Expoziția Colonii din afara lumii, de la Indecis artist-run space din Timișoara, organizată de Mimi Ciora și Sergiu Sas, reunește mai multe viziuni conexe ale unor posibile lumi viitoare. Luându-și ca punct de pornire coloniile din afara lumii descrise în filmul Blade Runner – așezări extraplanetare prezentate populației drept posibilități de evadare de pe Pământul viitorului – artistele și artiștii expoziției își pun întrebări cu privire la simbolismul acestor spații și ce posibilități pot ele deschide. Lucrările variază de la imagini speculative ale vieții în spațiu la alternative regăsite în anumite structuri sociale și ecologice contemporane. Viziunile critice cu privire la producția de imagini – în corelație cu viitorurile posibile – oferă dialoguri relevante asupra identității și esteticii vizuale.

Puterea narativelor și mitologiilor în construcția realităților actuale și viitoare este prezentă în expoziție, iar povestirea funcționează deseori ca o afirmație de valoare. Unele dintre artiste / artiști urmăresc asemenea povești prin jocul cu concepții asupra timpului, precum în lucrarea lui Vasile Leac, stay-at-home c o l o n y WOK5, o planetă imaginară unde timpul este încetinit și unde munca este, prin urmare, reconcepută. Juxtapunerea materialelor naturale și industriale în lucrarea lui Florin Făra, The Instability of Time, evocă provocările conservării și inerția proceselor arhivistice.

Povestirile speculative joacă și un rol important în abordarea narativelor, precum în lucrarea lui Flaviu Rogojan, Mining Venture. Povestea unei mase de stabilopozi, construită inițial pentru a proteja stratul orbital al unei stele, această infrastructură și-a pierdut funcția, ajungând să fie folosită pentru alte operațiuni exploatatoare de extracție. Imaginile în alb și negru, imprimate prin transfer termic, alături de povestea lui Rogojan, imprimată și lipită de perete, înfățișează nave spațiale ce zboară peste stabilopozi, suprapuse peste imagini de arhivă din cercetarea artistului, o utilizare ludică a elementelor vizuale care invită la un sentiment de nostalgie SF. Premisa poveștii nu pare nefamiliară în contextul prezentului: infrastructura construită pentru subzistență și conservare este lăsată să se degradeze, moment în care forțele economice extractive intră în scenă pentru a exploata resursele neglijate. În apropierea lor, instalația Lerei Kelemen, Ladder of Debris, oferă o viziune suplimentară asupra infrastructurii prin examinarea materialelor sale. Un monitor TV, plasat pe o coloană de metal, este înconjurat, la bază, de mormane de pământ. Video-ul arată un peisaj arid, sugerând un șantier (posibil inactiv). Relația dintre mediul construit și resturile naturale din interiorul și din jurul său pune problema statutului infrastructurii atunci când nu e văzută ca produs final, ci ca suma părților sale. Suspendate prin tot spațiul sunt sferele delicate și colorate ale Theei Lazar, făcute din material textil pe care sunt imprimate imagini dinamice cu plante ce pot supraviețui în condiții de mediu aproape de nelocuit. Ariditatea sculpturii lui Kelemen este completată de spectrul celest de planete-plante colorate al lui Lazar, o relație dintre medium arid și viața înfloritoare ce poate crește în acesta.

Explorând mai departe potențialul narativ al materialelor fizice, prin intermediul tărâmului corporalității, se află a second-skin blooms first into the unknown, de Edith Lázár. O publicație conținând o colecție de proză scurtă SF se află plasată la baza unei haine atârnate, asemănătoare unui palton sau unei pelerine transparente. Dintre cusături cresc plante, ființe vii ce pornesc din și sunt legate de materialul poros. Haina sugerează nu doar îmbrăcarea corpului, ci materialul textil ca transcenderea corpului însuși. După cum sugerează una din povestirile din publicație, pielea devine un material științific de îmbrăcare, evoluând dincolo de rolul textilei, pentru a îmbrăca diverse elemente (nu doar corpul uman). Deși este translucidă, haina expusă poate fi văzută ca o formă de camuflaj, un material ce introduce biomateria în sine însuși, pielea în plante și corpul în spațiu.

În contextul crizei climaterice în desfășurare și al dezastrelor cauzate de om ce ne distrug planeta, impulsul de a crea o lume lipsită de supremația ființei umane se regăsește în imaginările viitorului. Societățile formate din mai multe specii, unde oamenii coexistă cu alte viețuitoare și participă la regenerarea sistemelor naturale, oferă o altă perspectivă a coloniilor din afara lumii prezentate în expoziție. Experiment – 7 al lui Vlad Gheorghe Cadar este o compoziție sculpturală din bacterii și alte materiale organice, care crește și evoluează in situ. Artistul a creat un microcosmos unde celulele și formele de creștere trăiesc laolaltă, unele consumându-le pe altele, constituind o simbioză a regenerării celulare. Nu există produs final în această microsocietate; în schimb, culturile vii ce fac parte din lucrare negociază unele cu altele la nesfârșit. Sculptura delicată și somptuoasă a Lorenei Cocioni, denumită Sarfish, prezintă o viziune a acestui tip de mutație naturală, prin intermediul unei stele de mare ce evoluează dintr-un scenariu al viitorului în care formele de viață umane și animale progresează laolaltă. Natura fluidă a acestei forme – o formă metalică lichidă însă fermă, ce se scurge pe latura suportului său – fac aluzie la alt tip de simbioză. Lucrarea Streams a lui Adrian Ganea folosește ilustrații de Athanasius Kircher, un umanist și savant german de secol XVII, pentru a compune o reprezentare texturată a unei lumi subterane de forme naturale interconectate. Acestea sunt scoase din contextul definițiilor științifice, demonstrând alte societăți posibile, unde numeroase forme ecologice se împletesc. Cadar, Cocioni și Ganea ridică întrebări despre cum transpunerea formelor organice unele în altele ar putea fi o componentă necesară a ecologiilor viitorului

Poate cel mai convingător obiect viu din expoziție este lucrarea Animal Armchair de Silvia Moldovan. Un fotoliu mare, deteriorat de-a lungul timpului de către animalele care trăiesc la Sepale, adăpostul și parcul pentru păsări și alte animale condus de artistă. Tapițeria fotoliului este ruptă, arcurile și structura de lemn sunt vizibile iar gândacii îi umblă printre fisuri. Contextul tradițional al fotoliului, sufrageria, a fost mutat afară. Acesta a fost odată un „obiect uman”, transformat de către animalele care l-au folosit. Acesta s-a adaptat pentru a fi de folos mai multor specii, materialele și formele sale schimbându-se, deconstruite, cu timpul în funcție de cum a fost utilizat. O cameră staționară capturează animalele ce au folosit fotoliul, demonstrând adaptabilitatea obiectelor domestice reutilizate pentru uzul colectiv. Ceea ce pentru unii ar părea un scaun în paragină este prezentat aici drept un simbol material al unui viitor al mai multor specii, lucru evidențiat de relația artistei cu un prezent al mai multor specii.

Alte artiste și artiști din expoziție propun întrebări despre cum este conceput viitorul și despre limitările procesului vizual. Tăietzel Ticălos pornește într-o reprezentare în desfășurare a evoluției imaginii. O voce robotică discută relația dintre gând și viziune, documentând încercările eșuate de a învăța o inteligență artificială să reflecteze la propriile sale procese de recunoaștere a imaginilor. Întrebând programul, în repetate rânduri, „ce gând ai văzut?” în timp ce imagini distorsionate apar intercalate cu animații 3D, video-ul demonstrează atât complexitatea codificării imaginii cât și tensiunea creativă a formelor bionice ale limbajului vizual. Instalația lui reVoltaire, cu televizoare vechi programate pentru un eventual zbor spațial, ce poate nu se va petrece niciodată, abordează în mod direct concepții asupra viziunii noastre mediate asupra viitorului.

Astfel, filmul duo-ului Monotremu, Untold Stories, încorporează înregistrări de la festivalul Untold, un uriaș festival de muzică electronică de la Cluj, pentru a interoga modul în care imaginile sunt manipulate pentru a inventa narative servind intereselor corporațiilor. Narațiuni exagerate ce exploatează clișeele românești cu mitul și misticismul Carpaților, alăturate unor interviuri superficiale cu persoane din public ce vorbesc despre colectivitate și iubire utopică. Reclamele festivalului la inițiativele sale filantropice problematice, publicul țintă fiind comunitățile marginalizate, amplifică o viziune distorsionată asupra realității prin reprezentări glossy ale sărăciei rurale. Niciuna din imaginile pe care le vedem nu este neapărat falsă sau ireală. Ele funcționează ca o pervertire a contextului în serviciul unei viziuni singulare, comerciale a experienței laolaltă, cu trăsăturile tipice ale festivalurilor europene de muzică: scumpe, extinse, superficiale. Printre scene sunt citate din Societatea spectacolului a lui Guy Debord, scrisă în 1967, care practic prezicea situația sumbră prezentată spectatorului în Untold Stories. În această situație, imaginea înlocuiește realitatea și depășește legăturile umane, formând un spectacol al detașamentului complet și manipulării totale. Lucrarea oferă posibilitatea mai multor interpretări bogate și complexe bazate pe context, însă, în condițiile expoziției de față, merită luat în calcul modul în care artistele și artiștii prezintă un dialog nu cu imaginile viitorului ci cu modul în care imaginea însăși este construită în viitor. Dacă în prezent imaginile sunt modelate și manipulate pentru a construi o noțiune de comunitate complet fictivă și absurdă, care este următorul pas? Spectatorul este îndemnat să reflecteze la modul în care consumul nostru pasiv de imagini influențează ceea ce alegem să vedem și cum alegem să ne utilizăm mediile vizuale.

Artistele și artiștii din Colonii din afara lumii nu idealizează de fapt viitorul. Nu este vreo viziune utopică a unei lumi care va să vină, sau a unei lumi dincolo de a noastră. În schimb, expoziția oferă un dialog dintre prezent ca parte a viitorului. Impactul asupra viitorului s-ar putea să depindă mai degrabă de cât de critic vedem materialele și ideile decât de cum le interpretăm.

Expoziția de grup Off World Colonies a avut loc în perioada 4 octombrie – 14 noiembrie 2021 la Indecis artist-run-space.
Artiști: Aron Madon, Lorena Cocioni, Vlad Gheorghe Cadar, Florin Fâra, Adrian Ganea, Lera Kelemen, Thea Lazăr, Edith Lázár, Vasile Leac, reVoltaire, Silvia Moldovan, Monotremu, Makunouchi Bento, Flaviu Rogojan, Tăietzel Ticălos, Ștefan Tiron

Traducere de Rareș Grozea