La începutul lunii Octombrie a acestui an, Asociația Contrasens a prezentat un proiect nou cu miză socială, intitulat On Her Side, curatoriat de Dana Sarmeș și Simona Constantin, ce a avut loc la Centrul de Proiecte Timișoara. Acesta s-a constituit ca un demers interdisciplinar ce a analizat subiecte problematice precum violența, agresivitatea și abuzul asupra femeilor, având mai multe componente: cercetare și producție artistică, eveniment expozițional, educație printr-un amplu program de mediere, documentare.

On Her Side a închegat un discurs despre intersecționalitatea violenței revelată în expunerea unor experiențe distincte ale femeilor și a nevoilor acestora, făcând referire și la un context subiectiv în care rasa, etnia, clasa, cultura și naționalitatea joacă un rol crucial în dinamica în care autoritățile oferă servicii de suport femeilor cu probleme. Violența este analizată ca un instrument de exercitare a puterii, a constrângerii și a reprimării, într-un context social și politic actual influențat de dorința de putere, expansiune teritorială și monopol. Astfel, violența nu poate fi modelată de reguli, legi, conduite sociale sau idealuri umaniste – ea se insinuează parșiv și crud într-o lume marcată de traumă și dezumanizare.

Corpul care oglindește violența a fost suportul cercetării și dezvoltării proiectului On Her Side, provocând o discuție în jurul artei despre violență și despre statutul femeii în societate și istorie. Astfel, acesta s-a închegat ca un proiect artistic interdisciplinar cu un scop social puternic orientat împotriva agresivității, violenței și a abuzului asupra fetelor și femeilor, în artă și în afara ei.

Artiștii care au făcut parte din proiectul expozițional sunt: Liliana Basarab, Irina Botea Bucan, Ciprian Chirileanu, Ana Mihaela Adam, Claudiu Cobilanschi, Suzana Dan, Jon Dean, Simona Homorodean, Pusha Petrov, Lea Rasovszky, Renée Renard, Ioana Stanca, Iulia Toma. Proiectul Asociației Contrasens a cuprins și o secțiune grafică activistă, în cadrul căreia au fost expuse în spațiul public peste 30 de afișe cu tema violenței asupra femeii.

Ana Adam a expus lucrarea Văd cu sfârcurile/I See with my Nipples în care explorează relația dintre o feminitate introspectivă care se restructurează ciclic și arta ca instrument într-un parcurs existențial. Instalația se concentrează în jurul recuperării puterii și a eliberării de procesul de victimizare în care suntem tentați să stagnăm în urma evenimentelor traumatice care ne marchează existența. Artista inserează memento-uri în interiorul săpunurilor, sub forma unei invitații senzoriale: privitorul poate citi textul, îl poate „mirosi” și se poate „spăla” cu el, gravitând în jurul unei experiențe sinestezice. Acest act simbolic devine un act performativ ce marchează purificarea interioară și totodată „spălarea” traumei din existența personală, procesul de percepție al artei devenind cathartic. Alegerea săpunului ca element central în compunerea ritmică a instalației artistice subliniază munca invizibilă pe care femeile o realizează în perimetrul lor domestic, fiind o reprezentare metaforică a statutului femeii în viața personală și de familie. Lucrarea Anei Adam se constituie ca o acțiune artistică despre feminin și anume despre ceea ce artista numește „feminitudine” – atitudine feminină. Astfel, Văd cu sfârcurile/I See with my Nipples, devine o lucrare confesivă despre feminitudine, putere, aparențe, fragilitate si metamorfoza materiei.

Intervenția site-specific a Suzanei Dan, Ești frumoasă/You’re Beautiful s-a constituit sub forma unei invitații către privitori/participanți de a scrie un mesaj personal relaționat cu conceptele de feminin, traumă, violență sau abuz pe peretele unde artista a intervenit la rândul ei cu text. Abordarea Suzanei Dan s-a conturat ca demers în cheie sarcastică de denunțare a sintagmelor și replicilor – clișeu abuzive adresate femeilor din partea partenerilor, prietenilor, familiei, colegilor de lucru, șefilor și în final din partea întregului anturaj care poate gravita în jurul unei femei. „Ești frumoasă. Dar ești tristă, absentă, apăsată de griji, indiferentă, neascultătoare, dezordonată, pisăloagă, lipsită de reacție, impasibilă la părerile celorlalți, ciudată, încăpățânată […]”

Vocea colectivă, The Peaches, Power of The Ladies, lucrarea colaborativă̆ a artiștilor Irina Botea Bucan și Jon Dean s-a configurat ca o instalație interdisciplinară, formată din piese textile,  broderie, sunet și film, deconstruind conceptul de „confesiune” ca procedeu necesar în procesul educației publicului. Scopul principal al lucrării a fost unul cu miză profund socială, acela de creștere a gradului de conștientizare a problemei violenței domestice în România. Acțiunea artistică s-a materializat într-o primă etapă în ateliere participative organizate pe parcursul a patru zile, unde s-au format prietenii în jurul unei claviaturi largi de răspunsuri creative, închegându-se în final trei grupuri distincte ce au contribuit la crearea lucrărilor expuse : Vocea Colectivă, Puterea Doamnelor, Piersicuțele. Acțiunile acestora, traduse în forumuri experiențiale de mișcări performative, producție de sunet și vocalizări, scriere individuală și colectivă, conversații și interacțiuni sociale, au contribuit la crearea de broderii, lucrări audio și film de 16 mm. Filmul colaborativ Out of the Hat, documentează̆ o intervenție performativă̆ de gesturi de solidaritate, documentând un cor experimental de voci ce evocă o bucurie care transcende amintirile profund dureroase ale trecutului. Spațiul efemer pe care Irina Botea Bucan și Jon Dean au reușit să îl configureze prin regia spațială a pieselor instalației – a fost unul al reflecției și contemplării, un cadru cald și intim de interacțiune autentică. Un spațiu al bucuriei care vorbește de fapt deopotrivă  despre celebrarea vieții și suferință.

Claudiu Cobilanschi transformă liftul din Centrul de Proiecte într-un spațiu tranzitoriu de interacțiune ce configurează de fapt instalația mixed media Post-Party. Integrând elemente decorative de petrecere  asociate cu un singur contrapunct dramatic – o fotografie minimalistă alb negru ce sugerează intimitate, apropiere și solidaritate – artistul creează̆ un context care din punct de vedere estetic se află la polul opus al expresiei traumei, însă care delimitează un perimetru de reflecție asupra unor întrebări precum: „care este opusul violenței? cum și pe cine folosește? de care parte a genului se află? de unde provine? cum ajunge în caracterul unei persoane? cum se poate elimina? care îi sunt simptomele antemergătoare? cine este violent? cum se poate controla? când este prea multă? cum se anulează̆? care îi este antidotul? cât durează̆? ce consecințe are violența asupra femeii? pentru cine sunt consecințele? cum poți vorbi în locul victimei? dar în cel al agresorului? cum iți poți imagina ce gândește o victimă a violenței? cum devii agresor? cum te oprești?”

Iulia Toma realizează o instalație textilă intitulată Butoniere 325/Cufflings 325, realizată din cămăși bărbătești. Caracterul monumental al traseelor spațiale și tensiunea formală ce rezidă din modul în care cămășile sunt înnodate exprimă o formă subtilă de dramatism, ca un verdict imuabil al unei tăceri apăsătoare, ce ascunde narațiuni ce nu vor fi niciodată dezvăluite: „Fierul de călcat parcurge kilometri de masculinitate, cămășile lui sunt diminețile mele, pregătesc zilnic câte o armură apretată. Leg mânecile unele de altele ca pe un instrument al evadării, le las să atârne de jur-împrejur, un leagăn amenajat pentru o idee, coloanele curate se deșiră până la grindă, mă întorc împotriva ta. și dispar.”

Ciprian Chirileanu a configurat o serie de lucrări intitulată 12 Poeme, în urma unei cercetări personale în presa online despre femei ucise în urma violenței domestice în România. Compozițiile sale înfățișează̆ chipuri interpretate și prelucrate după fotografiile-portret din sursele jurnalistice consultate, respectând  viața privată a victimelor. Poemele care însoțesc lucrările se configurează ca un insert personal de filtrare și interpretare a materialelor jurnalistice, menit să potențeze expresiv și conceptual imaginile. În marea majoritate a cazurilor relatate, violența domestică este dominată de acțiunea finală a unui cuțit, unicul obiect devenit subiect principal al imaginilor video. În cazul lucrărilor lui Ciprian Chirileanu, poemele devin în mod metaforic „cuțitul” ce definitivează actul percepției, conferind senzația de nod în stomac într-un sens propriu privitorului. Textele taie respirația pur și simplu, inserând într-un mod poetic o realitate brutală, respingătoare. Cuvântul și imaginea funcționează împreună impecabil, provocând în fiecare oprire a receptorului în fața lucrărilor câte un declic al conștientizării.

Pusha Petrov a realizat o instalație din cianotipie pe mătase, montată pe structura mecanică, cu scopul de a contura fragmente din spațiul de lucru al femeilor în vechile filaturi de mătase – intitulată Eu țes, eu controlez, eu răspund! /I Weave, I Check, I Am Responsible!. Artista a lucrat cu negativele din 1983 ale fotografului Constantin Duma, pe care le-a transpus într-o instalație artistică interactivă. Pusha Petrov explorează astfel raportul antitetic dintre spațiul industrial, rigid al mediului de lucru și produsul finit, delicat și prețios: mătasea. Ca și context spațio-temporal și caracteristică documentară necesară percepției lucrării, este important de menționat că sericicultura a luat o amploare deosebită în România anilor ‘70, datorită unui program special de dezvoltare în urma căruia Lugojul a devenit un important centru al industriei textile.

Lea Rasovszky realizează o lucrare de natură confesivă, Femeia care protejează̆ cactusul /Woman Protecting the Cactus, ca o metaforă vizuală a actului de protejare mentală în fața unei traume. Cactusul, realizat din latex și material textil, cumulează o materialitate organică, părând asemeni unui organ intern pulsând a durere, respingere. În relație cu personajul feminin, devine parte integrantă din corpul acesteia, ca o extensie pe care aceasta vrea în același timp să o îmbrățișeze și să o uite. Trauma devine parte integrantă în devenirea unui om, marcând parcursul existențial al acestuia și aflându-se într-un colț latent al conștiinței care nu poate fi negat – doar acceptat și asumat.

Renée Renard a prezentat o instalație compusă din fragmente de farfurii din ceramică și porțelan asamblate cu tehnica kintsugi, pornind de la afirmația Pinei Bausch: „Fragilitatea ta este și puterea ta”, precum și un fragment de atelier/masă de lucru și un video. Kintsugi reprezintă o tehnică japoneză veche care a fost utilizată pentru recompunerea celor 22 de farfurii sparte și care subliniază că traumele și cicatricile nu trebuie camuflate, ci marcate cu aur, celebrând frumusețea imperfecțiunii și fragilitatea ca semne ale recuperării și vindecării. Atelierul expus în galerie nu doar înfățișează̆ etape de lucru ale reparării farfuriilor, dar și frecvența scenelor de violență domestică împotriva femeilor și nevoia permanentă de suport în recuperarea traumelor. Renée Renard explorează atât procesualitatea, cât și calitățile estetice și forța conceptuală a rezultatului acesteia într-o lucrare de mare forță realizată prin sensibilitate.

Ioana Stanca a prezentat instalația Comet și broderia pe pânză Painted Tongue Vertigo. Comet s-a configurat ca o sculptură soft realizată din broderie pe catifea și umplutură siliconică pe structură de metal reprezentând o foarfecă supradimensionată ca o proiecție de tip alter-ego. Aceasta a cuprins ochi brodați pe întreaga suprafață a piesei, corespunzând ca dispunere și număr Constelației Gemenilor și fiind captată într-o îmbrățișare ambiguă. În broderia Painted Tongue Vertigo, personajul central privește către receptor, fiind înconjurat de Anthurium – plantă epifită, cu structură în formă de inimă, denumită și Săgeata lui Cupidon, ce are nevoie de o gazdă pentru a crește și a se dezvolta. Lucrările Ioanei Stanca au calitatea de a fi eye-candy, foarte plăcute estetic, artista experimentând cu diverse tehnici de lucru în jurul textilelor: broderie, colaj, sculptură moale, instalație ori performance. Artista concepe piese individuale și configurații uneori ambientale, integrând anumite lait motive, precum foarfeca, ochiul, elemente vegetale, expresii ale femininului, ș.a.

Simona Homorodean a expus Toate femeile sunt talentate /All Women Are Gifted, o inserție fotografică cu caracter deopotrivă feminin și feminist, relaționată cu o perspectivă introspectivă despre identitate, memorie, acceptare de sine, recuperare, putere, fragilitate și echilibru.

Liliana Basarab a prezentat lucrările De partea Artemisiei /On Artemisia’s Side și De partea scriitoarelor (Trofeele Premiilor pentru Literatură scrisă de femei Sofia Nădejde) /On Women Writers’ Side (Trophies for the “Sofia Nădejde” Awards for literature written by women), reprezentând instalații cu obiecte ceramice/ceramică glazurată ce urmăresc recuperarea unei atenții îndreptate către artiste care au fost ignorate atât în istoria veche cât și cea recentă. Gestul Lilianei Basarab de a interpreta și transpune ceramic șase din lucrările picturale cunoscute ale Artemisiei Gentileschi este un act de solidaritate artistică și totodată revoltă în fața status quo-ului. Practica sa artistică este puternic implicată social și funcționează deseori ca un comentariu la adresa noțiunii de reprezentare. Explorează problematici de gen și lucrează cu diferite medii vizuale, precum ceramică, textile, desen, performance, video.

Expoziția s-a constituit ca un proiect curatorial bine închegat, explorând o claviatură substanțială de viziuni artistice si posibilități de reprezentare, majoritatea demersurilor gravitând în jurul instalației mixed media. On Her Side s-a constituit ca un demers de problematizare și chestionare a unor aspecte importante sociale din societatea contemporană, materializând o acțiune culturală ce a avut ca miză asocierea unor viziuni artistice distincte, cu scopul conștientizării relației fragile dintre vulnerabilitate și putere.