Floriama Cândea explorează dinamica dintre obiecte și modul în care le percepem, prin crearea unor identități vizuale hibride. Trusa ei versatilă de instrumente cuprinde instalații interactive, cinetice și video, sculptură, obiecte electronice experimentale, desen și print, cu un accent suplimentar pe crearea de imagini folosind biomateriale. Cu relația complexă dintre știință, filosofie și tehnologie în centrul practicii sale artistice, ea pune sub semnul întrebării rolul nostru, precum și mizele Antropocenului, la începutul unei posibile noi ere. Prin instalațiile sale, ea chestionează credințele si tiparele și ne încurajează să reevaluăm construcțiile mentale care ne modelează înțelegerea prezentului și, implicit, a viitorului. În acest fel, lucrările Floriamei activează imaginația și funcționează ca porți de acces către narațiuni și scenarii alternative. Este co-fondatoarea Qolony, o asociație culturală din București dedicată creării de punți între diverse discipline și comunități de profesioniști. Acestea includ artiști contemporani, cercetători științifici și tehnologi diverși, uniți de pasiunea pentru practicile interdisciplinare și rezultatele creative ale acestora.

Te-ai format ca artistă multimedia, dar știința a ajuns să ocupe un loc important în munca ta. Cum ai ajuns de la artă la știință?

Nu cred că am ajuns de la artă la știință. Am rămas în artă, dar interesul meu pentru știință provine, probabil, dinspre filosofia științei – ca o lentilă suplimentară prin care privesc lumea și ideile. Traseul meu de la pictură către art&science nu a fost planificat sau programatic, ci mai degrabă o evoluție firească a curiozității și nevoii de a înțelege mai profund fenomenele din jur. Încă din perioada formării mele la secția de pictură a Universității Naționale de Arte eram preocupată de traducerea unor procese naturale și senzoriale în imagini. Trecerea spre artă interdisciplinară a fost alimentată de o fascinație pentru ceea ce nu se vede imediat – mecanismele invizibile ale lumii, de la fluxuri de date la microecologii. Colaborările cu cercetători din științe exacte și biologie mi-au deschis și întreținut aceste perspective, permițându-mi să construiesc o practică diversă, în care învățarea continuă mă ține foarte entuziastă.

Ce altceva te motivează în munca ta ca artistă interdisciplinară, pe lângă învățarea continuă?

Lucrul cu mai multe medii și discipline îmi oferă libertatea de a interoga realitatea din unghiuri diferite. Mă motivează ideea de a crea contexte în care tehnologia nu este doar un instrument, ci un partener de reflecție critică. Dar, cel mai mult, mă motivează faptul că învăț mereu lucruri noi, aud perspective diferite și îmi propun constant noi provocări. Interdisciplinaritatea nu e doar o strategie estetică, ci un mod de a construi o relație activă între cunoaștere, mediu și formă.

Care e mediul de expresie în care te simți cel mai confortabil?

Aș fi tentată să spun desenul – parcă totul începe de acolo, chiar dacă nu transpare întotdeauna în lucrările mele. Nu prea arăt desenele; nu cred că am un mediu preferat clar. Îmi place să experimentez și să testez medii care-mi sunt mai puțin familiare, dacă simt că sunt potrivite pentru ideea pe care vreau să o exprim. Mă trezesc adesea că învăț din tutoriale, că nu știu exact cum să fac vizibil ceea ce îmi imaginez – și asta face parte din proces. Nu aș spune că îmi place instabilitatea, dar mă fascinează cum o idee se transformă când o explorezi prin alte medii. Mă simt bine în instalații interactive, care implică mișcare, feedback biologic sau tehnologic, chiar dacă știu că pot fi complicat de produs și întreținut. În același timp, mă atrag procesele lente, cum sunt cele din bioartă. Lucrările mele combină adesea desenul, obiectul sculptural și componente electronice, iar această hibriditate îmi oferă un spațiu generos de a experimenta.

Ce rol are obiectul și identitatea sa vizuală în munca ta?

Mă interesează ideea că identitatea obiectelor nu este fixă, ci depinde de modul în care le percepem, înțelegem și clasificăm. Am fost mereu intrigată de felul în care atribuim identitate unor obiecte complet noi, necunoscute. Întâlnirea cu astfel de obiecte e pentru mine un act creativ în sine – în funcție de cunoștințele și experiențele noastre, generăm speculații, chiar ficțiuni, construind noi taxonomii care trasează teritorii ale dorinței și ale posibilului. Între realitate, ficțiune, adevăr științific și speculație, granițele devin adesea greu de trasat. Informația circulă între domenii și lasă mereu loc imaginației. Natura – cu regulile ei integrate, pe care de obicei le cunoaștem prin știință și tehnologii mediate – are întotdeauna un avantaj în fața eforturilor noastre de a o descifra.
Obiectul, pentru mine, este purtător de memorie, nu doar formă estetică. Mă interesează cum un obiect poate sugera un proces invizibil sau o ecologie mai largă. Estetica lucrărilor mele derivă adesea din instrumente de cercetare științifică, dar incerc sa o recalibrez poetic.

Cum ai reușit să îmblânzești antinomiile dintre realitate și ficțiune, natural și artificial?

Cred că, mai degrabă decât să le „îmblânzesc”, prefer să le las să coexiste într-o tensiune productivă. Lucrările mele nu oferă răspunsuri definitive, ci creează cadre de reflecție în care aceste opoziții se pot reconfigura. De exemplu, folosesc organisme vii în instalații tehnologice tocmai pentru a chestiona granițele dintre control și hazard, viață și simulare.

Care este mișcarea unificatoare între estetică, știință și filosofie în practica ta?                                                                                      

Probabil întrebarea. Fiecare lucrare începe cu o întrebare care mă frământă și care, de cele mai multe ori, își are rădăcini în toate aceste dimensiuni: Ce înseamnă respirația ca gest comun în Antropocen? Ce este percepția într-un sistem non-uman? Ce înseamnă un obiect viu? Filosofia, știința și estetica îmi oferă vocabularul și instrumentele pentru a formula tentative de răspuns.

Cum convertești concepte sau procese științifice în artă?

Procesul meu de lucru pornește adesea de la dorința de a înțelege un fenomen științific – uneori prin colaborări directe cu specialiști, alteori prin explorări personale, dintr-o curiozitate care combină intreresul pentru unele concepte cu nevoia de a da formă unei idei. Nu e vorba de o transpunere fidelă a științei, ci de un proces de simplificare și reimaginare, în care un concept din știință poate deveni un gest poetic, un flux de date se transformă într-un puls luminos. Alteori, totul începe cu multe întrebări și necunoscute tehnice – iar descifrarea lor devine un proces în care colaborarea cu specialiștii devine esențială pentru a da coerență și profunzime unei intuiții sau unei stări pe care vreau să o transmit.

Ce rol are dialogul în munca ta?

Este un element central. Niciunul dintre proiectele mele recente nu s-a născut în izolare. Dialogul cu cercetători, artiști, comunități sau chiar cu vizitatorii instalațiilor generează sensuri multiple. Aceste conversații devin parte din lucrare – lasă urme, deschid noi întrebări și trasează direcții neașteptate.

Există evenimente sau figuri din copilărie care ți-au configurat traseul înspre direcția actuală din practica ta?

Am crescut într-un mediu în care experimentul era o formă de joacă. Alături de fratele meu, construiam tot felul de sisteme improvizate — circuite, hărți; ne plăcea să demontăm obiecte, să le reconstruim, să explorăm cărți de fizică distractivă. Îmi amintesc clar fascinația pentru detaliu și mecanismele ascunse ale lucrurilor. Această curiozitate de copil e încă prezentă în practica mea, doar că, între timp, a devenit mai structurată și contextualizată.

De unde vine pasiunea pentru fenomenele biologice?

Dintr-o nevoie de a înțelege intimitatea lumii vii, dincolo de metaforă. Biologia îmi oferă un cadru pentru a explora nu doar estetica, ci și etica relației dintre om și natură. Îmi place să lucrez cu procese lente, cum sunt cultivarea celulelor sau creșterea bio-materialelor, poate pentru că implică răbdare, grijă și o formă de co-creație. Îmi place ideea că în lumea naturală există reguli încorporate, pe care nu le cunoști în avans – și chiar și când le cunoști, nu le poți reproduce sau controla complet. Natura găsește mereu moduri de a ne surprinde.

Cum reconciliezi natura cu tehnologia?

Încerc să nu le privesc ca opuse și să aleg tehnologii cât mai puțin poluante, sau măcar să reciclez tehnologii mai vechi. În practica mea, tehnologia devine o extensie a percepției – un intermediar, uneori chiar un aliat al naturii. Încerc să dezvolt tehnologii moi, cooperante, instabile, care se lasă influențate de mediu și nu încearcă să-l domine.

Cum te raportezi la postumanism și transumanism?

Mă regăsesc mai degrabă în direcțiile critice ale postumanismului – cele care contestă centralitatea omului și propun o gândire bazata pe multi-specii, bazată pe coexistență și interdependență. Nu mă interesează transumanismul în forma lui tehnoptimistă, orientată spre depășirea condiției umane prin tehnologie. Mă preocupă mai degrabă cum putem locui împreună cu alteritățile non-umane, cum ne putem reconstrui relațiile cu mediul și cu ceilalți – umani sau nu – într-un mod mai echitabil și empatic.

Cum îţi cultivi răbdarea și consecvenţa?

Prin încetinire deliberată. Încerc să cultiv ritmuri lente nu doar în lucrările mele, ci și în viața de zi cu zi. Practici precum scrisul de mână, desenul sau documentarea atentă devin forme prin care păstrez consecvența vie și creez un spațiu interior în care gândurile pot fermenta.

Ne-am cunoscut la Festivalul SIMULTAN din Timişoara, care aniversează 20 de ani în toamnă. Cum ai perceput festivalul la primul contact?

Festivalul SIMULTAN a fost, pentru mine, una dintre primele platforme din România care a creat un spațiu real pentru dialogul între artă, sunet, tehnologie și gândire critică. În anii de formare, mi se părea unul dintre cele mai curajoase și provocatoare fenomene culturale din peisajul local. Am aplicat de multe ori la apelurile lor și, de la prima participare, l-am perceput ca pe un mediu experimental și liber. Între timp, a devenit un reper și o comunitate din care mă simt parte.

Tema festivalului SIMULTAN 2025 este Re-Mediate. Care e raportarea ta la conceptul de re-mediere?

Tema din acest an a festivalului SIMULTAN – RE-MEDIATE – este, desigur, densă în conotații, iar eu rezonez cu mai multe dintre ele. Pe de o parte, mă interesează ideea de transformare, reinterpretare sau reconfigurare a unui mediu prin alt mediu, (în linia teoriei re-medierii). Pe de altă parte, găsesc relevant și sensul de „remediere” ca formă de reparație, ajustare sau îmbunătățire – scenarii poate fragile, dar necesare, pentru a imagina viitoruri mai sustenabile.

Pentru mine, re-medierea e un gest artistic și etic de translație și recontextualizare. În practica mea, ea nu înseamnă doar transpunerea unui conținut dintr-un mediu în altul, ci mai ales repunerea în circulație a unor semnale – materiale, afective sau ecologice. Mă preocupă modul în care tehnologiile (inclusiv cele instabile sau speculative) pot funcționa ca interfețe sensibile ce redau vizibilitate unor procese invizibile: respirația, fotosinteza, pulsul cardiac, rețelele coexistenței speciilor.

Lucrez frecvent cu traduceri între știință, tehnologie și poezie, dar și între sisteme vii și sisteme tehnice. În acest sens, re-medierea devine o practică de activare și reîncadrare a percepției – un circuit în care datele, materia și emoția pot fi reîncărcate cu semnificații noi, locale și/sau contextuale.

Ce proiecte ai acum în lucru?

În prezent sunt în etapa de cercetare a proiectului Coding Drops, care va fi expus și la Festivalul SIMULTAN în toamna aceasta. Împreună cu cercetătorul Marian Zamfirescu și programatorul Cristian Balaș lucrez la dezvoltarea unei rețele optotronice inspirate de perceptronii biologici – un sistem experimental care își propune să ierarhizeze specii fotosintetice în funcție de eficiența lor în conversia CO₂. Este o direcție care mă preocupă de mai mult timp, parte dintr-un demers conceptual mai amplu de a privi atmosfera ca pe un proces colectiv, format din interacțiuni între specii, tehnologii și fluxuri de respirație. Etapa de producție a proiectului va avea loc în cadrul unei rezidențe la Viena.
În paralel, mă pregătesc pentru o rezidență în Grecia, în cadrul proiectului european Transition to 8, unde voi continua cercetarea începută în proiectul The Somatist, The Entropist and the Skeptic, axată pe forme de coexistență între specii, în tehnologie și natură.

Cum vezi SIMULTAN peste 20 de ani?

Îmi place să îmi imaginez că devine platformă transnațională de cercetare și producție artistică, hibridizată cu forme de educație critică, laboratoare mobile, arhive senzoriale și altele asemenea. Ce vreau sa zic este ca văd în el o infrastructură care ar putea să îl plaseze drept existent și peste mulți ani pentru că s-a menținut mereu actual. Nu știu în 20 de ani ce va însemna actual dar am senzația că SIMULTAN ar putea să rămână mereu fresh.