Efectul Sillicon Valley ne-a transformat în organisme cibernetice. Masca socială a fost rapid înlocuită de profilul pe rețele de socializare care ne intermediază o bună parte din comunicare. Tehnologia a devenit o parte integrantă a omului secolului XXI. În fața evoluției rapide a robotizării, s-a conturat o nouă teorie apocaliptică: sfârșitul umanității va avea loc atunci când roboții vor deveni capabili să se creeze și să se programeze singuri. Spre deosebire de apocalipsele din alte epoci, Apocalipsa Sillicon Valley se va împlini la o dată imposibil de estimat, după ce anumiți pași în revoluția tehno-robotică vor atinge apogeul dezvoltării. Drumul spre distrugerea omenirii zice-se că este marcat de chimicalele care ajung zi de zi în corpurile noastre. Alimentația de viteză, modificată genetic masiv în favoarea producției și în detrimentul calității duce invariabil la alt tip de degradări fizice, care impun tot mai multe ajustări chimice. Suntem plini de chimicale, corpul natural în lumea contemporană este o iluzie teoretică. Toxinele vin din toate direcțiile. Poluarea ne-a astupat tuturor porii. Radiații de toate felurile ne traumatizează țesuturile. Chemtrails.Va supraviețui natura acestei noi culturi? Va supraviețui ceva din umanitate acestor transformări? Cum vor arăta umanoizii viitorului? În acest imaginar viitorul planetei este rezervat cyborgilor, iar soarta oamenilor va depinde de bunăvoința mașinii. Utopiile apocaliptice caută, invariabil, salvarea acestei lumi în descompunere. Bineînțeles în ochii noilor profeți ai internetului, o parte dintre vinovați sunt vechi: evreii, homosexualii și, ceva mai recent, „ideologia de gen”. Dar noua paranoia rămâne atacul chimicalelor!

Mi Kafchin – Reptiliană la 30 de ani, 2019

Expoziția Chemtrails deschisă la sfârșitul lunii aprilie la Galeria Nicodim din Los Angeles reunește cele mai recente lucrări ale artistei Mi Kafchin, inspirate de imaginarul distopic al noilor apocalipse. Obsesiile erei digitale sunt o sursă continuă de inspirație pentru Mi Kafchin. Artista formulează adevărate profeții bazate imaginarul contemporan al așa ziselor teorii ale conspirației, construindu-și autoficțiunea inspirată de noile mitologii contemporane. Folosind metodele suprarealiștilor de alterare a conștiinței, Mi lucrează cu viziunea revelată. Artista formulează narațiuni postumane, în care corpuri atipice descrise în registrul estetic al monstruosului, își duc nestingherite existența. O femeie reptiliană – „Reptilian in her Thirties” – bea vin într-un jacuzzi cu apă verzuie, într-un SPA monumental. În altă pictură un personaj feminin cumpără Androcur, substanță prescrisă deseori femeilor transgender în tratamentul pentru feminizare. Coregrafia corporala a gestului schimbului dintre medic și pacientă este exagerată, accentuând impresia de nenatural a acestor corpuri cu capete în forme geometrizate abstract. Excesul, deformarea, corporalitatea suprafirească sunt elemente definitorii ale ființei monstruoase, reprezentată întotdeauna în relație cu genul feminin. Este acest univers închipuirea dismorfismului, dictat de demonii anxietății care deschid invariabil discuția despre realitatea corpului monstruos, construit social într-o lungă istorie degradantă? În teoria queer discuția despre monstruozitate/ciudățenie în raport cu normele hetero-normative care reglează standardele de frumusețe este o premisă esențială oricărei discuții despre diferență. Renate Lorenz propune recuperarea atentă a istoriei „freak show”-urilor, expoziții ale monstruozității umane din secolul trecut pe care le compară cu experiența queer. „Folosind figura ciudatului ca bază pentru o teorie, propun această recuperare în relație cu istoriile violente ale excluderii, expunerii, holbării și diferențierii. Pentru a coagula un discurs alternativ asupra diferenței este necesar să revendicăm tratamentul istoric al diferenței ca punct de plecare pentru a re-lucra acest concept astăzi, mai degrabă decât să ștergem istoriile de excludere și violență ca trecute și să le rectificăm cu imagini fericite de auto-încurajare, cu discursuri de integrare, toleranță și parade gay.”  Monstruosul reprezintă diferența absolută, corpul deviat de la norma acceptabilității. În relație cu societatea, monstruozitatea umană este în mod tradițional fie ridiculizată, fie corijată. Mi Kafchin aduce în discuție corijarea corpului queer/monstruos prin reprezentarea unei exorcizări creștin-ortodoxe. Credința în posedarea corpului de diferite spirite este comună mai multor culturi primitive, ritualul exorcizării, curățării sau eliberării spiritului fiind răspunsul prin care anumite simptome se presupune că dispar. Spre deosebire de culturile primitive care recunosc existența mai multor genuri, creștinii încă încearcă să trateze disforia de gen prin exorcizare. În timp ce unii caută să mențină ordinea aparentă a naturii în limitele propriei cunoașteri cu recuzita superstiției, evoluția tehnologiei medicale deschide din ce în ce mai mult posibilitățile reale ale transformării corpului. Monstruozitatea non-umană este adesea în centrul multor teorii apocaliptic-paranoiace.

Mi Kafchin – Exorcizarea femeii, 2019

Ideea cyborg-transformării corpului este un laitmotiv subversiv care revine adesea în pictura Hortensiei mi Kafchin. Conjugat în registrul monstruozității postumane, imaginarul cyborg-ului conturează utopia unei lumi post-gen, post-rasă, post-norme. În manifestul publicat în 1985, Donna Haraway plasează cyborg-ul în avangarda teoriei feministe radicale, ca instrument esențial pentru gândirea unui viitor postuman. „Mitul meu despre cyborg este despre transgresarea limitelor, fuziuni convingătoare și posibilități periculoase, pe care oamenii progresiști le-ar putea explora ca parte dintr-o muncă politică necesară.” În plus, cyborg-ul este spațiul mental unde gândirea despre transformarea corpului cu ajutorul mașinii devine nelimitată. Este singura ficțiune culturală cu care persoanele trans se pot identifica.

Mi Kafchin – Medicul fantomă, 2019

Poate cel mai puternic subtext al expoziției este un subtil proces al identificării. Această lume misterioasă locuită de copuri cu aparența monstruosului, de la reptilieni la organisme umanoide modificate tehnologic, de altfel subiecte favorite ale Hortensiei Mi Kafchin[1], se conjugă la persoana întâi. Tulburarea dismorfică sau mai popular spus urâțenia imaginară, naște indiscutabil himere post-umane. Această autoreferențialitate este profundă și deschide cel puțin două teme de reflecție urgente: relația dintre dismorfism și standardele de frumusețe și, mai ales, problema reprezentării culturale a persoanelor transgender. Invizibilitatea culturală, absența unui discurs cultural reprezentativ poate accentua simptomele dismorfismului. Amintesc aici un interviu de acum câteva luni cu artista în care am discutat și despre nevoia de cunoaștere specifică: „(…) în România atunci, nu era nimic, niciun fel de acces la informații. În Galați nu aveam internet. A fost o perioadă în care am acumulat rușine, frică, frustrări, dar am învățat meserie.”

Hortensia Mi Kafchin este obsedată de tehnica picturală, ceea ce a ajutat-o să devină, fără urmă de ironie și în ciuda uzurii termenului în cultura contemporană, o maestră a picturii. Din punctul de vedere al tehnicii picturale artista se remarcă prin rafinamentul cu care stăpânește deopotrivă culoarea și desenul, integrează fragmentul, amestecă coerent stilurile etc. Accentuez asta nu pentru a încuraja ierarhizarea picturii în funcție de canoanele în uz, nici pentru a confirma principiile neoliberale ale excelenței în artă ci pentru că consider subversivă această excepționalitate care o ajută să-și facă loc în mainstream-ul artei contemporane.

____

[1] Mi Kafchin a început să folosească prenumele Hortensia din luna mai 2018

Mi Kafchin, Chemtrails, este deschisă la Galeria Nicodim, Los Angeles în perioada 20 aprilie – 1 iunie 2019.