(i)… (ii)… (iii)… (iv)… este cea de-a treia prezență publică a Iuliei Nistor în galeriile bucureștene, precum și cea de-a doua sa expoziție personală. Iulia Nistor s-a născut în 1985, fiind originară din Sibiu. A emigrat în Germania împreună cu familia, stabilindu-se la Nuremberg. Reîntoarcerea în România a avut loc recent, în 2012, după mai bine de douăzeci de ani, dintr-o nostalgie a căutării rădăcinilor. Prima sa expoziție personală a avut loc în 2013, la Galeria 26 (OTA) și s-a numit Non-Sens. Expoziția a conținut pictură, fotografie, o serie de puzzle din fotografii și un labirint din piese de domino.

După studii de filosofie și artă la Regensburg, cu un doctorat despre ficțiune în desfășurare, Iulia Nistor își continuă cu seriozitate practica artistică. Pictura sa e creată din absențe, din zone încărcate și mai apoi descărcate de materie, o absență care stârnește fluxul amintirilor în urma unui proces de sondare a interiorului. Apoi apare provocarea exteriorizării acestor amintiri prin semne și umbre ce descriu într-un mod aleatoriu, extrem de personal, fragmente dintr-o poveste despre sine și lumea înconjurătoare.

În expoziția despre care vorbim, la parter, scena fiecărei lucrări arată cam așa: pictura – cu tot ce înseamnă ea – iese din cadrul pânzei și se proiectează în spațiu, prin niște rețele fluorescente care punctează structura compozițională dinăuntru în exterior, în spațiul ambiant. Punctele nodale din pictură, neexplicite sunt consemnate în intersecțiile liniilor ce creează rețeaua, structura compoziției.

Imaginile create de Iulia Nistor nu sunt exuberante și nervoase, nici nu ating subiecte tabu, ele sunt mai degrabă meditativ-abstracte, aici fiind vorba despre o abstracție a gândirii, și nu a formelor, cum se întâmplă adesea în cazul abstracției decorative, “frumoase”, de atârnat pe perete sau la birou. Și spun abstracție a gândirii pentru că, la o privire mai atentă, putem recunoaște fragmente de obiecte din lumi cunoscute, vizitate, dar ele sunt compuse altfel, într-un univers propriu, abstract.

Cele mai recente experimente ale Iuliei Nistor sunt picturi pe plastic cu suprafețe răzuite, ce creează forme și ritm prin absență și transparență. Obiectele regăsite în picturile pe pânză se abstractizează, dispar sau se transformă în trasee și rețele, ca într-un mare peisaj interior.

Instalația din expoziție – formată din pictură desfășurată în spirală, lumină și sunet – este inspirată din interiorul omului, la propriu (sunete și spirale cerebrale) și conchide într-un mod exemplar traseul, început fie la (i), fie la (iv).

“(…) Pe stradă. Nimeni. În afară de ea.

Avea o senzație ciudată, în timpul mersului. Ea privea în jos. Avea senzația, că picioarele – acele picioare acolo jos! – care se mișcau neîncetat, ar fi fost cu un pas înaintea ei.

Într-adevăr! Cu un pas în față. Cum să fie acest lucru posibil? Cum să interpretezi cele întâmplate?

Doar erau picioarele ei. De când era mică.

Deci: doar ea pe stradă, cerul gri închis, la fel și ușile: închise. Nu respingătoare, ci pur și simplu închise. Porumbei stăteau prin nișe, cu capul sub aripi, visau –

Poate, dacă mergea puțin mai repede? Poate asta era. Poate, atunci picioarele ar deveni picioarele ei. (…)”

(Text de Manuel Niedermeier)

Iulia Nistor, (i)… (ii)… (iii)… (iv)…, cu un text de Manuel Niedermeier, a fost la Spațiul Aiurart între 17 septembrie – 7 noiembrie 2014.