Lucia Pietroiusti este curatoare și lucrează la intersecția artei cu ecologia și sistemele, deseori în afara formatului de galerie. Lucia este curatoarea departamentului General Ecology de la Serpentine Galleries, Londra, și a pavilionul Lituaniei de la a 58-a Bienală de la Veneția (precum și turul său internațional 2020-2022), Sun & Sea (Marina), cu artistele Rugile Barzdziukaite, Vaiva Grainyte și Lina Lapelyte. La Serpentine, Pietroiusti a pus bazele proiectului de lungă durată General Ecology, pe care îl programează și curatoriază, și care este un efort interorganizațional dedicat implementării principiilor ecologiste în programele Galeriilor cu publicul, prin infrastructura lor internă și prin rețele. Pietroiusti este și co-curatoarea Back to Earth, programul încă în desfășurare prin care Serpentine își aniversează cei 50 de ani de existență, dedicat mediului, care invită peste 65 de artiști să proiecteze campanii, prototipuri sau intervenții artistice ecologiste. În 2022-2023, Pietroiusti va curatoria, împreună cu James Bridle, o secțiune a Festivalului de la Helsinki dedicată inteligenței artificiale și mai-mult-decât-umane. Printre publicațiile sale se numără More-than-Human (cu Andrés Jaque și Marina Otero Verzier, 2020); Microhabitable (cu Fernando García-Dory, în curs de publicare în 2021); PLANTSEX (MAL Journal, 2019) și Sun & Sea (Marina) (2019). Lucia a stat la o discuție fascinantă cu Adriana Trancă, care ne oferă o trecere prin toate aceste minunate proiecte artistice.

Lucia, tu ești curatoarea ecologistă prin excelență; cum a ajuns să te intereseze ecologia? Și care sunt scopurile sau speranțele tale majore, atât în termeni ecologici cât și de muncă curatorială? Ce fel de conștientizări și transformări climatice ți-au modelat practica?

Haha! Sunt artiști și colegi de-ai mei care au mult mai multă experiență cu munca ecologistă decât mine… Interesul meu pentru ecologie s-a dezvoltat cum cred că se dezvoltă la multe persoane: odată cu începutul a ceea ce consider a fi a doua jumătate a vieții mele. Având copii, ajungi să-ți retrăiești viața de la început, însă dintr-o altă perspectivă: te afli în aceeași cameră ca acum treizeci de ani, însă de cealaltă parte, făcând alte lucruri. E o înțelepciune stranie și profundă aici. Apare ca un fel de luciditate, un alt sens al scopului în viață, mult mai externalizat. Dar ca studentă, eu eram deja implicată în activism, mai ales în jurul temelor pro-choice și căsătoriilor între persoane de același sex, atunci când locuiam la Dublin. Deci anumite aspecte nu sunt noi pentru mine.

În ceea ce privește conștientizarea, cred că cel mai interesant lucru pentru mine în munca ecologistă se leagă de căutarea modurilor de coexistență cu pătura ființelor mai-mult-decât-umane. Mai ales complexitatea, conștiința și inteligența plantelor: acest lucru mi-a captat imaginația cel mai profund și încă determină multe din lucrurile pe care mă strădui să le gândesc sau să le întreprind.

Ești curatoarea proiectului Sun & Sea (Marina), câștigător al Leului de Aur, precum și a departamentului General Ecology la Serpentine Galleries din Londra, lucrând într-un peisaj polifon de proiecte multidisciplinare în cadru instituțional și noninstituțional. Ne poți spune la ce lucrezi la momentul de față?

La Serpentine lucrez acum la Back to Earth, un proiect ce aduce laolaltă lucrări și campanii ecologiste inițiate de artiști. Mai lucrez și la General Ecology Network, care va fi o organizație distribuită, pornind de la proiectul General Ecology, aducând laolaltă organizații de artă și ecologie pentru a lucra împreună la niște proiecte foarte specifice, în mare parte transformatoare de infrastructură. Și, desigur, continui cu The Shape of a Circle in the Mind of a Fish, seria realizată împreună cu Filipa Ramos despre conștiința mai-mult-decât-umană. Lucrăm la o carte bazată pe primele patru ediții. Pe lângă Serpentine, mai sunt câteva proiecte – bineînțeles, POWER NIGHT de la E-WERK Luckenwalde, care va fi probabil mai degrabă un „anotimp” decât o „noapte”, în contextul ieșirii lente din pandemie. Bienala de la Shanghai care s-a deschis de curând, în Aprilie, pe tema Bodies of Water – iar Filipa și cu mine am început să dezvoltăm un proiect ce va vedea lumina zilei în 2022.

Trebuie să spun că este un mare privilegiu să lucrez cu tine la POWER NIGHT 2021, la E-WERK Luckenwalde, împreună cu Helen Turner și Katharina Worf, care include prezentarea proiectului Sun & Sea în Bazinul de Înot Bauhaus abandonat, aflat în vecinătate. Aș vrea să vorbim puțin despre ce s-a petrecut în spatele scenei la această producție, care, într-o anumită măsură, se aseamănă primei prezentări a operei pe plajă prezentate la Veneția în 2019. Iar acest „într-o anumită măsură” vine din dificultatea de a accesa fonduri – momentan avem o campanie pe kickstarter* pentru a strânge diferența necesară realizării proiectului. Ne poți împărtăși din experiențele tale cu performance-urile din Veneția și poate câteva păreri despre dificultățile producției artistice vs. ușurința cu care unii se îmbogățesc de pe urma succesului lor?

E foarte greu și foarte scump să organizezi performance-uri! Un lucru de care mi-am dat seama lucrând la Sun & Sea la Veneția e că, lucrând deja de un deceniu cu performance-uri și medii temporale, lumea artei, în general, nu are infrastructura necesară pentru acestea. E cel mai ușor de înțeles în termeni de timp – cine, sau ce, îi poate susține pe artiști în timpul fazei de cercetare și dezvoltare a lucrării? Dar al repetițiilor? Cum putem avea grijă de o distribuție de performeri în cazul în care lipsesc anumite facilități precum dușurile, vestiarele și așa mai departe? Pentru mine la Veneția, acestea au fost întrebări fizice, reale, un loc unde aveam acces restrâns la apă și la facilități. Pe deasupra, Sun & Sea este o lucrare de durată; este deci cu atât mai important ca performerii și artiștii să fie cât mai comozi și îngrijiți cu putință. Însă nu sunt sigură că sunt persoane care se îmbogățesc de pe urma succesului performance-urilor; nu există o piață bine definită, stabilă, așa cum, de pildă, există pentru lucrările-obiect. Cred că interesul pe care-l trezește această lucrare și răspunsurile pozitive au fost foarte apreciate. Iar acei finanțatori generoși care au susținut lucrarea la Veneția au făcut acest lucru din altruism, din dragoste pentru lucrare; mi se pare un lucru îmbucurător.

Mi-ar plăcea să te descos: ce fel de muncă intelectuală crezi că trebuie urgent întreprinsă; care sunt discursurile (artistice) actuale care te preocupă?

O întrebare interesantă și complicată – mă interesează atâtea! Dar, la momentul de față, cred că ce mă atrage cel mai mult în cercetarea mea se leagă de extractivism și alte manifestări contemporane ale rădăcinilor coloniale ale crizei climatice, precum și conștiința mai-mult-decât-umană în general. Mă fascinează de asemenea diversele forme de „ecologie”, de la ecologia de mediu la cea organizațională, și cum se poate lucra pe toate aceste straturi în același timp.

Într-o discuție cu coautoarea proiectului Feral Atlas, Anna Lowenhaupt Tsing, moderată de către tine și Filipa Ramos (ca parte a proiectului The Shape of a Circle in the Mind of a Fish: we have never been one, 2019) ai menționat termenul de enchantment (vrăjire / fermecare / iluzionare), atunci când realizezi omniprezența interconectivității, lucru urmat imediat de înțelegerea puterilor dăunătoare ale acestei interrelaționalități. M-a dus cu gândul la interesul tău față de mentalitățile alternative, de magie, de metodele de împărtășire și învățare de cunoașteri diverse. Și aș vrea să te întreb, ce loc ocupă ritualul și gândirea magică în practica ta?

Mă gândesc la teoloaga Simone Kotva, care ne-a spus odată că teologia e un loc perfect pentru a studia ființele non-umane ca posesoare de conștiință, fără să te lovești de multe obiecții. Și aș tinde să fiu de acord cu asta – ritualul are foarte mult de-a face cu înțelegerea interrelaționalității noastre cu ființele non-umane și cu obligația noastră față de această interconexiune. Iar divinația se concentra inițial, în mare parte, pe vreme sau agricultură. Astfel că mă interesează mai degrabă ce păstrează ritualurile în numele nostru: ce țin minte din trecutul profund? Ce cunoașteri și înțelepciuni secrete uităm atunci când nu cercetăm ritualul cu un anumit grad de seriozitate?

Tu practici vreun ritual de divinație, tarot, astrologie, scriere automată sau altceva? Dacă (încă) nu, care te atrage cel mai mult și de ce?

Ha! Aș zice că nu, nu într-atât cât o fac experții din aceste domenii. Mă tem că tind analizez prea mult ca să mă pot dedica trup și suflet ritualurilor. Însă respect enorm anumite practici de genul și mă fascinează istoria lor, codurile cu care lucrează, memoria pe care o poartă…

Cum faci față situației actuale de necaz general și constant? Cum îți imaginezi un viitor, general și personal, post-pandemie?

Există mereu un răspuns optimist și unul distopic la această întrebare, însă, în final, sunt foarte de conștientă că „necazul” nu este deloc distribuit în mod egal. Personal simt o nevoie acută de apropiere, în toate sensurile cuvântului,

Această intersecție istorică a unei crize climatice cu o criză a sănătății reprezintă o oportunitate să aducem cu adevărat în discuție îngrijirea, o îngrijire feministă intersecțională. Corpul uman este conectat la mediu, și devine tot mai clar că dacă vrem să avem grijă de unul trebuie să avem grijă și de celălalt. Cum putem face ca îngrijirea să nu devină doar un alt termen la modă. Sau chiar să îl recuperăm dacă a fost luat deja ostatic.

Sunt departe de a fi o expertă în domeniul „îngrijirii”. Mă gândesc la „a petrece timp cu cineva/ceva” sau la „a observa” ca posibile alternative. Într-adevăr, domeniul cultural tinde să accelereze uzul unor anumiți termeni, uitând deseori spațiile și inițiativele care au o practică strâns legată de acele idei. Încerc să evit să mă fixez prea mult asupra unui anumit cuvânt. Mă interesează mult mai mult diferențele interne, alunecările dintre practici care poate au legătură unele cu altele în termeni de limbaj, dar diferă ca metodologie. Într-o lume de echo chambers și bule pe rețelele sociale, cum știm cu adevărat cât de numeroase sunt anumite lucruri? Un cuvânt poate fi la modă în cadrul unui anumit grup de oameni sau unui domeniu și să rămână neobservat în altele. Este important să nu căutăm sau să declarăm originalitatea – care oricum nu există – ci să încercăm cu adevărat să înțelegem, să armonizăm, să apreciem. Știu că îți cam evit întrebarea… e doar semi-intenționat!

În încheiere, îmi este clar că munca ta este în sine un act de îngrijire, dar și de curaj; este o cercetare activistă bine ancorată în realitate, împletită cu angajament artistic, ce are ca scop transformarea condițiile predominante de nedreptate și discriminare. Ne poți împărtăși câteva din practicile artistice care te-au inspirat sau ți-au scurtcircuitat imaginația, ți-au extins gândirea?

Pare puțin ciudat, dar pe mine mă inspiră poezia la fel de mult ca gândirea sistemelor – sunt la fel de atrasă de o lucrare frumoasă de artă cât sunt și de procesele birocratice de la baza ei. Ar fi greu să numesc un singur artist sau practică fără să numesc o sută. La momentul de față, cu proiectul Back to Earth de la Serpentine – proiect ce aduce laolaltă lucrări a 65 de artiști, lucrări ce sunt în același timp campanii, inițiative sau intervenții ecologiste – ne gândim la toate lucrările ca făcând parte din patru categorii largi, care se suprapun. „Publicuri” – lucrări care atrag atenția asupra unor anumite probleme sau date către un public cât mai larg; acestea funcționează precum campaniile ecologiste tradiționale (ne putem gândi în acest context la Earth Perspectives a lui Olafur Eliasson, sau la Sun & Sea în alt context decât Back to Earth). „Speculații” – lucrări care propun poate universuri utopice sau alternative; acestea sunt mai mult niște vectori – energetic, ele arată către ceva – lucrarea Heavens, de Revital Cohen & Tuur Van Balen, de exemplu, care propune un alt mit al originii. „Sisteme” – lucrări care interoghează infrastructurile care ne guvernează prezentul; acestea sunt lucrări mai invizibile, mai lente și procedurale, care cer să ne familiarizăm cu limbaje și medii complet diferite și non-artistice – precum lucrarea Carolinei Caycedo pentru o tranziție energetică justă. Și, în final, „Locuri” – lucrări care au legătură cu, sau doresc să susțină, anumite locuri reale din lume, fie că e vorba de o rezervație naturală condusă de comunitatea indigenă (Art Residency for Ancestors a lui Karrabing) sau un centru de îngrijire și vindecare (AMAKABA de Tabita Rezaire). Luate individual, fiecare e situată, specifică. În agregarea lor eterogenă, corală, ele propun un răspuns complex, polivalent la situații localizate polivalente. Deci nu există nicio „soluție” simplă, secretă, ci doar una regenerativă sau pozitivă, ori doar încercări provenind chiar din mijlocul necazului.

Traducere de Rareș Grozea