4

Fragmentele de text care însoțesc imaginile reflectă preocupările despre sexualitate alături de dileme și reflecții cu privire la multiplele ipostaze ale iubirii romantice. Titlul cărții poate induce în eroare: nu este o carte despre iubirea cu finaluri fericite și bucuria de a fi îndrăgostit. Fiecare pagină trece privitorul prin diverse stadii ale iubirii, respingerea ei, dorința arzătoare pentru celălalt și nevoia singurătății totale. O eliberare de responsabilitatea de a iubi și a fi iubit (fig.5, fig.6).

Fig.5

Fig.6

Mitologii personale 

Așa cum am menționat anterior, personajele feminine din lucrările Dianei capătă o valență mitologică. Femeia-șarpe, Femeia-diavol, Femeia- Sirenă, Femeia- Vrăjitoare apar recurent în contexte diferite. Simboluri asociate în mentalul colectiv cu ipostazele distructive, amenințătoare ale feminității, în lucrările Dianei sunt celebrate și umanizate. Arhetipurile negative ale feminității capătă imaginea puterii și autonomiei feminine. Așadar, un aspect important al expoziției este rescrierea narațiunilor care contribuie la imaginarul format în jurul puterii feminine ca forță malefică și ispititoare. Personajele sunt prezentate ca fiind multifațetate: vulnerabile și puternice totodată. O femeie-diavol în pantofi stiletto strivește capul unui șarpe, într-o cameră înflăcărată (fig.7)  O alta stă ghemuită în noapte în fața unui gard din sârmă. În lucrarea L’amant Imprudent, două sirene fac sex oral (fig.8).

Fig.7

Fig.8

Referințe către curentele consacrate ale artei, precum Renașterea sau Romantismul sunt inserate subtil în lucrările ei. Motivul zdrobirii capului șarpelui este regăsit adesea în lucrări centrate pe imaginea Evei sau a Fecioarei Maria (fig.9).

Fig.9 William Blake, Eve tempted by the serpent, 1799-1800

Urmărind parcursul istoriei artei, adesea mesajul din spatele reprezentărilor religioase este unul moralizator, centrat în jurul binelui care triumfă asupra șarpelui ca ispită ce corupe omenirea. Diana preia cu umor anumite tipuri de alegorii religioase și le transpune în universul personajelor ei care îmbrățișează plăcerea, tabuul, fantezia (fig.10, fig.11)

Fig.10

Fig.11, Hieronymus Bosch, Triptych of Temptation of St. Anthony (detaliu), 1501

Tendința de a inversa valorile asociate în mod tradițional motivelor feminine precum sirenele și vrăjitoarele ca forțe malefice s-a produs în discursurile feministe din anii 70, care voiau să revendice puterea feminină trecută printr-un proces de denigrare de către valorile patriarhale. Demonizarea femeilor ca agenți ai fascinației, alegorii către diabolic și încarnări ale înșelăciuni, distrugerii și depravării se regăsesc încă din antichitate și pot fi regăsite în mitologie și literatură.[4] Voi da ca exemplu în cele ce urmează mitul Medusei, pentru a ilustra mai bine argumentul cu privire la acest fenomen.

Povestea și imaginea Medusei au rămas întipărite în mentalul colectiv ca simbol al feminității monstruoase, prin forța de a împietri pe toți cei ce îndrăznesc să o privească în ochi. Imaginea chipului ei rupt de propriul corp, țâșnind sânge a fost reprodusă și reinterpretată de-a lungul secolelor.  Însă accentul nu a fost pus până recent pe explorarea originii Medusei, care relevă o altă fațetă a poveștii ei. Primul care a explorat în detaliu povestea ei a fost poetul roman Ovid, care i-a detaliat povestea în Metamorfoze. Conform acestuia, Medusa a fost o fecioară frumoasă, singura muritoare din trei surori numite Gorgone. Frumusețea ei i-a atras atenția lui Poseidon, care a violat-o în templul sacru al Atenei. Furioasă, Athena a transformat-o pe Medusa într-un monstru cu puterea mortală de a preschimba tot ceea ce privește în piatră.

Reprezentările populare ale mitului însă, se concentrează pe ceea ce se întâmplă mai departe, unde Perseus devine eroul central al poveștii. Este trimis într-o misiune de a aduce capul Medusei și folosește o armură pentru a-și proteja ochii de privirea ei. Perseus o decapitează pe Medusa și se folosește de puterea privirii ei de a pietrifica pentru a-și ucide adversarii în bătălie. Prin această narațiune centrată pe povestea eroului masculin, Medusa devine icon al monstruozității.  În picturi și sculpturi a fost reprezentată de-a lungul secolelor în momentul înfrângerii ei victorioase de către Perseus.

Varianta dominantă a poveștii Medusei a rămas din perspectiva celui care a ucis-o (fig.12). Pe acest fond, în anii 70’, teoreticiene feministe precum Helene Cixous, au folosit imaginea Medusei pentru a exemplifica modul în care narațiunile feminine au fost reduse la tăcere, precum și victimele agresiunilor sexuale, în favoarea hegemoniei masculine.

Ceea ce reiese din povestea multifațetată a Medusei, este că nu există un adevăr universal cu privire la mit. Poate fi văzută precum o victimă, inamic monstruos, entitate puternică. În manifestul din 1975, Râsul Medusei , teoreticiana feministă atestă că omul a creat moștenirea monstruoasă a Medusei din teama față de puterea de seducție feminină.[5]

„Nu poți vorbi de a sexualitate feminină, uniformă, omogenă, clasificabilă în coduri… imaginarul femeilor este inepuizabil, ca muzica, pictura scrisul: fluxul fantasmelor este incredibil. “

Fig.12, Benvenuto Cellini, Perseus with the Head of Medusa (detaliu), 1554

Privite una câte una, în contextul expoziției, parcursul lucrărilor Dianei duc către o direcție asemănătoare și anume, folosind alegorii mitologice  rescrie povești ale identității feminine într-o cheie subiectivă, autobiografică. Nu e de mirare că în acest sens, un portret schițat al Medusei apare într-una din paginile brodate ale cărții Book of love, cu o bucată scurtă de text alăturat (fig.13)

„with time, the desired body will soon disappear.“

Fig.13

Lucrările Dianei pot fi astfel traversate trecând prin mai multe straturi care, date la o parte unul câte unul, dezvăluie multiple fațete ale unei duble identități-feminine/queer, în relație cu manifestările psihice și fiziologice care au loc între sine și lumea exterioară. Însă ceea ce reflectă este o expunere directă a mai multor tipuri de temeri în relație directă cu pierderea: teama pierderii autonomiei propriului corp, pierderea propriei voci în raport cu vocea majoritară (heteronormativă), pierderea individualității în favoarea perspectivelor dominante masculine. Expoziția găsește un limbaj pentru a vorbi (direct și indirect) despre sexualitate, însă vorbește despre ipostaze diverse ale iubirii, iubirea pentru celălalt, cât și descoperirea iubirii de sine. Tematici vii prin universalitatea lor și totuși o raritate în spațiile expoziționale din București (fig.14, fig.15).

Fig.14

Fig.15

[1] Edmund H. Kellogg,  Jan Stepan, “Legal aspects of sex education”,   în The American Journal of Comparative Law, Vol. 26, No. 4, 1978.

[2] Libertatea, Jurnalul Decretului, https://jurnaluldecretului.ro/

[3] https://propagarta.ro/interviuri-acasa-la-in-atelier-la/diana-matilda-crisan-imi-doresc-sa-rescriu-reprezentarile-societatii-actuale-ale-eroticului/

[4] Sibylle Baumbach, Literature and Fascination, edit. Palgrave Macmillan, 2015, p.116

[5] Helene Cixous, ,,The Laugh of Medusa,, în The University of Chicago Press, 1975 p.876