Am început maratonul de primăvară printre vernisaje, premiere și lansări de carte. Avem de-a dreptul un embarras du choix pe care îl gestionăm fiecare după criterii și opțiuni diverse. Un lucru este cert, Bucureștiul  – sunt convinsă că la fel stau lucrurile și pentru celelalte centre culturale din ţară – abundă în anunțuri ce relatează evenimente care merită toată atenția noastră.

Cum alegem?

Răspunsul este format din două alte întrebări: a fi sau a avea? A avea un loc pe harta marilor festivaluri pentru a difuza rețete gata pregătite, a se regăsi pe harta licențelor cumpărate de aiurea pe sume consistente şi transplantate fără nicio șansă de grefă reușită în instituțiile noastre, a avea un comportament în rând cu lumea şi a avea prietenii cu lumea care contează – iată câteva jaloane.

Arta și cultura, ilustrație de Franz Lasskoff, supranumit “japonezul” pentru stilizarea puternică ce caracterizează creațiile sale. Ilustraţie realizată pentru editorul Ricordi. 1901 – seria “Lunile”. Istituto Geografico de Agostini S.p.A. Novara. Sursa: colecție particulară.

Sau a fi. A fi supărător, a fi deranjant, a fi Cassandra într-un moment sau la o oră la care nimeni nu dorește să fie implicat, să fie provocat, să fie nevoit să își declare opțiunea. De ce să fiu eu actorul care să prezinte rolul complicat și necomercial?! Cel care nu va stârni râsul, cel care nu va vinde bilete. De ce să fiu coregraful care să pună sub lumina reflectorului o dilemă, o întrebare rămasă fără răspuns? Iar spectatorul să plece la finalul spectacolului mai trist decât a venit, convins că a greșit destinația, nesigur, chestionându-se: Oare am înțeles ce a dorit spectacolul să spună?

La musique, pastel, Jules Cheret (Paris 1836 – Nisa 1932). Musée des Beaux-Arts, Nisa. Sursa: colecţie particulară.

De ce să fiu artistul vizual care să aleagă drumul nebătătorit, cărăruia strâmtă şi întunecoasă, aparent fără ieșire? De ce? Numai pentru că finalul ar aduce alăturarea la acel demers a unui public pe care nicio altă organizație sau artist nu a reușit să îl convingă despre sinceritatea şi profesionalismul inițiativelor culturale proprii? Un premiu îndelung așteptat și care vine împreună cu o serie întreagă de complicații și obstacole: vei fi de unul singur. Vei fi invidiat, deși nu există motive, ba dimpotrivă, putem spune, iar pe scena culturală este loc pentru mult mai multe evenimente decât cele produse astăzi.

Vei fi blamat: experimentezi de dragul riscului, aduci un nou discurs numai din dorința şi darul (sau blestemul, depinde de perspectivă) pe care îl ai  de a te contrazice şi de a chestiona orice concepte şi stiluri pe care le întâlnești.

Carte poștală editată de Ufficio rev. Stampa, ilustrator P. Franzoni. Sursa: colecție particulară.

La rândul tău, vei fi neliniștit, te vei învinovăți la gândul că te-ai fi putut înregimenta oricând în curentul principal, dar nu, ei bine, nu, de trei ori nu, tu ești deosebit, ești unic, ești special şi atunci te ridici în contra vântului de forţă 7 şi eşti convins, nu-i aşa, că îi vei face faţă. Desigur, furtuna se va opri şi te va ocoli numai pentru că tu te-ai decis să fii şi nu să ai.

Ce fel de busolă descumpănită îţi dă siguranţa nebunească de a fi ales bine? În ce atelier, ce fel de meşter a pus cap la cap mecanismul şi acul şi capacul şi a pecetluit soarta direcţiei tale, vânzându-ţi o busolă care nu arată Nordul, ci arată în ce parte a lumii se află lucrul pe care ţi-l doreşti cel mai mult? Unii ar numi meşterul divinitate, alţii l-ar numi destin. Eu îl numesc liber arbitru.

Sigur că nu voi fi mulţumită cu alegerile mele, aşa cum nici simetric dacă aş proceda nu aş înainta prea mult, după cum a intuit minunatul Marin Sorescu: “[…] M-am târât ce m-am târât,/Şi deodată în faţa mea / S-au deschis larg două drumuri. /”V-arăt eu vouă !” – mi-am zis -/Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,/În vrăjmăşie. /Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era/Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică. […]” (Simetrie, Marin Sorescu).

Dar cine este perfect mulțumit? Aş dori să îl cunosc şi să îi cer secretul, rețeta liniștii sale. La schimb aş oferi criteriile complicate, alegerile etice, aprecierile intelectuale, raționamentele obositoare, toate cetele de gânduri care produc migrene şi prea puține satisfacții.

Copertă a Almanahului Antonio Maria pentru 1883 și 1884. Litografie colorată: Ass. Raphael Bordallo Phineiro. Sursa: colecție particulară.

Presupun că greșeala esențială constă în efort: spre a fi nu este nevoie să te agiți, să tulburi apele, să urci în contra curentului. Spre a fi e necesar să te lași purtat de ape acolo unde merg ele, să plutești privind cerul și norii în goana lor. Ca într-un tablou ce îți arată un car cu boi de-al lui Grigorescu, să fii căruțașul ce mână lent şi foarte lent atelajul spre casă. Aşa îmi apare în acest moment viteza cu care cultura noastră se îndreaptă spre altceva: ca un ciobănaș proptit în bățul său, pe marginea drumului, în praf şi muşcat de gâze, resemnat şi convins că locul lui este acolo şi nicăieri în altă parte.

Convins pe deplin că pe calea bătătorită nu se va întâlni cu obstacole, ce au fost transformate în pulbere de toți cei care au trecut pe ea înaintea lui, nu va ridica valuri de indignare pentru alegeri artistice şi organizaționale riscate, nu va scandaliza şi mai ales nu va deranja pe nimeni din somn. Noapte bună!