Autoreferențialitate retroactivă

În ultimii 10 ani entități cu o acțiune estetică complexă au apărut pe scenele de dans și arte vizuale din București. Încercările de a le conceptualiza au fost făcute mai ales din interior, ca și acum. Pe lângă un rol în încercarea de a realiza din ce faci parte, de a înțelege entitățile, auto-reflecția funcționează și ca un motor prin care entitățile se construiesc. Entitățile se extind în direcția în care se conceptualizează, se auto-formează prin auto-reflecție. De la o dinamică internă de substanțializare a entităților estetice, auto-referentialitatea se extinde adesea și în exterior, în activitățile entităților. În Postspectacol o practică curentă e de a introduce bucle recursive care alterează, extind sau întrerup anumite condiționări implicite din respectiva situație. În cazul Kunsthalle Batiștei o intervenție auto-referențială are loc în structurarea identității, în corespondența dintre nume și proiect. Numele produce o asociere cu un gen de instituție și cu anumite practici ce produc coliziuni cu comportamentele entității. O ceață instituțională se produce în jurul identității acesteia.

Numele entităților sunt adesea simptome ale unor întrebări sau probleme. Funcționează ca reacții, sunt concepte aproape goale la început ce treptat atrag și formează practici în jurul lor. Postspectacol a început ca o dorință de a gândi și explora un dincolo de spectacol, fără a ști ce e sau ar putea fi acest “postspectacol”. A pornit de la întrebarea: ce sens are să mai adaugi spectacole (lucrări) în lumea artei într-o perioadă a spectacolului generalizat? O primă practică ce a apărut în jurul acestei întrebări a fost de a disloca “spectacolul exterior”, aducându-l în spațiile de artă. De exemplu Postspectacol a invitat Armata Română să țină un atelier și să facă un spectacol-demonstrație cu arme într-un spațiu de performance contemporan. O a doua dislocare implică o transferare a capacităților și cunoașterii ce țin de performance-ul contemporan spre marile scene mass-media, politice și de afaceri. Candidatul la Președinție, o altă entitate, s-a născut din această practică.

În mod similar, Artworld a început ca o reacție la modul în care realitățile și subiectivitățile sunt produse în lumea contemporană. Ca o dorință de a crea și explora altfel de lumificări, cu instrumentele și capacitățile artei. Pornind de aici, concepte și practici au început să se contureze: Second Body, Dead Thinking, Eternal Feeding, End Dream, Black Hyperbox. Entitățile estetice și conceptele pe care le generează încep de obicei ca vagi intuiții, și în timp, practici și moduri de gândire se coagulează în jurul lor, dându-le substanță. Entitățile activează vectori de intenție, orientează practici și sunt atractori de viitoare gânduri. Orientarea e spre a crea condițiile unor noi posibilități de gândire și experiență mai degrabă decât spre a conceptualiza experiențe trecute, ca și cum entitățile estetice ar acționa asupra lor însăși dinspre viitor, actualizându-se în acest proces.

Funcționarea e conținutul

Visarea e una din preocupările Artworld, nu atât conținutul acesteia cât procesul de visare în sens extins, incluzând caracterul simulațional al conștiinței și al creării oricărei lumi. Există o anumită autoreferențialitate în această preocupare: un tip de simulare, starea de veghe, urmărește însuși mecanismul de simulare, visarea. De obicei reflecția asupra simulării nu coincide cu conținutul simulării, dar câteodată dinamica autoreferențială se accelerează și o suprapunere are loc. Așa se întâmpla în visele în care atenția e pe activitatea de visare în sine, cel puțin la fel de mult ca și pe conținutul visării. Asta se întâmplă și cu entitățile estetice ca medii orientate spre procesele ce le condiționează propria existență. Romanian Dance History e o entitate ce intră neinvitată pe scenă după performance-uri importante, în festivaluri importante, după aplauze, când publicul se pregătește să plece, spunând umilă ceva de genul: “Bună seara, noi suntem Istoria Dansului Românesc, suntem foarte fericiți să fim aici. Am dori să vă prezentăm Istoria Dansului Românesc. Va fi scurtă pentru că Istoria Dansului Românesc e amărâtă…”. După asta sunt prezentate câteva fragmente din istoria dansului, dar conținutul nu e important. Operația conceptuală care contează e modul surprinzător și nesolicitat de a apărea în fața publicului, inserția forțată în program, ocolirea căilor obișnuite de acces, a structurilor de validare. Astfel funcționarea autoreferențială în propriul mediu devine principala acțiune estetică, conținutul lucrării.

Ca o cenzură de ultim moment Candidatul la Președinție a fost eliminat din expoziția “Just do it. Branding Biopolitics” de la Pavilion Unicredit. Candidatul a continuat să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și a lansat o invitație de a sărbători deschiderea expoziției cu un pahar de șampanie Dorato (foarte ieftină, cu conținut dubios, ambalaj spectaculos). Candidatul a promovat expoziția ca fiind propriul eveniment și a anunțat un performance la deschidere. Această reapropriere a declanșat o reacție violentă din partea conducerii Pavilion. Dar din nou, oricât de interesantă a fost seara ca performance-scandal, principala operație estetică a lucrării a fost activitatea de recontextualizare. Inversând situația obișnuită în care artiștii operează sub umbrela instituției, de data asta artiștii au reîncadrat instituția, focusul pe propria funcționare în respectivul context creând atenție pentru operațiile de contextualizare în sine. La fel sunt și acțiunile Kunsthalle Batiștei de a emula funcționarea instituțiilor artistice importante, printr-o atitudine de seriozitate în nume, în comunicate, în proiectele lansate. Kunstalle Batiștei a fost o imitație a succesului într-un garaj mic, precar, fără bani sau statut legal. Din cauza acestor inadecvări, mimarea unui firesc de instituție artistică importantă solicită pe lângă atenția pentru conținutul acțiunilor artistice o a doua atenție orientată către propria operativitate instituțională și către meta-acțiunile instituțiilor artistice în general.

Accentul pe încadrarea în structurile respectivelor evenimente creează o dinamică autoreferențială ce face entitățile să interfereze cu propriile condiționări, cu atmosfera implicită din mediile în care se află. Autoreferențialitatea afectează determinările generale în care entitățile sunt imersate și, ca în visele despre visare, efecte structurale sau o ieșire din respectiva ambianță (realitate) pot apărea. Lumea artei are subtile indicii și aluzii care în mod implicit orientează comportamentele, funcționând ca un cadru relaxat pentru ce e posibil de perceput, imaginat, gândit și făcut. O putere ambientală, sau estetică, e activă peste tot, nu doar în lumea artei, fiecare lume are ambianța ei orientativă. Entitățile estetice experimentează la o scară mică cu modele ce nu mai sunt bazate pe critică, denunțare, expunere sau acte de “rezistență”, ci pe o schimbare directă a ambianței structurale în respectivele lumi. Entitățile par a sugera că noi medii ambientale sunt necesare mai degrabă decât critică și rezistență în cele implicite.

Transversal

Entitățile estetice sunt constant nevoite să-și regândească poziția în diferite medii, disciplini și formate. Toate domeniile vin cu constrângeri, prescripții, așteptări, presiuni sociale, orientări implicite și cadre ce pre-formatatează acțiunea. Pentru majoritatea entităților preocuparea nu e cum să scape de aceste constrângeri, să devină libere, ci cum să potențeze anumite dinamici ce apar ca urmare a coliziunii de formate și constrângeri. Asumându-și dependența și potențialul constrângerilor, Biroul de Cercetări Melodramatice se percepe ca “instituție dependentă”. Oscilând între cadre para-academice și formate pseudo-melodramatice, Biroul suprapune și ciocnește emoționalități siropoase, subiecte globale urgente și teorie contemporană, creând un gen plin de pasiuni abstracte, drame speculativ-filozofice și emoționalitate rațională.

Multe din entitățile estetice își asumă o anumită inadecavare. Candidatul la Președinție uneori apare ca artist în contexte politice, și adesea ca politician în cele artistice. Această ambiguitate poate fi și exploatată, ca exemplu posibilitatea intrări în campanie electorală înainte de termen pentru că e “doar artă”. O altă entitate, Robin Hood Fund1, operează la bursa din New York și în contexte de artă contemporană, parazitând, traficând informație și oferind acces la instrumente financiare sofisticate altfel disponibile doar pentru cei foarte bogați. Multe spații de artă au fost transformate în birouri temporare ale Fondului RH și de multe ori am avut plăcerea să ne prezentăm în contexte artistice ca bancheri. Entitățile par posedate de o perversă plăcere de a disloca și transporta întregi structuri dintr-un domeniu în altul – de o dorință de a împinge arta spre teritorii neartistice, și de a aduce ceva străin în cadrele artistice.

Coliziunea de medii și discipline poate fi haotică, destabilizatoare și în același timp pentru multe entități dezirabilă. În Artworld instabilitatea e fundamentală, dinamica dorită e o productivă alienare de concepte prin experiență și de experiență prin gândire. Adăpostul Postspectacol, eveniment al Candidatului la Președinție în Casa Poporului la MNAC, a fost un alt cadru programat pentru tot felul de coliziuni. În spațiu au fost instalate o tribună pentru discursurile candidaților, un punct de asistență medicală și prim ajutor, un perimetru pentru ateliere de filozofie speculativă, APARAT Security care a dublat controalele și securitatea deja oferite de SPP și o cantină unde s-a gătit și servit mâncare pentru filozofi, oameni fără adăpost și artiști. A fost o suprapunere de acțiune caritabilă, campanie prezidențială, conferință filozofică, adăpost de zi, lucrare artistică și cantină. Evenimentul a marcat o ruptură a entităților de o bună parte din scenaele de artă și activiste. Printre altele a fost criticată natura ambiguă și haotică a evenimentului – e activism, eveniment politic, caritate, artă, sau ce? Deloc surprinzător, singurul sprijin pentru un astfel de proiect monstruos a venit de la alte entități estetice.

Alienante

Entitățile estetice sunt adesea inadecvate, apar în formate improprii, la limita artei, sunt complicate, îndelungate, greu de încadrat și de prezentat. Entități ca Black Hyperbox, Cooperativa Performativă și Candidatul la Președinție propun colaborări atipice ce evită necesitatea căderilor de acord, consensului și a produsului comun ce sunt implicite în colaborări. O alienare paradoxală e propusă, fiecare artist având spațiul să urmeze un drum diferit, fiind totuși în proximitatea celorlalți. În multe proiecte formele de colaborare sunt partea problematică și rămân ascunse în relații interioare și dinamici implicite. Dar chiar și ascunse aceste dinamici lasă urme în orice formă de prezentare și o atenție asupra lor dezvoltă o sensibilitate pentru formele de organizare și guvernare din spatele oricărui proiect.

Câteodată e greu de sesizat care e de fapt proiectul. În Blank Mountain College2 ne întâlneam pentru câteva zile, fără să știm exact ce o să facem. După un timp ne reîntâlneam în alt loc, și din nou altundeva… BMC pare lipsit de ambiție. Asta e suspect și atipic pentru că impulsul implicit e de a exploata la maxim o situație, de a folosi oportunitatea atâtor resurse la dispoziție, de a converti o asemenea ocazie producând ceva ce te plasează pe calaea succesului. Într-o lume a artei disperate, BMC și multe alte entități apar ca oportunități ratate. Dar aparenta lipsă de ambiție și importanță a deblocat mult potențial. Vidul de ambiție s-a simțit ca o mare relaxare, din cauza deconectării de la orientările implicite din lumea artei, creând luxul unui timp mai puțin instrumentalizat. Și această lipsă de predeterminare și de instrumentalizare a produs o calitate diferită a interacțiunilor și un timp special.

Când cerința implicită e de a te face clar reperabil și ușor de asociat cu o anumită zonă artistică, complexitatea și lipsa de predictabilitate a entităților, distanțarea lor de abordări și formate implicite par alienante. În timp ce e de așteptat ca artiștii să se ajusteze la recomandările implicite ale lumii artei, să răspundă mai mult sau mai puțin conștient la cerințele succesului, entitățile își împing adesea artiștii către zone mai obscure. Ca artist al entităților ești adesea forțat în afara jocurilor artei, într-un continuu stadiu pre-carieră, în zone ale para-artei, nedetectabile de instituțiile importante. Aceste zone accentuează autoreflexivitatea entităților creând concepte și situații ca: “being no-one”, “losership”, “give up hope”, “dead thinking”. Această negativitate emană și o anumită pozitivitate, ceea ce prin perspectiva lumii artei e perceput ca o neglijență, incapacitate și un constant auto-sabotaj, e neutru sau chiar pozitiv din perspectiva entităților estetice.

Pe lângă alienarea entităților în lumea artei, există și o alienare în plan subiectiv. În timp, entitățile se dezvoltă ca medii complexe care formează opțiunile și imaginația artistică a celor implicați. De la un punct se poate spune că entitățile lucrează asupra artiștilor mai degrabă decât artiștii la dezvoltarea entităților. În acest proces entitățile recodifică și suprascriu structuri și comenzi care implicit organizează ce e posibi de dorit, făcut și imaginat în lumea artei. În general artiștilor entităților le e greu să fie integrați în sugestiile și deprinderile implicite lumii artistice. Externalizarea agenției artistice personale se poate simți ca o alienare, dar una de dorit și cu largi implicații. În lumea artei dar și în celelalte lumi pentru a avea acces și influența la ceea ce structurează posibilitățile de gândire și acțiune e nevoie de a crea moduri de a acționa din afară. E nevoie de instrumente alienante care să extragă subiectul din zona lui de posibilități. Entitățile estetice pot fi astfel de instrumente ce fac posibile alienări de la subiectivitățile încurajate de mediile artistice, și poate și de la cele încurajate în societatea contemporană în general.

Lumi estetice

Entitățile estetice nu sunt obiecte de expus, performance-uri de văzut, texte de citit. Nu sunt proiecte de cercetare, experimente sau artă imaterială, deși pot avea aceste dimensiuni și multe altele. Nu au o prezență clară și precisă, nu pot fi prezentate ca evenimente, nu pot fi condensate și finalizate în “lucrări”. Entitățile includ procese și lucrări artistice dar importanța lor estetică rămâne întotdeauna în afara formelor în care apar. Acțiunea lor estetică transpare dintr-un amalgam de elemente, din propria complexitate. Entitățile sunt compoziții estetice ce includ oameni, procese, capacități, contexte, atitudini, comportamente, posibilități de simțire și gândire. Sunt operații conceptuale ce funcționează ca platforme, ecosisteme întregi ce preced detaliile, organisme estetice artificiale. Funcționează ca lumi, în sensul de spații comportamentale complete ce-și afectează propriile condiționări transcendentale implicite, la fel cum orice lume fizică curbează spațiul și timpul în jurul ei.
   
Entitățile sunt mici lumi experimentale, ca niște nave spațiale ce trebuie să fie auto-suficiente și să reziste în medii extrem de ostile. Ca și exploratorii ce lasă în urmă structurile reglate în timp și funcționale de acasă, entitățile trebuie să regândească și să altereze aspecte fundamentale. Plasele domestice de siguranță lipsesc și tot felul de lucruri trebuie improvizate. Entitățile trebuie să reinventeze operații estetice, forme de colaborare și de prezentare, să-și perturbe propriile determinări, și implicit să intre în relații riscante cu mediul – eșecuri, dispariții premature sau monstruozități pot apărea. Pentru că alterează realități consensuale ele sunt neplăcute. Nimănui nu-i plac noi entități estetice, dar în timp ele pot fi absorbite, să devină bunuri culturale și să funcționeze ca entități zombi. Sau pot expira și dispărea fără urmă când le-a trecut timpul. Sau, dacă nu au o moarte bună, devin fantome ce bântuie viii.



1. Robin Hood Fund e o entitate internațională ce are ca membrii fondatori mulți artiști activi în celelalte entități menționate.

2. Blank Mountain College a apărut în Oslo și inițiatorii sunt în contact sau sunt activi în alte entități menționate.

Entitățile estetice au fost de vânzare la Art Brussels 2016.