„Să îmi pot asuma lucrări stângace, dar sincere, indiferent cât de desuete, sau de naive ar putea părea apropo de contextul actual. E din nou nevoie să risc ridicolul, prin expunerea propriilor probleme unor necunoscuți, pentru a mă întoarce la mine însumi.”

Mircea Nicolae, 2019

În luna iunie a acestui an, Ionuț Cioană, pe numele de artist Mircea Nicolae, a plecat dintre noi. Pierderea este uriașă și eu cu greu mi-am găsit puterea și cuvintele să-mi iau rămas bun. E mereu dificil să scrii despre oameni dragi care nu mai sunt printre noi, cu atât mai mult să scrii despre cineva care a fost constant preocupat de cum va fi ținut minte, de cum vor rămâne ideile lui în lume. Cele ce urmează sunt o încercare de a-l onora pe Ionuț printr-un omagiu care în timp ce-și ia rămas bun, recreează la nesfârșit lumea artistică și intelectuală a lui Ionuț. Pe baza prieteniei și apropierii noastre, și pe baza operei sale, vă propun cincisprezece Gesturi de Rememorare pe care le poate face oricine, indiferent de pregătirea artistică. Sunt intervenții ce evocă și recreează lucrările lui Mircea Nicolae și prin care îl putem păstra aproape în viața noastră de zi cu zi.

1. Gândește-te la ea. Poate fi oricare ea, important e să-ți fie apropiată, să o iubești. Magazin (42/100).
2. Fă o plimbare și găsește un obiect oarecare de pe jos, o rămășiță, un fragment, un ceva care nu mai trebuie nimănui. Și fă din acel ceva un obiect de artă. Cioburi (2010-2020) și Ce am găsit pe stradă (aprilie 2017), ambele parte din seria Lucruri Mărunte.
3. Scrie-ți ție „N-ai cum” și „Și eu”. Poate fi scris oricum: pe un bilet, în jurnal, ca un stencil, tatuat pe braț. Spitalul din Govora (53/100) și N-ai cum (23/100).
4. Înainte să mergi la un protest, uită-te la Ce Zice Lumea (2013, a doua lucrare din proiectul The Facebook Show)
5. Data viitoare când mergi la următorul protest, când îți faci pancarta, scrie pe o bucată mică de hârtie „Este o diferență între a lupta pentru un ideal și a omorî pe cineva care nu-ți place” și „Oameni slabi care au nevoie de sclavi ca să se simtă bine în propria lor piele”. Pune-le pe fiecare într-un buzunar al îmbrăcămintei. Când te întorci de la protest, scoate-le și citește-le (25 iulie 2019, respectiv 10 martie 2017, amândouă parte din seria Lucruri Mărunte).
6. Fă un stencil cu „Salariul minim este (suma actuală)”. Seria Salariul minim (octombrie 2014, august 2011)
7. Vizitează monumentul Răscoalei Țărănești de la 1907. Citește ce-a scris Mircea Nicolae despre mutarea sa în seria Parcuri (2013, din proiectul The Facebook Show).

Ionuț mi-a vorbit des despre sfârșit, despre ce lasă în urmă ca artist, despre ce se va alege de munca sa. Într-o lume organizată în jurul profitului și unde fiecare își urmărește propriul interes, o lume pe care o criticam des împreună, viziunea artistică și filosofică a lui Ionuț era un univers neobișnuit, uneori ciudat, uneori disident.

Când vorbeam despre sfârșituri, despre cele care au fost și cele care vor veni, eu eram de obicei cea optimistă, visând la sfârșitul lumii profitului și a urmăririi propriilor interese. Ionuț îmi zâmbea trist dar empatic. Îl contagiam cu speranță, îmi spunea. Și acolo, în acest împreună în care visam sfârșituri chiar dacă eu, una, în mod optimist și el în mod pesimist, în acest loc am încercat să găsesc cincisprezece moduri, gesturi simple ce te pot (re)apropia de el. De fiecare dată când cineva dintre noi poate face vreunul din aceste gesturi, viziunea despre lume a lui Ionuț nu se sfârșește, ci se reproduce iar și iar.

Empatia cu cealaltă persoană și curiozitatea față de lumea celuilalt constituiau deseori motivația primordială prin care se apuca să facă artă sau să scrie. Din acel loc de empatie și curiozitate se naște și primul gest de rememorare. Gândește-te la o persoană apropiată ție care se identifică ca femeie, gândește-te la ea cu empatie, apoi cu iubire și la final cu dor. Inspirat dintr-o lucrare despre dragoste (Magazin, 2007, Nr. 42 / Seria O Sută), Gest de Rememorare 1 este un gest plin de modestie, lipsit de acțiune, în care atenția pe care o îndrepți unei persoane este un simplu gând non-intruziv, departe de declarații dramatice. Acesta este și cel mai simplu dintre toate gesturile de rememorare și te pregătește pentru starea afectivă de melancolie și dor, de reflexivitate și bucurie simplă tipică esteticii lui Ionuț și regăsită în toată această serie.

Pentru mine, lumea artistică a lui Ionuț începe cu o acțiune simplă, însă puternică: să iei un obiect de pe jos, de pe stradă și să vezi ceva valoros în el, să-l vezi ca pe o metaforă pentru lume și apoi să-l transformi în artă. Astfel începi Gest de Rememorare 2, recreând  Cioburi (2010-2020) și Ce am găsit pe stradă (aprilie 2017), ambele parte din seria Lucruri Mărunte. Obiectul pe care-l vei găsi nu poate fi însă unul oarecare, acesta trebuie să fie neapărat o rămășiță, un fragment, o bucată din ceva mai mare și un ceva care nu mai trebuie nimănui. Alege-l astfel încât, pentru tine, obiectul să evoce o lume întreagă, poate o amintire din copilărie, poate o călătorie, poate o persoană dragă. Gest de Rememorare 2 ne transpune într-o stare de melancolie în același timp în care ne vorbește despre puterea brută a creativității: să vezi valoare în ceva ce este aruncat pe stradă, să faci din nimic o poveste.

În Gest de Rememorare 3 scrie „N-ai cum” și „Și eu”. Poate fi scris oricum: pe un bilet, în jurnal, ca un stencil, tatuat pe braț. Evocând scrierile pe pereți din Spitalul din Govora (Nr. 53 / Seria 100) și N-ai cum (Nr. 23 / Seria 100), gestul pune una lângă alta două expresii ce ilustrează relaționări fundamentale umane: singurătatea și alăturarea. „N-ai cum”, n-ai cum să știi, să înțelegi, să vezi, să simți. Tristețea însingurării din spatele acestei expresii este o tristețe ce vine din părăsire, din marginalizare, din experiența de a fi dată la o parte din cauza diferenței. Alături de „N-ai cum” este expresia lui împreună și chiar a solidarității: „Și eu”. Și eu sunt aici, și eu înțeleg, și eu simt asta, și eu am trecut prin ceva asemănător, îți sunt alături. În dansul dintre aceste două expresii se creează sensul lucrării, o temă dragă lui Ionuț: a reflecta despre relațiile dintre oameni și despre câtă singurătate și apropiere putem cunoaște.

Relațiile dintre oameni te duc către politic, o abordare care devenise tot mai importantă pentru artistul Mircea Nicolae. Gest de Rememorare 4 și 5 sunt despre asta, despre implicare politică, despre participare și capacitatea fiecăreia și a fiecăruia de a face parte din ceva mai mare. De aceea ele sunt despre a merge la proteste. Gest de Rememorare 4 te îndeamnă ca înainte să mergi la un protest, să te uiți la video-ul Ce Zice Lumea (2013, a doua lucrare din proiectul The Facebook Show). După ce a realizat o colecție de mini pancarte de protest inspirate din mesajele de la protestele pentru Roșia Montană din 2013, artistul le-a plasat apoi în cutiile poștale ale vecinilor lui. O reflecție despre participare și despre cum poți lua parte la schimbare, video-ul arată și limitele politice ale artei și într-un fel, posibilitățile mai mari ale gestului politic. În același timp, arată și cum artei îi stă bine alături de revolta socială.

Instrucțiunile Gestului de Rememorare 5 îți spun ca data viitoare când mergi la un protest, când îți faci pancartă, să scrii pe o bucată mică de hârtie următoarele două mesaje: „Este o diferență între a lupta pentru un ideal și a omorî pe cineva care nu-ți place” (25 iulie 2019) și „Oameni slabi care au nevoie de sclavi ca să se simtă bine în propria lor piele” (10 martie 2017) – amândouă parte din seria Lucruri Mărunte. Gândește-te ce înseamnă pentru tine fiecare mesaj, împăturește hârtiile și pune-le în câte un buzunar al îmbrăcăminții. Când te întorci de la protest, scoate-le și citește-le din nou. Reflectează la cum s-a schimbat sensul lor pentru tine, în urma experienței ieșirii în stradă.

Deseori vorbeam cu Ionuț despre chestiuni politice: cum putem să ne organizăm, ce e de făcut, ce se întâmplă social și economic, încotro se îndreaptă societatea. În pasiunea cu care el dezbătea aceste teme era mereu ceva foarte concret, un aer că e cu picioarele pe pământ. Este tocmai acest realism care se vede cel mai bine în lucrările Salariului Minim din 2011 și 2014. Lucrări simple și puternice care afișează în spațiul public suma salariului minim pe economie stabilită de guvern pe anul respectiv, seria nu reflectă obișnuita melancolie tipică esteticii lui Nicolae, ci mai degrabă e lipsită de afect, are ceva dur și rece. Gest de Rememorare 6 recreează aceste lucrări instruindu-te să faci un stencil cu salariul minim din anul în care ești. E un mod de a te ancora în lumea în care trăiești, invitându-te să reflectezi la dinamicile de clasă din societate.

Un alt subiect pasionant între noi a fost istoria. Și ne amuzam copios spunându-ne autoironic, iată, discută istoricii de artă. Deși chiar eram istorici de artă, și eu și el aveam sindromul impostorului și poate de aceea ne atrăgeau subiectele iconoclaste, pentru care aveam un respect special. O astfel de lucrare de artă, aflată la intersecția dintre lumi politice, o lucrare ce a devenit incomodă, este și monumentul Răscoalei Țărănești de la 1907, de Naum Corcescu. Gest de Rememorare 7, evocând fotografia Parcul Florilor (2013, din proiectul The Facebook Show), te îndeamnă să vizitezi monumentul care se află în Parcul Florilor și să citești povestea spusă de artist.

Gest de Rememorare 8 recreează 27/2 Cinematograf părăsit și este tot despre reprezentare și viața întrupată. Du-te într-un cinematograf și, înainte de a începe proiecția, aprinde o lumânare și ține-o aprinsă suficient cât să parcurgi următorul gând: te afli într-un spațiu exclusiv dedicat reprezentării în care iei contactul cu imagini despre lume și oameni. Aprinderea unei lumânări aici atrage atenția asupra întunericului din sală, flacăra măruntă, dar atât de reală, este mai concretă și mai puternică decât orice s-ar putea proiecta pe ecranul din fața ta. Ține lumânarea aprinsă cât să îți reamintești să te conectezi la concret, la real, și să nu lași reprezentarea să-ți modeleze prea mult imaginația.

Dacă ar fi o imagine aproape cinematică care să reprezinte, pentru mine, universul artistic și intelectual al lui Ionuț, aceasta ar fi următoarea: mi-l imaginez ca un copil lângă un munte de obiecte aruncate, un haos imens, violent și imprevizibil. În fața acestui munte, care este, de fapt, lumea, el stă și culege bucățele din diverse obiecte, aranjându-le în forme și cuvinte simple – modest, cuminte și tacticos, creând sens într-o lume care cu greu pare să aibă vreunul. Această imagine este evocată în Gest de Rememorare 9 și 10. Sticlărie (53 1-3), Gunoaie (52 1-4) și o mare parte din lucrările seriei O Sută.

În timp ce Gest de Rememorare 9 trimite către violența cu care universul muncitoresc, complexele industriale ale secolului XX au fost aruncate în groapa de gunoi a istoriei, Gest de Rememorare 11 trimite către violența regimului Ceaușescu și a continuității acestei violențe în lumea capitalistă, post-89. Luând o bucată din gardul ce împrejmuiește Casa Poporului, evoci lucrarea Mulaj din gips (66/100). Intervenția e un bobârnac dat puterii, un gest cu umor care, de unul singur, nu face prea mult. Însă același gest însutit, înmiit, poate fi devastator. Ionuț ar râde bucuros la acest gând: cum acțiunea unei singure persoane este doar gest simbolic, dar când este reprodusă la scară largă are efecte concrete.

O altă lucrare foarte politică a lui Ionuț este evocată în Gest de Rememorare 12 (video-ul Mămăligi pentru România, a treia lucrare din The Facebook Show, 2014). Îndemnul este să inviți o persoană dragă acasă la tine și să-i gătești o mămăligă. Apoi, purtați o discuție despre supraveghere, tehnologii și disproporția de resurse între aparatele militare și de supraveghere ale statului și populație – subiecte pe care artistul le parcurge în video.

Ușurința cu care Ionuț naviga de la un subiect social dur ca tehnologia supravegherii la o conversație despre emoții și amintiri, profund personală, m-a fascinat. Gest de Rememorare 13 recreează lucrarea Un cuvânt (Nr. 88 / Seria 100) și te invită să faci un gest cuminte și discret: scrie cuvântul „dragoste” pe un bilet, împăturește biletul și lasă-l să-ți cadă din mână într-o gară. Gestul e de fapt un ritual pentru vindecarea unei dureri sufletești, pentru a da drumul unei dureri pe care o asociezi dragostei. Gândește-te la experiența ta când scrii biletul și atunci când îl vei lăsa să alunece pe jos, poți da drumul la durerea pe care o asociezi acelei experiențe. Povara rămâne în bilet și biletul se pierde în gară, acest spațiu dedicat tranzitului, al schimbării, al despărțirii și reunirii.

Despre durere și vindecare este și Gest de Rememorare 14: ia o floare și un bețișor de la o acadea și unește-le. Recreând unul din obiectele din seria Proteze (a unsprezecea lucrare din The Facebook Show, 2014), acest gest ne invită să reflectăm asupra pierderii și durerii și a felului în care ne putem întregi. În același timp arată imposibilitatea reîntregirii perfecte – un băț de acadea nu este, până la urmă, o bucată dintr-o plantă – dar și posibilitatea uneori simplă și la îndemână de a merge mai departe. Ne putem fabrica proteze sufletești pentru acele lucruri care se simt frânte și neîmplinite și astfel putem merge înainte.

Ultima intervenție, Gest de Rememorare 15 este asemănător primului: este o lucrare care constă dintr-un gând. Însă dacă la Gest de Rememorare 1, gândul era unul creator, despre dragoste, aici gândul este despre lipsa creației, despre ratare. Evocând seriile de intervenții O intervenție ratată (57/2), gestul are aceeași modestie ca multe ce l-au precedat, însă dintre toate este cel mai trist. Imaginează-ți gândurile poetice pe care toate și toți le avem dar nu ajung niciodată artă și întreabă-te, oare e lumea mai săracă sau mai cinstită fără ele?

Abundența și intensitatea lucrărilor lui Mircea Nicolae sunt dublate de munca sa ca curator, galerist și, în ultimii ani, de critic de artă. Mircea și Ionuț, au cunoscut lumea artei din diverse unghiuri, mereu eludând profesionalizarea și cu o constantă curiozitate și empatie. Aceeași curiozitate și empatie le-am cunoscut și eu când în 2017-2018 am realizat împreună amplul proiect Istoria (Nu) Se Repetă. Am avut onoarea atunci să creăm lumi împreună, să visăm la sfârșituri ale unor lumi dureroase și începutul unor lumi pline de speranță.

Nu le voi și nu te voi uita niciodată.

Mă gândesc la tine, Ionuț.